213 matches
-
anii 1848 și 1859, jurnalul lui R. - Jurnalul meu - oferă o surprinzătoare, paradoxală imagine a omului politic de clocotitoare energie. Exaltatul cu gesturi fastuoase, făcând din fiecare apariție în public un adevărat spectacol, apare în notațiile de aici ca un abulic, bolnăvicios și lacrimogen, lăsându-se pradă unor chinuitoare frământări. O natură hipersensibilă și lucidă deopotrivă, analizându-se necruțător, în dorința de a se autoperfecționa. Auster până la puritanism, zbuciumatul lasă din când în când să i se întrevadă firea de un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
aceasta se realizează numai printr-o putere constantă și solidă a individului. Cei slabi nu pot fi liberi. Libertatea este o trăsătură a celor tari și puternici. Cei slabi, cu o forță sufletească redusă, sunt umili, ipocriți, șovăitori, intriganți, bolnavi, abulici. Ei nu pot fi liberi și, din acest motiv, suplinesc „libertatea ca virtute” printr-o conduită de dependență, de factură servilă față de ceilalți. Un aspect conex privind libertatea este legat de responsabilitate, asupra căreia vom reveni. că Puterea ca acțiune
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
totodată, eliptică de orice zăbavă descriptivă sau sentimentalism. Abil în practica reinscripției unor climate psihologice sub zodia fatalismului ce amintesc de "Oameni din Dublin" (Joyce) sau personaje și decupaje din narațiunile unui Maupassant sau Turgheniev (tipologia oamenilor de prisos, idealiști abulici striviți de angrenajul social), Trevor povestește cu o rece obiectivare viața și dezamăgirea afectivă a unei tinere provinciale, Mary Louise, alternând acest fir epic pre- și post-matrimonial cu cel al lungii claustrări a eroinei, pacientă într-un azil pe cale de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
era supusă noapte de noapte. După capturarea lui Batis de către numiții citauca și după zile și nopți de beție în așteptarea deznodământului, eroul nostru este luat prin suprindere de căpitanul vaporului sosit să-l recupereze. În starea de prostrație, abandon abulic și apatie în care singur s-a relegat, nu-i mai pasă că, aflat la far în patul lui Caffó, este luat drept acesta. Se comportă ca atare, în timp ce noul meteorolog ce urma să-l înlocuiască, un evreu elocvent pus
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fapt un sentimental. Își trăiește poate unica iubire a vieții cu camerista Lidia și nu ezită să se piardă în visul imposibil de a se însura cu tânăra Marcenda, care-i poate fi și fiică. Este un idealist, contemplativ și abulic, dar etic și cu simțul ridicolului, și prin urmare n-are cum să nu se disocieze sarcastic de triumfalismul dictaturii, menit să infesteze o națiune și o Lisabonă, devenită epicentru al unui sinistru carnaval, al mitingurilor de pe stadioane și al
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
un cerc vicios nesfârșit de credință biunivocă, ea însăși nesfârșită, ca imaginile dintr-o oglindă reflectate într-o oglindă paralelă. Autoidentificându-se, protagonistul percepe migrația genei donjuanismului în propria personalitate, demnă de un urmaș al seducătorului mitic. Lașul, neputinciosul, șovăielnicul și abulicul se trezesc la o nouă viață indusă de Don Juan, de unde și subita temeritate de amant irezistibil, amintirile ce-i par străine de viața sa, gesturile sub dicteul unei puteri nepământene. Romanul inițierii tânărului spadasin din Salamanca, Don Juan, castul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mintea lui plin de strălucire, poate chiar o capodoperă. Cine o să-i mai redea vreodată clipa aceasta de măreție a inspirației, pe care el o irosea acum?... A luat totuși trenul și a pornit spre orășelul Serenite. A participat confuz, abulic la toată ceremonia funerară, desfășurată cumva în clandestinitate, oricum foarte discret (doar mama, el și o parte dintre apropiați, cei mai curajoși - pe tata nu putuseră să-l cheme, îi trimisese mama vorbă prin cineva, dar nu știa dacă ajunsese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de față, în statuia lui; am sperat că poetul își va extrage făptura din bronzul în care este încastrată și se va furișa undeva, fiindcă astfel este "greu de trăit pe pământ". Dar a rămas cu soarta lui de revoltat abulic. Festivalul continua... "trăiască primarul!"... Trecerea de la "concret" la starea de reverie constituie un mister tulburător. Reveria nu este efect al unor acte sau trăiri neapărat semnificative; nici chiar traumele psihice nu declanșează automat visul cu ochii deschiși, caracteristic acestei trăiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
com plexitățile fericite ale unui secretar de redacție găsesc o utilizare neaș teptată sub porecla, schimbată În renume, cum spune Alecsandri, de „șef de stat-major“ În cele mai grave clipe ale răz boiului. - Pomenitul colonel cu eghileți la umăr devine abulic În fața primejdiilor și Îngrijat numai că nevasta-i tânără și frumoasă va rămâne pradă dulce și plăcută nemților. - Bacăul din 1916-1918 - al poeților, al ovreicuțelor tempe ramentale, al refugiatelor aventuroase și al „Învârtiților“ din comandamente. - O galerie cu portretele câtorva
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
limbajului biblic este și acum urmat și parodiat simultan. Barabas este un hagiu dintr-un Isarlâk de cartier bucureștean, un Iisus la mâna a doua, ratat, un profet bețiv al timpurilor noastre, acel tâlhar arghezian, dar nu revoltat, ci nouăzecist, abulic, un profet indiferent și iresponsabil - totuși nu mai puțin profet. Demitizarea temei religioase (mai degrabă în sensul unei coborâri în mundan, în cotidian) este paralelă cu mitizarea propriului limbaj. G. încearcă să atingă, în această înlănțuire de scurte proze poetice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
cu vremurile apuse, îmbogățindu-mă. Iată! În stânga paginii, masca lui Tutankhamon stă parcă mărturie spuselor mele. Am încercat să scriu despre senzațiile avute, deoarece, dacă m-aș apuca să comentez obiectele văzute aș face-o diletant. Și, oricum, încă eram abulici. Presimțeam chiar și în muzeu că nu sunt în fața celor mai mărețe mărturii, care urmau să ne primească în zilele următoare, după kilometri parcurși prin deșert sau pe Nil. Oricum, tot ce-am văzut a rămas întipărit și cine știe
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
industrios, neîndemânatic - cu obsesii, pulsiuni, procese de conștiință, fatalități obscur motivate etc. Nuvela care se poate, la rigoare, reține, este Alexe, omul lui Dumnezeu, posibil vag reflex al faimoasei Cănuță, om sucit de I. L. Caragiale, cu un personaj becisnic și abulic, oropsit de bizare fatalități. Registrul narativ merge de la inofensiv-glumeț până la tragic-tenebros. Personajele au o psihologie „primară”, analizată expozitiv și insuficient, într-un limbaj sărac, pedestru, inadecvat. O proză mediocră despre o omenire mediocră, caracteristică reperabilă și în alte scrieri ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
inconfundabilă). Dacă Rodica Tapalagă este de nerecunoscut (marea actriță dispărând efectiv în spatele personajului său), Mama RomâNica este imediat recognoscibilă, cu toate ticurile, țâfnele și înduioșările sale. Este România orală și viscerală, canibalizată de politica la televizor și ea însăși canibală abulică, șleampătă, rătăcită-n tranziție cu aceeași sacoșă și pe care o înțelegi, dar cu care nu te poți înțelege. E monstrul născut din coșmarul ceaușist și care încă nu s-a trezit ; uneori îl iubești, căci e de-al tău
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
opinteli și căderi. Anii nu-mi aduc împliniri. În mare parte, realizările mele sînt niște simulacre, de a căror insignifianță sînt pe deplin conștient. Ce-i mai grav, ca toți inșii care privesc prea mult în ei înșiși, am devenit abulic. Aș fi putut barem să-mi exploatez literar aprehensiunile și nervii iscați de conflicte. Mi-a fost lene și jenă să-mi culeg propriile-mi impresii și idei. Iar cînd mi am învins indolența și am făcut-o, am răsucit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ceea ce a fost definit drept „spiritul Nicolinei”. Pentru prima dată, istoria fabricii a fost gândită și din perspectiva angajaților, demonstrând, dacă mai era nevoie, că, de fapt, oamenii au rămas mereu creatori ai istoriei. De aici și titlul - poate oarecum abulic pentru monografia unei fabrici - un titlu ales să reflecte întocmai intențiile autoarei. Speranța că Nicolina nu va rămâne un nume uitat. Partea I: FABRICA I Începuturile industriei ieșene și înființarea fabricii Primele semnale ale unui „industrii” ieșene pot fi plasate
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
literare”, „Poesis”, „Familia”, „Euphorion” etc. După 1989, devine redactor asociat la „Ramuri”. Poezia lui D. prezintă proiecțiile unui eu definit prin melancolie și decepționism moderat, transpuse la nivelul expresiei într-un tipar neomodernist. Repertoriul stilistic explorează posibilitățile notației indecise, ușor abulice, cu rol în mascarea sentimentalismului și a intonației patetice, față de care poetul manifestă disponibilități evidente. Pentru a atenua caracterul desangvinizat, steril, al versului și pentru a spori tensiunea și capacitatea de semnificare, sunt introduse o serie de simboluri și aluzii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286726_a_288055]
-
dar fudulă vânează alianțe pe care, într-ascuns, le disprețuiește (În ciuda coanei Dochia). Lașitatea micului burghez proteguiește râvna căpătuielii și resignațiunea bicisnică împacă iute lucrurile. Se întâlnesc, în proza lui B., două mari categorii de personaje: pe de o parte, abulicii, timorații, făpturi asemenea celor din schițele lui Cehov, pe de alta, firile energice, eficiente, indivizi care nu se dau în lături să smulgă, prin malversațiuni, profitul pe care îl adulmecă. Slujbașul umil, soția aservită, târgovețul onest au de a face
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
și a propriei absențe, Cioran devoră materia din jur. În copilărie, spune într-un loc, mânca el singur cât toată familia... Din copilărie se încuibase în el, fără să știe, spaima de propriul spectru, spaima de absență. Prin urmare, insomniac, abulic, hiperlucid, Cioran percepe realitatea cu simțurile întinse la maxim, așa încât, în locul lumii concrete, el vede, asemenea lui Caragiale, fantasme sau mecanisme: „După o noapte albă, am ieșit în stradă. Toți trecătorii semănau cu niște automate; nici unul nu părea viu, toți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Lui Cioran îi plac, o declară adesea, „temperamentele agresive și contradictorii, violente și sfâșiate, și care prin excesele lor te stimulează, te descumpănesc. Abulia mea are nevoie de bici” (II, 28). Iată-l aici în ipostaza care-l salvează, de abulic, admirând, însă, energiile elementare, ba chiar figurile contradictorii, cum este adesea el însuși. Ca să se salveze, citește, adesea, cărți despre figuri de întemeietori. „Culmi ale abuliei!”, exclamă la un moment dat. Și continuă: „Ca să scap de ele, citesc din când
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să scrie despre glorie, un subiect despre care recunoaște că nu i se potrivește. I s-ar potrivi mai degrabă reversul ei, indiferența, dar iată-l pe Cioran răzvrătit împotriva propriului sine: „Nu sunt nici indiferent, nici detașat Ă sunt abulic Ă iar abulia nu e detașare” (I, 100). Abulic pentru că ezită între tentația gloriei și extazul anonimatului. Or, gloria se dovedește deșartă, iar anonimatul, dureros. Cum în jurul său vede doar inși care caută gloria sau, ține să precizeze, „cel puțin
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că nu i se potrivește. I s-ar potrivi mai degrabă reversul ei, indiferența, dar iată-l pe Cioran răzvrătit împotriva propriului sine: „Nu sunt nici indiferent, nici detașat Ă sunt abulic Ă iar abulia nu e detașare” (I, 100). Abulic pentru că ezită între tentația gloriei și extazul anonimatului. Or, gloria se dovedește deșartă, iar anonimatul, dureros. Cum în jurul său vede doar inși care caută gloria sau, ține să precizeze, „cel puțin renumele”, Cioran comentează: „Pasiune dezgustătoare și totuși de înțeles
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cotlon uitat de lume, pe fundalul evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș, un dezertor român se îndrăgostește de o unguroaică, amândoi trebuind să lupte cu urmărirea autorităților și cu ura tatălui fetei. Surprinde mai ales finalul, ambiguu, înregistrând fuga abulică a băiatului după moartea neașteptată a tatălui fetei. SCRIERI: Subomul, București, 1993; Omul cu cioc și gheare, București, 1994; Prea târziu, cu un argument de Lucian Pintilie, București, 1996; Război în bucătărie, postfață Theodor Barna, Pitești, 2001; Purtătorul de cuvânt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288942_a_290271]
-
zi de Paște, pedeapsa îi va fi comutată. Nici măcar închisoarea n-o va face pe viață, așa cum proclamase noua sentință. Eliberat, va încerca să agite spiritele în orășelul altminteri liniștit. Abia după plecarea lui, treziți la viață, cei câțiva simpatizanți abulici vor pune la cale dezastrul. Cu o cruzime, și de data aceasta, dincolo de bănuielile naivului Paulică. Intuiția dramei mărunte, pe care Cristian Teodorescu o posedă din plin, e totdeauna temperată de un efect care convertește amărăciunea în bun gust. Omul
De ce avem roman by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6799_a_8124]
-
am putea ieși altminteri din "România patriarhală, sătească, anistorică"? Admițînd încă o dată că "raționalitatea nu ne-a tulburat niciodată în chip deosebit", C. Noica pare a subscrie, el însuși, la ceea ce combătuse anterior, adică la o concepție arhaică, contemplativă și abulică, din care decurge o morală paseistă: "Noi nici nu stăpînim lumea și nici n-o schimbăm. Dumnezeu o face, sau se face ea însăși. Stăpînirea științifică a naturii, în sensul apusean, e o ciudățenie și un act de trufie. De unde
Oscilațiile lui Constantin Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15964_a_17289]
-
nimic” (Siderurgia naturii). Așadar, un refuz ritos de pe pozițiile unei stări de beligeranță. Provincia nu e nouă în lirica noastră, dar bardul orădean o abordează într-un chip specific. Dacă la Bacovia aveam a face cu o reacție a interiorizării abulice a unei ființe ce se îmbiba de mediul apăsător aidoma unui burete muiat în apa necontenitelor ploi, iar la Ovidiu Genaru cu o bună dispoziție care lua peste picior, caricaturiza cu cinică dezinvoltură contextul în cauză, aici e o situație
Confruntarea cu provincia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3144_a_4469]