1,099 matches
-
reflexiv, cel din tabelul de mai sus care începe cu s. Acesta se referă totdeauna la subiectul propoziției, de orice gen, număr și persoană ar fi acesta: "Naškodio si sebi" „Ți-ai dăunat ție însuți”. Are formă neaccentuată la genitiv/acuzativ și la dativ. Cea de acuzativ se folosește la diateza reflexivă a verbelor: "Ja sam se počešljao" „M-am pieptănat”, "Ti si se počešljala" „Te-ai pieptănat” (feminin), "Sestra se počešljala" „Sora s-a pieptănat”, "Dječaci su se počešljali" „Băieții
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
sus care începe cu s. Acesta se referă totdeauna la subiectul propoziției, de orice gen, număr și persoană ar fi acesta: "Naškodio si sebi" „Ți-ai dăunat ție însuți”. Are formă neaccentuată la genitiv/acuzativ și la dativ. Cea de acuzativ se folosește la diateza reflexivă a verbelor: "Ja sam se počešljao" „M-am pieptănat”, "Ti si se počešljala" „Te-ai pieptănat” (feminin), "Sestra se počešljala" „Sora s-a pieptănat”, "Dječaci su se počešljali" „Băieții s-au pieptănat”. Numai pronume sunt
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
invariabil, la neutru nominativ singular, și predicatul nominal cu verbul copulativ "biti": "Ovo je moj drug" „Acesta e colegul/tovarășul meu”, "No, to bi bila lijepa parada!" „Ei, asta ar fi o paradă frumoasă!”. Complementul direct este în general la acuzativ, ca în română: "Htio sam razveseliti tetku" „Am vrut s-o înveselesc pe mătușa”. Complementul direct este însă la genitivul numit „partitiv” când se subînțelege o cantitate nedefinită a ceea ce numește complementul: "Čovjek ima snage onoliko koliko mora imati snage
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
câtă putere trebuie să aibă ca să reziste până la sfârșitul său”. Complementul indirect poate fi la diferite cazuri, în afara nominativului și vocativului, în funcție de regimul verbului regent: În privința complementului circumstanțial de loc exprimat prin substantiv sau pronume, este de menționat folosirea cazurilor acuzativ și locativ. Primul se folosește cu verbe care exprimă deplasarea spre un loc, al doilea - cu verbe care nu exprimă deplasarea în general sau nu deplasarea spre un loc (vezi mai sus Prepoziții). Și adjectivele care pot avea complement își
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
particularități gramaticale ale limbilor germanice mai vechi și se aseamănă cu norvegiana veche din perioada anterioară simplificărilor flexionare, asta datorită izolării sale față de țările scandinave. Islandeza modernă încă este o limbă flexionară, păstrând patru cazuri gramaticale: nominativ, genitiv, dativ și acuzativ. Substantivele pot avea trei genuri: masculin, feminin și neutru. Există două paradigme principale pentru fiecare gen: cea tare și cea slabă, care sunt, în plus, împărțite în paradigmele mai mici, conform unor criterii diverse (precum schimbări fonetice, grupurile consoanelor, etc.
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
Acestea se realizează cu prepoziții și ordinea cuvintelor. Există două articole: "la" (cel/cei/..ul) și "un" (un/o). Persoană a treia pronume reflexiv (el însuși, ea însăși) și posesivul reflexiv este "se". În LFN nu există cazuri (nominativ, genitiv, acuzativ...) iar pronumele devin posesive punându-le în fața substantivului posedat. "Pisică mea" poate fi exprimat că "me gato" sau "la gato de me." Nu există gen: "la fema, la om, la fia," si " la fio" (femeia, bărbatul, fata, băiatul). Se pot
Lingua franca nova () [Corola-website/Science/298966_a_300295]
-
una sau mai multe rădăcini implantate în regiunea alveolara a oaselor maxilare (maxilar și mandibulă), și destinat îndeosebi la tăierea, la zdrobirea și la măcinarea alimentelor. Cuvântul românesc dinte este moștenit din limba latină: "dens" (nominativ), "dentis" (genitiv), iar la acuzativ: "dentem", având același sens ca și în limba română. În latină, provine din rădăcina indoeuropeană comună (reconstruită) "°d-", "°ed", "°denk" sau "°dent" („"a mușca"”, „"a mesteca"”), de unde au ieșit, între altele, cuvintele "όδούς" (odous), plural: "έδοντες" (edontes) și "όδοντος" (odontos
Dinte () [Corola-website/Science/314816_a_316145]
-
e)n/-(o)n" + cifra unităților: "tizenegy" „unsprezece”, "huszonhárom" „douăzeci și trei”. De la 31 în sus, numerele se formează prin compunere directă: "harmincegy" „treizeci și unu”, "háromszáznyolcvanhat" 386, "ezerkilencszázötvenhat" 1956. Folosite cu valoare substantivală, numeralele se declină ca substantivele: "egyet" (acuzativ) „unul/una”, "háromban" (superesiv) „în trei”, "tíznek" (dativ) „la zece” etc. În funcția de atribut sunt invariabile, iar substantivul determinat se declină, dar este totdeauna la singular: "négy esetben" „în patru situații”. Numeralele ordinale corespunzătoare lui "egy" și "kettő" sunt
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
foneme: "om - oameni", "roată - roți", "fată - fete", "steag - steaguri", "pijama - pijamale". În multe limbi substantivele își modifică forma după caz, marcînd astfel diverse funcții în enunț: subiect, posesor, instrument, obiect, loc etc. În română există cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ și vocativ. Totuși, spre deosebire de pronume, substantivele pot avea numai cel mult trei forme distincte în funcție de caz: formele de nominativ și acuzativ sînt identice și la fel și formele de genitiv și dativ. În plus nu toate substantivele au formă de
Substantiv () [Corola-website/Science/299435_a_300764]
-
astfel diverse funcții în enunț: subiect, posesor, instrument, obiect, loc etc. În română există cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ și vocativ. Totuși, spre deosebire de pronume, substantivele pot avea numai cel mult trei forme distincte în funcție de caz: formele de nominativ și acuzativ sînt identice și la fel și formele de genitiv și dativ. În plus nu toate substantivele au formă de vocativ.
Substantiv () [Corola-website/Science/299435_a_300764]
-
conjugării definite, marcată prin sufixul "-lak/-lek": "Téged szeretlek." „Pe tine te iubesc”, "Titeket kedveltelek elejétől fogva" „Pe voi v-am simpatizat de la bun început”. Desinențele la conjugarea definită anticipează sau reiau obiectul verbului la fel ca pronumele personale în acuzativ din română: "Őt szeretem" „Pe el/ea îl/o iubesc”, "Több tollam van; melyiket akarod?" „Am mai multe stilouri; pe care îl vrei?” Această conjugare se aplică atunci când verbul nu are obiect exprimat sau subînțeles, are obiect nedeterminat, ori are
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
intranzitiv sau o interjecție și din punct de vedere semantic indică persoana asupra căruia se răsfrânge indirect acțiunea verbului sau căruia i se atribuie o acțiune, o însușire sau o caracteristică exprimată prin cuvântul determinat. Răspunde la întrebările următoare:Cazul Acuzativ: "despre cine?; despre ce?; pentru cine?; pentru ce?"Cazul Dativ: "cui?"Complementul indirect poate fi exprimat prin: Complementul indirect arată obiectul asupra căruia se răsfrânge indirect acțiunea exprimată de verb. Se clasifică în: Complementul indirect în dativ (cui?) se exprimă
Complement indirect () [Corola-website/Science/311116_a_312445]
-
Exemple: (vb. subst.) (pron. dem. D vb.) Complementul indirect cu prepoziție (pe ce?, pe cine?, cu cine?, cu ce?, de cine?, de ce?, pentru cine?, pentru ce?, despre cine?, despre ce?) se exprimă prin: a) substantive, pronume sau numerale in cazul acuzativ cu prepoziție; Exemplu: (vb. prep. + pr. pers. Ac.) b) verb la un mod nepersonal; Exemplu: (vb. vb. la supin) c) adjectiv precedat de prepoziție; Exemplu: (adj. Ac.) Există un tip special de complement indirect în genitiv, exprimat prin substantive, pronume
Complement indirect () [Corola-website/Science/311116_a_312445]
-
Rumanio-România; Cele 16 reguli ale gramaticii limbii Esperanto 1. Nu există articol nehotărât, există un singur articol hotărât, la, care este invariabil. 2. Substantivele se formează adăugând o la rădăcină. Pentru plural, se adaugă j. Există două cazuri: nominativ și acuzativ. Pentru a forma acuzativul, se adaugă n la forma de nominativ. Celelalte cazuri se exprimă cu ajutorul prepozițiilor (ex. de mia patro "al tatălui meu"). 3. Adjectivele se formează adăugând a la rădăcină. Se acordă în caz și număr cu substantivul
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
ale gramaticii limbii Esperanto 1. Nu există articol nehotărât, există un singur articol hotărât, la, care este invariabil. 2. Substantivele se formează adăugând o la rădăcină. Pentru plural, se adaugă j. Există două cazuri: nominativ și acuzativ. Pentru a forma acuzativul, se adaugă n la forma de nominativ. Celelalte cazuri se exprimă cu ajutorul prepozițiilor (ex. de mia patro "al tatălui meu"). 3. Adjectivele se formează adăugând a la rădăcină. Se acordă în caz și număr cu substantivul pe care îl determină
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
la forma de nominativ. Celelalte cazuri se exprimă cu ajutorul prepozițiilor (ex. de mia patro "al tatălui meu"). 3. Adjectivele se formează adăugând a la rădăcină. Se acordă în caz și număr cu substantivul pe care îl determină, formând pluralul și acuzativul în același fel. Comparativul se formează cu ajutorul cuvântului pli, iar superlativul cu ajutorul cuvântului plej. Cuvântul "decât" se redă ajutorul cuvântului ol. 4. Numeralele cardinale - care sunt invariabile - sunt unu, du, tri, kvar, kvin, ses, sep, ok, naŭ, dek, cent, mil.
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
Cuvintele se citesc cum se scriu. 10. Accentul cade pe penultima silabă. 11. Cuvintele compuse se formează prin simpla juxtapunere a rădăcinilor (cuvântul principal fiind pus ultimul). 12. Nu există negații multiple. 13. Pentru indicarea direcției, se adaugă terminația pentru acuzativ. 14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar care prepoziție trebuie folosită, se recurge la prepoziția je, care nu are înțeles de sine stătător. Alternativ, se poate folosi acuzativul fără prepoziție. 15. Cuvintele - așa
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
direcției, se adaugă terminația pentru acuzativ. 14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar care prepoziție trebuie folosită, se recurge la prepoziția je, care nu are înțeles de sine stătător. Alternativ, se poate folosi acuzativul fără prepoziție. 15. Cuvintele - așa numite - străine, pe care majoritatea limbilor le-au preluat din aceeași sursă, rămân neschimbate, adaptându-se doar ortografic, la nevoie. Derivatele se vor forma de la rădăcină pe baza regulilor gramaticii esperanto. 16. Literele a din
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
numai nearticulat, ci și articulat cu articol hotărât: "omlu atsel bun" sau "omlu atsel bunlu" „omul acela bun”. Formele pronumelui personal de persoana I și a II-a singular pentru exprimarea subiectului în graiurile din nord pot fi cele de acuzativ, "mine/mini", respectiv "tine/tini", în locul lui "io". Caragiu Marioțeanu 1997 chiar le recomandă ca normă: mini lucredzu", tini lucredz", „eu lucrez, tu lucrezi”. În schimb în graiurile din sud se folosește uneori "io" la acuzativ: "fără di io" „fără
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
pot fi cele de acuzativ, "mine/mini", respectiv "tine/tini", în locul lui "io". Caragiu Marioțeanu 1997 chiar le recomandă ca normă: mini lucredzu", tini lucredz", „eu lucrez, tu lucrezi”. În schimb în graiurile din sud se folosește uneori "io" la acuzativ: "fără di io" „fără mine”. Complementul direct exprimat prin pronume personal se folosește în general fără prepoziție: "nu ti voi tine" „nu te vreau pe tine”. Este mai frecventă decât în română anticiparea cu pronume personal formă neaccentuată a complementului
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
puse în relație cu un subiect, deci acesta este ∅: "Alkonyodik" „Se înserează”, "Fagy" „E ger”, "Havazik" „Ninge”. Predicatul se acordă în număr și persoană cu subiectul. Această parte de propoziție corespunde în gramaticile limbii române complementului direct, fiind totdeauna la acuzativ. Ca formă, obiectul este de cele mai multe ori marcat, adică este prevăzut cu desinența de acuzativ, "-t" (vezi exemplele de mai sus, în afară de cel exprimat prin infinitiv). Obiectul poate fi și nemarcat, în mod facultativ, în următoarele situații: Obiectul exprimat prin
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
Havazik" „Ninge”. Predicatul se acordă în număr și persoană cu subiectul. Această parte de propoziție corespunde în gramaticile limbii române complementului direct, fiind totdeauna la acuzativ. Ca formă, obiectul este de cele mai multe ori marcat, adică este prevăzut cu desinența de acuzativ, "-t" (vezi exemplele de mai sus, în afară de cel exprimat prin infinitiv). Obiectul poate fi și nemarcat, în mod facultativ, în următoarele situații: Obiectul exprimat prin infinitiv este totdeauna nemarcat. 1. Din punctul de vedere al determinării: 2. Din punct de
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
O subspecie a acestui complement este cel numit "eszközlő határozó", corespunzător complementului de agent din gramaticile limbii române.</ref> Acest complement poate avea ca regent: Acest complement corespunde complementului indirect în cazul dativ fără prepoziție și unor complemente în cazul acuzativ cu prepoziție din gramaticile românești. Întrebări: "kinek?" „cui?”, "minek?" „la ce?”, "kinek a részére/számára?" „pentru cine?” "minek a részére/számára?" „pentru ce?”. Termeni regenți: verb, formă verbală a verbului, adjectiv. Mijloace de exprimare: Substantivul sau pronumele cu sufixul (desinența
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
nici un semn de punctuație. Dacă este așezată înaintea regentei, ea poate fi despărțită prin virgulă, pentru a evidenția un anumit aspect al comunicării. Unele completive directe pot fi reluate sau anticipate în regentă, prin formele neaccentuate ale pronumelui personal în acuzativ. Exemplu: Verbele “a întreba”, “a ruga”, “a învăța”, “a anunța”, “a asculta”, “a sfătui” se construiesc cu două completive directe, sau pot avea un complement direct și o completivă directă. Exemplu:
Propoziție completivă directă () [Corola-website/Science/309931_a_311260]
-
este acesta. Astfel, într-o frază ca "Akkorát kiáltott, hogy zengett bele a ház" „A scos un strigăt de s-a zguduit casa”, subordonata este considerată obiectivă cu valoare circumstanțială de măsură, pentru că întregește antecedentul "akkorát", care este la cazul acuzativ, singurul la care poate fi obiectul. Cuvântul introductiv al subordonatei poate fi: Conjuncția "hogy" poate fi folosită facultativ împreună cu alt cuvânt introductiv: "Nem tudom, (hogy) mit csináljak" „Nu știu ce să fac”, "Szeretném, (hogy) ha elvinnétek a hídig" „Aș vrea să mă
Fraza în limba maghiară () [Corola-website/Science/316287_a_317616]