148 matches
-
legată de celule. Trebuie avut în vedere că, pe lângă legarea de receptori a insulinei marcate, mai există și o legare nespecifică, pe componentele celulare de suprafață, altele decât receptorii (6, 18). Determinarea receptorilor poate fi făcută pe monocite, pe hematii, adipocite, hepatocite, fibroblaști, placentă și virtual, pe alte tipuri celulare. Rezultatele determinării receptorilor insulinici pe adipocite, monocite și eritrocite în diferite stări fiziologice și patologice sunt redate în tabelul 3. 1.17. Metode de evaluare a insulinorezistenței Insulinorezistența poate fi definită
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cornelia Pencea, Olivia Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/92245_a_92740]
-
mai există și o legare nespecifică, pe componentele celulare de suprafață, altele decât receptorii (6, 18). Determinarea receptorilor poate fi făcută pe monocite, pe hematii, adipocite, hepatocite, fibroblaști, placentă și virtual, pe alte tipuri celulare. Rezultatele determinării receptorilor insulinici pe adipocite, monocite și eritrocite în diferite stări fiziologice și patologice sunt redate în tabelul 3. 1.17. Metode de evaluare a insulinorezistenței Insulinorezistența poate fi definită ca un sindrom în care un anumit nivel plasmatic al insulinei se asociază cu un
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cornelia Pencea, Olivia Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/92245_a_92740]
-
rând), cât și mortalitatea în T1DM. Etiopatogenia tipului 2 de diabet a cunoscut și ea o evoluție interesantă. Au fost definite progresiv celulele implicate în diabetogeneza acestei forme de boală: celula β pancreatică (care a rămas regina diabetologiei), celula musculară, adipocitul și hepatocitul. Cele două mecanisme fundamentale care se confruntă în inducerea T2DM, defectul insulinosecretor β-celular și insulinorezistența periferică, au fost abordate cu migală. Insulina a fost descoperită în 1921, dar receptorii insulinici au fost identificați 50 de ani mai târziu
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
cu cel recuperat după introducerea insulinoterapiei. O creștere mare (>10 kg) se întâlnește uneori în T1DM clasic sau în forma LADA, fiind însă caracteristică în T2DM insulinotratat. Aceste persoane pot prezenta o insulinorezistență selectivă pentru țesutul muscular. Sensibilitatea bună a adipocitului la insulină va stimula lipogeneza din intermediarii glucozici, crescând depozitele de trigliceride din țesutul adipos. Lipogeneza va fi încă și mai activă prin asocierea insulinoterapiei cu tiazolidindionele, recunoscute ca stimulente ale lipogenezei. Pentru ultima categorie de persoane, atitudinea terapeutică recomandată
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
ea poate începe („primum movens”) undeva, în unul din punctele esențiale („de intersecție” sau „de reglare”) a producției și consumului de carburanți: fie la nivelul celulei β pancreatice (hormonul reglator central), fie în segmentul metabolic periferic al utilizării carburanților (mușchi, adipocit) sau al prelucrării lor (hepatocit). Distincția privind primordialitatea patogenică a „defectului insulinosecretor β-celular” față de „insulinorezistența periferică” se află pe rol de 3 decenii. De o parte a Atlanticului, în America de Nord, cele mai multe cercetări s-au îndreptat către studiul insulinorezistenței, astfel încât, în
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
corp/min. Această tulburare emblematică (asociată uneori și cu modificări, greu de cuantificat, în utilizarea lipidelor) se poate datora unui defect insulinosecretor, dar poate apărea și ca urmare a unui defect periferic în transportul glucozei în celulele insulinodependente (celulă musculară, adipocit sau hepatocit) sau al utilizării ei la acest nivel. Aceasta ar echivala cu noțiunea de insulinorezistență periferică. Defectul insulinosecretor β-celular presupune determninarea răspunsului insulinic la administrarea i.v. de glucoză sau la administrarea orală de glucoză. Când administrarea glucozei se
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
ne-inhibării complete a gluconeogenezei și glicogenolizei în ficat. Creșterea glicemică, chiar discretă, induce o stimulare ?-celulară cu realizarea unui discret hiperinsulinism. Hiperinsulinismul asociat cu creșterea glicemică va devia glucoza disponibilă către singurul țesut insulinodependent sensibil la insulină, care este adipocitul. Aici s-ar încheia prima spirală diabetogenă, care operează în jumătate din populație (populația adultă supraponderală). Pe a doua spirală diabetogenă se înscriu acei pacienți supraponderali care prezintă insulinorezistență musculară și/ori hepatică și care moștenesc în plus un defect
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
fi mai simplă. Inițial ar fi vorba de un defect primordial în mecanismul insulinosecretor (exocitotic). El singur ar putea explica creșterile glicemice caracteristice. În plus, un oarecare grad de insulinorezistență ar putea să se înregistreze în toate țesuturile insulinodependente (mușchi, adipocite, hepatocite). În acest caz, decompensarea metabolismului glucidic ar fi mai precoce, mai rapidă și mai importantă. Absența excesului ponderal însă (și în consecință absența efectului diabetogen de „masă suplimentară”) ar explica apariția mai tardivă a diabetului normoponderal vs. cel supraponderal
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
un capitol separat (..... „Insulina și receptorul insulinic”). Menționăm aici numai conceptul de „menajare” a receptorilor insulinici. Acești receptori se găsesc într-un număr mult mai mare la suprafața celulelor insulinosensibile decât ar fi nevoie pentru medierea efectului lor maximal. În adipocite și celulele musculare, de exemplu, transportul maxim al glucozei este obținut când numai 10-20% din receptori sunt ocupați. Restul receptorilor, 80-90%, sunt neutilizați („menajați”). Toți receptorii existenți sunt potențial utilizabili, astfel încât ocuparea lor (prin cuplarea cu moleculele de insulină) se
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cristian Guja, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92243_a_92738]
-
Întrucât toate aceste tulburări metabolice sau hemodinamice se asociază cu alterări vasculare diseminate, sindromul insulinorezistenței este privit ca factorul patogenic inițiator și accelerator al procesului aterosclerozei (25, 38). Particularitățile insulinorezistenței din aceste sindroame clinice sunt indicate în capitolele .... „Sindromul insulinorezistenței”, .... „Adipocitul”, .... „Celula musculară” și .... „Hepatocitul”. Aceste celule reprezintă sedii importante pentru insulinorezistență sau surse importante de molecule ce induc insulinorezistența în alte țesuturi. Celula endotelială este celula care răspunde la insulina plasmatică crescută prin modificările funcționale sau anatomice specifice disfuncției endoteliale
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cristian Guja, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92243_a_92738]
-
imunoglobuline circulante îndreptate împotriva receptorilor insulinici și se întâlnește rar, probabil asociind și anticorpi împotriva unor alte proteine cu rol critic în acțiunea insulinei, cum ar fi transportorii de glucoză (6, 17). 2.9. Rezistina Reprezintă o proteină sintetizată de adipocite care circulă în plasmă și antagonizează o parte din acțiunile metabolice ale insulinei (33). Nivelele de rezistină scad în urma postului prelungit și încep să crească din nou odată cu realimentarea. Rolul și locul rezistinei rămâne de clarificat, dar ar putea constitui
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cristian Guja, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92243_a_92738]
-
adipos și s-a demonstrat prin studii in vitro că ar putea altera semnalizarea legată de receptorul insulinic (13). Rolul său rămâne deocamdată controversat datorită rezultatelor contradictorii ale diferitelor studii efectuate până în prezent. IL-6 este la rândul său produsă de adipocite, precum și de celulele imunitare, iar nivele crescute s-au identificat asociat obezității și diabetului zaharat de tip 2 (22, 39). IL-6 ar putea contribui la insulinorezistență prin efectele sale asupra producției steroizilor adrenali sau printr-un efect cronic de creștere
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cristian Guja, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92243_a_92738]
-
indicatori ai mecanismului inductor de insulinorezistență, menționăm grelina (30), proteină secretată în mucoasa gastrică, a cărei scădere corelează atât cu insulinorezistența cât și cu T2DM, și adiponectina (29). Această din urmă moleculă, despre care se vorbește pe larg în capitolul .... „Adipocitul”, reprezintă 0,01-0,03% din proteinele plasmatice totale. Ea corelează negativ cu IMC, nivelul glucozei, insulinemiei și trigliceridelor plasmatice. Sensibilitatea de ansamblu a organismului la insulină corelează cu scăderea concentrației plasmatice a adiponectinei. Se constată că producția de adiponectină a
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cristian Guja, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92243_a_92738]
-
viață și are ca substrat scăderea sintezei de proteine musculare, scăderea funcției mitocondriale și reducerea numărului și dimensiunilor fibrelor musculare. Consecința acestor procese, accentuată de scăderea activității fizice, caracteristică vârstnicilor, este creșterea relativă a țesutului adipos și înlocuirea miocitelor prin adipocite. Această modificare a compoziției corporale se asociază și cu modificări neuro umorale în căile metabolice ale hormonului de creștere, ale testosteronului, cortizolului, insulinei și leptinei, fiind astfel asociată cu unele procese degenerative cardiovasculare, cum ar fi instalarea rigidității arteriale (RA
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Viviana Aursulesei, Florin Mitu, Doina Clementina Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/91924_a_92419]
-
toate componentele sindromului metabolic și cu DZ tip 2 (22). Suplimentar, valorile circulante ridicate ale acestei adipokine se ameliorează după intervențiile de îmbunătățire a profilului metabolic (dietă, exercițiu fizic, hipolipeminate, antidiabetice orale) (23). Adiponectina este un alt biomarker derivat din adipocite, care își exercită efectele antiinflamatorii și metabolice prin intermediul unor receptori din mușchiul scheletic și din ficat. Nivelul său biologic se corelează negativ cu grăsimea viscerală și pozitiv cu RBP 4, în timp ce relația merge în sens invers pentru adipozitatea cu dispoziție
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Viviana Aursulesei, Florin Mitu, Doina Clementina Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/91924_a_92419]
-
muscular variază mult în funcție de starea de contracție sau relaxare. Celulele ganglionare sunt frecvent observate și se găsesc în lamina proprie, între fibrele musculare netede și în țesutul conjunctiv subseros. Țesutul conjunctiv subseros conține rare fibre de colagen, fibroblaști, fibre elastice, adipocite, vase sangvine, nervi și limfatice. Pot apărea mici aglomerări de limfocite în jurul vaselor. Paraganglionii se văd rar pe secțiunile de rutină, se găsesc adiacent la vasele și nervii mici [3,4]. Sinusurile Rokitansky-Aschoff reprezintă hernieri ale epiteliului în lamina proprie
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Dana Crişan () [Corola-publishinghouse/Science/92171_a_92666]
-
1.2. HEMATOPOIEZA POSTNATALĂ Figura 2: Hematopoieza postnatală (GRIGORIU & JOST, 1977) La naștere, măduva osoasă, este în totalitate hematopoietică, asigurând eritropoieza, granulocitopoieza și trombocitopoieza normală. După 18 ani, în măduva diafizelor oaselor lungi, celulele reticulo-endoteliale se încarcă cu lipide devenind adipocite, capilarele sanguine se colabează și dispar, astfel formându-se măduva galbenă. Măduva hematopoietică persistă până la sfârșitul vieții, în cavitățile oaselor scurte și plate. Limfopoieza este asigurată de ganglionii limfatici, nodulii limfatici din submucoase și corionul subseros, plăcile lui Peyer, inelul
MIELOMUL MULTIPLU (PLASMOCITOM –BOALA KAHLER RUSTITZKI ) by MIHAI BULARDA MOROZAN () [Corola-publishinghouse/Science/1667_a_2959]
-
varsă trombocitele (fragmente de citoplasmă). Proporția între elementele eritrocitare și granulocitare este de 3\ 1 sau 4\ 1. § țesutul adipos este alcătuit din vacuole ce umplu spațiile dintre celulele hematopoietice, țesut ce are o serie de particularități, fiind format din adipocite (celule reticulare încărcate cu grăsime), au labilitate foarte mare (după o sângerare masivă, toată măduva grasă se transformă în 48h în măduvă roșie). Raportul dintre măduva roșie și cea galbenă diferă în funcție de vârstă astfel: la nou - născut toată măduva este
MIELOMUL MULTIPLU (PLASMOCITOM –BOALA KAHLER RUSTITZKI ) by MIHAI BULARDA MOROZAN () [Corola-publishinghouse/Science/1667_a_2959]
-
trigliceride sub formă de lipoproteine cu densitate foarte mică (VLDL) către diverse țesuturi, în special mușchi și țesut adipos. La aceste niveluri VLDL sunt hidrolizate de către lipoprotein lipază iar acizii grași rezultați reesterificați și stocați ca trigliceride în miocite sau adipocite. Acțiunea lipoprotein lipazei este de asemenea stimulată de insulină. Cu cât cantitatea de alimente ingerate este mai mare, cu atât rata captării periferice a glucozei în țesuturile insulino-dependente este mai mare, aspect datorat hiperinsulinismului și hiperglicemiei tipice postprandiale. În țesuturile
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92237_a_92732]
-
2.2. Catabolismul intrahepatocitar al trigliceridelor se realizează prin hidroliză. Hidroliza trigliceridelor (lipoliza) are loc în toate țesuturile, exceptând creierul, unde lipsește enzima cheie - lipoproteinlipaza hormon-sensibilă, a cărei activitate este dependentă de concentrația AMPc. Lipoliza are o semnificație deosebită în adipocit. Produșii rezultați din lipoliză sunt acizii grași și glicerolul. În condiții de echilibru caloric viteza de hidroliză este egală cu cea de sinteză, astfel încât conținutul în trigliceride nu se modifică. Difuzarea glicerolului în plasmă indică un proces lipolitic, deoarece țesutul
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92237_a_92732]
-
la nivelul țesutului adipos, catecolaminele stimulează lipoliza prin activarea lipazei hormonodependente. Procesul presupune cuplarea catecolaminelor cu β receptorii adrenergici, activarea adenilatciclazei și fosforilarea lipazei inactive de către proteinkinaza A. Activarea proteinkinazei A de către catecolamine determină fosforilarea altor proteine reglatoare de la nivelul adipocitului, respectiv fosforilazkinaza, glicogen sintetaza, GLUT 4. Ca și la nivel hepatic, catecolaminele stimulează glicogenoliza în țesutul adipos prin mecanism α1 și β2 adrenergic. - la nivelul țesutului muscular, catecolaminele stimulează glicogenoliza prin activarea β 2 receptorilor și secundar producția de lactat
Tratat de diabet Paulescu by Rucsandra Dănciulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92223_a_92718]
-
apolipoproteinei A1 și un nivel crescut al LDL - colesterolului, VLDL - colesterolului și a trigliceridelor și alterări ale metabolismului glucidic, respectiv rezistență la insulină și hiperinsulinism. Mecanismul celular al rezistenței la insulină la pacientele cu SOPV a fost investigat la nivelul adipocitelor, fibroblaștilor, mușchilor scheletici. La nivelul adipocitelor studiile au evidențiat: - prezența receptorilor insulinici în număr și afinitate normală; - reducerea marcată a GLUT 4 în adipocite, sugerând reducerea autofosforilării receptorului insulinic (19); - reducerea efectului antilipolitic al insulinei la nivelul adipocitelor (5); La
Tratat de diabet Paulescu by Rucsandra Dănciulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92223_a_92718]
-
al LDL - colesterolului, VLDL - colesterolului și a trigliceridelor și alterări ale metabolismului glucidic, respectiv rezistență la insulină și hiperinsulinism. Mecanismul celular al rezistenței la insulină la pacientele cu SOPV a fost investigat la nivelul adipocitelor, fibroblaștilor, mușchilor scheletici. La nivelul adipocitelor studiile au evidențiat: - prezența receptorilor insulinici în număr și afinitate normală; - reducerea marcată a GLUT 4 în adipocite, sugerând reducerea autofosforilării receptorului insulinic (19); - reducerea efectului antilipolitic al insulinei la nivelul adipocitelor (5); La nivelul fibroblaștilor și a mușchiului scheletic
Tratat de diabet Paulescu by Rucsandra Dănciulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92223_a_92718]
-
hiperinsulinism. Mecanismul celular al rezistenței la insulină la pacientele cu SOPV a fost investigat la nivelul adipocitelor, fibroblaștilor, mușchilor scheletici. La nivelul adipocitelor studiile au evidențiat: - prezența receptorilor insulinici în număr și afinitate normală; - reducerea marcată a GLUT 4 în adipocite, sugerând reducerea autofosforilării receptorului insulinic (19); - reducerea efectului antilipolitic al insulinei la nivelul adipocitelor (5); La nivelul fibroblaștilor și a mușchiului scheletic studiile au evidențiat fosforilarea excesivă a reziduurilor serinei la nivelul receptorului insulinic (9). Fosforilarea excesivă a reziduurilor serinei
Tratat de diabet Paulescu by Rucsandra Dănciulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92223_a_92718]
-
la nivelul adipocitelor, fibroblaștilor, mușchilor scheletici. La nivelul adipocitelor studiile au evidențiat: - prezența receptorilor insulinici în număr și afinitate normală; - reducerea marcată a GLUT 4 în adipocite, sugerând reducerea autofosforilării receptorului insulinic (19); - reducerea efectului antilipolitic al insulinei la nivelul adipocitelor (5); La nivelul fibroblaștilor și a mușchiului scheletic studiile au evidențiat fosforilarea excesivă a reziduurilor serinei la nivelul receptorului insulinic (9). Fosforilarea excesivă a reziduurilor serinei la nivelul subunității β a receptorului insulinic antrenează reducerea activității sale cu 50%. Fosforilarea
Tratat de diabet Paulescu by Rucsandra Dănciulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92223_a_92718]