474 matches
-
punte ca un animal semiînecat cu o bufnitură și împroșcând apă. Electricitatea iscând panică necontrolată în fiecare sinapsă a creierului meu și corpul tremurându-mi zumzăindu-mi zbătându-se de teamă și Scout strângându-mă în continuare și strigând cretin afurisit nu mai cădea dracului în apă și brațele ei în jurul meu și eu înfășurându-mi brațele în jurul ei și strângând-o cu disperare și ea continuând să-mi spună cretin afurisit, cretin afurisit în ureche și mâna mea pe ceafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și Scout strângându-mă în continuare și strigând cretin afurisit nu mai cădea dracului în apă și brațele ei în jurul meu și eu înfășurându-mi brațele în jurul ei și strângând-o cu disperare și ea continuând să-mi spună cretin afurisit, cretin afurisit în ureche și mâna mea pe ceafa ei ținând-o lipită de mine și spunând Iisuse și îmi pare rău, Doamne, îmi pare tare rău iar și iar și eu sărutând-o pe gât de parcă n-o s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Doamne, e chiar patetic. — Spune-mi. Îmi era frică să te las să crezi că am vorbit serios când am spus toate lucrurile alea. Ea se cuibări lângă mine. — Ooo! — Sigur, îmi era frică și de rechinul ăla uriaș și afurisit. — Gata, gata acum, făcu ea, strici momentul. Am cuprins-o cu brațul și ea se sprijini în mine. — Mă ierți? Ai fost un nemernic. Hei, am fost puțin încurajat să fiu. — Daaa, dar nemernicia ta n-a fost într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ținut pur și simplu în brațe cât timp eu am bocit și-am știut că și el plânge, dar în tăcere, lacrimile curgând șiroaie pe fața lui aspră, țepoasă. Clio s-a înecat pe când făcea scufundări în largul coastei Paros. Afurisite scufundări. Văzuse un fluturaș publicitar al școlii de scufundări și mi-a vorbit într-una despre asta. În cele din urmă, am plecat de pe Naxos cu câteva nopți mai devreme ca ea să se poată duce și să facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
suna telefonul. În primele câteva săptămâni după ce m-am întors asta se întâmpla mereu. Ședeam doar ore întregi în pat, așteptând ca el - țrr-țrr, țrr-țrr. Țrr-țrr, țrr-țrr - apoi vocea tatălui lui Clio spunea: „Vreau să-mi vorbești despre“ sau „mototol afurisit“ sau „scuze. Ascultă, îmi pare rău“ sau „nu-i așa - de ce-ar fi“ sau „fetița mea“ sau „n-ai avut grijă de ea“ sau „nu pot, pur și simplu nu pot...“ Uneori, nu se auzea absolut nici un cuvânt, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și am strigat și am strigat și am dat din picioare. Ludovicianul înaintă mai repede, ajunse mai sus, mai aproape, mai aproape. Brr, brr, brr, brr, brr-brr — Asta e, am strigat. Acum sunt pregătit să mă uit la tine, arătare afurisită. Știu ce ești și sunt pregătit să te văd cum se cuvine. Rechinul își continuă drumul spre mine într-o răbufnire de stropi - amintiri și regrete și dorințe și tristețe și fericire și visuri - capul rechinului, doi ochi negri, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zboare și dusă e. Fuga acasă la copiii ei, cu darul. În verile foarte umede, la cerere, poate provoca ploi cu broaște. Copiii ei, la fel ca cei ai Babei Dochia, au fugit până la urmă de-acasă de gura ei afurisită, drept care a rămas în cele din urmă singură să necăjească copiii altora. Cea mai pitorească rămâne baba Pâca, ea ține mereu o lulea mare în colțul gurii înfiptă între dinții ei rari și negri, pufăind tutun pe toate orificiile. Baba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vînd, să nu le rămînă nimic. Ție ți-a rămas, totuși, ceva de la părinți. Tu ce le lași? Blestemele mele, asta le las. Ăia sînt copii? se amestecă baba în vorbă. Dar ce-s? întreb iritat. Diavoli, ca motanul acela afurisit. Văd realitatea goală și am o senzație de vomă. Și cum s-a terminat cu motanul? Eu am reușit să-i prind coada și Gheorghiță (hopa!) îl înțăncușa cu țepușa. Ce miorlăit de diavol scotea! Mă uit la cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ce vei lua în apartament. Nu vreau nimic. Bulendre păduchioase, ar murdări apartamentul! Apartamentul era mobilat, avea televizor, radio, mașină de spălat, frigider și tot tacîmul. Hai să te duc acasă, spune bondocul. Ion se întoarce și scuipă: Ptiu, loc afurisit, blestemat să fii! Peste un an Ion vine prin coclaurile natale. Pe deal un castel domină locul. O șosea asfaltată, curent, livadă, gazon... Ion privește și plînge. Se lamentează, supărat pe Dumnezeu. Doamne, de ce nu mi-ai arătat raiul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mînă. Burtosul al treilea nici nu a încercat să se lanseze într-un demers, pierdut din start. Ilarion fuge, trece de casa lui, apucă să coboare pe străduța Împăcării și apoi aleargă în zig-zag pe străduțele din cartierul său. Cîinii, afurisiți cum sînt, îi dezvăluie oarecum traseul. Mașina celor cu dinții galbeni zbîrnîie, scrîșnește și aleargă bezmetică pe ulițele strîmte ale bătrînului cartier. După kilometri de alergătură, Ilarion simte că se sufocă. Nu mai poate și mașina aceea afurisită zbîrnîie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
său. Cîinii, afurisiți cum sînt, îi dezvăluie oarecum traseul. Mașina celor cu dinții galbeni zbîrnîie, scrîșnește și aleargă bezmetică pe ulițele strîmte ale bătrînului cartier. După kilometri de alergătură, Ilarion simte că se sufocă. Nu mai poate și mașina aceea afurisită zbîrnîie și caută. Sare un gard imens de cătină și se ascunde sub el. Un cățel vigilent sare ca fript că i s-a încălcat teritoriul. Nu era mai mare decît un pantof, dar avea o gură... Cățeluș, frumosule, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
colțul gurii. Doamne, toți sînt așa de porci?! se întreabă Claudia plîngînd. Trage de plapumă, dar Dan ține și el la căldura patului conjugal și nu cedează. Similitudinea o exasperează și atunci face o criză de nervi. Porcule, egoistule, jigodie afurisită, țipă zmucind plapuma. Bărbatul se trezește, primește uluit cîteva palme, este tras de păr jos din pat și lovit cu picioarele. Ce... ce ai... scumpa mea? Toți sînteți niște porci, niște animale nesimțite, țipă isteric Claudia. Adică, cum? Egoiști jegoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Îți arde de râs, derbedeule! Las' că vezi tu!" Zis și făcut. Mi-a lăsat urechea și dă-i și dă-i cu nuiaua subțire-subțire, se îndoia, nu se rupea și ustura. Parcă era dascălul nostru (ah! și ăla, egiptean afurisit!). Auzi: una-două, cu nuiaua. Și-i mai învăța și pe părinți parcă părinții au vreodată nevoie să fie învățați: "urechea școlarului e pe fundul lui: dacă nu-i bătut, nu ascultă"15. Parcă așa, tare mai ascultam. Ei, da, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu vădită mândrie. Stelescu se aplecă și o sărută cu tandrețe, dar apoi protestă râzând că poezia pe care o scria el era deocamdată doar așa, de pamplezir și pentru amuzamentul prietenilor. Poet mare în adevăratul sens al cuvântului era afurisitul și abjectul ăla de... Și aici, coborându-și glasul, rosti doar la urechea iubitei sale numele poetului în cauză. Bianca Demian începu să râdă sacadat, cu hohote. Trebuie să fii de acord că rubașca aia neagră a lui face toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de unde știi tu, mă, depravat de poveste ce ești, de bordel, de putregaiul occidental de fitness, spune, mă, sămânță de mocirlă ce ești, cine ți-a băgat în tărtăcuța asta seacă și parșivă numai prăpăstii, de ce te-ai îmbârligat, năpârcă afurisită, cu toți zăbreliștii, cu toată ciuma străzii, de ce nu-ți faci limba vioaie și cu noi, dumnezeii și bisericile cui te-o lepădat pe lume ca să stăm noi drepți, ca prostănacii, în fața majurului nostru, pentru că nu putem să te liniștim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
greu fiind, își închise ochii trupului și își deschise ochii minții, cugetând cu amar și vărsând șiroaie întregi de lacrimi; avea mereu obsesia trecutului, căci i se perindau prin minte mereu, una după alta, numeroase trăiri ale lui din trecut: „Afurisită viață! Mizerabilă lume!, își zicea el dezgustat. Da, într-adevăr, nu-mi plac deloc, nici una, nici alta, chiar deloc nu le sufăr! De fapt, cred că nici eu nu le sunt lor prea simpatic - acesta-i adevărul crud! Dar, oare
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
care să fie de vârsta mea. Și chiar am avut unul, sau, cel puțin, cu impresia asta am trăit o bună vreme. Însă - nenorocitul! - s-a dovedit a fi numai și numai un impostor jalnic, un păduche blestemat, o insectă afurisită, care a cutezat, în cele din urmă, să mă trădeze și să mă trateze în batjocură! Da, până și el... În nimeni nu mai poți avea încredere, fir-ar să fie! Dar, oare, de ce mă mai mir eu? N-ar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
aparte, pe care criticul literar Theodor Codreanu o consideră a fi „cea mai relevantă reușită a volumului”, autorul utilizează analiza psihologică până la saturație și, tocmai de aici, rezultă și dramatismul situației care, în aparență, tinde să devină aproape o normalitate: „Afurisită 200 Rareș Tiron viață! Mizerabilă lume!”, exclamă Șerban dezgustat până și de propria sa existență neplăcută. Fără a mai diseca prea mult universul artistic al prozatorului, pentru a nu răpi din farmecul, din naturalețea, dar, mai cu seamă, din notele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
șarpe și-a ridicat amândouă capetele împodobite cu niște ochi mari și curioși ce priveau la animăluțul care își dădea importanță și-l întrebă: -De unde ai apărut și cum îndrăznești să-mi calci teritoriul, pipernicitule? -Cu mine vorbești, namilă afurisită? -Da, cu tine. Pentru că vorbești necuviincios și ai călcat pe teritoriul meu fără să mă întrebi, s-ar putea s-o pățești urât. De obicei, cu musafirii sunt cumsecade la început până aflu dacă sunt buni pentru burta mea. După ce
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
iasă puțin mai devreme, sprijinindu-se în cârje, ca să facă niște târguieli mărunte, dar după câțiva pași pe trotuar simțise cum puterile îl lasă și se întorsese cu hainele udate de ploaie și cu sufletul căzut parcă în pingelele pantofilor. Afurisită neputință la care-l adusese boala! Voise după aceea să se bărbierească, dar renunțase, fiindcă avea de gând să-și lase barbă, în semn de doliu pentru viața lui fără nici o noimă, își sunase pe telefonul fix mama ca să-i
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
s-au făcut percheziții, au petrecut câteva nopți în arestul jandarmeriei. Degeaba. Fuseseră văzuți de multe ori cum tot își făceau drum pe la atelier, dar nu pentru a-și repara vreun ornic, ci doar pentru afla câte ceva despre mașinăria aia afurisită. Nu era o dovadă. Până la urmă - pentru că refacerea orologiului nu mai era posibilă - hârțoagele nu au mai fost căutate. La câteva zile de la moartea Ceasornicarului, oamenii și-au dat seama că lipsesc și porumbeii! Câțiva inși, asistați de un jandarm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vor conduce cerbii pînă-n prag și vor izbi cu coarnele în poartă. (Pseudokynegheticos) Ai regăsit, scumpe domnule Odobescu, într-unul din poemele de mai sus, o imagine asupra căreia zăboveai îndelung în cartea domniei tale: aceea a Sfîntului Hubert, "vînătorul afurisit care-și vînduse sufletul către diavol pentru ca să poată lovi tot drept, printre brazi și printre stînci", și care, "printr-o minune cerească, se prefăcu în blîndul și cuviosul episcop și apostol al Ardenelor creștinate"... Rezemat de balustrada unei terase, în
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
prin lagărele modelingului. Întîlnirea șevaletului cu șablonul, a culorilor Talens cu printul supradimensionat, a transcendenței subînțelese cu porcăria frustă și chemarea magică a rutului anonim și a erecțiilor gratuite și triste, generează nu numai un alt tip de imagine, - autentică, afurisită și surprinzătoare -, ci și o cu totul altă formă de lectură a lumii și de evaluare a sinelui. Bochiș nu mai este acum un creator abstract și absolutist, care și-a transformat atelierul în templu și instrumentele în recuzită liturgică
Fețele lui Bochiș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6851_a_8176]
-
zona materialității în care ia naștere un necurmat insolit asociativ: Imaginînd cuvîntul / în formă de taler,// umblă lin, frățioare, / fă-ți cruce, cruce prin care / sufli în eterul absent, // vrei să-l împuști, cuvîntul / te miruiește la mir, urgent,// cuvîntul, afurisită ispită, / a-l stîrni, a-l îmblînzi, a-l milui, // cu ultimul cent ..." (Afurisită ispită). În direcția unei asemenea ontologizări, cuvîntul își proclamă absolutul, se confruntă exultant cu peisajul: "Cuvîntul ilot n-a îmbrăcat, / n-a purtat, nicicînd, ghilimele, // poți
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
de taler,// umblă lin, frățioare, / fă-ți cruce, cruce prin care / sufli în eterul absent, // vrei să-l împuști, cuvîntul / te miruiește la mir, urgent,// cuvîntul, afurisită ispită, / a-l stîrni, a-l îmblînzi, a-l milui, // cu ultimul cent ..." (Afurisită ispită). În direcția unei asemenea ontologizări, cuvîntul își proclamă absolutul, se confruntă exultant cu peisajul: "Cuvîntul ilot n-a îmbrăcat, / n-a purtat, nicicînd, ghilimele, // poți intra, zor, în pămînt, / poți zbura, șchiopătînd, în stele" (Din atîtea mere). Oare nu
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]