105 matches
-
va izbuti tăcerea” (Lui Taliarh). Exegeza acestor scrieri de tinerețe va privilegia concretețea poeziei „roadelor”, a „voluptății contactului cu forțele naturii” (G. Călinescu), va observa „peisajul de o rară prospețime” (Perpessicius), neîntârziind însă a pune în evidență, dincolo de aparența calmului agrest, semnele expresioniste, „întronarea de anarhie elementară în univers” (Ov. S. Crohmălniceanu). Expresionismul lui F. se exprimă însă deopotrivă prin „ideea de a opune mecanicii distructive a războiului energiile năvalnice ale firii” (Mircea Martin). Poezia în limbă franceză a lui F.
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
poezia lui se vorbea de vaci, de priveliști provinciale, a fost catalogat ca poet tradiționalist, în afara modernismului. În realitate, tradiționalismul reprezintă o formă de modernism. G. CĂLINESCU În Priveliști (1930) - titlu polemic și ironic față de o întreagă tradiție contemplativă - scenele agreste, familiaritatea cu ritualurile câmpenești nu trebuie să ne inducă în eroare. Bucolismul acesta e fals, Fundoianu nu este nici un poet sentimental, nici unul descriptiv. El nu se supune la obiect în chip parnasian, nu exultă în maniera lui Fr. Jammes, nici
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
lui tradiționale și coborât într-un registru opus, șocant, apare și erosul. Femeia, având „hoitul important”, îi ciocănește în dreptul inimii „cu degete de zaraf” sau, în ipostază castă, e coborâtă - cu un cinism pervers, sadic - în registrul trivial, culinar și agrest. Există, desigur, o anumită poză teribilistă în toate acestea. La baza gesturilor și retoricii antiretorice a frondei poetului se află o stare de spirit mai profundă, mai gravă. Mai întâi, poza teribilismului stă pe o ambivalență, care îi va întovărăși
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
chiar de la prima ceasului bătaie”. Deși, în acest context, literaritatea este neglijată, se pot selecta câteva poeme, mai ales cele care evocă într-o manieră eseniană locurile natale. Astfel, ciclul Mi-s rădăcinile pierdute-n Bărăgan se deschide spre peisajele agreste, transpuse în versuri cu ecouri folclorice. Volumul următor, Pietre de râu (1966), este dedicat mai tinerilor confrați, cărora li se transmite, cu orgoliu grandilocvent, încrederea în noua poezie, ce va dăinui ca și „pietrele de râu”, imagine din care nu
STOIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289946_a_291275]
-
trup subțire” (Gol). Alteori iubirea e pustiitoare, metafora însăși fiind parcă mistuită într-o rotire cosmică. Poetul invocă stelele, dă foc cerului într-o „tragică seară”, provocând „un ultim potop și prăpăd” (Baladă la Steaua Polară). El are în sânge ritmurile agreste ale baladelor dunărene, iubirile dezlănțuite ale haiducilor și hoților de codru (Rit). Formarea lui V. în atmosfera Școlii de Literatură și a revistei „Tânărul scriitor” și-a pus însă amprenta asupra talentului său autentic. Tributul plătit a constat atât în
VASILE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
Simion, Fragmente, I, 160-163; Dicț. esențial, 784-787; Micu, Ist. lit., 216-217, 441-444; Manolescu, Lista, II, 12-15; Popa, Ist. lit., I, 350-354, 687-694; Nicolae Manolescu, Domnul Zaharia Stancu, RL, 2002, 40; Alex. Ștefănescu, Zaharia Stancu, RL, 2002, 40; Emil Manu, Melancolia agrestă, CL, 2002, 10; Negrici, Lit. rom, 87, 202-205, passim; Zaharia Stancu 100, CC, 2003, 1-2 (număr omagial). D. Mc.
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
voite se degajă și din ciclul de catrene Efulgurații, în care poetul, retras dintr-o lume ce-i este străină, sentimentalizează romanțios pe pragul unor iubiri pierdute. De o limpezime cristalină, lirica lui R. aduce miresmele pure ale unor spații agreste sacre, nealterate de surogate ale vieții moderne. Dar poetul însuși e un solitar, un sihăstrit în felul său, rezonanța în actualitate a versului asigurându-i-o meditația profundă asupra eternului uman. SCRIERI: Elegii sub stele, București, 1969; Somn de voevod
RACHIŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
analiza de tip semiotic se îmbină cu cea tematistă, pe M. interesându-l mai ales demontarea manierei în care un anumit tip de imaginar liric își inventează forma și stuctura textuală. Sunt prezentate mecanismele „autoreflexivității discursului bacovian”, cele ale „imaginarului agrest” al lui Fundoianu, tematica și histrionismul poeziei lui Emil Botta, iar despre originalitatea discursului liric al lui Nichita Stănescu se spune că ar fi rezultatul unei misterioase „ceremonii” a sintacticii. Definiția criticului ca „Sibylla prin gura căreia grăiește Textul” este
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
magistratură, părăsește Bucureștiul și se stabilește la Câmpulung pentru tot restul vieții. A profesat avocatura, absorbit fiind totuși, în primul rând, de creația literară, de meditație, ca și de preocupările cinegetice. Vânător, „specialist” în câini de vânătoare, iubitor al peisajului agrest și silvestru, al atmosferei târgului patriarhal, M. a fost în același timp un călător care știe să „vadă” și un om de acțiune, un temerar - ca aviator, slujindu-și țara în cele două războaie mondiale. Câteva dintre cărțile sale au
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
în exterioritate și cadrul în decorativ. Frecventele aluzii mitologice atestă preromantismul poetului. Înrâurit direct de Joseph Thomson pare a fi M. în evocarea anotimpurilor. Dar aici el reușește, când nu diluează lirismul prin descrieri dilatate, să redea prospețimea și puritatea agrestă. Meditații precum Adevărul, Prieteșugul îl vestesc pe Grigore Alexandrescu. Începutul omului și starea orășănească glosează, în felul lui J.-J. Rousseau, asupra decăderii prin civilizație, iar Omul, construită pe antiteze și amintind de Alexander Pope, este interesantă prin reflecția asupra
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
reunite în 1982 sub acest ultim titlu -, M. reușește să-și fixeze o voce personală, deși modestă și cu inflexiuni oarecum cunoscute. Dar dincolo de orice influențe, pare evident că memoria lui afectivă era încărcată cu impresii și imagini ale naturii agreste, care formau principalul filon al fluxului interior, elementele de referință ale sensibilității sale. Acestea se definesc ca un „izvor” constituit, în special în copilărie, din senzații și trăiri legate de spectacolul satului, însumând grădini multicolore, câmpuri însorite, păduri, toate animate
MURASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288305_a_289634]
-
maschează chiar o jubilație secretă. Există aici o metafizică „naturistă”, un rousseauism latent, care constituie axul central al poeziei. Nici primitivismul, nici frustețea nu provoacă indignarea eului liric; dimpotrivă, civilizația, „tiehnica” și sofisticăria reprezintă echivalențe ale unei căderi din raiul agrest: „Nu vei fi/ Cu nimic mai frumoasă dacă mergi cu o sută la oră/ Nici dacă radioul ne ține suspendați/ În muzică și prostii. Nici măcar/ Dacă bomba va exploda sau gargaragiii/ Vor răguși.// Nu o să se schimbe nimic. Doar metabolismul
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
comunitare, stimulând fascinante experimente utopice: moderne, antimoderne și postmoderne 18. Cum spuneam, nu toate aceste experimente comunitare au fost sau sunt pozitive. Dintre cele mai curând pozitive, unele au eșuat relativ repede, dispărând în prăpastia dintre idealismul lor himeric și agresta lume reală: cvasifalansterul transcendentalist de la Brook Farm, incredibilă combinație de Fourier și diverși alți utopiști europeni (mai ales în privința modelului educativ), Hawthorne, Emerson și Thoreau (ultimul a eșuat și în robinsonada sa protoecologistă de la Walden Pond), s-a prăbușit de pe urma
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în „Universul” (la rubrica „Mișcarea în magistratură”). Sub pseudonimul Grigore Filip, de care mai uzase în „Opinia” din Iași, în anii interbelici, ia parte la dezbateri ce vizează cultivarea limbii, inițiate de revista „Cum vorbim”. Hrănit de energii primordiale, peisajul agrest trimite încă, la B., discrete semnale, până la margini obscure, „viclene” de târg, la pragul căruia se poticnesc „ulița”, drumul („figură” ce revine în poeme obsesiv), de unde și exasperarea reprimată, senzația de claustrare, în piatră sau în „dugheni îngenuncheate”, așteptând umil
BARGAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285641_a_286970]
-
provincie, devine membru corespondent al Academiei Române, călătorește în țară și peste hotare, ajungând o personalitate literară oficială, prezentă și în manuale. În versurile volumului de debut, Chemarea cumpenelor (1937), sunt vizibile două atitudini lirice: fascinația în fața naturii și a muncii agreste; dezolarea profundă, revolta celor umili și săraci. O expresie necizelată, dar viguroasă, rod al exaltării și furiei, definește mai degrabă un temperament decât un artist. La polul opus, desprinse de condiționarea socială, sunt versurile din ultima parte a vieții, adunate
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
fi îngăduit-o. Marcian era mereu preocupat de sonoritățile auzite la Prundeni. Făcea Elenei lungi dizertări asupra misterelor armonice. Era obsedat de un ritm nou. Scria adesea pe margine de caiete muzicale micile semne cabalistice ale unei "bucolice". Firul melodic agrest trebuia să răzbată prin țesutul complex al unor multiple filoane de ansamblu, după altă concepție însă, ca cea reconstitutivă a lui Strauss. O evocare măestrită. Căuta să arate Elenei care e elementul sentimental și care cel mecanic în același sunet
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
armonia abia tulburată a comuniunii cu familia, strămoșii, locurile natale. Poemele sale sînt poeme ale unei tradiții devastate, descompuse, „în mizerie”, o tradiție biblică și „patriarhală” ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare și imaginile agreste, tematica (întoarsă pe dos) și „carcasa” prozodică a unei umanități alienate, reificate. Această „carcasă” clasicizantă îl determină însă pe criticul Mircea Martin să aprecieze că insurgența lui Fundoianu se oprește la nivelul prozodiei, operînd exclusiv la nivelul conținuturilor (și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
naturi amfibii, melancolice și fantaste, puternic marcate de estetismul simbolist sau decadentist. Fundoianu recuperează „monografic”, într-o matrice argheziano-bacoviană cu ecouri din neo-bucolismul lui Francis Jammes (dar și din tradiția hasidică), peisajul bucovinean al Herței, cu tîrguri putrede și natură agrestă, în ecorșeuri expresioniste. Membru fondator al revistei de orientare tradiționalist-spiritualistă Gîndirea, Adrian Maniu prelucrează, după Primul Război, teme ale tradiției istorice autohtone și ale poeziei htonice în stilizări imagiste de peisaj rural și iconografie bizantină, cu un puternic filon expresionist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Parc-auzi cum urlă valurile Acherontului! Minunat!) - Iti, sugera Aurora, se răcește laptele.Suflețel mai muia un pișcot în ceașcă și trăgea o înghițitură. - Dar asta? Fortunatus et ille qui deos novit agrestes. " Fericit și acela care cunoaște pe zeii agrești!" În chipul acesta decurgea deșteptarea lui Suflețel, care avea totdeodată sub ochi o copie în mărime naturală a unui basorelief reprezentând pe Venera ieșind din unde, Aphrodita Pontia, lipită într-un perete. În sufletul lui Suflețel stăpâneau în aceste clipe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Aurorei peste indigentul său costum de casă și se cobora în grădină, unde, prevăzut cu toate instrumentele, tăia și curăța trandafirii, plivea florile, stropea cu furtunul. Surprins de vreun amic, Suflețel avea totdeauna la îndemînă vreun citat dintr-un poet agrest. Seara, clasicistul asculta la radio unele posturi străine numai pentru concerte din muzica clasică. Fără a fi meloman, își nota numai producțiile de reputație stabilită (Mozart, Bach, Haydn, Beethoven) și asculta religios, cu ochii închiși, șoptind din când în cînd
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se cuvine de secunzii lor. Miza e o Elenă virgină cu nume neobișnuit, Drina lui Palici. Stimulat de faptul că fata pare să îl prefere, Dugu își învinge adversarul, pe Achim, care îi era superior după calculul hârtiei. În lumea agrestă a lui Preda, ciomăgeala e un act curent, care rezolvă radical conflictele. Niculae Moromete, copil încă, lovește cu măciuca un alt copil care voia să-l sperie, deghizat în fantomă. Acesta se răzbună tot cu bâta. Fratele mai mare al
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
starea de bucurie spre care râvnește George Vulturescu e curată iluzie: "Mi-e frică de fiecare vers nou, mi-e teamă să-l scriu" (Nu ești singur când scrii). Dimensiunea ontologică, inclusiv opțiunile poetului se înscriu în parametrii unei Transilvanii agreste, cu impact la intelectualii școliți la oraș dar ducând cu ei nălucirea orizontului deschis; Goga, Blaga, Cotruș și alții, iată nume emblematice. Pe scurt, George Vulturescu, unul dintr-o "generație" fracturată, crescută "printre blocuri", urmează un traseu spiritual analog; gândul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Daciarum cu zeii romani Jupiter, Optimus Maximus, Junona, Minerva, Mercur, Apolo, Diana, Venus, Marte, Liber-Libera, Silvanus, Hercule, dar și cu divinitățile oreintale, aduse de soldați și negustori, din Asia Mică, Siria, Egipt Mithra, Cybele, Isis, Seraphis, Dolichenus sau grecești cultul agrest al lui Dionysos. Calendarul popular se cristalizează în perioada postromană, creștinismul pătrunzând în Dacia în sec. IV e. n. Descifrând semnele vremurilor răsăriturile și apusurile soarelui, succesiunea zilelor și a nopților, a verilor și a iernilor, a timpului ploios cu cel
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poeziile Joc secund și Timbru; 13. Lumea purificată în oglindă se asociază cu ideea autocunoașterii, așa cum este prezentată în poezia Din ceas, dedus...: "Din ceas dedus adâncul acestei calme creste,/ Intrată prin oglindă în mântuit azur./ Tăind pe înecarea cirezilor agreste,/ În grupurile apei, un joc secund, mai pur"; 14. Comuniunea desăvârșită a spiritului cu creația cosmică, atunci când poetul atribuie lucrurilor un suflet, iar poezia este "un cântec încăpător" ("Ar trebui un cântec încăpător, precum/ Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
I. Barbu, cititorul trebuie să se inițieze în unele probleme fundamentale: obscuritatea în exprimare, limbajul abstract, încifrarea simbolurilor, particularitățile limbajului poetic: repetarea vocalei "e" care menține tonul sobru, elipse (elipsa predicatului), dislocări, inversiuni topice, anacoluturi, neologisme cu funcție de epitete ("azur", "agreste ", "nadir"), alături de termeni concreți, sintagme inedite. Metafora "Adâncul acestei calme creste" semnifică frumosul pe care poetul îl transformă în "joc secund", un cântec întemeietor de lume, o sonoritate orfică în "sens invers". I. Barbu își imaginează o relație dintre poezie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]