162 matches
-
Vorbește-mi despre prezent. — Citesc multe cărți, scriu referate, îmi împuiez capul. — Și inima? — Goală. Găunoasă. Plesnită ca o tobă veche. — Nu te cred. Și cânți. Am de gând să pun punct final cântatului. — Ce vrei să spui? — Pe vecie. — Aiurezi. Aș dori să-ți aduci prietenii aici. Nu am prieteni. — Nu fi atât de morocănos. — Morocănos! Îmi place cuvântul. — Adu-l pe Tom McCaffrey. — Nu ți-ar plăcea. — Ba da. Nu mi-ar plăcea mie să-l aduc. Fii serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Să te simți neliber, mic, Să vezi marile aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu) „Și mă credeam în mucenicie.” (L. Blaga) Când se întrebuințează la diateza reciprocă, verbul își poate limita câmpul semantico-sintactic la relația subiect-predicat: „Prin frunze aiurează șoptirile-i alene Când gurile-nsetate în sărutări se-mpreun.” (M. Eminescu) „Cum ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață.” (M. Eminescu) sau îl poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Hristos, dar în realitate și-a profețit pieirea lui; Biserica a rămas și va dăinui până la sfârșitul veacurilor. Doctorul care l-a îngrijit până în clipa morții, mărturisește înspăimântat, că muribundul era chinuit de groaznice mustrări de cuget, din care cauză aiura. Abia atunci și-a dat el seama cum ar fi trebuit să trăiască și ce-l așteaptă după moarte, căci îi zise doctorului: Dacă-mi prelungești 24 viața cu 6 luni, îți dau jumătate din averea mea, iar de nu
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
dată! Și ca să știi: că vă fac o nuntă! Ce vorbă-i asta, tată?, a întrebat soția mirată. Ei, știți voi ce nuntă. Ia aprinde trei lumânări și pune-le în vaza aia. Soția și-a dat seama că nu aiurează și i-a împlinit dorința. Așaaa, a zis el împăcat. Acum să stai aici, să-ți povestesc viața mea, ca s-o știți și voi, să nu vă fie vreodată rușine cu părinții voștri. I-a povestit viața dânsului de la
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
frații mei dormeau duși. M-am strecurat cu grijă la spatele fratelui meu Radu, am tras un colț de cuvertură peste mine și am adormit. 3. MILITARII La început, am crezut că, din cauza loviturii de la picior, m-am îmbolnăvit și aiurez, am halucinații. Dar lucrurile nu se petreceau în imaginația mea, ci aievea. Aproape de ora trei dimineața, un grup de patru bărbați a intrat în curtea noastră: un civil și trei militari. Odată ajunși în curte, civilul, care era un salariat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
seamănă atât de mult cu sora mea, încât uneori cred că o am în față. Surioara mea și-a spus rugăciunea de seară "Înger, îngerașul meu" și a adormit. Spre miezul nopții a început să facă temperatură. Febră din ce în ce mai mare. Aiura, striga, bolborosea frânturi de propoziții, cuvinte fără sens, gemea și se zvârcolea în așternut. Mama și tata erau disperați, îi ștergeau mereu transpirația de pe frunte, o frecau la tâmple cu oțet, îi puneau comprese reci. Bapțea stătea la picioarele ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
formă rotundă, îmi făcea impresia că inundă încăperea văruită în alb asemenea unui superb candelabru cu numeroase brațe, în care obiectul inventat de Edison își etala proprietățile în cascade uriașe de lumină... Nu, nu, n-a fost așa! Am halucinații, aiurez... Invenția celebrului american nu ajunsese încă până la noi, până la deportații din Bărăgan. Nu. "E numai gândul meu umblând aiurea Și noaptea cu sclipiri de nenufar Trecând prin mine, bântuie pădurea." (A.E. Baconski) Nu. Timp de șase ani de zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
așteptarea pruncului, undeva, spre miezul nopții (între orele 20-22)ll. Moașa uitase să le avertizeze pe veghetoare că nu trebuie s-o lase să adoarmă imediat, astfel încât acestea i-au îngăduit-o. Cum creierul era obosit, ea a început să aiureze. Toți credeau că va da ortul popii sau a înnebunit. *** Neașteptarea pruncului pare a fi fost un șoc pentru amintita "instanță" (născătoare și naratoare). În orice caz suficient pentru a simți nevoia să scoată de pe caierul memoriei episodul la 29
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
vechea durere de cap a bolșevicilor, documentul continuă astfel: „...dăm educație tineretului în spiritul ascuțirii luptei de clasă contra chiaburimei, în spiritul solidarității în lupta poporului din lumea întreagă, pentru pace, libertate și o viață mai bună”, Desigur, tov. Iancu aiura profund atunci când făcea vorbire despre libertatea poporului român, dacă o privim din perspectiva „ascuțirii luptei de clasă contra chiaburimei”, clasă ai cărei membri, aproape fără excepție, luaseră drumul pușcăriilor pentru „liniștea” celorlalți, mari iubitori de libertate, pace și o viață
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
la gât, s-a întins în pat și s-a acoperit cu pătura zdrențăroasă. Dar zadarnic, tot nu izbutea să alunge starea de frig înnebunitor, și-a zis că o să intre în hipotermie și o să încheie conturile cu viața. Aproape aiura. Peste câtva timp, parcă și-a mai revenit puțin. Atunci a repetat în gând lecția pe care tocmai o învățase pe propria sa piele, și anume că un om în aceste vremuri nu face nici cât o ceapă degerată, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă! Ați crezut în mine! Și eu... eu?!... Ce am făcut cu voi?! Nu vezi?! Ți s-au aprins și crierii! Aiurezi, Măria ta! Aiurezi!... Ștefan nu-l ascultă, nu-l aude. Se agită de colo-colo șchiopătând, pradă focului ce arde în el, și, în bătaia lumânărilor ce abia pâlpâie, umbra lui, uriașă, fantastică, linge pereții, urcă pe boltă, se întinde pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă! Ați crezut în mine! Și eu... eu?!... Ce am făcut cu voi?! Nu vezi?! Ți s-au aprins și crierii! Aiurezi, Măria ta! Aiurezi!... Ștefan nu-l ascultă, nu-l aude. Se agită de colo-colo șchiopătând, pradă focului ce arde în el, și, în bătaia lumânărilor ce abia pâlpâie, umbra lui, uriașă, fantastică, linge pereții, urcă pe boltă, se întinde pe pardoseală. Ironic, sarcastic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ei, auzi un suspin slab ca o părere și deschise ochii. Atunci observă că din palma cavale rului care zăcea alături se prelingea un firi șor subțire de sânge. „Dumnezeule! Omul n-a murit. E Încă viu. și eu, care aiurez aici În loc să-l ajut. Poate că mai scapă...“ Simeon Încercă să-și uite durerea care-l copleșea și Încercă să se ridice. Făcu eforturi supraomenești, dar puterile Îl părăsiseră. Atunci Începu să se târască prin iarba udă, cu ochii țintă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
apă. Câteva picături Îi atinseră buzele astfel că putu să spună: — Acolo... un om moare... ajutor de la mânăstire... Bătrânul se ridică uitându-se curios de jur Împrejur. Dar nu văzu nimic și se aplecă din nou asupra necunos cutului, care aiura. Îi umezi fruntea cu câțiva stropi și-i duse iar burduful la gură. — Acolo, acolo, reluă Simeon... un cavaler rănit... acolo, sub pădure, la drum. Apoi totul se Întunecă În jurul lui. Când se trezi, era pe un pat scund de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
L-am „văzut” cu atâta putere, cu atâta „acuitate intim profetică” pe „viitorul Nichita” În persoana acelui Mitia prins În cleștele grandorii și exuberanței insuportabile a caracterului său și „judecata rațională, publică”, de bun-simț, Încât mi s-a părut că aiurez, că am o „viziune” - ceea ce era adevărat, dar... ce fel de viziune, a viitorului unui caracter, atât de apropiat, de stăpân pe sine, de magistral În tot ce gândea și făcea În acei ani?! - și mi s-a făcut pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ne-am îmbăiat în apa limpede, albastră și liniștită, având o concentrare imensă de sare. Lacomă de soare și de baie-n mare, bineînțeles, am făcut o insolație de care n-am scăpat nici azi. Mi-a fost rău, am aiurat, dar acum sunt tot pe plajă, la umbră însă, am mai făcut o baie de bun rămas în Marea Roșie și așteptăm să se apropie ora plecării spre Cairo unde mai avem doar două zile de stat. Așteptăm, dar nu dorim
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
om... Nu cred în această bestie răutăcioasă care se trage din măimuțe și care și-a adus toate obiceiele rele ale străbunilor ei. - Taci, zic eu! Sofia ta n-a fost femeie?... - Femeie, ea? zise el, surâzând amar - ea, femeie? Aiurezi! Un înger a fost, un înger cum îl cugetă Dumnezeu numai o dată în mijlocul eternităței sale fără marăgine. Ce e femeia? Acest om ce trăiește pentru a-și spoi fața cu colori, vorba cu minciună și ochii cu lacrimi înșelătoare? O
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acei ochi albaștri! - Poesis, zisei, ești nenorocită? Ce palidă ești, copilul meu! Tu suferi? Tu plîngi! - O, dac-ar fi să plâng numai eu... Dar să tăcem despre asta. Tomo! poate că azi ne vedem pentru ultima dată. - Ultima dată? Aiurezi, Poesis! Ultima dată? - O, copilul meu, de-ai ști ce nenorocită, sunt, zise ea, cu ochii plini de lacrimi, înlăturînd cu mânuțele ei albe părul negru de pe fruntea mea și arzând cu buzele ei contrase de plâns fruntea mea întunecată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îmi e? zise el, surâzând amar. Cum să-mi fie? Am să mor, iată tot. Și tu nu vrei să te consoli, amicul meu? De ce? O, de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mi fie? Am să mor, iată tot. Și tu nu vrei să te consoli, amicul meu? De ce? O, de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, erau senine, dulci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, erau senine, dulci. Un nou leșin s-apropie. Capul lui se lăsă pe frunzele uscate... pulsul iarăși încetă și părea iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în care ne-au arătat unde aveam să dormim, și Rotari s-a dus s-o vadă pe Gaila. Când s-a întors, era tare supărat, și l-am întrebat de ce. - Cred că i-a revenit febra, mi-a răspuns, aiurează, vrea să știe ce s-a ales din rămășițele trupești ale mamei sale. L-am întrebat pe Grasulf, care aflase despre trădare. Avarii au îngropat cadavrul lui Romilde în fața porților orașului, astfel încât oricine intră să-l poată călca în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și nu se mai sătura. Nemaiavând ce să mai aducă la masă, zâna începu a cârti că nu mai rămăsese și pentru roabe. Când iată copilul că strigă iarăși: Mamă! zău că este tata. Dară unde este, mă? ce tot aiurezi tu? Ba nici aiureală, nici nimic. Uite-l, este colea lângă mine, uite-l, mă ia în brațe". Făt-Frumos își dă jos căciula și devine pe deplin vizibil; soția lui este uimită și încântată să-l revadă. El a fost
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
opera, rondelul monopolizează în Măslinul lui Platon (1977) un întreg ciclu. Ponderea notei simboliste diferă de la o piesă la alta, această notă făcându-se mai distinct auzită în versurile de tonalitate elegiacă: „S-au scuturat toți trandafirii, / Se mai aude aiurând / Povestea tristă-n care mirii / Se întâlniră la comând. // [...] S-au scuturat toți trandafirii.” Dar simbolismul, cât există, nu angajează însăși simțirea poetică adâncă a lui H., care în esență e o formă de romantism, ușor modernizat în latura tehnică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
mărului lui Adam), după ce mai intâi mi-a cusut toate părțile trupului. Văzând asta, cei trei criminali imediat și-au pierdut mințile devenind nebuni. Poliția i-a arestat și în timp ce erau duși spre spitalul de nebuni, criminalii au început să aiureze că nu este posibil să trăiască bărbatul din Arabia Saudită, pe care ei l-au decapitat și l-au tăiat în bucăți. Bărbatul din Arabia Saudită a fost supus unui examen medical și doctorii au confirmat că cusătura (aici se foloseste de
Povestea incredibilă de pe internet. N-ai citit nicioadă o prostie mai mare by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/63425_a_64750]