433 matches
-
a început încă, că n-a fost nimic, nici spontană, nici lovitură de stat, nici film artistic, au murit degeaba, în cine să mai ai încredere? Baliverne, vrăjeală, scîrnă, Gulie. întrerupt pe neașteptate din munca sa de cancelarie, Comandantul privește aiurit la Regizoraș, care fumează țigară de la țigară, încercînd să negocieze printre rotocoalele de fum. — Ia spune-mi, te-ai mai gîndit la ce am vorbit ultima dată? O facem sau nu? Trebuie să știu, timpul parcă zboară, adaugă trăgînd cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
a trăit până la aproape 30 de ani o viață Îndestulată și s-a bucurat copil și adolescent fiind, de o educație de-asupra mediei. De ce să-l revolte orașul? O să-și recăpete cu siguranță Încet, Încet credința pierdută. Acest oraș aiurit și smintit, plin cu haite de câini vagabonzi, neliniștit, gălăgios, trădător, dar sentimental este singurul loc de pe pământ În care Antoniu a ales să trăiască până la sfârșitul zilelor. Antoniu deschide ușa și Încremenește În pragul ei: pe patul sărăcăcios În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lui Ronald Nimkin: în timp ce se bălăbăne atârnat de capul dușului, de cămașa cu mâneci scurte a tânărului pianist mort e prins cu un bold un bilet - cămășile lui Ronald stăruie cel mai mult în memoria mea: acest adolescent înalt, slăbănog, aiurit, plutind singuratic de colo-colo în cămășile alea sport, mult prea mari pentru el, cu mâneci scurte, cu reverele apretate și călcate atât de strașnic, de-ai fi zis că-s veste antiglonț... Și Ronald însuși, cu mădularele atât de strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
către tremurândul sul de carton. - Nu trage, te rog, zise acesta. Dacă mă lași în viață, îți dau florile astea, adăugă și scoase la iveală un buchet de o frumusețe nepovestibilă de Bășina Porcului. - Mamă, ce minunate sunt, zise Reptigli aiurit, luând buchetul din mâna lui Mâzgâlici și mirosindu-l, moment în care Mâzgâlici îi umflă mitraliera. - Ha-ha, ce prost ești, zise sulul hohotind cadaveric. Acum te împușc. Ha-ha! - Stai, nu trage, te rog, zise Reptigli. Dacă mă lași în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Acum te împușc. Ha-ha! - Stai, nu trage, te rog, zise Reptigli. Dacă mă lași în viață, îți dau florile astea, adăugă și scoase la iveală un buchet de o frumusețe nepovestibilă de Bășina Porcului. - Mamă, ce minunate sunt, zise Mâzgâlici aiurit, luând buchetul din mâna lui Reptigli și mirosindu-l, moment în care Reptigli îi umflă mitraliera. - Ha-ha, ce prost ești, zise gândacul hohotind cadaveric. Acum te împușc. Ha-ha! - Stai, nu trage, te rog, zise Mâzgâlici. Dacă mă lași în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Acum te împușc. Ha-ha! - Stai, nu trage, te rog, zise Mâzgâlici. Dacă mă lași în viață, îți dau florile astea, adăugă și scoase la iveală un buchet de o frumusețe nepovestibilă de Bășina Porcului. - Mamă, ce minunate sunt, zise Reptigli aiurit, luând buchetul din mâna lui Mâzgâlici și mirosindu-l, moment în care Mâzgâlici îi umflă mitraliera și îl împușcă în cap. - Ah, ho-ho-ho-ho, pe lângă, spuse Reptigli, deși Mâzgâlici îi zburase juma’ de craniu, pocnindu-l pe acesta cu un Piramidon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
lopată în spate, îngerul a căzut pe jos și eu l-am plesnit cu pliciul, amețindu-l. Mița l-a ridicat și l-a aruncat înapoi în frigider, împreună cu celălalt înger pe care îl băgase în buzunarul de la halat. Încă aiurit, am întrebat-o: - Dar ce erau, dragă, ăștia, îngerași? - Da, nu i-ai văzut? - Bine, și ce faci cu ei? Mița zâmbi ridicând un sac de cartofi pe care îl dărâmaserăm fugărind îngerașii. - Cum ce fac? Păi, tu ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
un semn ori un consemn al cavalerismului oficial, își duse mîna stîngă la spate, iar dreapta o întinse scurt, energic. Cînd i-a simțit palma, degetele, și-a dat seama că felul în care arăta în mod obișnuit, rotofei, agitat, aiurit, nu avea nici o importanță, Balbo era într-adevăr un zburător. Din naștere. Cu siguranță nu era o făcătura, unul care avusese doar noroc și context, era chiar un pilot. Nu putea explica nimănui de ce era așa însă simțea acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ateriza în acel fund de țară, Vladia parcă, unde Caraiman va fi atins la cea mai sensibilă coardă a sufletului său orgoliul. I se va arăta că nu e chemat să domnească peste o țară în dezordine, într-o "democrație" aiurită, în Balcani (!), unde se întinde țigănia și anarhia, ci peste un regat al ordinii, al credinței, al devotamentului. Toată lumea în uniformă și toți într-o aliniere perfectă. Ca la masa de exerciții tactice, Caraiman e totuși un prusac și sîngele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Luana simți că leșină. Inima i se opri în loc, capul începu să-i huruie iar pumnii i se strânseră cu o mânie necontrolată. Cum au putut s-o mintă astfel? Cu ce-a greșit? Se așeză pe treptele de la intrare aiurită, cu capul în mâini. Se simți trădată, înșelată, pierdută și incapabilă să facă față acestui moment al adevărului. Dan îi văzu silueta prin geamul de la ușă și veni să-i ureze noapte bună. Ochii ei plini de lacrimi îl lăsară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
prostită, la fiică-sa, incapabilă să priceapă. O prinse de mână și-o forță să privească în ochii ei. Ai făcut asta, Luana? El...a fost...acolo? Cum ai putut face una ca asta? Fata izbucni în lacrimi în timp ce Sanda, aiurită, cu degetele înfipte în păr, striga nenorocită: Doamne Dumnezeule, ce ne facem? Ce ne facem, Luana? Dacă rămâi gravidă? Fata abia pricepea ce vrea mama să spună. Cuvântul "gravidă" i se părea străin, din altă limbă. Femeia o târî prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mai departe de un sărut ori o mângâiere, nu încercase și nu dorise nimic mai mult -, o simțea vibrând în brațele lui cu o căldură și o pasiune de care n-o crezuse în stare, făcându-l s-o privească aiurit, măcinat de tot felul de întrebări, obsedat de ciudățenii smintite și păcătoase. La adăpostul așternutului ei, Luana recunoștea că-și dorea o relație mai apropiată cu Ștefan, dar cum să facă asta și să-l lase, apoi, s-o părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că nu trebuia să plece, că n-o mai putea lua de la capăt, așteptând-o și visând-o. Luana murise între timp și ochii ei goi îl umpleau de spaimă. Stătea în pragul ușii rătăcită iar el îi îngâna numele aiurit. O văzu ieșind ca o stafie, lăsându-l singur, pradă unei dureri fizice născute spontan, fără leac. Simți că ceva, în adâncul trupului, s-a rupt și că totul, absolut totul, se va termina, cât de curând. Când Ștefan sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei, fără să-i poată opri, inconștient că expresia chipului său îi trăda lipsa de experiență la femei. Ea remarcase asta și se simțise de două ori mai incitantă. Respira adânc, ridicându-și pieptul și se amuza de privirea lui aiurită. Radu se trezi, dintr-o dată, cuprins de o mândrie fără margini. Faptul că nu doar o femeie frumoasă, ca Luana dar și una voluptoasă, ca Rebeca se simțeau atrase de el, îl făcea să crească în proprii ochii. După două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o întrebă din vârful buzelor ce dorește. Luana îi întinse ziarul. Găsești aici tot ce vreau să-ți spun. O lăsă singură și femeia deschise, cu o oarecare curiozitate, pliantul de hârtie. Laur veni gătit la întâlnire și-o privi aiurit pe femeia care răsfoia intrigată ziarul. Nu sperase la o așa cucerire. Așa cum prevăzuse Luana, el se îndrăgosti iremediabil de frumoasa domnișoară care, atunci când bărbatul se apropie de ea și-i vorbi, îl repezi revoltată, lăsându-l fără grai în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
despre arestarea lui Radu. Probabil că, pline de compasiune, vroiau s-o ferească de suferința amintirii. Luana ridică ceașca și sorbi cu nesaț din licoarea fierbinte. Apariția tânărului Noia o făcu să scape ceașca și să se uite la el aiurită, ca la o nălucă. La rându-i, Radu se fâstâci și ieși imediat, fără nici un cuvânt. Ce caută el aici? întrebă Luana țâfnoasă. L-au arestat. Femeile o priviră mirate. De ce să-l aresteze? Luana se enervă, considerând că mila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
știe dacă Rebeca a murit, dacă nebunul de Laur Midea a fost îngropat și se revolta, cu sleite puteri, împotriva prezenței soțului ei, liber și capabil s-o distrugă din nou. Cei doi bărbați aflați în încăpere o priveau neputincioși, aiuriți. Cineva anunță că medicul va veni imediat. Nuța Cordel dădu buzna peste ei, cu coama de păr negru ridicată în slăvi, continuând să împroaște, din limba despicată, venin. Luana alunecă pe covor, închise ochii și doctorul o găsi inertă, pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o seară, obosit, cu cearcăne la ochi, Ștefan ieși și-i ceru să rămână peste noapte în locul lui, sub pretextul că are nevoie de o baie fierbinte și de odihnă, tânărul Noia îi fu aproape recunoscător. Se așeză lângă Luana aiurit, copleșit de sentimentul vinovăției, pradă unei dureri covârșitoare, își lăsă fruntea pe genunchii ei și plânse în hohote, din tot sufletul. Escu îi aruncă o singură privire apoi coborî un etaj mai jos, se întinse pe o banchetă și dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vă mai bateți capul. Mergeți și vă vedeți de treabă. Doamna Noia ne părăsește. Și-a dat demisia. Nuța Cordel se uită la el buimăcită. Nu înțeleg. Directorul își pierdu răbdarea. Ce nu pricepi? Vrea să plece. Cordel clipi des, aiurită. Nu putea accepta că îndelungata așteptare, plină de planuri și măsuri severe, fusese în zadar. Domnule director, așa ceva nici nu intră în discuție. Femeii ăsteia nu i se vor mai face toate mofturile. Acum, când ne-am lămurit cu toții cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mult timp. Ștefan stârnise interesul ca de fiecare dată. Într-o ținută de o eleganță impecabilă, cu chipul luminat de o maturitate inteligentă, era mai încântător ca niciodată. Luana uitase cât putea fi de frumos. Ochii lui negri o priveau aiuriți, cu o dragoste fără margini, așa cum aveau s-o privească toată viața, pentru că ea reprezenta cel mai reușit exemplar feminin, unicul suflet și unica simțire în stare să-l facă cel mai fericit om de pe mapamond. Rochia pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Afară, pe sârmele de telegraf se adunaseră sute de rândunele. Ori eu visez, își zise, am halucinații, mi-e rău! Trecu strada prin fața poștei și pătrunse într-un lactobar, nu știa de ce, dar când era vreme deschisă avea o foame aiurită și doar mâncase și acasă. Luă un iaurt și două cornuri cu mac. Servieta lui, burdușită, o puse acolo, pe masă, să fie în ochii lui, avea acte în ea, nu glumă, avea și două mere uriașe pe care Monica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
puse jos Gazette și lua secțiunea de știri din Sunday Sentinel. — Hai că-s plictisitori! exclama ea. Majoritatea se referă la vacanță Dianei cu Dodi Fayed. — Păi, tot astea au fost și duminica trecută! exclama și Adrian. — E cea mai aiurita chestie la modă, spuse Eleanor. Un ziar de scandal a plătit un sfert de milion ca să obțină niște fotografii cu ei doi sărutându-se pe iahtul lui. — Cu banii ăștia poți cumpăra un Picasso că lumea, zise Adrian. Măcar unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
așezase geamantanul În portbagaj și acum aștepta răbdător sfârșitul ultimului tur pe care Cain Îl dădea pieței. Purta costumul negru, o cămașă albă, pălărie. În picioare avea o pereche de pantofi John Lobb primiți cândva de la un englez bogat și aiurit În schimbul unei icoane pe sticlă, un Isus Pantocrator sec. XVII. În punga de plastic pe care o muta dintr-o mână Într-alta avea câteva sandvișuri și o sticlă cu apă. Drumul său avea o țintă precisă: cafeneaua. Aci Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a început încă, că n-a fost nimic, nici spontană, nici lovitură de stat, nici film artistic, au murit degeaba, în cine să mai ai încredere? Baliverne, vrăjeală, scîrnă, Gulie. întrerupt pe neașteptate din munca sa de cancelarie, Comandantul privește aiurit la Regizoraș, care fumează țigară de la țigară, încercînd să negocieze printre rotocoalele de fum. — Ia spune-mi, te-ai mai gîndit la ce am vorbit ultima dată? O facem sau nu? Trebuie să știu, timpul parcă zboară, adaugă trăgînd cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Dar s-au mai făcut? Un coșuleț, dar sînt superbe. Ni le-au oferit copăceii cu dedicație... Dragoș intră în secția spitalului și tocmai atunci ieșea doctorul din salonul soției. Vai, ce drăguț sînteți! Veniți cu mine în cabinet. Puțin aiurit, acesta îl urmează mecanic și execută comenzile ca un robot. Puneți-l aici, spune medicul arătînd o comodă. Omul pune coșulețul acolo și ia loc pe scaun. Merge spre bine doamna. Sîmbătă îi dăm drumul acasă. Mulțumesc mult. O să revină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]