113 matches
-
Dimpotrivă, mai toți s-ar lăsa răpiți de bunăvoie de acei ochi! Este Steliana Sima, artist și om frumos la chip, răpitor de frumos, frumos la spirit, contemplativ de frumos! Umbra aripilor unui serafim din văzduhul ei sufletesc i-au albăstrit ochii, iar umbra macului câmpiei folclorului românesc i-a îmbujorat obrajii, pe când umbrele gândului i-au subțiat conștiința în trandafir cu o inflorescență multicoloră, aromitoare, împrospătată de soare, frăgezită de rouă, al cântecelor oltenești, mirabil de lirice, calde, melodioase ca
STELIANA SIMA. VÂRSTA ARTIŞTILOR FRUMOŞI NU ARE ANI! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1633 din 21 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379699_a_381028]
-
a pământului spiritualizat în vreme, a timpului materializat în amintire”. În alți termeni, o poezie în care contrariile se substituie unul altuia: spațiul (materia) devine stare de spirit, nonmateria, timpul se spațializează. Meleagurile copilăriei se confundă cu leagănul lumii, „dealul albăstrit de lună” al Floricăi dobândește caractere edenice. Reîntâlnirea Argeșului, a Râului Doamnei, în care „arde sclipind” trecutul, este pentru poet o regăsire de sine. Florica e Olimpul lui. În cercul de vrajă al satului străbunilor, evadând din timpul profan, se
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
se numesc? - Sunt curcani, care mănâncă furaje combinate din făină de porumb, grâu și floarea soarelui, dar și lucernă crudă. Cresc mari la zece-douăzeci de kg, au gușă cu mărgele, iar când se sperie încep să strige: glu-glu-glu, gușa se albăstrește de la mărgele, se umflă în pene, dar nu fac rău. - Câinele consumă carne? - Da, de ce întrebi?Tu nu vezi, cum se plimbă curcanii în jurul câinelui? Și mănâncă din castronul lui, iar câinele îi tolerează. - Îți explic eu despre ce este
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
puțin de la trei sute de metri deasupra - cam așa cum arătase de vreo șase secole Încoace: un oraș sfânt, necropolă a otomanilor și centru al comerțului cu mătase, cu străzi liniștite, În paragină, Împodobite cu minarete și chiparoși. Lespezile Moscheii Verzi se albăstriseră de vreme, dar asta era cam tot. Cu toate acestea, Desdemona Stephanides, chibițând de departe, privea În jos spre jocul de table și vedea ceea ce le scăpase jucătorilor. Să psihanalizăm palpitațiile pe care bunica mea le avea la inimă: erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
printre gene, la stelele care, sub lumina lunei, acolo undeva sus, departe, păreau un spulber argintiu. Clarul de lună în seara aceea era pal, delicat, difuz. Treptat, de la regiunile înalte prăfuite de lumină, nisipoase ca o plaje scânteietoare, atmosfera se albăstrea, până când albastrul se adâncea în tonuri calde și profunde, ce, singure, indicau pământul. Era feerie pe lume în noaptea când Mika-Le, ca un spirit malițios al umbrelor bizare din basme, pornise în lume. Mini nu auzea mersul trăsurii lor, dar
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
era ocrotitor. - Aprindem? întrebă Lina. Mini se uită repede la ceasul de mână și se liniști. - Abia patru! Nici chiar deplin!. Pentru tine ne-am grăbit, se scuză. O umbră învăluia fundul odăiei, dând farmec focului din sobă. pe când geamurile albăstreau lumina încă deslușită a înserărei geroase. Odaia asta era o dezmoștenită, avea o sobă de zid și lampă cu petrol. Amintiri provinciale pâlpâiau astfel în jur. Toată istoria gospodărească a Moldovei licărea subt poclitul abajurului de porțelan sau în tăciunele
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
steaua lor, toată ziua umblau prin sat. De-o pildă, nu găseau acasă pe gospodar. Bun. Cine era acasă? Fumeia cu doi bîăți. Luau frumos bîății, îi dezbrăcau și-i legau de stîlp, în cerdac, cu măsa încuiată înăuntru. Cînd albăstrea pielea pe ei de ger, fumeia iscălea cererea. Sara, haidamacii se întrulocau la școală și-și povesteau isprăvile. Dintr-o dată echipa tovarășului Șoptelea dispăru din Dobrina. Aneta Gărgăun ne-a anunțat că au primit alte sarcini iar noi trebuia să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
uite la mine. Mă gândisem că e o poză destul de provocatoare. Dar Chris nu m-a privit. După care am simțit cum vârful limbii începuse să-mi amorțească din cauza gustului cernelii. Câh! îngrijorată, m-am întrebat dacă nu mi se albăstriseră dinții. Din ziua precedentă, îl urmărisem cu mare atenție pe Chris ca să-mi dau seama dacă Helen reușise să-i câștige inima mai mult decât mine. Chris nu fusese neprietenos. Mă tratase cu aceleași conversații amuzante și îmi oferise, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și pe fetele fugite, de la gară. Lângă mine, la masa lungă, Zina îți face milă să te uiți la ea cum trebuie să scrie declarația: stacojie la față, bagă pixul în gură cu capătul care scrie, își dă cu limba albăstrită pe buze, își crăcește coatele în toate părțile, e clar că scrisu-i treabă grea. Când am ieșit din odaia îmbâcsită, în mod clar o clasă reamenajată, până și cu tabla pe un perete întreg și cu harta fizică a României
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
reclama de neon a unui camping. Șoseaua trecea pe acolo, intersectîndu-se cu drumul către marea spre care dădeau și căsuțele din camping. Opriră mașina la benzinărie și Roger Îl rugă pe bărbatul În vîrstă, care venise spre ei, cu fața albăstrită de la lumina neonului, să verifice uleiul și apa și să facă plinul. — Cum sînt căsuțele? Întrebă Roger. — SÎnt bune, șefu’. SÎnt frumușele și curate. Cearșafurile-s curate? — Ca neaua. RĂmîneți toată noaptea? — Da, dacă ne hotărÎm să rămÎnem. Pentru toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
atât. De la ora nouă au deschis televizorul și au încremenit în fața lui. Soră-mea era invitată la niște prietene, așa încît casa, meschină ca întotdeauna, era parcă mai rece ca oricând. La miezul nopții am stins luminile și, cu figurile albăstrite de ecranul TV, ne-am pupat și-am băut din vinul prost, de la Alimentara. Apoi m-am îmbrăcat și am ieșit să iau puțin aer. Nu mă putusem stăpâni să nu mă gândesc la ea imediat după ultima secundă a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
spuse. Dar depinde dacă știi să visezi." Și-mi așeză în palmă un mic obiect rece și bine șlefuit. "Pune-o sub pernă și spune-mi mâine ce ai visat azi-noapte." Se îndepărtă apoi spre capătul străzii, unde cerul se albăstrea și cometa, păianjen extatic, își răsfira cozile printre stele. Am intrat în casă și-am privit obiectul dat de Egor. Era o scoică în formă de evantai japonez, cu sideful trandafiriu, în mai multe age suprapuse. Fața exterioară era striată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
într-o explozie de scântei și se stinseră. Nici măcar jarul nu mai ardea. Totul era cenușă și fum. Sala dărăpănată se umpluse de un fum înțepător, greu de respirat. Prin colțul dărâmat al zidului se vedea un sfert de lună, albăstrind cerul în jur. Totul se destrămase și ne găseam acum, la miezul nopții, într-o clădire ruinată: niște fetițe speriate. Din colțurile lor, liliecii se treziră din nou și începură iarăși să zburătăcească prin sală. Alții de-afară le răspunseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
amprentele lăsate de tălpile lui calde pe pojghița de brumă. Se simțea ușor amețit și orbit, nu numai de aerul rece dar și de lumina puternică. Cât timp înotase în semiobscuritatea învăluitorului nor de abur, ieșise soarele și cerul se albăstrise. O luă pe lângă gardul viu, înalt, care mărginea grădina Camerelor din Ennistone, apoi coti pe lângă celălalt gard viu, de lângă bazin, și pe lângă peretele galben, smălțuit, în direcția „oalelor cu aburi“. Văzu în fața lui, stând chiar pe marginea „oalei“, silueta masivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
meriți! Uite!... Cu furie oarbă cuțitul de bucătărie străpungea! Putoarea dracului! Putoare! Putoare! Putoare!... Daniel privea drept în sus cu ochii larg deschiși. După atâta timp și după atâta durere în suflet tavanul ar fi trebuit să înceapă să se albăstrească încet-încet de la lumina firavă a zorilor. Dar uite că rămânea negru ca smoala. Luna apusese. Dinții i se descleștaseră de mult. Repetentul după... Femeia necunoscută, cu silueta ei elegantă, înaltă, zveltă, se îndepărta pe strada... Ia te uită! Nu mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
e, pentru cel îndrăgostit, tot ce poate fi mai apropiat de sacru (sintetizând organic fumul de tămâie, mirtul, aloea, nardul: Pletele tămâi răspândi-vor: fum dulce / peste chip, peste ochii uimiți. Umerii / Mirt vor purta și, alunecând din subsuori / aloe albăstrind spre pântec...), principiu al vieții și, totodată, generatoarea unei adevărate beții senzoriale: Fântână ești / o, deschide-te gurii mele! Și ochilor, pajiște... Trăită dincolo de efemer, de carnal, iubirea aceasta este esență pentru suflet, de fapt, chintesență a închipuirii, pe care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
program ci după nevoi. Iar eu simt nevoia să plec. La revedere. Nu ziceți la revedere, că vă paște pușcăria. Atunci, hasta la vista baby. Tot una. Ca funcționar public trebuie să vă avertizez că lipsa de cooperare vă poate albăstri situația. Dumneavoastră susțineți că Pitbullul pe care-l dețineți nu-i Pitbull ? Da. Da ce ? Că nu-i, sau că e ? Că nu-i, fiindcă nu-I ! E ? Să zicem că nu e. Dar pentru asta vă trebuie o constatare
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
-l, doar așa o mai vede pe maică-sa. Și chiar o văzuse, ca niciodată, adormită și goală, întinsă pe masa din mijlocul încăperii. Doar că nu pregăteau o împărăteasă, ci un trup țeapăn, cu sâni căzuți, cărora li se albăstriseră sfârcurile. La mama lui moartă văzuse primul lotus de carne, întredeschis între pulpe, pe care femeile îl îndesară cu cânepă. Urmaseră nările, rectul, urechea ei dreaptă, pe urmă cea stângă, fiindcă, după credința Profetului, nicio deschizătură a păcatului nu făcea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
legănându-se în ureche, sclipirile soarelui sau un uliu în zbor. Într-o dimineață, văzu în clar locomotiva și trenul, și pe urmă cortina căzu la loc. Locuia într-o ceață irizată și albă, care câteodată devenea gri ori se albăstrea ca hârtia de turnesol. Respira sub un voal de cașmir, care i se lipea, uneori, de nări. Căci erau și zile când se temea și i se părea că trăiește sub apă, fiindcă lumea îi rămânea camuflată, nu îi mai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în fugă, și am găsit-o pe Gaila în pat, acoperită doar cu un cearșaf. Două slujnice îi ridicau capul, pe când răsuflarea ei aducea cu cea a unui spânzurat strâns tot mai tare de funia din jurul gâtului; fața i se albăstrise. Inima îmi bătea de să-mi spargă pieptul, dar am încercat să mă stăpânesc. M-am dus lângă ea, poruncind să fie aprinse toate lămpile. Gaila s-a uitat la mine înspăimântată, implorându-mă fără grai în același timp. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zbicit zăpada și s-a făcut pârtie, au ieșit grânarii cu încărcătura spre București. I-au lăsat să treacă. Să fi fost cinci-șase târlii, pline. Hoții au făcut un foc de vreascuri și au așteptat. Pe la patru după masă, zăpada albăstrise. Soarele șters, depărtat și rece, se rostogolea peste coroanele despuiate ale fagilor. În pădurea Munteniei venea o noapte sură și înfricoșătoare. Vântul lovea trunchiurile subțiri și drepte. I-a 159 luat o frică pe pungași! Se uita Horea împrejur, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
m-asculți? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel, horcăind ca un muribund, și clinchetul crengilor înghețate, pe care abia le mișca vântul. Ziua aluneca deasupra câmpiei, pe neștiute, scurgmdu-și orele 342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul se albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina: - Pe urmă ne-am dus la fotograf, cu mașinile... Căldura aceea plăcută îi cuprinsese tot trupul, urca în obraji și gura i se mișca din ce în ce mai greu. Țambalagiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cărare,/ La fântâna lui Iordan,/ La izvorul lui Bogdan,/ S-o pasc și să-i dau apă,/ Babele rele urma i-o luatu./ Și-o luat mana/ Și a început ochii a împăinjeni/ Ghițălu’ n-ă-l mai primi / Laptele s-o albăstrit/ Și ea a început să ragă/ Să boncăiască 2 /.- Ce te ragi Joiană,/ Ce te boncăiești?/ -Cum să nu mă rag,/ Cum să nu mă boncănesc?/ C-au ieșit babele fermecătoare/ Și mi-au luat brânza și untul/ Și miau
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Sculatu-s-a Ioana de dimineață/ Și-a plecat la fântâna lui Iordan/ La izvorul lui Adam/ Să ia apă de la trei fântâni/ Sătancile și poporăncile, dușmancile/ Din urmă i-a luat-o/ Ea la față s-a îngălbenit/ Ochii i-a albăstrit./ Nu te mai căina, Ioană/ Că la Ileana ai alerga,/ Ea apa ți-o descânta/ Cine ți-a făcut cu una,/ Eu desfac cu două,/ Cine i-a făcut cu două/ Io îi desfac cu trei,/ Cine i-o făcut
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
șuruburi și piulițe, Îi făceau să pară niște roboți. Atunci, Faulques s-a apropiat de masă, a luat una dintre cutiile Închise ermetic În care păstra mici cantități de vopsele deja amestecate și a pus un pic de alb abia albăstrit pe un penel numărul 6. - Să dăm strălucire unuia din aceste cuțite, a sugerat. Va fi suficientă o linie fină pe tăiș. Te poți sprijini de perete, fiindcă vopseaua e uscată. A indicat locul, i-a dat pensula lui Markovic
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]