114 matches
-
femeii. Femeia continuă săi vorbească. Domnul o ascultă, dar, cu privirea spre ea, lovește fulgerător un copil din apropiere. Acesta dă capul pe spate, fațai devine albastră, apoi se retrage râzând. Mâna pornește din nou spre fața copilului, aceasta se albăstrește. Și încă o dată. Capul copilului este smucit în spate. Și puștiul rânjește. Femeia se îndreaptă spre scenă, către un domn în geacă portocalie. Acesta o observă, ia sulul de hârtie, apoi se apleacă șii întinde mâna. Femeia îi explică, îl
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
a pământului spiritualizat în vreme, a timpului materializat în amintire”. În alți termeni, o poezie în care contrariile se substituie unul altuia: spațiul (materia) devine stare de spirit, nonmateria, timpul se spațializează. Meleagurile copilăriei se confundă cu leagănul lumii, „dealul albăstrit de lună” al Floricăi dobândește caractere edenice. Reîntâlnirea Argeșului, a Râului Doamnei, în care „arde sclipind” trecutul, este pentru poet o regăsire de sine. Florica e Olimpul lui. În cercul de vrajă al satului străbunilor, evadând din timpul profan, se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
toporaș, de o asemenea forță, încât bereta roșie ar păli pusă alături de el. Acest albastru îl proiectase în spațiu! Din fericire. De data asta, nimic nu mișcă. Albastrul de toporaș face ca, pur și simplu, tot ce atinge să se albăstrească, în primul rând, puloverul gri perlat, sub care tresaltă două obiecte rotunde de o mărime deasupra mediei, pe care, în alte circumstanțe, nu ar ezita să le ia drept sâni. Își întinde mâna să pipăie sferele care dansează nepăsătoare sub
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pute de trăznește", gândește și, recăpătându-și reflexele umane, își duce mâna la portofel. Ca să dea un bacșiș sau ca să vadă dacă nu i s-au furat banii? Uită pe loc ce vrusese să facă: pulovărul gri perlat, care se albăstrea văzând cu ochii, se află acum la o lungime de braț. "Vă rog să mă iertați, voiam să prind pe cineva... un coleg care mi-a făcut o farsă de prost gust..." spune fata. Fără s-o asculte, fără chiar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
în loc să vedem datorită ei. Ei bine, orbit de Ideea mea, umblam ca un somnambul. Eram un somnambul al soarelui." Obosit să vâneze carnea, pune deoparte tacâmurile, în timp ce Maria-Tereza mănâncă cu poftă: "Te plictisesc, poate?" Îl privește cu ochii ei care albăstresc totul în jur și surâde. Ce gândește de fapt? Dar el nu se mai poate opri. "Știi, Maria-Tereza, la începuturile creștinismului, entuziasmul religios stârnea tot soiul de fenomene de exaltare. Stăpâniți de Sfântul Duh, unii rosteau, de exemplu, într-o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
în fugă, și am găsit-o pe Gaila în pat, acoperită doar cu un cearșaf. Două slujnice îi ridicau capul, pe când răsuflarea ei aducea cu cea a unui spânzurat strâns tot mai tare de funia din jurul gâtului; fața i se albăstrise. Inima îmi bătea de să-mi spargă pieptul, dar am încercat să mă stăpânesc. M-am dus lângă ea, poruncind să fie aprinse toate lămpile. Gaila s-a uitat la mine înspăimântată, implorându-mă fără grai în același timp. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se cădea/ O spune chiar și Istrul, a căruia talazuri/ Le-a înroșit cu sânge de get chiar mâna ta, Egissosul o spune..." Pe urmă au venit turcii și grecii cu negustorii și pirații lor în nisipurile Caraormanului... Străduțele Tulcei albăstrii de bazalt coboară cele șapte coline, când plouă pe ele șiroiesc ape roșii de la minereurile cărate... Fațadele caselor negustorești au ancadramente, cu frontoane, orientale... "Sub coloane", după modelele bazarelor din Turcia, se numește centrul urban, când Tulcea era raia, reședință
Delta by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8187_a_9512]
-
-nsuflețire mâna mamei sale, care era o femeie foarte progresistă. Și sentimentul ăla de întâlnire fericită, când mâna ei îl ridica deasupra bolii, ca pe un egal, îi umflă dintr-odată nările, făcându-l să-și ridice ochii din foaia albăstrită de litere mărunte. E cald și în aerul mișcător al sălii de examen, la nici jumate de metru în față, pulsează ceafa pletoasă a lui Cico. Scrie alene, mișcându-și din când în când umărul, prin tricoul subțire ca o
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
ca o pastă înălțându-se în fâșii molatece și zâmbi, plăcându-i cum trece pământul printre degetele picioarelor lui, mângâind pielița aceea fină, ce rămâne aproape întreaga viață neatinsă și răcorind-o. Privi peste câmpurile ce după destrămarea norilor, abureau, albăstrind zările. Se întinse la fel de prelung ca un câine și din piept îi ieși un stăruitor geamăt, parcă dintr-o cavernă oraculară, unde s-a săvârșit un miracol. Dar se trase iute în sine și se ascunse după colț, ca să nu
Dan Perșa - Ștefan () [Corola-journal/Imaginative/13307_a_14632]
-
de la mînă, n-ar fi mai prudent acum să se întoarcă în sala de ședință? Sau își asumă ea riscul să intre după cei din prezidiu și să ajungă amîndoi niște oi negre? în penumbra culoarului, ochii ei dezamăgiți se albăstriseră și fața i s-a strîns, asprită, a coborît încruntată scara îngustă de lemn și pe cea lată de marmură, așa cum va coborî, într-un viitor apropiat, scările unor blocuri de periferie, cînd se apropia ora de întoarcere acasă a
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
spre întunecatul gol - eu mă opresc din drum - a cîta oară? de partea stîngă casele de piatră de partea dreaptă codrul secular și azi am primit același răspuns poate mîine! - pe aleea din margini de lume ceasurile s-au topit albăstrind în rigole din pipă fumul s-a făcut o scară și umbra sîngerînd se suie odată cu zorii la cer
Poezie by Dumitru Chioaru () [Corola-journal/Imaginative/12927_a_14252]
-
de-o glorie putredă infectă bolnavă înșelătoare ca un vin prefăcut/ mi-e bine paradoxal în fața oglinzii ceea ce pe alții i-ar ucide pe mine mă hrănește mă sprijină/ cîteodată cînd mă-ndrăgostesc de cine știe ce destrăbălată infantă pletele mi se albăstresc pînă la ultimul fir/ devin o dîră subțire de fum pe sub ferestrele mansardelor tainice din bucurești din tel-aviv din paris/ foișorul de foc străvechiul turn cu case din burgul de la dunăre eiffel-ul impozant ca penisul lui hercule/ visează tandru pe
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
albă, vag murdărită de urme vechi, ca zăpezile iernilor de demult. Și aleg, din poeziile foarte cunoscute, de bună seamă, pe acelea care construiesc un acasă dens, deși e doar o arătare, un joc amăgitor și iute de lumini: „Deal albăstrit de lună, de dor și de trecut.” (Închinare). Moșia înflorită pe o tragedie, păstrând în preajma casei, cu o speranță în care păgânii și creștinii se unesc, sufletul unei copile fără zile, are toane și tandreți omenești. Și, mai ales, o
Acasă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5857_a_7182]
-
înstăpâni în lume ultima urgie: pe tot pământul se lăsă norul de broaște căzut din cer. Da, tunetul și liniștea dragostei se lasă loc în inimă când picioarele au isprăvit de călcat pe șerpi", își spuse Cerboaica în zori. Iarba albăstrind în coame de ceață, înspicată în lucirea stinsă a stelelor, ca argintul frunzelor de pelin, unduitoare și somnoroasă, arunca acum valuri de verzime înalturilor sumbre, cu toate că încă foșgăia pe dedesubt de lighioane și vietăți strivite; gândaci, melci, lăcuste, cărădăști turnate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
la etaj pe scărița îngustă, într-o beznă aproape totală, străbătu galeria de lemn ce scârțâia groaznic la fiecare pas și descuie ușa odăiței sale. Intră luna pe fereastră, Intră-n odăița noastră, murmură ea, căci, într-adevăr, secera lunii albăstrea podelele și o parte din pat. Se simți dintr-o dată cumplit de singură. Se ghemui în pat, cu cearceaful tras peste cap, și adormi după ce multă vreme plânse ca un copil. Costel rămase un timp în fața porții, respirând aerul sufocant
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
puțin de la trei sute de metri deasupra - cam așa cum arătase de vreo șase secole Încoace: un oraș sfânt, necropolă a otomanilor și centru al comerțului cu mătase, cu străzi liniștite, În paragină, Împodobite cu minarete și chiparoși. Lespezile Moscheii Verzi se albăstriseră de vreme, dar asta era cam tot. Cu toate acestea, Desdemona Stephanides, chibițând de departe, privea În jos spre jocul de table și vedea ceea ce le scăpase jucătorilor. Să psihanalizăm palpitațiile pe care bunica mea le avea la inimă: erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu rămășițele mic și mari burgheze din apartamentul 40 și, în sens mai larg, din familia maică-mii, însă eu îl bănuiesc că uneori, când se închidea lung timp în baie, își injecta în venă cerneală Pelican, ca să i se albăstrească și lui sângele, măcar un pic. E totuși incert ce se petrecea în baie, bănuiala e bănuială, iar adevărul e adevăr, tot ce pot să descriu cu mâna pe inimă este că atunci când intram după el (și eram obligat s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
atât. De la ora nouă au deschis televizorul și au încremenit în fața lui. Soră-mea era invitată la niște prietene, așa încît casa, meschină ca întotdeauna, era parcă mai rece ca oricând. La miezul nopții am stins luminile și, cu figurile albăstrite de ecranul TV, ne-am pupat și-am băut din vinul prost, de la Alimentara. Apoi m-am îmbrăcat și am ieșit să iau puțin aer. Nu mă putusem stăpâni să nu mă gândesc la ea imediat după ultima secundă a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
spuse. Dar depinde dacă știi să visezi." Și-mi așeză în palmă un mic obiect rece și bine șlefuit. "Pune-o sub pernă și spune-mi mâine ce ai visat azi-noapte." Se îndepărtă apoi spre capătul străzii, unde cerul se albăstrea și cometa, păianjen extatic, își răsfira cozile printre stele. Am intrat în casă și-am privit obiectul dat de Egor. Era o scoică în formă de evantai japonez, cu sideful trandafiriu, în mai multe age suprapuse. Fața exterioară era striată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
într-o explozie de scântei și se stinseră. Nici măcar jarul nu mai ardea. Totul era cenușă și fum. Sala dărăpănată se umpluse de un fum înțepător, greu de respirat. Prin colțul dărâmat al zidului se vedea un sfert de lună, albăstrind cerul în jur. Totul se destrămase și ne găseam acum, la miezul nopții, într-o clădire ruinată: niște fetițe speriate. Din colțurile lor, liliecii se treziră din nou și începură iarăși să zburătăcească prin sală. Alții de-afară le răspunseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
descoperă drumul spre front. Aici dealurile sunt mai line și casele foarte rare, unele cocoțate prin poieni depărtate, ca niște cuiburi. Drumul urcă prelung, și pârâul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastâmpărat. În fund albăstresc, în curmeziș, coamele munților, crestate pe alocuri ca niște metereze uriașe... Apoi, într-un loc mai lărguț, drumul de care se sfârșește, pierzîndu-se, împreună cu pârâiașul subțiat ca un fir de argint, printre hățișurile vâlcelei. În schimb, o cale nouă începe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fier în mână, tot curajul îi pierise. Zădarnic se răsti Marcu la ea. Fata ținea morțiș că măseaua n-o mai doare și că nu vrea s-o mai scoată. Bărbieritul o stropi atunci pe bluză cu apă de colonie albăstrită cu câteva picături de cerneală și, după ce i mai șopti ceva la ureche, fata zâmbi și deschise gura, hotărâtă. Marcu îi prinse măseaua în clește și trase de ea până îi se umflară vinele de la tâmple. De scos, tot a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cerceveaua ninsă. - La revedere unchiule, cântă pe nas singura mea dragoste suavă, surâzându-mi de pe coada de lemn a coasei, fără teamă, plutind și îndepărtându-se tot mai mult de-a lungul dunelor albe, înspre cimitir. ...Afară, platinatul disc lunar, albăstrea întinderea vizibilă până la negrele chenare strâmbe și colțuroase. Interveni o pauză în cursul căreia Ferdinand Sinidis servi cafele și țigări. Se trânti apoi în fotoliu și îmi vorbi despre pensiune: „Cred că doamna Leny Pipersberg a trecut de patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
tunul. Tocmai se pregătea să spargă sticla mică, în geamlâncul ușii, ca să arunce înăuntru un jurnal aprins, când cineva, de dincolo deschise. Era un copil desculț, în cămașă de noapte, largă și lungă până peste glezne. Intrarăm într-o bucătărie albăstrită de lumina lunii, estompată cu umbre și lumini discrete. Se distingea și cimentul crăpat de pe jos, și peretele acoperit cu plăci de faianță, cam până la un metru înălțime. Fantoma care ne deschise ușa nu avea de gând să facă lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
naiba, ha. Logan Își băgă mâinile În buzunare și Încercă să nu se gândească la cum va arăta tatăl lui Peter Lumley cînd aveau să-i spună ce-au găsit. Insch clătină din cap către cei trei copii, care se albăstreau Încet În toaleta cea rece pentru femei. Ce facem cu ei? Logan strânse din umeri. Zic că ieșiseră să facă oameni de zăpadă. Unul dintre ei trebuia să se ușureze, așa că au venit aici, și-atunci au găsit cadavrul. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]