463 matches
-
a căutătorilor de aur, și se va întoarce triumfătoare cu un poster alb-negru, uriaș, pe care îl va desface în fața ta ca pe un papirus de preț. Zâmbetul lui Audrey Hepburn te va orbi atunci, strălucitor și cald și fragil, albeața pielii ei, intensificată de hârtia poroasă, va răsuna aproape ca un cântec peste măsuțe și sertare și rafturi și băncuțe de lemn ostenit. Tu ești la fel de frumoasă ca Audrey Hepburn și semeni cu ea, uite, gâtul ce lung este, uite
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nevinovăția de la creșa de odinioară, așa cum te-am văzut, pentru prima dată, în patiseria de la colțul liceului, când degetele tale pătate de cerneală și caietele tale de școală m-au emoționat de o bucurie fără noimă, de îndată ce adormi și o albeață de ulm cu păsări ne traversează odaia, perorez fără să râzi de mine, fac conversație, plutind deasupra ta, cu palmele tale inerte și coapsele tale fără apărare, iar casa unde am locuit înainte de a sta cu familia mamei mele apare
António Lobo Antunes - Dulci miresme, blânzi morți by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7462_a_8787]
-
exuberantă și vibra de tinerețe, iar fiecare răsuflare a ei mirosea a primăvară. Evident, colegele ei se simțeau amenințate, cu toate acestea o întâmpinară cum se cuvine. Însă, de cum ieșea din birou se și apucau să discute, dacă nu cumva albeața tenului ei se datora cremei înălbitoare de import "Fulg de nea", sau dacă nu cumva talia ei de viespe avea legătură cu vreun corset. - Mi s-a părut că văd puțină burtică, spuse o contabilă mai în vârstă celorlalte colege
Ma Jian: Umilită sau dezbrăcată by Roxana RÎBU () [Corola-journal/Journalistic/7233_a_8558]
-
temă comună în epoca simbolistă (vezi Accompagnement al lui Samain), poetul român compune un tablou alb-argintiu, în tonuri deschise, echivalent perfect al unei pînze de Monet; majoritatea cuvintelor din această unică strofă-poem evocă luminiscența: "Pe balta clară barca molatică plutea... Albeți neprihănite curgeau din cer; - voioase Zîmbeau în fundul apei răsfrîngeri argintoase; Oh! alba dimineață și visul ce șoptea, Și norii albi - și crinii suavi - și balta clară, Și sufletul - curatul argint de-odinioară. Oh! sufletul! - curatul argint de-odinioară. (Pe balta
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
de algebră... Imamul mai spune că Piatra de la Mecca a fost ("distinșii mei domni") la început albă, însă răutățile oamenilor au făcut-o neagră, și că omenirea va cunoaște din nou - dacă a cunoscut vreodată -, raiul, când piatra va avea albeața oului curat. * * * Cucerită de romani, prădată de huni, stăpânită când de imperiul otoman, când de cel austriac, Ada-Kalehul era socotit de strategii timpului drept "o săgeată îndreptată spre inima Europei". Acest mic eden, trecut la români prin plebiscit după cel
Ada-Kaleh (1969) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7180_a_8505]
-
tavane, s-a întins precum o pulbere fină până și acolo unde bolțile nu se prăbușiseră. Și totuși, ici colo pe dușumele și prin grădini se iveau de sub ea miraculoase pete purpurii, alunecoase. Zăpada a îngropat uniform totul, cu o albeață imaculată, egală, doar aceste pete nu le putea acoperi. Ele reapăreau, degeaba le acoperea. În grădinile de altădată, prin iedera călcată în picioare și pârjolită, și chiar mai încolo, pe tarla, se ridicau din loc în loc morminte săpate de curând
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
zbătea din toate puterile sub el, dar tocmai în clipa în care începură s-o părăsească puterile, el se înfurie și mai tare, îi trase pantalonii și reuși să-i depărteze picioarele cu genunchiul. Bărbatul rămase o clipă siderat de albeața și frumusețea acelui trup de femeie, după care se aruncă cu puteri sporite asupra ei. Kalina își simțea membrele paralizate. El îi ridică picioarele și, gâfâind ca după o muncă grea, o pătrunse cu brutalitate. Simțindu-l înăuntrul ei, ea
Fahri Balliu - Panteonul negru by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/6702_a_8027]
-
după el. Face câțiva pași pe sub coloane; lampadarele pe care studenții, conform unui obicei venerabil, le-au spart cu pietre nu dau nici o lumină, dar luna de primăvară strălucește pe cerul negru și la picioarele micilor coloane dorice de o albeață argintie se lungește încă o coloană care pare desenată cu o linie groasă de cerneală. Ce de miresme în umbra călduță... Nu departe, ciorchinii de glicină îmbălsămează aerul. Încă un pas, doi, a ajuns pe lunga peluză care se întinde
JULIEN GREEN America mea () [Corola-journal/Journalistic/4358_a_5683]
-
dintre aceștia poate fi ucigașul tău. Să n-ai încredere în cămășile lui albe, în cravate, în servieta cu emblema Consiliului Europei. Nu sunt paranoică, suflețel, crede-mă. Întâmplător, am putut afla mai multe despre natura lor. Trupul tău, cu albeața lui minunată, mă sperie. Este foarte incitant pentru ei. Despre ultima afirmație, oricât ar fi descusut-o Rovena, cealaltă n-a mai făcut decât câteva aluzii foarte vagi. Era de o albeață șocantă și, după părerea ei, asta îi atrăgea
Ismail Kadare - Accidentul () [Corola-journal/Journalistic/5548_a_6873]
-
mai multe despre natura lor. Trupul tău, cu albeața lui minunată, mă sperie. Este foarte incitant pentru ei. Despre ultima afirmație, oricât ar fi descusut-o Rovena, cealaltă n-a mai făcut decât câteva aluzii foarte vagi. Era de o albeață șocantă și, după părerea ei, asta îi atrăgea pe oamenii cu un psihic labil. Scârțâitul ușii o făcu să deschidă ochii. Plecase de la fereastră. Coborâse, pesemne, la bar să bea o cafea, cum făcea adesea în ultima vreme. Acum, când
Ismail Kadare - Accidentul () [Corola-journal/Journalistic/5548_a_6873]
-
Vasile Lovinescu l-a tentat o asemenea posibilitate de viață. Dar acel ceva ascuns în sinele nostru profund, care până la urmă ne călăuzește, l-a determinat să pornească pe alt drum. Probabil, văzând o foaie de hârtie, se gândea că albeața acesteia e mai convingătoare decât înțesarea cu rânduri scrise. Tiparul îl deprima, tirajele eventualelor cărți erau ca o corvoadă care i-ar fi apăsat sufletul. Iar el știa că sufletul omului trebuie să fie ușor, ca o pasăre, pentru a
Misterul lui Vasile Lovinescu by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/3714_a_5039]
-
dezlipește buzele, ca să întindă între ele o ață de scuipat. De când nu ne-am văzut, ciuperca din spatele urechii i s-a mărit cât țelina și supurează. Un craniu pleșuv, lațe blonde la ceafă, un ochi bulbucat și celălalt pătat de albeață completează fizicul amicului meu" (p. 155-156). Grotescul expresionist din ,panorama searbădă a existenței" e, fără îndoială, specialitatea prozatorului. Amorul e zguduit intens de pornirile instinctuale și străbătut de un paroxism al corporalității dezlănțuite, care e tot o formă a disperării
Atentat la canonul interbelic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11162_a_12487]
-
furie ale Muntelui de Foc erau temute de oameni cât și de sălbăticiuni și pe coastele sale incandescente nu trăiau alte animale în afară de uriașe salamandre. Din pielea acestora trecută ptin foc se obținea o piele deosebit de fină și de o albeață imaculată, care era foarte prețioasă și căutata. Pe colții înzăpeziți ai stâncilor, departe de furia clocotitoare a celor două culmi ce se băteau în capete, trăiau animale misterioase, fantastice cum nu mai existau în nici un alt loc de pe pământ . Își
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
de întuneric Lumina ți-e un dar Frumoasă ești tu, iarnă Când mi te-nfățișezi Mă ia de mă răstoarnă Pe trupu-ți, la amiezi Pe sânii-ti ca de gheață Să preget o viață aș vrea Contopindu-mă-n tine, albeață Ca să mor, să mă nasc apoi, stea Frumoasă ești tu, iarnă Și știu cât mă dorești Amoru-mi să te cearnă Tu tot frumoasă ești. 18 ianuarie 2016 Focșani Sursă foto : internet Referință Bibliografică: FRUMOASĂ EȘTI TU, IARNĂ / Daniel Bertoni Albert
FRUMOASĂ EȘTI TU, IARNĂ de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382987_a_384316]
-
rănile de la gât au urmat cele de pe sâni, am fost nevoit să desfac sutienul, femeia a avut un ușor gest de împotrivire, după câteva cuvinte de încurajare, s-a lăsat abandonată în mâinile mele. Am desfacut sutienul, sânii, de o albeață ireală, tari, cu sfârcurile ca niște mici alune, cu bănuțul rozaliu, erau vineți la baza lor din cauza loviturilor. Într-un târziu am terminat de pansat, fata deja dormea, era obosită, avea un somn agitat, tresărea, scotea mici țipete, transpirația îi
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
de întuneric Lumina ți-e un dar Frumoasă ești tu, iarnă Când mi te-nfățișezi Mă ia de mă răstoarnă Pe trupu-ți, la amiezi Pe sânii-ti ca de gheață Să preget o viață aș vrea Contopindu-mă-n tine, albeață Ca să mor, să mă nasc apoi, stea Frumoasă ești tu, iarnă Și știu cât mă dorești Amoru-mi să te cearnă ... Citește mai mult FRUMOASĂ EȘTI TU, IARNĂversuri, Bertoni D AlbertFrumoasă ești tu, iarnăCa zâna din poveștiToți fulgii tăi să cearnăși
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
Simplificând foarte mult lucrurile, s-ar fi putut spune că îmi dădea ghes să mă apropii de ea vanitatea bărbatului ce se știa râvnit de o femeie. Pe vremea aceea, Angela era o fată cam uscățivă, cu fața de o albeață stranie, doar pomeții obrajilor îi păstrau o ușoară tentă trandafirie. Frapantă mi se părea a-i fi doar privirea, avea niște ochi luminoși, de parcă ar fi fost conectați la o sursă misterioasă de sporire a strălucirii lor. De copil, nu
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
zei ai focului. Corabia se Înclinase Într-o coastă cu violență, acum fără cârmaci, cuprinsă de flăcări, cu pânza transformată Într-o limbă de foc care se ridica spre cerul negru, aidoma unui drapel funebru. Atunci Își aminti. Mai văzuse albeața aceea care Îți răpea vederea cu ani În urmă, pe vremea studiilor sale de alchimie, spre a fi admis În Arta spițerilor. O substanță care se aprinde și arde cu o scânteiere albă, dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
senzația că femeia i se adresa, cu un braț ridicat. Erau probabil spasmele morții, Însă lui Îi păru gestul politicos al cuiva care Își ia rămas-bun. I se păru că zărește cum chipul ei se topește ca ceara sub acea albeață orbitoare, iar părul i se aprindea Într-un val alb. De ce se spune că negrul e culoarea morții? Dimpotrivă, ea Înaintează cu pași mari Înveșmântată În lumină și purpură. Apoi apăru o umbră, și ea Învăluită În flăcări. O văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ani. În ziua dinaintea carnavalului ninsese atât de mult și fusese atât de frig, încât muntele Pilatus aproape că dispăruse complet, ca și lacul de la poalele muntelui, transformat într-o oglindă aburită. Toate drumurile dispăruseră, nu mai exista nimic în albeața fără sfârșit. Numai pe impenetrabilul cer se profilau coroanele negre ale copacilor goi. La hotelul Wilden Mann domnea haosul. Totuși m-au recunoscut imediat și am primit aceeași cameră ca de obicei. Personalul, aproape toți italieni din cantonul Ticino, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
moară, era împăcat cu gândul acesta. Timpul se oprise în loc iar el se prăbușea într-un abis fără capăt. Era întuneric și frig. Apoi, o licărire luminoasă apăru în depărtare, transformându-se cu repeziciune într-un tunel strălucitor a cărui albeață îi ardea privirea. Căderea încetinise, oprindu-se apoi de tot. Acum, o forță căreia nu i se putea opune îl trăgea tot mai repede spre lumină. Nu știa când își revenise în simțiri, trecuse un ceas, poate două, ori numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetîndu-se să-i privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s-ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cîntau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgîn, purtîndu-l peste abisuri și hăuri, ținîndu-l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii-n pămînt, neîncumetîndu-se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar cînd băiatul se oprise lîngă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întîietate celor care-l purtau, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
despre putreziciune, și apoi, când vom smulge zdrențele falsei normalități cu care am vrut să acoperim plaga până acum, vom spune că orbirea din acele zile s-a întors sub o nouă formă, vom atrage atenția oamenilor asupra paralelismului dintre albeața orbirii de acum patru ani și votul în alb de acum, comparația e grosolană și înșelătoare, sunt primul care o recunosc, și nu vor lipsi cei care o vor respinge inițial ca pe o ofensă la adresa inteligenței, a logicii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Încălzească bronzul rece. Mai Întâi păru să desprindă o cataramă care probabil că asigura baza bustului. Apoi, acționând peste niște Închizători invizibile, deschide o porțiune deasupra capului, făcând să se rotească o parte din chipul sculptat. În cavitate luci o albeață. Craniul vreunui sfânt sau al vreunui martir, se gândi Dante, plictisit. Nu prețuise niciodată acea obișnuință de a li se mărunți trupurile, În loc să fie lăsați să aștepte, În integritatea lor, trâmbița celei de a doua judecăți. Dar poate că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]