156 matches
-
și iubirea de adevăr a marelui istoric grec. Mai la urmă însă bunul simț învinsese și pe fiece zi lumea învățată se încredință mai mult, că din gura celor none muze ale lui Herodot, precum cu drept cuvânt numiră învățații alexandrini împărțirile lucrării sale, adevărul, deși se arăta într-o atât de atrăgătoare haină, nu pierdea nimic din dreapta sa natură. Herodot și-a dat cele mai mari silinți de a descoperi adevărul, de a aduna pe cât se putea prin propria-i
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
și să accedem la starea de grație a Pleromului, în care Eonii jubilează într-un dans cu Arhonții și cu alte figuri ilustre din paradis. O diferență totuși, și ea este de talie, întrucât permite situarea lui Plotin, a filosofilor alexandrini și platonicieni ortodocși în planul idealului ascetic, în timp ce gnosticii, cel puțin cei care ne rețin atenția, gnosticii licențioși, se înscriu în tradiția gândirii hedoniste: această diferență rezidă în luarea în considerație a trupului. Lui Plotin îi era rușine că avea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a scăpa de furtuni atunci când te afli pe o plajă, cele care deconstruiesc iubirea-pasiune și îndeamnă la frecventarea unei Venus vagabonde - Afrodita pandemiană înfierată de Platon în Banchetul! - figurează printre capodoperele literaturii filosofice. Molière se inspiră de aici pentru câțiva alexandrini din Mizantropul, iar lecția dată de Lucrețiu seamănă cu aceea a lui Ovidiu care, în Remediile iubirii sau în Arta de a iubi, ne îndeamnă să luăm din iubire ceea ce aduce bucurie și să ne păzim de tot ce ne
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îi vor caracteriza toate scrierile: aspirația spre sinteză și spre identificarea de afinități și filiații (în cazul de față, relații de continuitate cu lirica interbelică și familii de spirite - poeți ai realului, poeți ai „expresiei”, telurici sau uranici, ironici și alexandrini etc.), ca și înțelegerea criticii în simbioză fertilă cu istoria literară. Comentariul, de bun-simț, nu e lipsit de ezitări și de clișee didactice. Treptat, aceste scăderi își vor diminua ponderea, o dimensiune didactică persistând totuși, în ceea ce are aceasta superior
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289397_a_290726]
-
importanța lecturii literale îl deosebea atât de mult pe ereziarhul Arie de ortodoxul Atanasie cel Mare, cât faptul că hermeneutica lor nu beneficia de același „cadru aperceptiv”. În absența comensurabilității între paradigmele intelectuale pe care le adoptaseră, cei doi teologi alexandrini s-au găsit în imposibilitatea de a picta armonic - extrăgând culorile din vasul unicei lor Scripturi - aceeași icoană a aceluiași Hristos. „Cadrul aperceptiv” ar putea fi considerat aici și „interfața subiectivă” a tradiției pneumatice în care mărturisirea apostolică a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
festales I-VI. Introduction générale par P. Évieux; introduction critique, texte grec par W.H. Burns; traduction et annotation par L. Arragon (și alții), SChr 372, Cerf, Paris 1991 (partea biografică la pp. 11-72). Totodată: Kyrilliana. Spicilegia edita sancti Cyrilli Alexandrini XV recurrente saeculo, Le scribe égyptien, Le Caire 1947. Despre Chiril în general: J. Mahé, Cyrille (Saint), patriarche d’Alexandrie, DThC III, 1911, col. 2476-2527. b) Opere exegetice Vechiul Testament Activitatea exegetică a lui Chiril se desfășoară în cea mai mare
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
5200-5210 (reproducerea întregului detaliu ar fi prea lungă). Închinarea și cultul în duh și adevăr: PG 68, 133-1125. Glaphyra: PG 69, 9-678. Comentariu la Isaia: PG 70, 9-1449. Comentariu la cei doisprezece profeți: P.E. Pusey, Sancti Patris Nostri Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in XII prophetas, 2 vol., Oxonii 1868 (retipărită - Culture et civilisation, Bruxelles 1965); trad. it.: Cirillo di Alessandria. Commento ai profeti minori: Zaccaria e Malachia, a c. di A. Cataldo (Collana di testi patristici 60), Città Nuova, Roma 1986. Fragmente
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e Malachia, a c. di A. Cataldo (Collana di testi patristici 60), Città Nuova, Roma 1986. Fragmente: Salmi: PG 69, 717-1273; alte fragmente despre Vechiul Testament: PG 69, 641; 680-697; 1277-1293; 70, 1452-1461. Comm. a Giovanni: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium. Accedunt fragmenta varia necnon Tractatus ad Tiberium diaconum duo, 3 vol., Oxonii 1872 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965); trad. it.: Cirillo di Alessandria. Commento al vangelo di Giovanni, a c. di L. Leone, 3 vol
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1858 (ed.); idem, A Commentary Upon the Gospel According to St. Luke, by St. Cyril Patriarch of Alexandria now first translated into English from an Ancient Syriac Version, 2 vol., Oxford 1859 (trad.); pt. omiliile 1-80: J.B. Chabot, S. Cyrilli Alexandrini Commentarii in Lucam. Pars prior (text) ed. I.-B. Chabot (CSCO 70), Parisiis; Lipsiae 1912 (retip. Louvain 1961); (trad. lat.) R.M. Tonneau (CSCO 140), Louvain 1953. Com. la Matei, fragmente: J. Reuss, Matthaeus-Kommentare aus der griechischen Kirche (TU 61), Akademie-Verlag
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1912 (retip. Louvain 1961); (trad. lat.) R.M. Tonneau (CSCO 140), Louvain 1953. Com. la Matei, fragmente: J. Reuss, Matthaeus-Kommentare aus der griechischen Kirche (TU 61), Akademie-Verlag, Berlin 1957, pp. XXXIV-XXXIX; 153-269; fragmente despre apost. Pavel: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, citată, III, pp. 173-440; Cirillo di Alessandria. Commento alla Lettera ai Romani, a c. di V. Ugenti (Collana di testi patr. 95), Città Nuova, Roma 1991. Despre exegeza lui Chiril: A. Kerrigan, St. Cyril of Alexandria
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întruparea Unului-născut: G.M. de Durand, Cyrille d’Alexandrie. Deux dialogues christologiques (SChr 97), Cerf, Paris 1964, 188-301 (cu introd., note și bibliografie); utilă, pentru că reproduce la început Despre dreapta credință și Despre întrupare, este și P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli arhiepiscopi Alexandrini De recta fide ad Imperatorem, De incarnatione Vnigenti dialogus, De recta fide ad principissas (etc), Oxonii 1877 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965), 1-153. Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință, ad Augustas
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25. Contra lui Diodor și Teodor: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli arhiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, 492-537 (și cf. CPG III, n. 5229). Studii: L. Abramowski, Der Streit um Diodor und Theodor zwischen den beiden ephesinischen Konzilien: ZKG 67 (1955/1956), 252-287. Cristo è uno: G.M. de Durand, SChr 97
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
CConybeare, The Armenian Version of Revelation and Cyril of Alexandria’s Scholia on the Incarnation and Epistle on Easter, London 1907, 95-143 (în armeană), 168-214 (trad.). Versiunea siriană a fost colaționată și citată în aparatul critic de Pusey, S. Cyrilli Alexandrini Epistolae tres oecumenicae, Libri quinque contra Nestorium, XII capitum explanatio (etc.), Oxonii 1875 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965), 498-579. Contra sinuziaștilor: fragmentele grecești în R. Hespel, Le florilège cyrillien (Bibliothèque du Muséon 37), Louvain 1955, 138-150; trad. lat. a
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Hespel, Le florilège cyrillien (Bibliothèque du Muséon 37), Louvain 1955, 138-150; trad. lat. a fragmentelor siriene PG 76, 1427-1435; framm. latino ACO IV, 1. p. 109. Contra celor care afirmă că nu trebuie aduse ofrande...: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli arhiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, 541-544. Contra celor care nu vor s-o recunoască pe Sf. Fecioară ca Theotokos: ACO I, 1, 7, pp. 19-32; ed. text și trad. ital.: Trattato „Contro quelli che non voglioni riconoscere la Santa
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Aubert, retipărită în PG 76, 503-1064, cu fragmentele din cărțile XI-XIX editate de A. Mai în 1844; variantele stabilite de Aubert sunt tot aici, pp. 1453-1464. Fragmente ulterioare în C.J. Neumann, Iuliani imperatoris librorum contra Christianos quae supersunt. Insunt Cyrilli Alexandrini fragmenta Syriaca ab E. Nestle edita, Lipsiae 1880; pt. alte fragmente, cf. indicațiile din CPG III, 5233; totodată: E. Masaracchia, Giuliano imperatore. Contra Galileos. Introduzione, testo critico e traduzione (Testi e commenti 9), Ediz. dell’Ateneo, Roma 1990. Studii: C.J.
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
colecțiile sinodale sunt publicate în ediții critice în ACO I. Unele din cele mai importante ca și o ediție a scrisorilor referitoare la antropomorfiți alcătuită pe o bază manuscrisă mai amplă decât aceea a lui P.E. Pusey (S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, pp. 545-607), se găsesc cu o trad. în engleză, o consistentă introducere și note, în L.R. Wickham, Cyril of Alexandria. Select Letters (Oxford Early Christian Texts), Clarendon Press, Oxford 1983. h) Principalele scrieri neautentice
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
au și deschis lucrările la 8 octombrie, a aprobat Tomul lui Leon și a promulgat în sesiunea a cincea (25 octombrie, în prezența împăratului) un decret dogmatic în care era adoptată formula „o singură ipostază”, net antinestoriană și preferată de alexandrini, însă, în același timp, era afirmat faptul că Cristos este „cunoscut în două naturi fără confuzie, fără schimbare, fără diviziune, fără separare și fără ca deosebirea dintre cele două naturi să fie eliminată din cauza uniunii”. Expresia “în două naturi” provenea din
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care au dat o formă scrisă liturghiei, de la Clement din Roma la Basilius, a fost compus cu siguranță mult după Proclus. Proclus a adoptat o poziție prin care încearcă să se situeze la mijloc între tezele antiohienilor și cele ale alexandrinilor. Refuză să accepte că Maria a dat naștere unui simplu om, ori unui Dumnezeu (omilia 1); proclamă o singură ipostază, ceea ce îl apropie de Chiril (antiohienii ar fi vorbit mai degrabă de prosôpon), dar și două naturi, ceea ce îl îndepărtează
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să găsească o cale de mediere între cristologia antiohiană și cea alexandrină, dar mai mult la nivelul politicii ecleziastice decât al elaborării teologice, și mai ales sub forma unor concesii față de poziția alexandrină; astfel, profesiunile sale de credință preiau de la alexandrini formulele „două naturi” și „o singură ipostază”, și le completează cu „un singur prosôpon”, termen favorit al antiohienilor care, însă, în acest context, are un rol mai degrabă marginal. Bibliografie. Toate documentele menționate se găsesc în fascicolele din ACO II
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Pare să fie o contrafacere. Rezultă cu claritate din cele spuse până acum că Procopios nu poate fi considerat un adevărat exeget; cel mult se poate observa că izvoarele pe care le folosește sunt mai cu seamă scrieri ale exegeților alexandrini (chiar dacă am văzut că, dacă e vorba de istorici, este citat mai ales Teodoret). Alte opere sunt: un Răspuns la capitolele teologice unde polemizează cu neoplatonicul Proclus, scriere din care s-a păstrat doar un fragment (însă atât autenticitatea fragmentului
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
însă în admirația lui Vasile Pârvan, stâlpul acesta expresie austeră a "curăției" -, motiv de eseu liric, ulterior dedicându-i Elegia a doua, Getica. Câte un fâlfâit angelic (Nichita zicându-și "poet al îngerilor"), câte ceva din miturile anticilor, ori provenind de la alexandrini și întreținând sublimul, acestea se citesc în ipostazele lui de smerenie sinceră, ori de jubilație candidă. Dimensiunea zglobie (înșelătoare), exuberantă, deși frapează, nu exclude deloc așteptarea a ceva nelămurit, neliniștitor. 56 de ani voi trăi, asemenea Colosului din Rodos (...) Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a scăpa de furtuni atunci când te afli pe o plajă, cele care deconstruiesc iubirea-pasiune și îndeamnă la frecventarea unei Venus vagabonde - Afrodita pandemiană înfierată de Platon în Banchetul! - figurează printre capodoperele literaturii filosofice. Molière se inspiră de aici pentru câțiva alexandrini din Mizantropul, iar lecția dată de Lucrețiu seamănă cu aceea a lui Ovidiu care, în Remediile iubirii sau în Arta de a iubi, ne îndeamnă să luăm din iubire ceea ce aduce bucurie și să ne păzim de tot ce ne
O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu prisosință de importanța sa științifică. Tot ceea ce medicina a realizat până la acea dată se afla în acest tratat. Celsus are cultul lui Hippocrat, dă prioritate rațiunii și conexiunii teoriei cu practica medicală, se inspiră creator din anatomiștii și fiziologii alexandrini. El este și un anatomist până la detaliu. Fiind interesat de etiologia bolilor ca și de deontologia medicului, de psihologia bolnavului. Surâsul medicului, în relație cu pacientul, este curativ după părerea sa. Farmacologia sa e complexă: medicamente, diete, condiții exterioare, mișcare
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
burgheze și demne, sau aproape, ale comediantului. Trebuie ca fiecare gen să-și păstreze locul care i se potrivește și care îi este destinat." El cere ca acțiunea să fie decupată în mod regulat în cinci acte, după felul pieselor alexandrinilor. Aristotel nu fixa numărul episoadelor, lăsându-i poetului dramatic toată libertatea. Piesa franceză, în Renaștere, apoi în epoca clasică, va fi construită după modelul prescris de Horațiu. "O lungime de cinci acte, nici mai mult, nici mai puțin, este măsura
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Majoritatea spectatorilor francezi nu l-au văzut jucat decât în adaptările lui Ducis (1733-1816), care taie din text toate pasajele scabroase după părerea lui, care îndulcește și cenzurează fără rușine, pentru a satisface gustul francez, umplând cu drăgălășenii dulcege în alexandrini o piesă a cărei frumusețe aspră este făcută din violență. Nu scrie el oare, în 1792, în Avertismentul adaptării sale după Othello: "Cât despre culoarea lui Othello, am crezut că mă pot lipsi de a-i atribui o față neagră
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]