173 matches
-
slabe sunt factori esențiali pentru decizia de a face o tentativă de cucerire a vârfului. Dacă vremea nu este favorabilă în aceste câteva zile, alpiniștii trebuie să coboare, de multe ori până înapoi la Tabăra de Bază. De la Tabăra IV, alpiniștii încep să urce spre vârf pe la miezul nopții, cu speranța de a ajunge la vârf ( mai sus) în . Întâi se ajunge la „Balcon” la , o mică platformă unde se pot odihni privind spre vârfurile dinspre sud și est la lumina
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Întâi se ajunge la „Balcon” la , o mică platformă unde se pot odihni privind spre vârfurile dinspre sud și est la lumina soarelui care răsare. Continuând urcarea pe creastă, urmează o serie de trepte de piatră care de regulă forțează alpiniștii să meargă spre est. La , un mic dom de gheață și zăpadă marchează Vârful Sudic. De la Vârful Sudic, alpiniștii urmează creasta îngustă de sud-est de-a lungul a ceea ce este cunoscut sub numele de „trecerea streșinei”. Aceasta este cea mai
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
est la lumina soarelui care răsare. Continuând urcarea pe creastă, urmează o serie de trepte de piatră care de regulă forțează alpiniștii să meargă spre est. La , un mic dom de gheață și zăpadă marchează Vârful Sudic. De la Vârful Sudic, alpiniștii urmează creasta îngustă de sud-est de-a lungul a ceea ce este cunoscut sub numele de „trecerea streșinei”. Aceasta este cea mai periculoasă secțiune a ascensiunii, un singur pas greșit putând să aibă ca rezultat o cădere de pe versantul sudic sau
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
sudic sau de pe versantul Kangshung. La capătul acestei treceri se află un perete de stâncă de , denumit „Treapta Hillary” la . Hillary și Tenzing au fost primii care au escaladat acest perete și au făcut acest lucru fără corzi fixe. Astăzi, alpiniștii urcă treapta cu corzi fixe instalate dinainte de șerpași. Odată trecuți de acest perete, urmează o urcare relativ ușoară spre vârf pe pante de zăpadă cu înclinații moderate. Întrucât din ce în ce mai mulți oameni urcă pe munte în ultimii ani, Treapta a devenit
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
fixe instalate dinainte de șerpași. Odată trecuți de acest perete, urmează o urcare relativ ușoară spre vârf pe pante de zăpadă cu înclinații moderate. Întrucât din ce în ce mai mulți oameni urcă pe munte în ultimii ani, Treapta a devenit adesea un loc aglomerat, alpiniștii trebuind să aștepte perioade semnificative de timp să le vină rândul la coarda fixă, ducând la probleme în urcarea și coborârea eficientă pe munte. După Treapta Hillary, alpiniștii trebuie să traverseze o secțiune pietroasă cu o multitudine de corzi fixe
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
pe munte în ultimii ani, Treapta a devenit adesea un loc aglomerat, alpiniștii trebuind să aștepte perioade semnificative de timp să le vină rândul la coarda fixă, ducând la probleme în urcarea și coborârea eficientă pe munte. După Treapta Hillary, alpiniștii trebuie să traverseze o secțiune pietroasă cu o multitudine de corzi fixe, secțiune ce poate fi dificilă pe vreme rea. Alpiniștii stau de obicei mai puțin de o jumătate de oră pe „acoperișul lumii” deoarece trebuie să coboare la Tabăra
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
le vină rândul la coarda fixă, ducând la probleme în urcarea și coborârea eficientă pe munte. După Treapta Hillary, alpiniștii trebuie să traverseze o secțiune pietroasă cu o multitudine de corzi fixe, secțiune ce poate fi dificilă pe vreme rea. Alpiniștii stau de obicei mai puțin de o jumătate de oră pe „acoperișul lumii” deoarece trebuie să coboare la Tabăra IV înainte de a se întuneca, vremea se poate înrăutăți după amiaza, sau se golesc rezervoarele cu oxigen. Traseul de pe creasta de
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Traseul de pe creasta de nord-est începe din partea de nord a Everestului, în Tibet. Expedițiile merg către ghețarul Rongbuk, unde se instalează Tabăra de Bază la pe o câmpie de pietriș aflată chiar sub ghețar. Pentru a ajunge la Tabăra II, alpiniștii urcă pe morena mijlocie din partea de est a ghețarului Rongbuk până la baza lui Changtse la o altitudine de . Tabăra III (Tabăra de Bază Avansată) se află sub Pasul de Nord la altitudine. Pentru a ajunge la Tabăra IV pe pasul
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
pe morena mijlocie din partea de est a ghețarului Rongbuk până la baza lui Changtse la o altitudine de . Tabăra III (Tabăra de Bază Avansată) se află sub Pasul de Nord la altitudine. Pentru a ajunge la Tabăra IV pe pasul nordic, alpiniștii urcă pe ghețar până la baza crestei de unde se folosesc de corzile fixe pentru a ajunge la Pasul Nordic la . De la Pasul Nordic, urmează o urcare peste creasta nordică până la Tabăra V la aproximativ . Traseul traversează versantul nordic într-o urcare
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
ajunge la Pasul Nordic la . De la Pasul Nordic, urmează o urcare peste creasta nordică până la Tabăra V la aproximativ . Traseul traversează versantul nordic într-o urcare în diagonală spre baza Bandei Galbene, ajungând la Tabăra VI la . De la Tabăra VI, alpiniștii fac ultima tentativă de sosire la vârf. Traversarea de la baza primei trepte este dificilă: de la la , la Treapta a Doua: . A doua treaptă include un suport pentru urcare numit „scara chinezească”, o scară de metal instalată semipermanent în 1975 de
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Doua: . A doua treaptă include un suport pentru urcare numit „scara chinezească”, o scară de metal instalată semipermanent în 1975 de un grup de alpiniști chinezi. De atunci, ea se află acolo aproape tot timpul, fiind utilizată de practic toți alpiniștii de pe traseu. După ce se trece de a doua treaptă urmează urcarea celei de-a treia trepte, . După escaladarea acestor pereți, piramida din vârf este escaladată și ea pe o pantă de zăpadă de 50 de grade, până la ultima creastă, pe
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
ulterior bestsellerul "Into Thin Air" în care și-a relatat experiența. Anatoli Bukreev, un ghid care s-a simțit atacat de cartea lui Krakauer, a scris o carte-răspuns intitulată "The Climb." Disputa a declanșat o dezbatere amplă în sânul comunității alpiniștilor. În mai 2004, fizicianul Kent Moore și medicul chirurg John L. Semple, ambii cercetători la Universitatea Toronto, au declarat revistei "New Scientist" că o analiză a condițiilor meteo din data de 11 mai a sugerat că un fenomen meteorologic neobișnuit
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
au declarat revistei "New Scientist" că o analiză a condițiilor meteo din data de 11 mai a sugerat că un fenomen meteorologic neobișnuit a făcut ca nivelul de oxigen din aer sa scadă brusc cu aproximativ 14%. Impactul furtunii asupra alpiniștilor de pe cealaltă parte a muntelui, creasta de nord, loc în care au murit, de asemenea, câțiva alpiniști, a fost detaliat într-o relatare a filmografului și scriitorului britanic Matt Dickinson în cartea sa "The Other Side of Everest". În 14
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
în pericol, David Sharp, care se adăpostea sub o stâncă suspendată la sub vârf, și nu au încercat să-l salveze. Dezvăluirea a declanșat dezbateri ample pe tema eticii alpine, în special la felul cum este ea aplicată pe Everest. Alpiniștii care l-au lăsat au spus că eforturile de salvare ar fi fost inutile și ar fi cauzat și alte morți din cauza numărului de oameni necesari pentru a-l scoate. Mare parte din această controversă a fost tratată de Discovery
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
pe vârf se întorc în tabără. El a propus interzicerea utilizării tuburilor de oxigen în afara cazurilor de urgență, argumentând că aceasta ar duce și la scăderea poluării Everestului — multe sticle goale s-au adunat pe pantele sale — și ar ține alpiniștii nepregătiți departe de munte. Dezastrul din 1996 a pus în discuție și chestiunea rolului ghidului în utilizarea măștilor de oxigen. Decizia ghidului Anatoli Bukreev de a nu folosi tuburi de oxigen a fost aspru criticată de Jon Krakauer. Susținătorii lui
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
tunelurile căii ferate Lotschberg, ce leagă Valais de cantonul Berna, și Furka, ce face joncțiunea cu cantonul Uri. Bine înțeles există și posibilitatea, extremă de altfel, de a traversa pe culmile munților, însă această cale de acces este destinată doar alpinistilor profesioniști. Valea Ronului, largă, glaciară, domină zona. Mai există și numeroase văi laterale care pornesc de la valea principală. Acestea variază de la văi înguste și îndepărtate la cele relativ populate și circulate. Cincizeci dintre piscurile montane depășesc 4.000 m, și
Cantonul Valais () [Corola-website/Science/303756_a_305085]
-
de cercetătorul rus Alexei Palovici Fedcenko și este numit Vârful Kaufmann după numele guvernatorului Turkistanului. In anul 1928 muntele este denumit „Vârful Lenin” după numele revoluționarului comunist rus. În același an muntele va fi escaladat de o expediție compusă din alpiniștii germani Karl Wien, Eugen Allwein și Erwin Schneide. Există în total 16 rute relativ ușoare de escaladare a muntelui, nouă pe versantul de sud și șapte pe cel de nord. Din acest motiv muntele este frecvent vizitat mai ales vara
Vârful Lenin () [Corola-website/Science/313389_a_314718]
-
mulțime văzută vreodată de oraș. Echipajul a fost primit de regele Oscar, iar Nansen, împreună cu familia sa, a rămas la palat mai multe zile ca oaspete special. Au sosit mesaje de felicitare din toată lumea; unul tipic a fost cel din partea alpinistului britanic , care a scris că Nansen îndeplinise „o realizare aproape la fel de mare ca toate călătoriile secolului al XIX-lea la un loc”. Prima misiune a lui Nansen la întoarcere a fost să scrie o relatare a călătoriei sale, ceea ce a
Fridtjof Nansen () [Corola-website/Science/300842_a_302171]
-
sau la tratamentul de urgență la adâncimi relativ mici (circa 6 metri adâncime, sau mai puțin). Scufundarea la adâncimi mai mari necesită o diluare semnificativă a -ului cu alte gaze, cum ar fi azotul sau heliul, pentru a preveni hiperoxia. Alpiniștii sau oamenii care zboară în avioane cu aripă fixă nepresurizate au uneori rezerve de suplimentar. Pasagerii ce călătoresc în avioane comerciale (presurizate) au o rezervă de urgență de automat furnizată în caz de depresurizare. Pierderi de presiune subite activează generatoare
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
lucru au avut loc și câteva accidente. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câțiva metri, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susținere de pe cablul de susținere montat de jur-împrejurul stâncii. Din fericire, alpiniștii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpiniști a fost mușcat de o viperă ascunsă într-un punct de susținere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin. Ca urmare a trepidațiilor, dar și a stâncii care
Chipul lui Decebal () [Corola-website/Science/303667_a_304996]
-
secolul XIV. Muntele a fost escaladat în anul 1868 de Douglas W. Freshfield, Adolphus Warburton Moore, Charles C. Tucker. Kazbek este un munte relativ ușor de escaladat, o fostă stație meteorologică aflată la altitudinea de 3.600 m oferind adăpost alpiniștilor. Din Kazbegi, o echipă antrenată și adaptată la altitudine face drumul spre pisc în 2 - 3 zile.
Kazbek () [Corola-website/Science/314504_a_315833]
-
poalele Caraimanului. Stațiunea este denumită și "Poarta Bucegilor", datorită poziției sale, de aici deschizându-se numeroase căi de acces în munte, cele mai deosebite atracții fiind Piatra Arsă, Jepii Mari, Jepii Mici, Crucea de pe Caraiman și Coștila - renumită în mediul alpiniștilor. Stațiunea Bușteni face legătura cu platoul Bucegilor prin cel mai lung traseu de telecabină din țară și dispune de numeroase pârtii de schii cu diferite grade de dificultate, atât pentru începatori cât și pentru cei mai experimentați. Stațiunea Bușteni este
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
înălțime pe lume. La 3 iunie 1950 vârful Annapurna I a fost escaladat de o expediție franceză, compusă din Maurice Herzog și Louis Lachenal. Aceasta este prima escaladare reușită în lume, a unui munte cu înălțimea de peste 8000 de m. Alpiniștii francezi au reușit escaladarea, în ciuda pericolului cauzat de lavine. Acestea au cauzat de-a lungul timpului moartea unor alpinști încercați ca Anatoli Boukreev, Christian Kuntner și Ian Clough. Bilanțul escaladărilor până la data de 31 decembrie 2005 a fost: 142 de
Annapurna () [Corola-website/Science/313216_a_314545]
-
Galeria Venețiana, frumos concreționată, da acces într-o sală cu un mare grohotiș, apoi galeria se inundă formând lacul 14, ce duce la sifonul terminal, încurcat de trunchiuri de pomi. Din acest punct, sfârșitul propriu-zis al galeriei, începând din 1972 alpiniștii au efectuat o mulțime de escalade în căutarea pasajului de trecere spre aval. S-a reușit urcarea a 120 m dar galeriile găsite până acuma nu au încă legătură cu activul principal. Peșteră Cetățile Ponorului poate fi vizitată. atât zona
Cetățile Ponorului () [Corola-website/Science/305826_a_307155]
-
este plin de istorie și acționează că și un bun punct de belvedere. Santa Măr del Naranco - Picos este primul parc național din Spania. Vârfurile de aici sunt spectaculoase și prezintă zăpadă pe suprafața lor. În zona se pot observa alpiniștii și cei cărora le place să călătorească prin munți. Costă Vasca Marea Cantabrica și Munții Pirinei au creat un peisaj compus din nuanțe de verde și coaste dure cu estuare scurte, si munți acoperiți de plaje și păduri. Timp de
Litoralul spaniol () [Corola-website/Science/315933_a_317262]