5,281 matches
-
momentul în care se desfășoară "acțiunea" celui de-al doilea volum al trilogiei, Europa era doar o abstracțiune, idealizată și filtrată prin ochii lui Miller-autorul, scriindu-și romanul cu aproape patruzeci de ani mai tîrziu. În perioada la care face aluzie Miller, și anume jumătatea anilor '20, cunoștințele despre Lumea Veche erau un "bilet de intrare" în casa familiei Miller: "Nu puteam să mi-o scot din minte, mă îmbătam cu acest subiect; puteam să vorbesc despre Europa ca și cum aș fi
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
gânditorul profund, versat în Nostradamus dar și Spengler, fan al lui Heller, dar extaziat și de descrierile poetice ale doctorului Faure. Sexul? A se vedea volumul întâi. Stânca fericită Plexus e un roman dificil, ca text, prin încrucișări, divagații, citate, aluzii, amalgamate într-o limbă în același timp colocvială, dar nu lipsită de pretenții. Traducerea Antoanetei Ralian onorează textul, urmând intonația autorului, păstrând umorul scriiturii și ironia fină a nuanțelor. Pe drumul din "americană" în română, Miller nu își pierde savoarea
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
primește din partea cunoscutului critic Volker Hage calificativul de kitsch. Ce se întîmplă? Se vede treaba că după Auschwitz nu numai că nu se mai poate scrie poezie, cum prorocise Adorno, dar nici nu se mai poate citi fără a vedea aluzii la istoria imediată și fără resentimente. Revenind la Medeea, mărturisesc că pe parcursul primei treimi din carte n-am făcut altceva decît să caut similitudini cu situația și raporturile dintre cele două Germanii, neputînd să mă rup de gîndul că am
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
exist, pentru că nu este adevărat. N-aș putea să-mi definesc situația, ca să nu spun activitatea, decît cu un cuvînt care nu există. Aș putea să dau un termen aproximativ, dacă aș spune, de exemplu: eu inexist." Mai departe, făcînd aluzie la vidul pe care scriitura îl lasă în urma ei, Imre Kertész va spune: "Cineva a plecat lăsînd aproape un vid fizic în corpul meu (...)". În experiența aceasta de scriitor, regăsim tema cea mai importantă din toată opera, aceea de a
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
formă preferată pe care și-o asumase scriitura lui încă de la Plăcerea textului și pe care o va utiliza, într-alt mod, în Fragmente ale unui discurs amoros, ale căror urme sunt evocate, fie prin opere picturale la care face aluzie, printre acestea gravuri ale lui Werther, fie prin imagini filmografice. Un spațiu mai circumscris este consacrat, pe de altă parte, tripticului Sade, Fourier, Loyola, în care libertinul, utopistul și misticul, logoteți sau fondatori de limbi, sunt prezenți prin gravurile din
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]
-
lui. Din păcate! l Din păcate, Ion Caraion a scris și alte lucruri greu de justificat. A uitat dl L. A. că tot el este autorul oribilului necrolog din septembrie 1944 intitulat Gorila? E nevoie să-i aducem aminte că Gorila (aluzie la titlul romanului cunoscut) era L. Rebreanu? Și că necrologul se încheia cu dorința autorului său de a-l vedea pe un tînăr preot blestemînd mormîntul proaspăt al marelui scriitor? l Ca și cum n-ar fi destul, tot în Columna, un
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14157_a_15482]
-
Școlii ardelene numele pare totuși a fi desemnat, ca și Oprea, mai ales "ciobanul român": cu conotații nu neapărat pozitive, caracterul popular nefiind tocmai exaltat de atitudinile critice și de proiectele educative ale învățaților iluminiști. Ambele nume sînt folosite (coincidență, aluzie sau reminiscență) de Budai-Deleanu, cînd pledează, în Dascălul românesc..., pentru necesitatea diversificării stilistice. Exprimînd opoziția cea mai clară între "vorba sau limba muselor" și "vorba de obște", autorul constată că "puțini foarte sînt care să să fie înălțat oarecumva preste
Oprea, Bucur, Onea... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14200_a_15525]
-
Eminescu (într-o zurbă în versuri), la Florica din codru din basmul lui Slavici (colorat cu triluri tiroleze, coruri de haiduci și cîntece de păsări și animale) sau chiar la Caragiale și Ion Barbu. Deși se joacă în permanență cu aluziile la lumea literară, Zurba lui Meer-Tscha este autentică. Iată un descîntec din unul din cele mai frumoase basme din colecție, cel despre Animicștiutor (pastișă în același timp la Ion Barbu): "Hilozois, Hilozois,/ Singurei pe lume doi-s:/ Moș bătrîn cu
Șase critici în căutarea unui autor () [Corola-journal/Journalistic/14161_a_15486]
-
11 ani. Îmi amintesc culorile». Îi admir verva, curiozitatea, erudiția. Orbii îmi inspiră un fel de teroare sacră. Am descoperit asta copil fiind, în prezența scriitorului egiptean Taha Hussein, a cărui soție era o verișoară a mamei mele. Am făcut aluzie la asta. Îndată Ruba mi-a menționat numele principalei cărți a acestuia, Cartea zeilor. Sînt convins că pentru mine cecitatea ar însemna numaidecît sinuciderea. Iată de ce orbii îmi apar ca niște morți vii." Taha Hussein (1889-1973) este un prozator, eseist
Jurnal extim by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/14209_a_15534]
-
lui Diderot credința religioasă apare drept «superstiție pusă în mișcare». A trece prin tăișul sabiei tot ce ține de teologie, această intenție a lui Diderot este urmărită cu perseverență, și nu numai de el, cu un întreg aparat retoric, al aluziilor, ironiilor, al trimiterilor". Dacă ieri preoții au fost judecați "drept oameni care au vrut să-și domine semenii, și osîndiți asemenea despoților, a spiritelor absolutiste", în prezent personalitățile de relief, prin forța lucrurilor directoare ("căpitanii ideologici", îndrumătorii "de tip guru
Pornind de la literatura franceză(III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14223_a_15548]
-
un motiv să zîmbească, ceea ce - în limitele genului - nu e puțin lucru. Filmul e o glumă (dar o glumă bună), care amestecă "înaintea erei noastre" cu era efectelor speciale (mecanice și digitale), un joc care cultivă cu grație (postmodernistă?) anacronismul, aluzia, "clin d'oeil"-ul pentru inițiați. De pildă, pe inventatorul unui ascensor avant la lettre din film, un fel de scripete tras de robi, care să-i urce pe Cezar și Cleopatra, îl cheamă... Otis (numele celei mai faimoase companii
Nasul Monicăi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14232_a_15557]
-
păstreze. Sau la care nu se gândise că ar putea renunța. Personajele se reinventează pe sine și se legitimează la vitalitatea propriilor îndrăzneli. Deși îndărătul acestor creaturi grave, burlești, absurde, sublime, vulgare, odioase, stă mereu ceva ingenuu, rezultat din sugestii, aluzii, alunecări, disimulări, între ironie și ambiguitate. În acest univers restrâns, bănuit de crime, de brutalități, cruzimi, de superficialitate sau de joc sadic cu moartea, cu suferința, cu deruta, dincolo de infinita posibilitate a scriitorului de a crea stări și situații, ceva
Ideea totalității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15047_a_16372]
-
contele de La Fère. În partea de început a Vicontelui de Bragelonne, roman baroc despre baroc, contele de La Fère e arătat, într-un instantaneu, cum își scrie memoriile. Barocă semnătură, dar a cui? La Dumas, nici un amănunt nu este superfluu. III. Aluziile mitice abundă în ciclul Muschetarilor. Voi da doar cîteva exemple. În cel dintîi roman, un hanghiu îl compară pe Athos, care s-a închis în pivniță, cu un monstru subpămîntean, hrănit, la cerere, prin oberlicht. E și părerea celor doi
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
că avea literatură de sertar? Cum o evaluezi azi în contextul volumelor apărute după '89? V.N.: Acuma să ținem seama că era vorba de o perioadă când eram expatriat, nu? N-aveam cum să știu mare lucru. Gary făcea uneori aluzii foarte discrete la literatura lui de sertar în corespondeență. Apoi am citit mai ales Adio Europa, imediat după 1990 într-un manuscris pe care mi l-a dat Cornel Regman. M-a întors pe dos. L-am citit în avion
Virgil Nemoianu în dialog cu Carmen Firan: Despre I. D. Sârbu și alții by Carmen Firan () [Corola-journal/Journalistic/15103_a_16428]
-
de "semnificație în viitor": un semn influențează mai mult după ce a fost interpretat, semnificarea mediată de interpretare îi sporește puterea de acțiune. În contra lecturii suspicioase Și în privința comunicării literare avem o prejudecată greu de depășit, prejudecata "esopicului". Sigur că rolul aluziei nu poate fi negat. Dar care e structura ei? Nu există nici un joc al formei, care să o aducă dinspre utilitar către estetic? Prima posibilitate pe care mi-o deschide interpretantul este de a izola cifrul "șopârlei", care a dominat
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
dominat până acum discuția despre comunicarea aluzivă, și de a planta în loc câteva problematizări de critică literară. Voi porni de la texte de Marin Sorescu, considerat, înainte de 1989, unul dintre specialiștii în materie. El chiar încearcă să povestească ce e cu aluziile, într-o schiță de confesiune asupra căreia pare să fi revenit de mai multe ori, probabil până către sfârșitul vieții, fără să îi fi dat vreodată forma definitivă, și care a fost inclusă postum jurnalul de călătorie, cu titlul Octombrie
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
detalii, dar subversivitatea romanelor sale înseamnă cu totul altceva decât similitudini aleatorii, înseamnă o întreagă cazuistică a "morții psihice", a reducerii omului la nucleotidă. Adică tocmai critica șopârlei, în niște structuri de roman analitic care vor trebui discutate pe larg. Aluzia literară Trecerea de la semnificarea diadică la semnificarea triadică mi se pare a fi adevărul major al operei de rezistență. Îl găsim pretutindeni unde vine vorba despre descoperirea, din înfruntarea limitărilor, a ceea ce se numește cu o frumoasă vorbă (pe care
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
limitărilor, a ceea ce se numește cu o frumoasă vorbă (pe care putem încerca să o facem să fie și adevărată) "măreția condiției omului". Voi prezenta pe scurt trei modele de semnificare din opera lui Marin Sorescu. Primul este chiar structura aluziei din teatru, unde asemănările rele sunt reinterpretate de literatură, ca niște animăluțe închise în boabe de chihlimbar. Iată un fragment din Există nervi: "Ion: Eu trebuie să-mi cumpăr unul... Sau măcar un iepure de casă. Alin: Nu te potrivi
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
a avea un iepure și a adăposti un fugar. Angoasele asemănării se propagă pe întreaga desfășurare a piesei, luând forma unei științe totalitare despre calmul obligatoriu, care dă buzna în casa omului și îi cenzurează toate aspirațiile, oricât de banale. Aluzia literară funcționează așadar ca o "metaasemănare", ca o "metașopârlă", ca o critică a similitudinilor absurde, cu deschidere înspre interpretări-poantă, interpretări alternative, eliberatoare. Secretul subversivității literare stă în atragerea spectatorului într-un scenariu de interpretare a interpretării. Scenariul se poate complica
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
critică a similitudinilor absurde, cu deschidere înspre interpretări-poantă, interpretări alternative, eliberatoare. Secretul subversivității literare stă în atragerea spectatorului într-un scenariu de interpretare a interpretării. Scenariul se poate complica oricât, până la jocul ieșirii din cadrul comunicațional, ca în Tușiți, prin care aluzia se lasă pe sine în urmă, ca titlu autoreferențial. Sunt frecvente în teatrul lui Sorescu referirile ironice la interpretarea suspicioasă, la "printre-rândurile", la "esopicul" pe care personajele se laudă că le resping tocmai când le zornăie structura (chiar și mărturisirea
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
măcar tu/ sătul sub televizor etc." Miza unui astfel de discurs este, evident un efect de fragmentare și de golire de sens a lumii. Incoerența voită a textului creează, atunci cînd nu eșuează lamentabil în listă de expresii fixe sau aluzii obscene, impresia unei lumi fără comunicare, un Babel al replicilor de toate felurile. Interjecțiile, fragmentele de conversație, repetările, forțează implicaturile și adunarea cioburilor într-o scenă cît mai unitară. Unele poeme par monologuri dramatice descompletate, altele aduc a frînturi de
O carte care se vrea șocantă by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15166_a_16491]
-
operele celor doi. Dan Grădinaru strînge materie pentru un posibil opțional la universitate pe acestă temă. Studenții ar fi cu siguranță atrași de acest inventar în care încap asemănări: gastronomia, indiferența față de natură, lipsa resurselor pentru roman, pentru specia amplă, aluziile sexuale, arta echivocului, logoreea, spiritul de farsă (și un amănunt subtil, cînd apar ca personaje în narațiune sînt amîndoi malefici (Caragiale în Bubico, Creangă în Ion la Fălticeni), și deosebiri: noaptea primează la Caragiale, ziua la Creangă, satul la unul
O monografie spectaculoasă by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15169_a_16494]
-
sau vrea să creadă, că tatăl e prietenul comun. Dar un accident în Grecia (patria destinului, a Eriniilor, a Persefonei și a altor zeități matriarhale), când Sabeth moare, îi confirmă temerea: fusese propria lui fiică. Tragedie oedipiană în context american. Aluzii la Oedip (scoaterea ochilor), la Erinii (șerpi) și alte simboluri elene, conturate bogat de exegeții lui Frisch, fac din lectura cărții nu numai un roman de amor-aventuri-psihologie, ci și delectare pentru erudiți. Contrastul dintre obiectivitate/spirit științific și miezul poetic-mitologic
Destinul poate fi ales by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15230_a_16555]
-
ști, ca printr-un văl/ Coborît lin din înalții/ Nouri cruzi în formă de/ Coapse pentru dragoste...” (Ochii care nu se văd). Dar și aci întîlnim, în majoritatea cazurilor, stratagemele timorării. Erosul preferă a se exprima prin galeșe indirectități, prin aluzii ai căror agenți devin obiectele de bucătărie: „O, melancolia/ Acelor zile:/ Palidul scaun Vasile/ Iubea pe masa Maria!// Și-n ce bulion/ Își îneca infidela/ Strecurătoare Angela/ Amorul ei pentru ligheanul Napoleon!// Iar sticla Dumitru/ Satisfăcea/ Tristețea-i de-un
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
imaginea realului” îl recomandă pe prozator, în opinia lui Antonio Patraș, galeriei celor mai importanți scriitori din literatura noastră postbelică. În ciuda acestor aprecieri, biograful nu exersează un ton encomiastic gratuit. Alături de meritele pe care numai un “caz patologic” de iconoclasm (aluzie la studiul Sorinei Sorescu) le poate ignora, sunt amintite și aprecierile “grăbite” în defavoarea lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu ori “Dalai-Lamizatul” Noica. Un “om între oameni”, autor cu scrieri și bune și mai puțin bune, “opera de om” cu o personalitate
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]