85 matches
-
modernă, „romanul comportamentist“). Pluriperspectivismul/focalizarea multiplă (variabilă/difuză) se identifică prin: - Multiplicarea perspectivelor este generată de proliferarea „vocilor“ narative/a eurilor narator. - Trecerea de la un tip de focalizare la altul produce o ruptură de perspectivă (ex ternă→internă) sau o ambiguizare prin transferul de perspectivă (punctul de vedere al naratorului este înlocuit de perspectiva unui personaj focalizator, chiar dacă discursul nuși modifică indicii - discursul rămâne al naratorului, dar punctul de vedere este al personajului). - Se combină, în formule diverse, perspective convergente/complemen
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
texte, literare sau nonliterare. Intertextualitatea și colajul devin astfel procedee menite să de construiască textul, săi distrugă unitatea. Epicul își pierde ponderea, în favoarea descriptivului, care devine parte esențială a textului, determinând „amânarea“ evenimen telor sau suspendarea lor, și, implicit, indeterminarea, ambiguizarea și subiectivizarea discursului. Se creează în acest mod narațiuni mixte, fragmentare, în care pla nurile (narative, descriptive, analitice) nu se mai diferențiază, iar instanțele narative nu mai sunt delimitate. Relația dintre autor, narator, personaje și naratar se ambiguizează, având drept
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în lirism“. Poeții neomoderniști și postmoderniști (Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Leonid Dimov, Mircea Cărtărescu etc.) exploateză maximal resursele lirismului narativ, fiindcă „narativul poate configura o experiență subiectivă (lirică), construiește lumi imaginare dependente de temporalitate, oferă posibilități specifice de ambiguizare și simbolizare“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie). Indici textuali ai acestui tip de lirism sunt: prezența unui „nucleu“ na rativ, a unui „scenariu“ mitic, inițiatic sau ludic/parodic, frecvența verbelor, a indicilor temporalității (adverbe de timp sugerând o succesiune de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
poate, trădarea artei. Numele personajului principal echivalează cu o desacralizare întrucât Emanou este o prescurtare, o sărăcire prin chiar absența particulei "el" a numelui Mântuitorului. Așadar, ceea ce ar fi trebuit să însemne "Dumnezeu este cu noi" se limitează la o ambiguizare a mesajului: "este cu noi", iar de aici se nasc mai multe întrebări. Cine este cu noi, oamenii? Mai este posibilă salvarea sau, în sens nietzschean, Dumnezeu a murit (pentru că a fost ucis de oameni), iar damnarea neamului omenesc este
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
comprehensivă și devine accesibilă prin cântecul sau tropul viorii metaforă a inter textului. Sunetul fizic al viorii este anticiparea alegoriei ce va dezvolta o întreagă serie de intratexte ideatice explicite. Cântecul viorii însoțește inefabilul adăpostit de pereții cafenelei: efect de ambiguizare produs prin stropii de ploaie, ceața din țigarete, mireasma cafelei, apropierea de pragul nopții. Violonistul fără portativ nu apare brusc, ci tabloul sonor al notelor lui este pregătit (atât în hipertext, cât și în hipotext) de imaginea ce preludează contururi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
stropii de ploaie, ceața din țigarete, mireasma cafelei, apropierea de pragul nopții. Violonistul fără portativ nu apare brusc, ci tabloul sonor al notelor lui este pregătit (atât în hipertext, cât și în hipotext) de imaginea ce preludează contururi pierdute. Spectacolul ambiguizării din cafenea are ca o anticameră crâșma stăpânită de arcușul nervos și nepro fesionist sau, dimpotrivă, fascinant, deși ireal. În [Archaeus], cafeneaua se confundă cu anticamera ei: fără vioară și violonist, totuși cântecul viorii abia aici atinge virtuozitatea. Vom putea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
frisonant al primului volum, Pasărea tăiată, și, pînă la ultima celulă a textului, poemele captează și exprimă o suferință acută, atroce, pentru care eul liric și supraeul poetic dovedesc o sensibilitate specială. Aceasta nu înseamnă, la Ileana Mălăncioiu, evitare, ocolire, ambiguizare. Ochii nu caută în lateral, privirea nu se întoarce în altă parte. Dimpotrivă, rețeta utilizată este cea, crudă, a reportajului în (i)realitatea imediată, cu efecte potențate prin insistenta asupra unor scene teribile"174: " Stăm la rând la moara dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Motivul rezidă, probabil, în dificultatea de a întreține o atmosferă terifiantă în spațiile trasate de geometria castratoare a verosimilului. Cei mai mulți scriitori care cultivă, umoral sau programatic, terifiantul narativ se orientează fie către relativ comoda proză ancorată în supranatural, fie către ambiguizarea ontologică pe care o implică frontiera dintre natural și supranatural. De aceea, de pildă, prozele de război, care înregistrează cu acuitate un diluviu de orori, nu sunt decât rareori terifiante; simpla enumerare sau amalgamare a unor incidente belicoase și a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
conducătorii Bizanțului, între secolele al XII-lea și al XIII-lea, dar nu au reușit. Din mileniul al doilea, intelectualii tot mai numeroși ai Apusului au ajuns în mai multe rânduri să fructifice, prin instituționalizări, hibridizări și alte căi de ambiguizare, valorile culturilor popoarelor noi din Vest și ale culturilor esticilor europeni, majoritari de origine turanică. Minoritarii latini de o parte și de alta a Dunării s-au lăsat purtați o vreme de curentul slavonilor născuți în contact cu Bizanțul, de
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în evidență primatul forțelor subconștientului asupra rațiunii. Cu Böcklin ne aflăm la această răscruce de drumuri care separă în istoriografia artei moderne viziunea iluministă a triumfului rațiunii asupra pulsiunilor instinctuale de o revalorizare a subiectivității transcrise prin stările sufletești, prin ambiguizarea raportului dintre vis și realitate, prin cultivarea unui erotism la confiniile cu macabrul, prin invocarea misterelor și a vagului etc., trăsături care definesc noua sensibilitate simbolisto-decadentă. Hans Henrik Brummer situează opera lui Böcklin la confiniile decadenței ca fenomen social, ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
calcul până la 100. Ceea ce ține de originalitatea și de calitatea lucrării este metoda de predare a cititului și a scrisului în paralel, eliminându-se vechea metodă lancasteriană, care consta în studierea acestora separat. Se introduce metoda inductivă, care evita o ambiguizare și o pierdere reală de timp. În 1871, împreună cu C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu și V. Răceanu, Creangă a tipărit un al doilea manual, Învățătorul copiilor, carte de cetit în clasele primarie cu litere, slove și buchi, cuprinzând învățături morale și
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
în sinea lui să completeze: "Nu în această dimineață.") pînă la acoperirea adevărului prin tăcere ("Nu v-am spus, pentru că nu m-ați întrebat.") etc. Dezvoltarea unei semiotici a limbajului (implicit a formelor sale "mincinoase", exprimate prin sugestie, confuzie, deturnare, ambiguizare, licență, substituție, semiafirmare, tăcere etc.) urmează a constitui, însă, subiectul unei lucrări de sine stătătoare. Deocamdată, în cadrul de față nu am făcut altceva decît să reactivăm un paradox pe care încă Augustin îl releva: acela al explicării ambiguității cuvîntului prin intermediul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este dată de enunțul ironic (sub toate aspectele sale) care presupune, din partea naratorului ("homodiegetic"), o simulare, o schimbare de macaz în ordinea referențialității. La acest nivel, între autorul concret și narator se interpune o distanță direct proporțională cu gradul de ambiguizare al ironiei. În cazul focalizării externe, naratorul ("extradiegetic") se postează la o distanță strategică de fapte, întâmplări și personaje, observându-le aparent neimplicat. Enunțurile sale sunt preponderent descriptive, însă degajă o forță ilocutorie specifică abordării satirice și caricaturale în genere
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în pamfletul arghezian sunt adesea indisociabile, de aceea ne propunem să le observăm ca ocurențe ale polemicității în economia de ansamblu a textului pamfletar. 1. Violența limbajului: fundament etic, intenție performativă, efect estetic. Privită gradat, pe o virtuală scară a ambiguizării discursului, violența limbajului arghezian cunoaște ca limită "de jos" acuza tranșantă (categoria, conform taxinomiei lui Halsall). Ea apare deseori în incipit, pretextând saltul în imaginar sau justificând ofensiva directă, în corpul textului, cu funcție de releu, reconectând lectorul la realitatea imediată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
noaptea, prin mahalale, fug cu ei și-i sufocă: exact sociologia și politica lor"), iar pamfletarul se autoînsărcinează cu execuția simbolică a adversarilor. Dacă, prin acuza tranșantă, pamfletarul își formulează entimematic, dar direct și punctual rechizitoriul, pe următoarea treaptă a ambiguizării limbajului violent putem plasa analogia descalificantă, tot în calitate de raționament eliptic, dar indirect, de data aceasta, și cu un grad mai mare de generalizare. Și pe acest palier publicistica polemică argheziană este foarte productivă. Mecanismul raționamentului analogic este interesant descris din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
murături"194, până la acoperirea unei secvențe însemnate în economia textului. Miza paralelismului devalorizant nu este "raportul de asemănare, ci asemănarea raporturilor"195, o observație justă care clarifică, în esență, funcția polemică a acestui procedeu. Dacă e să urcăm pe scara ambiguizării discursului, putem privi metafora polemică (cu variantele sale: metafora simplă, metafora narativă, sinecdoca polemică) drept cea mai expresivă ipostază a analogiei. Alături de funcția-trop, metafora polemică dobândește valențele persuasive ale unei argumentări subiacente (Marc Angenot). De pildă, în secvența următoare: Atâta timp cât
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
La nivel intradiscursiv, situația se prezintă mult mai complexemplu Totuși, se poate observa că cele mai multe din textele argheziene antiiorghiste au, ca dominantă polemico-strategică, disimularea (aici includem și figurile concesiei). Aceasta corespunde, în planul intenției, unui atac camuflat ce presupune o ambiguizare artistică, mizând, în planul receptării, pe satisfacția procurată de decodarea "nespusului". Prefăcătoria, masca, înscenarea ca ocurențe ale fictivizării în pamflet sunt paliere ale ludicului arghezian, care se substituie, complet sau incomplet, în discursul polemic, figurilor agresiunii, uzate cu predilecție în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de la Târgoviște". Precursori ai postmodernismului românesc, Costache Olăreanu, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu au ei înșiși un precursor în Caragiale. Prin omologii interferente și reproductive, toți trei au asimilat tipologia și intuițiile textualiste ale maestrului: "mozaicarea discursului, fărâmițarea ficțiunii, indeterminarea, ambiguizarea". Privirea globală asupra absurdului comic caragialian îi permite Loredanei Ilie să imprime o imagine valorizatoare dramei Năpasta, descalificată valoric de Paul Zarifopol, în eseul Publicul și arta lui Caragiale. Defectele amendate de critic sunt întoarse în trăsături particulare ale farsei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cel al teoriei, expusă direct în Câteva păreri și O bună lectură. În concluzie, caragialismul se manifestă în proza scriitorilor târgovișteni în primul rând prin asimilarea constructivă a unor intuiții "textualiste" precum mozaicarea discursului, inventarierea și fărămițarea continuumului ficțiunii, indeterminarea, ambiguizarea sau transparența textuală, conștientizarea actului creativ. Experimentul caragialian devine model stimulativ, exercitând, cum am văzut, o influență productivă concretizată într-un nou tip de scriitură, caracterizată esențial print-un înalt grad de originalitate în peisajul extrem de diversificat al literaturii române
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Speculație interesantă, În urma căreia se poate ajunge la o discuție despre raportul dintre proza tradițională și cea a secolului XX, cu deschidere spre evoluția de ansamblu a artelor moderne. Alt punct de interes al romanului l-ar fi putut constitui ambiguizarea raporturilor tradiționale din câmpul narativ, cele dintre autor, narator, personaj și cititor. Sunt câteva - dar prea palide - sugestii pe această linie: naratorul s-ar putea substitui personajului și viceversa („mai bine mă substitui lui, Îl distrug, Îl scot din text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de îndată ce este privată de armonizarea pilonilor modernizării. Se pare că administrația americană ia, azi, cel mai bine în calcul problemele "unificatoare", spre a realiza un control mondial al funcționării satului global. Dar termenul de paramodernism este supus acelorași tendințe spre ambiguizare semantică pe care le suferă și postmodernismul. După Shuhei Endo (într-un interviu acordat lui Flores Zanchi, pe marginea lucrării despre Apocalypse and After), modernismul este rezultatul provocării primului război mondial, pe când postmodernismul al provocării celui de al doilea război
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Totul e convenție, totul are o plată, chiar și imaginația poetului. Strofa finală sugerează și ea modalitățile prin care se constituie lumea aceasta, textul tonegarian e unul care urmează regulile sau, mai bine zis, lipsa de reguli a carnavalului. Tehnica ambiguizării, cea a ermetismului voit apar și aici. Motivul păsărilor care marchează trecerea ireversibilă a timpului este aici înlocuit cu cel al arlechinilor, "migratori din constelații", bizarerie care strânge laolaltă în stilul suprarealismului o serie de imagini aparent ilogice. Viața ca
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nedefinitul din existența umană, dar sunt și replică ironică la adresa poeziei certitudinilor, a oamenilor care se cramponează de existența unor adevăruri absolute. Conștiința că subiectul abordat nu e nou îl apropie de viziunea postmodernă, se simulează însă inocența, prin ezitări, ambiguizări. Textul dă impresia că este compus din replici date cuiva, frânturi dintr-un posibil dialog, " Nu, somnul ar fi un criminal acum". Interogațiile ironizează și ele limbajul nobil al textelor poetice și propun o schimbare de viziune: "Când o să pot
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
că a pătruns în programele universitare și acest lucru i-a adus o sporire a popularității. Să ne amintim că Joyce își dorea, la vremea lui, să producă o carte care să dea de furcă veacuri la rând învățaților. Concentrarea, ambiguizarea, sunt procedee moderniste. Ce face Pinter nou este să le îmbrace într-o haină comună. Citim și ni se pare banal. E atât de clar că nu avem de ce să descifrăm. Nu avem ce descifra. Pinter însuși susține că nu
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ale acestui tip de nume pentru Dorina din Șarpele, Emanuel din Podul, Andronic din Șarpele, pentru toponimele din Pe Strada Mântuleasa; omonimia instituită între numele proprii ale străzilor și ale cârciumelor, reprezintă "o modalitate de ocultare a sacrului și de ambiguizare a discursului narativ"15. Toponimul Cernavodă din Podul este citit în limbaj indirect, iar numele "fanic" al lui Adrian din nuvela În curte la Dionis este interpretat ca anagramă și sugerează "sufletul prins în capcana labirintică a Samsarei", ieșirea din
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]