2,825 matches
-
una a abordării subiectului prin intermediul contextului, a ambianței sale fenomenale, alta a incapacității de-a evada din "propria apă călduță, de comoditate și clișee verbale", id est iluzia, simpla iluzie, după cum vom vedea, a unei depășiri a eului. Cu aerul ambiguu al unui scepticism productiv, al unei mediențe încrezătoare, poetul atacă pe un front de amploare consemnarea realului, în duhul unei indirectități pudice a discursului subiectiv, al unei tergiversări de-a aborda tema consacrată a subiectului. Astfel textura poetică ia naștere
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
care, cu mustața bătrânicioasă și blondă, trecea, oarecum, drept intelectualul batalionului". În concluzie: nu e rău să le cerem elevilor să discute despre intelectuali; ar fi și mai bine să existe suficiente dezbateri și tratări serioase ale acestui concept destul de ambiguu și alunecos, care să le ofere mai multe repere decât formulele de tip "țăranul-filosof".
Despre intelectualitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10455_a_11780]
-
analiză specializată; cunoașterea acestor fapte și interpretări e însă indispensabilă pentru profesor chiar în formele cele mai elementare ale predării gramaticii românești: greșelile școlare, confuziile analizei devin previzibile pentru cel care înțelege în profunzime structura limbii; numai cine identifică punctele ambigue ale sistemului poate să-l prezinte corect altora. Interesul principal al cărții rămîne desigur cel științific: sînt propuse teme prea puțin studiate în gramatica românească - partitivul, categoria non-numărabilelor, raportul generic / individualizant, rolul emfazei - și sînt regîndite altele, mai discutate în
Despre gramatică, altfel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13137_a_14462]
-
le-a lăsat în urma ei. Există pe lîngă moștenirea literară și foarte multe interviuri, apariții televizate, texte în presa scrisă din Elveția și din toate acestea mi-am format o imagine a Aglajei, în acest film. Dar experiența este una ambiguă mai ales cînd știm din ce lume provine și cum a fost Aglaja plasată în luminile rampei. Această ambivalență este generatoarea unei anumite tensiuni, care se regăsește și în istoria ei personală, în destinul ei literar și actoricesc... ea a
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
subiect al unor efuziuni lirice foarte apropiate de pathosul reținut al rugăciunii. Sasha Meret Nu este nici pe departe un artist comercial și nici un pictor retinian. Lumea sa, cea lăuntrică și cea exterioară în aceeași măsură, este una necontingentă, transparentă, ambiguă și fundamental nonfigurativă. Semnele plastice pe care ea se sprijină, lesne de înscris într-un repertoriu formal destul de exact, au exclusiv o funcție de reprezentare simbolică și nu trimit explicit către nimic material, din afară, obiectiv. Oscilînd între memorie și aspirație
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
la nivelul formulei narative și al simbolisticii. În povestea perraldiană, scurtă, concentrată (diferită de cea a contempranilor săi, în care simțim un exces narativ și o supraîncărcare simbolică), distanțarea de care vorbeam, nu este ostentativă. Uneori, abia perceptibilă, alteori, aproape ambiguă, ea se observă prin intruziunile explicite și implicite ale naratorului, printr-o contaminare a contextului, a anturajului, în timp ce adeziunea se face simțită cel mai bine prin funcția emotivă a naratorului, exprimată adeseori prin folosirea cuvîntului “bietul”, referitor la un personaj
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
le propune ca model de urmat, în timp ce “Altă moralitate” a aceleiași povești laudă avantajul de a avea o nașă bună care înlocuiește cu prisosință orice talent. Jocul se manifestă și la nivelul narării; povestea Riquet cel Moțat are un sfîrșit ambiguu: nu se știe prea bine ce anume a pricinuit preschimbarea cocoșatului într-un bărbat frumos, zîna cu darul ei fermecat, sau privirea de îndrăgostită a prințesei și atunci ni se propun mai multe versiuni prin cuvinte ca “Unii susțin că
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
să-i și placă treaba asta -, să participe cu produse intelectuale la simpozioane, colocvii, congrese, reuniuni științifice unde să-și manifeste în mod umanist interesele (poate și ele tot umaniste). Statutul auctorial al profesorului universitar mi se pare, într-adevăr ambiguu. De ce? Pentru că textele sale nu sînt produse ale unor stări intempestive sau ale unui proiect permanent desfășurat de o vitalitate creatoare conjugată cu o cultură asimilată, ci rezultate ale unor comenzi, opționale, desigur, dar care impun ele data acțiunii scripturale
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
de curte, iar pictura n-a ieșit decît episodic din biserică, și atunci la solicitarea vreunei fețe boierești dornice de a-și insinua efigia în memoria urmașilor, în urma intîlnirii cu vreun Nicolae Polcovnicul sau cu cine știe care alt artist ambulant și ambiguu, pe jumătate zugrav de icoane, pe jumătate pictor de portret asimetric și înțepenit. Dacă pictura însăși a rămas captivă în convenția postbizantină, din punct de vedere stilistic, și în abstracțiunea tipologică, din punct de vedere al reprezentării, despre sculptură nici
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
poate influența nu numai evaluarea, ci și evoluția limbii. Din listele de trăsături fonetice, gramaticale sau lexicale ale unui grai, tradiția literară alege doar unele pentru a le transforma în mărci de identificare. Chiar și puținele alese sînt însă adesea ambigue. Aspirația vocalelor inițiale - haripă, hasta - este, de exemplu, în română, un fenomen reprezentat contradictoriu: înregistrat în descrierile lingvistice ca o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
a lui Vadim. Se pare că din această afinitate electivă provine și turnura amenințătoare a mitocăniei românești fără frontiere: „Vezi-ți de bătrînețile dumitale, Madam’, și ciocu’ mic, că altfel ne sare țandăra!” „Remarc folosirea de rigoare a unui plural ambiguu, în scopul înfricoșării...”, observă cu temei dl Șuțu. Oare din gura cui l-am mai auzit? În primul număr (din octombrie) post Antonesei al Timpului ieșean, cineva comentează sub inițialele C.N.P. Limba de lemn festivă a juriului seudez care acordă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13355_a_14680]
-
trăgînd concluzia că România a rămas din nou repetentă, ca dl Goe. Fraza cu pricina a fost analizată, la cererea Agenției Mediafax de una dintre expertele de la Economist Intelligence Unit, Joan Hoey, care a spus că fraza cu pricina e ambiguă și construită în deplină desconsiderare a limbii engleze. Ca să nu rămână însă românii, mai ales cei de la Palatul Victoria, cu impresia că și au și n-au economie de piață funcțională a fost nevoie de intervenția purtătorului de cuvînt al
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13392_a_14717]
-
omule, ești jmecher rău" (forum.kappa.ro); "belea de belea, uită-te și nu vei regreta" (rotop.ro) De altfel, belea apare (ca și groază) și într-o construcție cu sens consecutiv, de belea, cu valoare negativă sau pozitivă, uneori ambiguă: "Cel mai tare site de caterincă - am râs de m-am prăpădit - e de belea rău" (rohit.ro). Și locuțiunea de belea primește grade de comparație - "se pare că e cea mai de belea frază" (europeana.ro) - și e folosită
"De belea..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12050_a_13375]
-
de plăcere", care nu se complică să dea verdicte și să înșire concluzii docte. E, în atmosfera laxă, ca de picnic universitar, o simplă fotografie de aproape, făcută pe nepregătite, astfel încît legăturile dintre "eroi" și dintre evenimente sînt flotante, ambigue mai degrabă decît articulate. Putem însă găsi, cu relativă ușurință, trei "puncte cardinale": politica universitară și, prin extindere, națională, "bovarismele" unei reprezentative (și în poezia lui Andrei Bodiu...) "studente Alina" și, în fine, poftele și planurile înnăbușite oblomovian ale unui
Pudriera bătrînei doamne by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12028_a_13353]
-
prin ritm, logica prin improvizație, prin succesiuni aleatorii sau, pur și simplu, printr-un alt fel de logică. Efemeră în comparație cu pictura, chiar dacă se poate reveni la ea ori de cîte ori am dori-o, arta video are și un statut ambiguu. Asimilabilă artelor plastice prin natura sa exclusiv vizuală și preponderent cromatică, ea este percepută asemenea artelor spectacolului. Și dacă ar fi să invocăm clasificarea lui Lessing, ea are toate aparențele unei arte spațiale dar se comportă ca una temporală. însă
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
Sebastian, susține unele concluzii ale lui Sorin Alexandrescu din eseul Paradoxul român, respinge paternitatea lui Eliade asupra unui foarte controversat răspuns la o anchetă, De ce cred în biruința Mișcării Legionare. Răspunsul domnului Eliade, și atrage atenția în dreptul unor articole mai ambigue, cum ar fi Piloții orbi. Despre acesta chiar afirmă: "O reacție firească, instinctivă de autoapărare a propriului organism nu mi se pare condamnabilă, ci pur și simplu firească. A califica drept xenofob sau antisemit articolul Piloții orbi, în întregul lui
Un mănunchi de fascicole critice by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12067_a_13392]
-
cultivă frecvent un lovinescianism de paradă, care nu-i împiedică a reprima brutal revizuirile, nu se simt bine în fața biografiei precum în fața unui detector de minciuni. De facto, e de părere Lucian Raicu, nu există critici mari cu o biografie ambiguă. Spre a urma astfel: ŤDezinteresulť de care vorbește Vladimir Streinu (...) este o condiție mai generală a criticii, nu numai în planul moral, dar și în cel al realizării estetice și se lasă citit în aerul de obiectivitate - în sine frumoasă
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
a fi deslușită în această concepție: desenele rotitoare din uvertură și final, din aria Elvirei. Cum Mozart nu creat niciodată din afara subiectelor sale, ci numai dinlăuntrul lor - nu a fost comentatorul, ci actorul care trăiește fiecare rol - totul este joc ambiguu, comic tragic, al conivențelor și adversităților. Soartă, fatalitate. "Cum se poate spune că Mozart și-a compus Don Giovanni" - declara Goethe lui Eckermann... "Spiritul demonic al geniului său îl domina în asemenea măsură, încât era obligat să execute ceea ce acesta
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
individualizează un anumit exotism al apariției nemijlocite și insolitul definiției somatice. Suplă ca o atletă în plin exercițiu competițional, cu tenul măsliniu și cu ochii mari, umbriți de un păr întunecat și compact ca un coif, afișînd mereu același zîmbet ambiguu în care scepticismul și ironia se amestecă în proporții greu de aproximat, ea pare mai degrabă un transplant meridional decît un produs tipic al climei temperat-continentale. Insă dincolo de această pregnanță somatică și de evidenta armonie a construcției sale exterioare, se
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
negociază cu datele imanente ale modelelor sale, ci încearcă să creeze categorii, să propună modele absolute în care să se regăsească toate variantele concrete posibile. Și, din acest punct de vedere, chiar dacă pictorul vibrează spiritual și se așază într-un ambiguu spațiu metafizic, asemenea artiștilor noștri din generația �70, ca strategie a construcției formei și ca tip de asumare a limbajului, el este esențialmente un optzecist. Lumea capătă realitate și consistență nu prin îndemînarea mimetică a pictorului, prin fidelitatea lui față de
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
pe spermatozoidul gîndirii, să simt cum îți întinzi în mine rădăcinile și crengile, cum îți pîrguiește în mine roadele. A crede înseamnă a-L lua pe Hristos în tine, a fi gestant în duh, a fi maică" (Psalmul 1). Apendicele ambiguu al acestei fiziologii jubilante îl reprezintă implorarea masochistă: "Fă-mă bubos, Doamne, ca să nu mă mîndresc, slăbănogește-mă ca să mă smeresc" (Psalmul 26). Găsim aci o sforțare a înălțării spre divin, de-o bună credință egală cu o expiere, care
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
Viața și petrecerea (cu taverne, bârfe și personaje mateine, n.n.) - așa ar fi tebuit să se intituleze cartea lui Cornel Ungureanu despre Cercul Literar de la Sibiu. Pâna la urmă, autorul s-a mulțumit să aleagă, după criterii tematice, un titlu ambiguu și general, specificând, cu italice: intervalul timișorean. Inscripția de pe poartă descurajează o primă apropiere, neavizată, de un studiu care afișează, ostentativ, avertismentul: pentru cunoscători! În curtea sibiană, hăitașii proletcultismului latră a pustiu. Cerchiștii s-au împrăștiat, între 1948 și 1965
Mitteleuropa marginalilor by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12655_a_13980]
-
și mai spectaculos în desfășurarea evenimentelor, lungmetrajul e incapabil să ajungă la o rezoluție. Ambiția filmului e de a oblitera distincția dintre bine și rău: în războiul rece, nici rușii, nici americanii, nu dețin integritatea morală, iar personajele sunt la fel de ambigue. Evenimentele, tocmai din cauza narațiunii frenetice, nu sunt suficient motivate: vezi acțiuni planificate în detaliu, care apoi eșuează spectaculos. Apar contradicții la nivelul scenariului: Cross îl învață pe Scorpio să nu aibă încredere în C.I.A., care-l utilizează doar pentru că nu
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
secund, al creației, se traduce într-unul dintre oralitate și text. Prin recursul la scris, Creangă se desface de mediul originar a cărui emblemă rămîne oralitatea ca limbaj colectiv, optînd pentru zona simbolică a scrisului ca limbaj al individualității, atitudine ambiguă după cum am văzut, căci "parvenitismul" se autosancționează printr-o criză a căderii. Scriptorul poartă într-însul nostalgia analfabetului. Strat în sine superficial, oralitatea devine unul din factorii capabili a descoperi dramatismul intern al creației: "De aceea, mai mult decît oralitatea
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
dar fără Anglia și Spania, un fel de figură bărboasă care pare a fi a unui patriarh marxist, un nud masculin în stare de așteptare, unul feminin în stare de levitație, cîteva citate din lucrări mai vechi și o vegetație ambiguă, pe jumătate naturală, pe jumătate ficțiune culturală. În acest moment al picturii lui Mattis Teutsch, individualitatea umană se topește într-un fel de grup straniu, identitatea, fie ea și tipologică, se resoarbe în serie, iar acel soi de erou impozant
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]