207 matches
-
Teritoriul Graham, o expediție franceză dirijată de către Jean-Baptiste Charcot mergând, la rândul ei, către Peninsula Antarctică. În sfârșit, savantul scoțian William Speirs Bruce a îndrumat o altă expediție către Marea Weddell.. Sub influența lui John Barrow, al doilea secretar al Amiralității, explorările polare au devenit o preocupare a Marinei Regale pe timp de pace după războaiele napoleoniene. Interesul naval s-a diminuat după dispariția din 1845 a expediției lui Franklin și a multora a dintre căutările zadarnice ce au urmat. După
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
a expediției lui Franklin și a multora a dintre căutările zadarnice ce au urmat. După problemele întâmpinate în anii 1874-1876 în expediția către Polul Nord condusă de George Nares, și însuși declarația sa (a lui G. Nares) că Polul Nord este „impracticabil”, Amiralitatea a decis că alte expediții polare ar fi periculoase, costisitoare și inutile. Totuși, secretarul Societății Geografice Regale (și mai târziu președintele ei), Sir Clements Markham, era un fost navigator care făcuse parte din unul din echipajele de salvare trimise în
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
pe cont propriu, simpla încercare a ajunge mai departe decât s-a ajuns până atunci nu ar fi fost demnă de ajutorul său. Markham a sperat pentru o expediție condusă în totalitate de Marina Regală, dar a fost avertizat de către Amiralitate că „exigențele actuale ale Serviciului Naval [i-ar] împedica să mai împrumute alți ofițeri...”. Cu toate acestea, Amiralitatea a fost de acord să le acorde lui Scott și Charles Royds, iar mai târziu și lui Michael Barne și Reginald Skelton
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
fost demnă de ajutorul său. Markham a sperat pentru o expediție condusă în totalitate de Marina Regală, dar a fost avertizat de către Amiralitate că „exigențele actuale ale Serviciului Naval [i-ar] împedica să mai împrumute alți ofițeri...”. Cu toate acestea, Amiralitatea a fost de acord să le acorde lui Scott și Charles Royds, iar mai târziu și lui Michael Barne și Reginald Skelton dreptul de a se alătura expediției. Restul ofițerilor erau de la Marina Comercială, incluzând pe Albert Armitage, comandantul adjunct
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
incluzând pe Albert Armitage, comandantul adjunct, ce căpătase deja experiență de la Expediția Arctică a lui Jackson dintre anii 1894-1897, și Ernest Shackleton, desemnat al treilea ofițer ce se ocupă de depozitare și provizii, dar și de organizarea evenimentelor de recreație. Amiralitatea a oferit de asemenea 20 de subofițeri și marinari, restul echipajului fiind format din negustori, sau din civili angajați. Printre aceștia se numără și veteranii antarctici, incluzând pe Frank Wild, William Lashly, Thomas Crean (ce a intrat în expediție după
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
de 140 metri au fost făcute, cu nava aflată tot la 32 km de apă. Pe 5 ianuarie 1904 nava de ajutor "Morning" s-a întors, de data aceasta cu încă o navă, "Terra Nova". Colbeck avea instrucțiuni clare de la Amiralitate că, dacă Discovery nu putea fi eliberată curând, ea va fi abandonată în gheață iar echipajul adus acasă cu două nave de ajutor. Acest ultimatum a provenit din dorința lui Markham de a salva banii cheltuiți pe misiunea de ajutor
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
va fi abandonată în gheață iar echipajul adus acasă cu două nave de ajutor. Acest ultimatum a provenit din dorința lui Markham de a salva banii cheltuiți pe misiunea de ajutor, deoarece nu erau alte surse de unde să atragă bani. Amiralitatea ar fi dat bani doar prin propriile sale reguli. Termenul limită a fost decis de cei trei căpitani ca fiind 25 februarie, devenind o cursă contra-cronometru pentru cele două vase să ajungă la Discovery, care era încă blocată la Hut
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
și Prinz Eugen au început pregătirile de misiune. Navele au plecat din port la 19 mai 1941, înaintând spre nord- est până în strâmtoarea Danemarcei. Royal Navy a fost anunțată de plecarea lor încă din data de 21 Mai, astfel că Amiralitatea Britanică a avut timp să întindă o rețea de intercepție, compusă din circa 54 de nave de război, de diferite tipuri. În seara zilei de 23 Mai, crucișătoarele grele Norfolk și Suffolk au luat contact radar cu navele germane. În
Bismarck (navă de război) () [Corola-website/Science/313706_a_315035]
-
instrumente optice. Între 1929 și 1931, nava a beneficiat de o serie de îmbunătățiri: După aceste modernizări, nava a ajuns la un deplasament total de peste 49.000 tone, față de 47.000 tone cât era maximul prevăzut inițial. După căderea Franței, Amiralitatea Britanică se temea de posibilitatea capturării flotei franceze de către germani. De aceea, la 3 iulie 1940, o escadra engleză s-a postat în afara portului algerian Mers-el-Kebir, unde se aflau ancorate mai multe nave capitale ale Marinei Franceze. Deși Marea Britanie și
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
activă, a pus mai multă presiune asupra guvernului otoman pentru a asigura punerea în aplicare a articolului 61 din tratatul de la Berlin, iar în octombrie 1895, prim-ministrul, Lordul Salisbury, este în favoarea unei intervenții militare împotriva Imperiului Otoman, în ciuda opoziției Amiralității, care se temea de pierderi grele pentru marina britanică. Ca răspuns la pregătirea militară a englezilor, Rusia a pregătit și ea în Crimeea un corp de debarcare, și și-a înarmat flota de la Marea Neagră, ceea ce a pus capăt masacrelor din
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
au conceput măsuri de răspuns la o eventuală operațiune germană concertizate în „Operațiunea Fuller”. Forțele aeriene britanice erau convinse că germanii ar fi putut să aleagă Canalul Mânecii ca rută de deplasare. Căpitanul Norman Dening, șeful Centrului de informații operaționale al Amiralității considera că deși alegera Canalului Mânecii era o posibilitate pentru germani, alegerea altei rute este la fel de posibilă. La sfârșitul lunii ianuarie, el și-a avertizat superiorii că vasele germane de luptă sunt gata de plecare pe mare și că trebuie să
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
(Operation Brewer) a fost o serie de bătălii din campania din Noua Guinee a celui de al Doilea Război Mondial în care Divizia I Cavalerie a armatei Statelor Unite a ocupat Insulele Amiralității, deținute de japonezi. Pe baza raporturilor avioanelor de recunoaștere în care se arăta că nu există semne de activitate inamică și că insulele par a fi fost evacuate, generalul Douglas MacArthur a accelerat planurile de capturare a insulelor și a
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
a reușit să cucerească apoi toate insulele. Campania s-a încheiat oficial la 18 mai 1944. Victoria aliată a dus la izolarea totală a marii baze japoneze de la Rabaul, obiectivul final al campaniilor Aliaților din 1942 și 1943. În Insulele Amiralității s-a construit apoi o bază navală și aeriană majoră, punct important de lansare a campaniilor din Pacific din 1944. Insulele Amiralității se află la nord-est de insula Noua Guinee și la vest de Rabaul, la doar două grade de
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
totală a marii baze japoneze de la Rabaul, obiectivul final al campaniilor Aliaților din 1942 și 1943. În Insulele Amiralității s-a construit apoi o bază navală și aeriană majoră, punct important de lansare a campaniilor din Pacific din 1944. Insulele Amiralității se află la nord-est de insula Noua Guinee și la vest de Rabaul, la doar două grade de latitudine sud de ecuator. Clima este tropical-umedă, cu temperaturi ridicate constante și umiditate mare, cantitatea anuală de precipitații fiind de . Furtunile sunt
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
avioane, spațiu pentru instalații militare și limanul Seeadler, suficient de mare pentru a găzdui o forță navală. La 6 august 1943, Joint Chiefs of Staff a adoptat un plan care cerea neutralizarea în locul capturării Rabaulului și a planificat invadarea Insulelor Amiralității pentru 1 iunie 1944. De-a lungul lunii ianuarie 1944, avioane AirSols din Insulele Solomon și avioanele australiene din Kiriwina au întreținut o ofensivă susținută împotriva Rabaulului. Sub presiune constantă, apărarea japoneză a început să slăbească, permițând o debarcare la 15
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
Truk. Majoritatea avioanelor japoneze au fost chemate să apere Trukul și la 19 februarie a avut loc ultima interceptare semnificativă a unei aeronave Aliate deasupra Rabaulului. Între timp, pe 13 februarie, generalul MacArthur a emis ordinele de invadare a Insulelor Amiralității, cu numele de cod Operation Brewer, planificată acum pentru 1 aprilie. Printre forțele asignate se număra Divizia 1 Cavalerie; No. 73 Wing RAAF, care aduceau suport aerian; Regimentul 592 de Geniu (Vase și Țărm); Batalionul 1 Amfibii al Pușcașilor Marini
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
și a spus: Asta va pune dopul la sticlă.»” La 24 februarie 1944 s-au dat ordinele ca o escadrilă întărită a Diviziei 1 Cavalerie să efectueze o misiune de recunoaștere în forță în decurs de cinci zile. Dacă Insulele Amiralității fuseseră într-adevăr evacuate, ele aveau să fie ocupate și avea să se construiască o bază militară. Dacă inamicul ar fi fost neașteptat de puternic, atunci forța avea să fie retrasă. Generalul MacArthur și viceamiralul Thomas C. Kinkaid, comandantul Forțelor
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
acel moment, el se afla la Brisbane, cu peste 300 de membri ai echipajului în permisie. Mașini cu megafoane au transmis cuvântul de cod pentru rechemarea echipajului. Pentru a avea elementul-surpriză de partea lor și pentru a ajunge pe Insulele Amiralității în doar cinci zile, era nevoie de transportoare de mare viteză; Landing Ship Tank-urile (LST) erau prea lente pentru a parcurge această distanță în timp util. Erau disponibile trei APD-uri: , și . Fiecare putea transporta 170 de oameni. Restul trupelor
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
cu evaluarea piloților, care au spus că insulele sunt neocupate. Pe baza rapoartelor Ultra și Allied Intelligence Bureau bazate pe interogarea civililor din zonă, a relatat că la 15 februarie că se aflau 3.000 de soldați japonezi în Insulele Amiralității. La 24 februarie, a revizuit estimarea la 4.000. G-2 a atribuit lipsa tirului antiaerian situației logistice a japonezilor, considerând-o o măsură de reducere a consumului de muniție. General-locotenentul Walter Krueger, comandantul Armatei a Șasea americane și-a amintit
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
trimis un grup de șase membri ai acestei unități Alamo Scouts pe coasta de sud a Insulei Los Negros sub acoperirea unui bombardament la 27 februarie. Aceștia au raportat că pe coasta de sud este „plin de japonezi”. Apărarea Insulelor Amiralității a intrat în atribuțiile Armatei a Opta japoneză, cu baza la Rabaul și aflată sub comanda generalului Hitoshi Imamura. În septembrie 1943, ca rezultat al eșecului în tentativa de a stopa avansul Aliaților în Noua Guinee și în Insulele Solomon, Cartierul
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
hotărât să restrângă perimetrul defensiv al Japoniei din Pacificul central și sudic la o nouă linie ce se întindea de la Marea Banda la Insulele Caroline. Imamura a fost însărcinat cu apărarea porțiunii sale din această linie, care includea și Insulele Amiralității și păstrarea lor cât mai mult timp posibil pentru a permite marinei și armatei japoneze să se pregătească pentru un contraatac decisiv împotriva forțelor Aliate. Păstrarea controlului asupra Insulelor Amiralității era crucială pentru planurile defensive japoneze, întrucât ocuparea lor de
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
apărarea porțiunii sale din această linie, care includea și Insulele Amiralității și păstrarea lor cât mai mult timp posibil pentru a permite marinei și armatei japoneze să se pregătească pentru un contraatac decisiv împotriva forțelor Aliate. Păstrarea controlului asupra Insulelor Amiralității era crucială pentru planurile defensive japoneze, întrucât ocuparea lor de Aliați ar fi plasat importanta fortificație japoneză de la Truk în raza bombardierelor grele. Neașteptându-se ca Aliații să acționeze atât de rapid, Cartierul General i-a lăsat lui Imamura timp
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
a lăsat lui Imamura timp până la jumătatea lui 1944 să-și termine pregătirile. În acest moment, cea mai mare unitate japoneză din insule era Regimentul 51 Transporturi, care sosise în Los Negros în aprilie. Imamura a cerut întăriri pentru Insulele Amiralității spre sfârșitul lui 1943 și începutul lui 1944. În octombrie 1943, el a cerut o divizie de infanterie, dar nu era niciuna disponibilă. S-a propus apoi transferarea Regimentului 66 din Palaus, unde era reconstruit după pierderi grele, dar Cartierul
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
Divizia 38, Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie au sosit acolo în noaptea de 2 februarie. Mare parte din aceste mișcări de trupe au fost detectate de serviciile de informații ale Aliaților. La momentul debarcării Aliaților, forțele armate japoneze din Insulele Amiralității constau din Regimentul 51 Transporturi condus de colonel Yoshio Ezaki, comandantul întregii garnizoane; Batalionul 2, Regimentul 1 Mixt Independent; Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie și unele părți din Forța Navală 14. G-2 identificase pentru aliați prezența tuturor acestor unități în
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
construise un aerodrom pe Lorengau și începuse un altul, denumit aerodromul Momote, pe Plantația Momote de pe Los Negros. Lorengau a fost utilizat ca punct de oprire pentru aeronavele ce circulau între Rabaul și aerodromurile din nord-estul Noii Guinei. Importanța Insulelor Amiralității pentru japonezi a crescut ca rezultat al avansului Aliaților în Noua Guinee și în Noua Britanie, ceea ce le-a blocat celor dintâi celelalte rute aeriene. De la Palau au plecat întăriri în decembrie 1943 dar ele au fost atacate de submarine
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]