207 matches
-
există cineva care Încă Îl mai cunoaște...“ „Evreii“, am sugerat. „Și ei sapă. Primul principiu alchimic e VITRIOL: Visita Interiora Terrae, Rectificando Invenies Occultum Lapidem“. Lapis exillis. Piatra mea care se pregătea lent să iasă din exil, din dulcele exil amnezic hipnotic În vasul Încăpător al Liei, fără să caute alte profunzimi, Piatra mea frumoasă și albă care vrea suprafața... Voiam să alerg acasă, la Lia, să aștept Împreună cu ea apariția acelui Ceva, oră cu oră, triumful suprafeței din nou cucerite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
tarabagiii pe toate. Piața e moartă în momentul ăsta.“ „O laie...“, m-a ironizat Mihnea, „Cine te crede? Am văzut eu cu 10 000 de lei bucata, pe Doamnei.“ „Cu 10 000 nu mai sunt de pe vremea lui Iliescu. Ești amnezic sau le-ai confundat cu revista Cutezătorii. Iar pe Doamnei găsești doar niște Vaillant falsificate, trase-n xerox și prinse câte douăzeci în volume cartonate. Au steluțe pe cotor, ca pe vremea lui Stalin, și pete de suc sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sub acțiunea spaimei, creierul secretă niște enzime speciale, care accelerează producția de amintiri. Pachete proaspete de informații, tocmai bune de comercializat.“ „Sau de înlocuit. Alte detalii pe care nu trebuie să le rețin...“, am oftat. „Bineînțeles. Te-am scos și amnezic, să-ți amintești aceleași lucruri de două ori, fără să știi. Degeaba. Dumneata ai revenit, ai reapărut de fiecare dată, cu și mai multă curiozitate. Bunicu’ Vitalian trebuia să rămână la locul lui, în dosarele familiei și-n cimitirul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trase înapoi. Ideea că îl puteau considera drept un tip periculos era cu totul nouă. Părea să nu aibă absolut nici un raport de structură cu faptele. Gilbert Gosseyn, un non-A confirmat, a cărui memorie fusese distrusă de un accident amnezic, putea să se dovedească demn de Venus în urma jocurilor; dar el nu va fi decât unul din miile de câștigători analogi. Lui nu-i rămânea decât să dovedească că posedă o calitate unică de structură, care să-l diferențieze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
adăpostim veșnic vina neterminării - natura fiindu-ne vizionară și declarativă, dar altfel Învîrtindu-ne la nesfîrșit pe același drum Închis, unde trecutul Își mută poverile, cu variațiuni de formă aproape nesemnificative, În viitor, ca și cum asta ne-am dori, ca un catîr amnezic... În 1940, România e amputată de provinciile de frontieră, după ce un an de zile mizase pe cartea neutralității beligerante, Încercînd să danseze diplomatic pe ceva mai puțin decît un fir de ață - căci cam cu asta era legat destinul suveranității
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dăduseră mai mult de două săptămîni de supraviețuire, dar, ca prin miracol, după cîteva zile În care nu a mai refuzat mîncarea, Pablo Începuse să-și revină, cel puțin din punct de vedere fizic. Psihic, prezenta În continuare un sindrom amnezic retrograd, cu episoade afazice regresive și tulburări de identitate, În cursul cărora se izola pentru a-și scrie acele așa zise memorii. Agneta, care pînă În 1990 fusese membră a Partidului Comunist Roland, Îl urîse din toată inima pe Ceaușescu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
o aparentă dihotomie"62. Ștefan Borbély interpretează proza eliadescă din perspectiva gnozei (tot la o astfel de grilă apelează Liviu Petrescu și Marta Petreu când analizează Nouăsprezece trandafiri: Orfeu din proza citată devine eroul central al unei soteriologii, un Salvator amnezic), Lăcrămioara Berechet face apel la estetica tantrică, Sabina Fânaru definește printr-o relație dialogică legătura dintre creația științifică și cea literară, cele două domenii fiind înțelese ca un unic hipertext, constituit pe relația de intertextualitate internă care stă la baza
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
la început, a fi aceeași persoană cu Adina. Emanuel întreabă de două ori: "dar cine e ea? Cum o cheamă?". Prima dată întreabă "cu glas schimbat, parcă s-ar fi trezit din somn"81 (ceea ce îl încadrează în tipologia personajului amnezic), iar Alessandrini, după ce oscilează între cele două nume, îi răspunde: Cred că mi-a spus numele, dar nu l-am reținut. La început credeam că o cheamă Adina (...) nu i-am reținut numele"82. Când Emanuel întreabă a doua oară
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
înlănțuirea, uitarea, beția, neștiința sunt imagini care zugrăvesc condiția umană și se opun altor imagini: trezirea, reamintirea, "eliberarea de legături", sfâșierea vălului sau a năframei, a legăturii de pe ochi, exprimând abolirea condiției umane, eliberarea 217). Într-un fel, seria personajelor amnezice (Gavrilescu, Emanuel, Lixandru, Adrian) pentru care "trezirea" implică anamneză, redescoperirea adevăratei identități a sufletului" sunt prefigurate aici. În al doilea rând, folosirea voit banalei variante hipocoristice, Gore, care desemnează individul obișnuit, banal, corespunde teoriei eliadești a sacrului camuflat în profan
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
biserică, nici în universități, ci se va arăta pe neașteptate, deodată, aici între noi..."279. 4.6. Desacralizarea numelui și pierderea identității. Semnul călăuzitor La țigănci deschide seria prozelor (19 trandafiri, În curte la Dionis, Pe strada Mântuleasa) cu protagoniștii amnezici, treziți de un mesager care le redescoperă adevărata identitate a sufletului, le reamintește originea divină, celestă; în tradiția mandeeană, Mesagerul ceresc se adresează lui Adam: Nu mai dormi, trezește-te, nu uita însărcinarea pe care ți-a dat-o Domnul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care vorbesc eminenții studenți în stația de tramvai, și repetat obsesiv de către protagonist. Neîmplinirea semiotică este tradusă de Sorin Alexandrescu ca "un fel de semi-cădere în profan, amnezia de care omul modern poate fi vindecat"289, și o exemplifică prin amnezicul Adrian din În curte la Dionis care își amintește semnificantul, dar nu și semnificatul și nici codul care ar putea produce semnificatul. În această situație se află bovaricul profesorul de pian, amnezic cu privire la semnificat sau la codul care l-ar
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care poartă acest nume și care deschide nuvela cu istoria sa, este actantul unui scenariu ritualic având drept regulă irecognoscibilitatea, menținerea confuziei: "Știu că așa e regula jocului: să te prefaci că nu mă cunoști. Dar sunt eu, Emanuel (...) Era amnezic și regula jocului - cred că așa înțelesesem de la el - cerea să nu fie recunoscut de la început"364. Naratorul este convins de diferența lor structurală: "E o eroare la mijloc, i-am spus cu blândețe. Te afli aici printr-o eroare
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
renăscând, veșnicul "renăscut"... el este memoria"388, o memorie a originii ascunsă în mit, la rândul său ascuns în povestire, memorie pe care - cum spune Claude Henri Rocquet - istoricul religiilor o restituie oamenilor uituci, salvându-i (ceea ce explică frecvența personajelor amnezice din proza sa); în felul acesta, "istoria se împlinește în hermeneutică și hermeneutica în creație, în poezie", iar Zaharia Fărâmă este "geamănul mitic și dublul frățesc al lui Mircea Eliade"389. Credem că punctul de greutate în analiza acestei scrieri
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
un Trimis să-l trezească, să-și recâștige conștiința de sine (mitul "Salvatorului salvat"). Trimisul, mesagerul, este, aici, Leana ("mesagerul e trimis întotdeauna de altcineva"518); rolul mesagerului nu este de a mântui, ci de a-l trezi pe poetul amnezic: "Mesagerul te trezește numai, te pregătește să descifrezi sensul personal al revelației care este pe cale să ți se facă..."519. Asemeni lui Simion Magul care, împreună cu Elena (întruchipare a Înțelepciunii coborâte din cer, Ennoia) colindând drumurile, predică mesajul gnostic, Adrian
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
coborâte din cer, Ennoia) colindând drumurile, predică mesajul gnostic, Adrian și Leana, ca niște "profeți itineranți comunică noroadelor o nouă învățătură"520, le îmblânzește prin verb și poezie. Eliade ne înfățișează un Orfeu care și-a uitat misiunea, un Salvator amnezic ca toate avatarurile lui din narațiunile eliadești, a cărui amnezie a fost provocată printr-o delăsare progresivă a eroului 521: "Am înțeles de la început, dar m-am prefăcut că nu înțeleg. Și a intervenit, ca de obicei, la început un
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
această mito- geografie terestră, ca apoi să reapară la o cârciumă modestă. ""Dispariție", "ocultare" sunt expresii mitologice ale coborârii în Infern, deci ale "morții"" scrie Eliade în Istoria credințelor...527. Ca urmare, catabasei miticului poet corespund disparițiile Leanei în căutarea amnezicului Adrian ale cărui mesaje le preia. Numele pe care îl ia nu înseamnă doar schimbarea identității ("nu mă cheamă Leana"), ci și a destinului ("n-am fost făcută pentru asta") și traduce aceeași înțelegere a decăderii, a trădării pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
542. Văduva este supranumele Leanei, îndoliata Euridice aflată în căutarea lui Adrian/Orfeu; ea acceptă să se îmbrace în negru, la cererea doctorului Visarion, care vrea să dezlege "misterul lui Adrian" sau "complexul Poetului". În planul lumii de dincolo, poetul amnezic interpretează "la Vedova, cu majusculă și încărcată de simbol, ca la Dante"543, ca simbol al bisericii romano-catolice (în textele grupării Fedeli d'Amore se întâlnește aluzia la o "văduvă care nu este văduvă": "Madonna Intelligenza 544"); de altfel, în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
i se pare lui Hrisanti) sunt semne de recunoaștere ale lui Orfeu, deopotrivă profet al lui Apolo și al lui Dionis, semne de recunoaștere pe care Adrian, în lunga sa călătorie prin infern le primește ("Mi se fac semne"), dar, amnezic fiind, nu le poate decripta. Al doilea este la Platani unde în 1930, debutează cu În curte la Dionis, loc care stă sub semnul renunțării la solaritate, la orficul instrument, și la ritualul mistic dionisiac practicat la Floarea -soarelui. Melancolia
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
funcție mitică, metanoia, "instrument al iluminării" etc.) care "recuperând funcția simbolică a ritualului, ar putea deveni unica modalitate de a face inteligibilă realitatea"663 și readuce personaje (Ieronim Thanase) din "ciclul criptografiei și al spectacolului". Din seria prozelor cu protagoniști amnezici începută cu La țigănci, Nouăsprezece trandafiri prezintă aventura maestrului Pandele, "cel mai mare scriitor în viață", candidat la Premiul Nobel, care, în urmă cu aproximativ treizeci de ani a trăit un grav traumatism psihic, consecința fiind renunțarea la vocația sa
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și Euridice, fusese interzisă de cenzură. Povestea lui Pandele relatează "recuperarea eului orfic uitat", căutarea unui moment crucial din existența sa, ocultat de amnezie, moment de intersecție a timpului personal cu cel mitic 664. Anghel D. Pandele este un Orfeu amnezic care se deosebește de Adrian (În curte la Dionis), deoarece nu are harul poeziei, ci pe cel al artei dramatice, însă care poartă "învestitura mitică a lui Orpheu "Salvatorul"", deoarece funcțiile sale soteriologice nu au fost afectate "de această reelaborare
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
prin spectacol"666 este realizată "pe căile de orchestrare și interpretare a rolurilor"667. În primul spectacol oferit Maestrului, dansul Niculinei, pe muzica veche a lui Laurian este scenariul destinului acestuia ("- Primul spectacol ! Pantomimă după o legendă indiană. Matsiendranath, prizonier amnezic al femeilor din Țara Kadali..."668, legendă pe care Eliade o relatează în Istoria... sa669), o înfățișare în oglindă a stării lui de captiv 670. Din acest punct de vedere, supranumele său nu este întâmplător, deoarece îl desemnează ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
un dușman vulnerabil; Sidonia îl invită la doi, trei ani odată la evenimente mari) reeditând aceeași ambiguitate, aceeași ezitare între limite. De fapt, problema fundamentală este raportul dintre unu și trei/ vs/unu și multiplu. Dacă multiplul reprezintă proliferarea haotică, amnezică, a cărei cauză este păcatul originar, atunci cifra care restabilește ordinea și echilibrul este trei: "Sunt trei și totuși una; același corp, deși sunt separate. O perfectă, senină frumusețe; nu li s-ar fi potrivit nici un alt nume..."760. Teoria
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
îl primește se situează în prelungirea problematicii dezbătute de către doctorul Tătaru din Les trois Grâces: de ce numai cel care este amenințat de cea mai gravă primejdie are șansa de a dobândi tinerețea fără bătrânețe. Bătrânul profesor de șaptezeci de ani, amnezic și aproape senil, Matei Dominic este lovit de trăznet; cu epiderma afectată 100%, se află în pericol să moară instantaneu sau cincisprezece minute mai târziu prin asfixiere. În schimb, nu numai că supraviețuiește, dar se regenerează fizic, și, mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lumea ființei, unde toate sunt bine cumpănite și rânduite, o singură adiere schimbată, o singură undă mai mult în apa lacului, sunt de ajuns (ca acum un singur iepure) spre a răsturna toată buna așezare"815, fie că prințul trăiește amnezic în "fieful oazei monadice și saturate de plictiseală", și de fapt, sintagma "vreme uitată" este o aglutinare a "dezideratului anunțat de titlu" cu "existența subiacentă a timpului uman" care își face loc în momentul uciderii iepurelui 816. În sprijinul demonstrației
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
axa centrală a concluziei cărții, ca și a concluziei operei. Cheia se află în primele patru pagini manuscrise ale Memoriei colective, adăugate mai tîrziu ca o nouă introducere, prin mitul singurătății la Londra. Acest mit este analog celui al sclavului amnezic din Cadrele. Dacă în Cadrele sociale era vorba despre o memorie a faptelor, în Memoria colectivă este vorba despre o memorie a valorilor, a acelor valori care permit păstrarea între-gii "lumi a memoriei", după o expresie a lui Halbwachs însuși
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]