73 matches
-
istorice, când valorile „tari” se relaxează, pierzându-și din forță. Efectele pe care această criză axiologică generală le produce au un spectru enorm: dispariția Încrederii În virtuțile rațiunii și ale științei, explozia iraționalismelor, a filosofiilor „neliniștii”, aventurii, disperării sau izolării, amoralismul, ruperea esenței de existență, exaltarea individualismului, dispariția entuziasmului moral, cultivarea apatiei, a epuizării nervoase, fascinația pentru stările morbide, pentru toate formele agonicului 1. Persoanele (reale sau fictive) care populează această lume „sunt de-a dreptul fascinate de viziunea apusului culturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unor așchii virulente, câteva propoziții ale prefeței tind să tragă de roman Înapoi, racordându-l unei poetici indefinite, amestec de romantism, realism și estetism eclectic, cu pretenție de doctrină morală, În cadrul căruia frumusețea nivelează cu o forță irezistibilă disparitățile existenței. „Amoralismul” lui Wilde, ca și cel al Întregii generații „decadente”, nu e decât jocul grațios, ușor iresponsabil, al artistului care se visează, pentru o clipă, sustras presiunii timpului și existenței. Respingând urâtul, Wilde respinge orice formă de artă incapabilă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
după cum vezi. Se căsătoriseră după o aventură Întreagă cu divorțul ei În România, Însă mariajul eșuase - evident, din cauza lui, pentru că avea apucături tribale și poligame, convins că o româncă verde e dispusă să se adapteze instantaneu la lejeritatea vecină cu amoralismul a concepției galice despre familie. - Mă Înșela, și cu niște urâte cu spume pe deasupra, se lamenta ea fals indignată, că dacă era ceva de capul lor, mă rog, asta e, legea concurenței, te mai poți și arde, dar Înțeleg să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
asumat misiunea salvării umanității, a acestei umanități, așa fabricată În scop științific cum e ea, și Înțelege s-o facă apelând la orice mijloace. Ele sunt uneori detestabile, de multe ori odioase, Încărcate de cruzime și de violență, abominabile În amoralismul lor cinic și sângeros, dar nu avem de ales. Miza acestui joc sălbatic este prea importantă. Mai importantă decât orice, chiar și decât numeroasele victime care trebuie să plătească nevinovate, cu viața supraviețuirea speciei, În orice condiții și cu orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pa?nic?, fondat? nu pe reglarea de c?tre stat, ci pe �nflorirea membrilor s?i cei mai dota?i ?i pe liberul joc al rela?iilor interindividuale. Mai mult dec�ț liberalismul s?u radical, naturalismul lui Spencer ?i amoralismul s?u afi?at au ?ocat pe contemporanii care erau de partea reformei ?i a profilaxiei sociale. Totu?i, o parte din ipotezele sale au fost reluate, chiar de c?tre cei care le-au criticat cu vehemen??; unele fac
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
Trecerea de la lupta solitară a nihiliștilor la organizarea de oțel a bolșevicilor nu anulează, în nici un moment, apetitul sangvinar și mesianic. Confruntarea dintre aparatul de represiune țarist și organizațiile subterane ruse alimentează violența ce colorează revoluția și războiul civil rus. Amoralismul marxist al leninismului este soluția pe care socialdemocrația rusă o dă provocării re pre zentate de urgența revoluției. Centralismul democratic, fetișizarea unității de partid, predilecția pentru demonizarea adversarului sunt mărcile identitare ale acestui nou fanatism ce contaminează societatea rusă. Intelighenția
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
renunțe la proiect, la dorința inculpată. Dar conștientul poate să dea și un răspuns fals, refulînd fie dorința vinovată ca să se dezvinovățească astfel în mod fals (moralism), fie culpabilitatea. Refularea culpabilității provoacă banala lăcomie, descărcarea fără scrupule a dorinței perverse (amoralism), în ceea ce privește dorința, ea reușește să transforme angoasa culpabilă a supraconștiinței într-o angoasă frizînd fobia, în remușcări sterile, și, atunci cînd ea conține acumulări prea mari prin refulări repetate, se descarcă obsesiv pornind de la onirismul subconștientului fie printr-o explozie
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în remușcări sterile, și, atunci cînd ea conține acumulări prea mari prin refulări repetate, se descarcă obsesiv pornind de la onirismul subconștientului fie printr-o explozie simbolic mascată de dorința perversă, fie prin ilogismul simbolic al ceremoniilor de purificare. Moralismul și amoralismul sînt tentative false de armonizare: primul prin refularea dizarmoniei culpabile, iar celălalt prin falsa justificare banală care poate merge pînă la cinism. Toate secretele funcționării psihice și toate enigmele simbolicului se rezumă la constatarea legalității, care unește dinamic motivațiile emotive
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
este decît vanitate, eșec al spiritului subconștient motivat. Absolutul nu există și orice referire la absolut este: speculație metafizică. Nici spiritualismul teologic, nici materialismul științelor vieții nu pot da o soluție validă poblemei etice. Primul eșuează în moralism, celălalt în amoralism. Apariția din ce în ce mai clară deși la modul simbolic a problemei etice formulate de politeismul celei de a doua faze constituie o treaptă evolutivă care face să dispară naivitatea primei faze, ce nu ține suficient de mult seama de culpabilitatea vanitoasă a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de a trăi nefiind altceva decît absența indignării. Indignarea nu cedează în fața prea bunelor intenții moralizante, ci doar în fața bilanțului zilnic și introspectiv al propriilor noastre tentații de a ne indigna, cu ajutorul valorificărilor raționale. Ceea ce nu înseamnă nici moralism, nici amoralism. Este o experiență științifică fondată metodic și prefigurată mitic de luptă contra demonilor (tentațiile) și a monștrilor devoratori (aviditățile). La modul mitic, aceasta este calea salvării (buna vestire a evangheliilor), adevărul veritabil bazat pe înțelegerea justiției imanente, conform căreia fiecare
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
genealogist din înclinație către deghizament și travesti, că avem în față un caz rarisim de telegonie ce se sustrage prezumției legale a paternității, că personalitatea mateină întrupează mitul supraomului lui Nietzche și morga marilor familii eșuate în nepăsare aristocratică și amoralism toate aceste propuneri pot fi valabile măcar parțial dar nu îndepărtează nota de mister ce guvernează existențele de excepție care vin în lume nu pentru a respecta legile acesteia ci pentru a-și da altele în cadrul cărora acționează tot ca
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
pe care viața îl lovise dur și își găsise supremul refugiu și suprema consolare în arta sa"; un refugiu consolator îl reprezenta și sarcasmul savurat pe care i-l observă în perioada berlineză Paul Zarifopol, îngîmfarea și disprețul, ura și amoralismul fiind elemente ale unui schelet exterior care îi susținea vulnerabila structură sufletească: "Urît, deștept, [...] îngîmfat, amoral, leneș. Ura pe oricine avea bani, situație; disprețuia pe toți ceilalți" așa îl percepea Grigore Ghica în cartea sa Grigri iar Barbu Cioculescu îi
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
talent; nu ar fi lipsit de interes să se raporteze această postură la un posibil model pre/ anticreștin, de sorginte păgînă, ce are atingere cu acel "nietzscheism instinctiv" (O. Cotruș) ce proiectează personajele dincolo de bine și de rău, într-un amoralism definitiv și într-un pedepsitor dispreț cioranian prin care unicitatea este chemată să se apere de atingerile trivialității. Oferite spre contemplare și nu spre cunoaștere, personajele se închid în taină, noapte și moarte slova mateină conservîndu-le ființa pînă cînd un
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
spate ani de practică publicistică pe teme literar-culturale cu (transparent) încifrată miză politică - discursul „rezistenței prin cultură” -, făcuseră mic politicianism (în Uniunea Scriitorilor), aveau deci un mic trecut de „războinici culturali”. Cei ambițioși, lipsiți de scrupule până la colaboraționism și la amoralismul megalomanilor (ceea ce-i aducea pe unii în mediul nomenclaturii), făcuseră chiar mare politică, dacă se putea face politică mai jos de vârful piramidei comuniste, în Comitetul Central, Marea Adunare Națională, în străinătate - sub control de partid și de stat -, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai exact cu subînțelesul), că el ar avea voie, că în cazul său această licență (să i spunem) i se permite, că este vorba de o relație normală, firească etc. Departe de a o considera o dovadă de cinism și amoralism, interpretăm dimpotrivă o astfel de confesiune tot ca o exigență a conștiinței morale. Doar răsturnată, în sens invers, un fel de retour du refoulă etic. La un om de cultură de calitatea sa, ea nu putea să dispară integral. Și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
chiar creator etc., de o evidentă și complexă ambiguitate. Ea a produs, la rândul său, o serie de alte relații nu mai puțin ambigue. Cazul Constantin Noica, emblematic și simbolic, pune în cea mai vie lumină atât drama, cât și amoralismul acestui proces. Analiza s-a dorit cât mai rece și obiectivă, lipsită de orice spirit partizan sau iconoclast. 2. Resemnarea istorică, pasivitatea, renunțarea la orice rezistență, prin recunoașterea generală a situației ireversibile. Constatare trăită cvasiunanim sub forma unui mit colectiv
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în acest sens. Nu din intenții polemice, bineînțeles, ci pur analitice. Vrem doar să înțelegem. Atitudinea față de istorie a lui Noica constituie, după noi, dovada supremă nu numai a unui irealism și iluzionism integral, dar totodată și explicația unui anume amoralism, care oferă credem încă o cheie a multor atitudini. Disprețul pentru oamenii politici și istoria politică este desăvârșit. Pe aceasta din urmă, Constantin Noica pur și simplu scuipă. O disprețuiește total. O desconsideră. Nu-i recunoaște realitatea. Nu poate deci
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și disponibil, într-o indiferență desăvârșită. Și, mai mult decât atât, perfect scuzabil. Fiindcă nimic nu contează. Ne mișcăm într-o lume a aparențelor, nu a esențelor, în care nimic nu are vreo valoare. Disponibilitate deci totală, dublată de un amoralism ingenuu și foarte caracteristic. Dar care poate duce, uneori, din păcate, departe. Chiar foarte departe... Constantin Noica, suntem siguri, a trecut și prin astfel de stări de spirit. Am fi chiar curioși să aflăm ce credea filozoful despre teza centrală
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Doru Scărlătescu, op. cit., p. 8. 177 Comentarii ample privind receptarea critică a operei eminesciene întâlnim la D. Popovici, Studii literare, vol. VI, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989. 178 Analizând ideile vehiculate de creația eminesciană, Alex. Grama afirmă că pesimismul, ireligiozitatea și amoralismul acesteia constituie un adevărat pericol pentru tânăra generație. Afirmațiile teologului sunt modelate de concepția privind rolul moralizator al literaturii. 179 Apud Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, vol. 1, Editura Minerva, București, 1981, pp. 13-14. 180 Ibidem, p. 14. 181
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
se îndepărtează de acesta. Mulți vor o reformă de stat, care ar conduce la consolidarea executivului: astfel, Liga Crucilor-de-Foc, asociație de foști combatanți condusă de colonelul de La Rocque. Dacă neo-monarhismul Acțiunii franceze, condamnată de Biserică la sfîrșitul anului 1926 pentru amoralismul său politic, și-a pierdut audiența, unii privesc spre experiențele autoritare străine, în mod deosebit spre fascismul lui Moussolini. Escrocheriile aventurierului Stavisky, legat de oameni politici radicali, antrenează un scandal și o manifestație de protest, la 6 februarie 1934, ale
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
acestea din urm] sunt evaluate doar în funcție de impactul lor asupra interesului național. Dac] apar cumva și considerații etice, ele sunt prezentate într-o form] simplificat] și crud] care servește la manipularea opiniei publice care, în mod interesant, tinde s] resping] amoralismul elitelor care iau decizii. În acest articol vom analiza teoria care se afl] la baza celor mai multe politici de securitate național] și vom discuta unele alternative care susțin c] principiile etice ar trebui s] joace un rol proeminent în formularea acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
participarea în asociații care determină capacitatea indivizilor de a coopera. O altă distincție importantă este cea dintre capitalul social pozitiv și cel negativ, operată pentru capitalul social relațional în funcție de impactul pe care îl are acesta asupra dezvoltării sociale și economice. Amoralismul familial al lui Banfield constituie un exemplu de capital social negativ: lipsa de încredere în indivizi sau grupuri din afara familiei, precum și dezvoltarea unor legături aproape exclusiv în grupul principal de apartenență frânează dezvoltarea societății în ansamblul ei, nepermițând funcționarea adecvată
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
influent al lui Banfield (1958) asupra satului Montegrano din sudul Italiei. Banfield a explicat dezvoltarea redusă a satului prin capacitatea redusă a comunității locale de a se organiza pentru producerea bunurilor publice. Explicația este clădită în jurul a ceea ce autorul denumește „amoralism familial”: lipsa de încredere în indivizi sau grupuri din afara familiei, fenomen ce împiedică orice fel de relații de colaborare în afara familiei. În mod similar, Almond și Verba (1963) notează că democrațiile cu cea mai lungă stabilitate în timp sunt cele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]