83 matches
-
dimensiunile, motorizarea, organizarea structurală a componentelor sale îi influențează direct performanțele. ul este un aparat complex alcătuit în mod normal din patru subsisteme: În general, un avion este alcătuit din următoarele părți principale: aripa cu dispozitivele sale de sustentație, fuzelajul, ampenajele orizontal și vertical cu părțile lor mobile, trenul de aterizare și sistemul de propulsie. Părțile mobile ale avionului sunt: eleroanele, profundorul, direcția, flapsurile, voleții, frâna aerodinamică și compensatoarele. Aparatura de bord este alcătuită din: sisteme pentru controlul zborului, sisteme pentru
Avion () [Corola-website/Science/298731_a_300060]
-
sau dreapta acționează direcția avionului în lateral. Ceea ce trebuie reținut însă, este că manevrarea aeronavei se face prin acționarea combinată a diferitelor comenzi. În zborul aerodinamic, bazat pe forța portantă, cea mai importantă parte a avionului este aripa. Împreună un ampenajele, aripa asigură sustentația, stabilitatea și manevrabilitatea avionului. În general aripa este compusă din structura de rezistență, înveliș exterior, rezervoarele integrate de combustibil, aparatura hidro-pneumatică aferentă comenzilor. Sub aripă se instalează trenul principal de aterizare al avionului, sistemul de propulsie, acroșaje
Avion () [Corola-website/Science/298731_a_300060]
-
cu rezistență mecanică mare. Fuzelajul (din ) este partea aeronavei în care este plasată cabina piloților, cabina pasagerilor, încărcătura de transport și cea mai mare parte a echipamentelor și instalațiilor de bord. El reprezintă corpul central de care se leagă aripa, ampenajele și trenul de aterizare. Fuzelajul trebuie să aibă o rezistență la înaintare minimă. De aceea forma sa trebuie să fie aerodinamică, să aibă cât mai puține proeminențe, suprafața "spălată" de curentul de aer să fie bine finisată și cu cât
Avion () [Corola-website/Science/298731_a_300060]
-
în prezent la aeronave două tipuri de fuzelaje tip cocă: Fuzelajele tip cocă sunt rigidizate cu ajutorul unor pereți și podele care formează împreună cu restul structurii diverse compartimente folosite pentru amplasarea echipamentelor și instalațiilor de bord, pentru depozitarea încărcăturii de transport. Ampenajele sunt dispozitive care reprezintă pentru aeronavă organele de echilibru, stabilitate și comandă. După modul cum sunt construite depinde în mare măsură capacitatea de manevră a aeronavei. Au părți fixe și părți mobile (cele mobile fiind comandate de pilot), situate de
Avion () [Corola-website/Science/298731_a_300060]
-
mobile fiind comandate de pilot), situate de obicei în partea din spate a fuselajului, care asigură echilibrul avionului, măresc stabilitatea și manevrabilitatea și permit schimbarea direcției de zbor. Se compun de regulă din: La aeronavele supersonice se instalează câteodată două ampenaje verticale, iar stabilizatorul are numai parte mobilă, fiind realizat dintr-o singură bucată. În configurația clasică stabilizatorul este plasat în spatele aripii, dar la avioanele de vânătoare moderne poate apare în fața sa, rezultând așa-zisa configurație "canard" („rață”) (de exemplu la
Avion () [Corola-website/Science/298731_a_300060]
-
mobilă, fiind realizat dintr-o singură bucată. În configurația clasică stabilizatorul este plasat în spatele aripii, dar la avioanele de vânătoare moderne poate apare în fața sa, rezultând așa-zisa configurație "canard" („rață”) (de exemplu la Eurofighter). La alte avioane moderne ambele ampenaje pot lipsi, aripa preluând în totalitate rolurile de stabilizare și comandă (de exemplu la B-2), prin folosirea suprafețelor de comandă numite eleroane. Construcția ampenajelor respectă în general schemele de construcție ale aripii. În general sistemele de propulsie ale unei aeronave
Avion () [Corola-website/Science/298731_a_300060]
-
sa, rezultând așa-zisa configurație "canard" („rață”) (de exemplu la Eurofighter). La alte avioane moderne ambele ampenaje pot lipsi, aripa preluând în totalitate rolurile de stabilizare și comandă (de exemplu la B-2), prin folosirea suprafețelor de comandă numite eleroane. Construcția ampenajelor respectă în general schemele de construcție ale aripii. În general sistemele de propulsie ale unei aeronave se compun din: Rolul sistemului de propulsie este de a asigura tracțiunea avionului. În prezent există o mare diversitate de motoare de aviație cu
Avion () [Corola-website/Science/298731_a_300060]
-
ajung la Khartum, unde rămân două zile deoarece motorul avionului lui Pantazi trebuia revizuit. Urmează o etapă scurtă până la Kosti, iar la 4 noiembrie ajung la Malakal. Acolo sunt prinși de o ploaie torențială, care deformează placajul de pe planuri și ampenaje. Avioanele nu pot fi reparate pe loc și aviatorii iau hotărârea să se întoarcă. Pe drumul de întoarcere urmează același traseu. Avioanele sunt mai ușoare și pot parcurge etape mai lungi, ca urmare se schimbă locul unor escale (Atbara în loc de
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
imputat lui Lehmann: Dirijabilul Graf Zeppelin, care plutea deasupra aerodromului așteptând să i se alăture și Hindenburg, a fost nevoit să plece singur în misiunea de propagandă în vreme ce LZ 129 s-a reîntors în hangare pentru reparații temporare rapide asupra ampenajului său înainte de a se alătura zeppelinului mai mic cîteva ore mai târziu. Așa cum milioane de germani au fost martori de la nivelul solului, cei doi giganți de pe cer au navigat pe deasupra Germaniei pentru următoarele patru zile și trei nopți, împrăștiind manifeste
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
antitanc dezvoltat de Germania nazistă și utilizat pe scară mare în al Doilea Război Mondial. Arma consta într-un tub de lansare care conținea explozivul propulsiv și o grenadă antitanc cu încărcătură de tip cumulativ, stabilizată pe traiectorie cu ajutorul unui ampenaj. nu avea recul, era de unică folosință, ieftin de fabricat și simplu de utilizat, fiind construit în număr mare din 1943 până la sfârșitul războiului. Panzerfaust a fost proiectat în vara anului 1942 de către compania HASAG Hugo Schneider AG din Leipzig
Panzerfaust () [Corola-website/Science/321630_a_322959]
-
amper) și un înălțător optic (cu o greutate de 1,3 kilograme). Mânerul-pistol și sistemul optic de ochire se află pe țeava din stânga. Loviturile incendiare supracalibru au o viteză inițială redusă, de doar 90 de metri pe secundă, având un ampenaj în partea din spate. Darea focului se execută succesiv, prin apăsarea trăgaciului. Toate cele trei grenade pot fi lansate în două secunde. Aruncătorul este deservit de un singur soldat. În momentul impactului, amestecul incendiar aflat în grenada dublu-tronconică arde la
AGI 3x40 () [Corola-website/Science/325620_a_326949]
-
de muniții, multe specializate pentru lupta împotriva altor tancuri. Pentru a lupta contra tancurilor moderne puternic blindate se folosesc proiectile perforante (KE - Kinetic Energy), de exemplu proiectilele „"săgeată"” sau APFSDS (Armoured Piercing Fin-Stabilised Discarding Sabot - proiectil perforant subcalibru stabilizat cu ampenaje, cu sabot / manșon detașabil). Trase cu viteze de 1200-1800 m/s, ele sunt bare metalice ascuțite la un capăt (penetrator), cu lungime mare și calibru mai mic decât cel al tunului, iar sabotul se desprinde odată ce proiectilul a ieșit din
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
din cauza lipsei de fonduri, înainte de construirea unui prototip. Proiectul prevedea un aparat cu o aripă convențională (dublu-delta), cu fantele de admisie a aerului în lateral. S-au propus diferite variante, cu unul sau două motoare, și cu unul sau două ampenaje verticale. Guvernul român a luat în considerare și cooperarea cu Yugoslavia (la fel ca în cazul IAR 93), dar aceasta a refuzat din cauza proiectului propriu, Novi Avion. IAR-95 este similar ca design și performanțe (estimate) avionului chinezesc FC-1, produs în
IAR 95 () [Corola-website/Science/303920_a_305249]
-
monoloc, cu un singur motor care ar fi trebuit să fie capabil de o tracțiune de aproximativ 54 de kN (91 de kN cu postcombustie). Aripa ar fi fost montată sus, și s-au studiat configurații cu unul sau două ampenaje verticale. În 1981 s-a renunțat la întregul proiect, din cauza faptului că nu s-a putut procura un motor cu performanțele cerute. La puțin timp lucrul la un avion supersonic a fost reluat, sub conducerea inginerului Constantin Roșca, numele fiind
IAR 95 () [Corola-website/Science/303920_a_305249]
-
sub conducerea inginerului Constantin Roșca, numele fiind acum IAR 101; acesta era similar primului proiect, fiind ceva mai mare și având patru puncte de acroșare sub aripi. Au urmat apoi mai multe variante, cu unul sau două motoare, cu două ampenaje verticale, cu unul sau doi piloți. Acestea au fost testate în tunelul de vânt, și numele proiectului era acum IAR-S. Aparatul cu doi piloți și un singur motor părea cel mai promițător; se prefigura ca un avion multi-rol, capabil
IAR 95 () [Corola-website/Science/303920_a_305249]
-
este de 250-400 de metri pe secundă. După aproximativ 15-30 de metri de la gura țevii, proiectilul este propulsat cu ajutorul motorului rachetă intern cu combustibil solid, atingând viteza de 700 de metri pe secundă. Proiectilele sunt stabilizate pe traiectorie cu ajutorul unui ampenaj, asigurând o mișcare lentă de rotație până la țintă. AG-9 este o armă cu o mare mobilitate și un profil redus pe câmpul de luptă. La nevoie poate fi transportată pe distanțe mici de doar doi oameni, însă de obicei este
SPG-9 () [Corola-website/Science/323749_a_325078]
-
în funcție de parametri. Calitativ, rapoartele piloților descriu condițiile de givraj prin efectul acestora asupra aeronavei și a comportării ei. Pentru condiții identice, pot fi raportate givraje mai mult sau mai puțin importante. Givrajul poate afecta bordul de atac al aripilor și ampenajelor, elicele, parbrizul, antenele radio și radar, tubul Pitot sau grupul motopropulsor (carburatorul motoarelor sau compresorul turbomotoarelor). Givrajul afectează aeronavele prin: Practic, avionul devine mai greu, mai puțin puternic, mai puțin agil și mai greu de pilotat. Chiar cantități mici de
Givraj () [Corola-website/Science/331038_a_332367]
-
și câte o patina în față și în spate Centrul de greutate era plasat sus pentru facilitarea virajelor, iar aripa superioară era deformabila elastic la capete pentru efectuarea de manevre laterale. Controlul direcției pe verticală și orizontală era dat de ampenajul în formă crucii Sf. Andrei, ce era comandat de două roți/volane manevrate din cabină pilotului. Controlul era realizat prin intermediul a doua volane diferențiale care mișcate simultan controlau direcția sus-jos, iar acționate diferențial acționau direcția stânga-dreapta. Propulsorul a fost denumit
Coandă-1910 () [Corola-website/Science/305510_a_306839]
-
Avea tren de aterizare fix, triciclu cu bechie de coadă. Fuzelajul tip semi-monococă era construit din cadre de lemn, acoperit cu placaj, cu excepția părții din fața și a capotei motorului, care erau acoperite cu tablă. Motorul avea un inel tip NACA. Ampenajul orizontal, precum ci cel vertical aveau structura din lemn și erau acoperite cu pânză. Avionul a fost construit în serie pentru dotarea școlilor de pilotaj, precum și pentru diverse persoane particulare. În 1934 prințesa Marina Știrbey și-a comandat un ICAR
ICAR Universal Biloc () [Corola-website/Science/325741_a_327070]
-
hobane și nervuri de pin. Eleroanele erau comandate prin tuburi și biele. Toată aripa era împânzita. Fuzelajul era format dintr-un cadru de dural anterior și patru lonjeroane rigidizate cu montanți și diagonale de pin și era, de asemenea, împânzit. Ampenajele erau montate pe rulmenți. Niciuna din suprafețele de comandă nu aveau compensatoare. Trenul de aterizare avea un ecartament de 1,9 m, și atât el, cât și bechia aveau amortizoare cu sandouri (cauciuc). Avionul era propulsat de o o elice
IAR CV 11 () [Corola-website/Science/312605_a_313934]
-
Grifon") este un avion multirol cu greutate redusă, monomotor, fabricat de compania aeronautică SAAB din Suedia. A fost dezvoltat pentru a înlocui avioanele Saab 35 Draken și 37 Viggen în cadrul Forțelor Aeriene Suedeze ("Flygvapnet"). Gripen este dotat cu aripă delta, ampenaj tip rață (denumit și "canard"), un design care conferă stabilitate relaxată și un sistem electronic de control automat (în engleză: "fly-by-wire"). În anul 1979, guvernul suedez a demarat un program de cercetare pentru un avion polivalent care să înlocuiască avioanele
JAS 39 Gripen () [Corola-website/Science/303995_a_305324]
-
2110”). Acesta a fost recomandat guvernului suedez de către Administrația Materialului destinat Apărării ("Försvarets Materielverk", abreviere FMV). Avionul studiat urma a fi monomotor, monoloc, cu greutate redusă și să includă tehnologie "fly-by-wire" (sistem electronic de control automat). Aeronava urma a avea ampenaj "canard" (de tip rață) și un design care să confere instabilitate aerodinamică. Sistemul de propulsie urma a fi turboreactorul cu dublu flux (turboventilator) Volvo-Flygmotor RM12, o variantă sub licență mai ușoară și cu mai puține piese a General Electric F404-400
JAS 39 Gripen () [Corola-website/Science/303995_a_305324]
-
fi derulat între 2011 și 2013. Pachetul MS21 (Gripen E/F) este prevăzut pentru anul 2015, în funcție de nevoile unui partener extern. În timpul procesului de proiectare, câteva configurații au fost studiate. Saab a ales în final o configurație cu aripă delta, ampenaj tip rață și un design de tip stabilitate relaxată. Aceasta conferă avionului o manevrabilitate superioară și performanțe mai bune în timpul aterizării și decolării. Gripen are de asemenea o rezistență la înaintare redusă care îi permite să zboare mai rapid, să
JAS 39 Gripen () [Corola-website/Science/303995_a_305324]
-
pachetului software poate asigura îndeplinirea unor misiuni suplimentare. Gripen a fost proiectat pentru o rată de coborâre rapidă și o aterizare scurtă, cu oprire rapidă. Deși nu este dotat cu retroversori de jet care să permită folosirea motorului la frânare, ampenajul rață poate fi bracat la unghi mare în jos pentru a fi utilizat ca frână aerodinamică. Aripa delta este prevăzută cu voleturi și elevoane pentru a redirecționa forțele aerodinamice formate în jurul său. Pe lângă faptul că poate transporta o încărcătură de
JAS 39 Gripen () [Corola-website/Science/303995_a_305324]
-
bine atestata spre sfârșitul Paleoliticului superior. Fragmente de arcuri descoperite la Stellmor, lângă Hamburg în Germania, au fost datate din perioada ahrensburgienă, ca. 8.000 i. Hr. Erau însoțite de o sută săgeți, cu lungime aproximativ de 85-100 cm, cu un ampenaj și cealaltă extremitate despicata pentru a fi fixat un vârf de silex. Primele arcuri complete, care datează din Mezoliticul, au fost găsite în turbăriile din Scandinavia sau din nordul Rusiei, lemnul păstrându-se în mal. Arcul a fost armă preferată
Tir cu arcul () [Corola-website/Science/325974_a_327303]