198 matches
-
ce semăna teribil de bine cu Mircea Cărtărescu, se ținea sudat și asudat de balustrada de protecție ce ne despărțea de apa adâncă și pură a Lemanului. Dar cum semăna cu Mircea Cărtărescu, cum mai semăna... În plus, părea că amușinează aerul ca un câine de vânătoare, văzând lucruri pe care alții nu le văd. Poet. Avea chiar și un stilou în buzunarul de la piept, cu care lua note din când în când, jumătate curios, jumătate preocupat. Chiar dacă omul acela nu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
artistului eu sunt un artist mușc din fiecare frunză trag sevă din dezamăgiri storc strugurii le beau mustul sunt deja mahmur pe urmă vorbesc despre viață dar nu las boabele să cadă le mângâi ca pe iubitele pierdute dacă aș amușina toamna ar începe să cânte reumatismul în mine vin apusuri ruginii patima miroase a sfârcuri de vie 31 august 2011 Stare de fapt Din toate acestea ne scoatem obsesii, Lipsesc certitudini, rămân doar impresii... Acuze multiple și gânduri nebune, Pe
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
ajuta să scap de ele. Apoi îl luam de mână și îl duceam acasă. Chiar dacă o iubea mult pe Winnie, lui Georgie îi era frică de câinii străini, și întrucât avea pe el mirosul ei, îi atrăgea. Mereu îi zăreai amușinând pe la picioarele lui, și aveam întotdeauna pietre la mine cu care să-I alung. Asta a fost ultima vară de huzur. În următoarea, imediat ce s-a terminat trimestrul, pe Simon l-au trimis la muncă ca băiat de serviciu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
emblemele diferitelor facultăți erau bătute în cui; femeile croșetau lângă aerul limpede, văratec, de lângă peretele cafeniu al ferestrei de bucătărie; Georgie mergea agale printre floarea soarelui și stâlpii verzi ai funiei de rufe din curte, urmărind-o pe Winnie, care amușina după vrăbiile care aterizau prin curte. Cred că mă tulbura destul de tare să văd cât de absenți puteam fi, eu și Simon, din casă, și treburile să meargă ca pe roate fără noi. Mama trebuie să fi simțit lucrul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
își mișcă ochii. Padilla s-a întors precedat de un doctor. Haide, adu-o încoace să vedem ce se întâmplă, a spus doctorul. Manny mi-a aruncat o privire plină de triumf. Am reușit să îndepărtăm toată gloata scârboasă care amușina pe lângă noi și care abia aștepta să ne vadă încasând-o, și l-am urmat pe doctor. Și în timp ce mergeam în spatele lui, Manny i-a povestit versiunea lui: Și-a făcut-o singură. Muncește și nu putea să-l întrețină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
intelectual contestat savorilor, mirosurilor și percepțiilor tactile: gura, nasul și pielea înu doar buricele degetelor, deja atât de restrictive) presupun mucoase și secreții. Dar, mai ales, aceste trei simțuri dovedesc animalitatea care subzistă în om: a atinge, a adulmeca, a amușina, a mesteca, a înghiți, a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
articol despre faptul că mamele trebuie să aibă grijă pentru că fetițele Își bagă mereu pietricele și bucățele de Lego acolo jos. Atunci Fi spuse că mai avea ceva să-i zică lui Ruby, dar că trebuia să Închidă pentru că pisica amușina pe la olița cu pipi și bebelușul se trezise. — Te sun mai Încolo. —OK, spuse Ruby. —Și nu uita ce ți-am spus despre fetițe. Da, dar eu nu am doi ani, spuse Ruby. Am treizeci și doi de ani. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
intelectual contestat savorilor, mirosurilor și percepțiilor tactile: gura, nasul și pielea înu doar buricele degetelor, deja atât de restrictive) presupun mucoase și secreții. Dar, mai ales, aceste trei simțuri dovedesc animalitatea care subzistă în om: a atinge, a adulmeca, a amușina, a mesteca, a înghiți, a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu stoicism, ca într-o expiere târzie, să-și petreacă viața în infernul umed-torid al serei cu orhidee, în compania bătrânului general, așa cum o face Rusty Regan, sau că nu-și pot imagina existența altfel decât în postura de hiene amușinând prin gunoaiele mirosind a bani, personajele cărții și-au fixat acele busolei pe direcția dobândirii, cu orice preț, a câștigului material. Cazinoul este, din acest motiv, locul magic spre care tind majoritatea personajelor, ca niște insecte ale nopții atrase de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
propria afacere, a constatat că, din păcate, nu el a inventat mersul pe jos: concurența în branșă era atât de mare încât pentru puterea sa financiară de început nu exista nici o șansă de supraviețuire. Dar, vandan adevărat, Joseph Spilburn a amușinat atmosfera și a găsit o altă oportunitate, unde aerul era încă rarefiat: manufactura de hărți. După cum se știe, viața în ziua de azi este extrem de instabilă, așa că hotarele se modifică mereu. Iar 24 septembrie (după unele surse în 1947, după
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
opusul a ceea ce vroiam și atunci nu se știe cum s-ar fi terminat întreaga poveste... Am nimerit-o bine, rezultatul nu s-a lăsat așteptat. La auzul acestor vorbe, mistrețul se pornește și vine, cu pași mărunți, să-mi amușineze cizmele. E prea mult, nu mă așteptam la așa ceva. Jur că în acel moment am uitat complet că sunt înzestrat cu rațiune, conștiință, liber arbitru și cu facultatea de a progresa; rămân cu gândirea și respirația întretăiate. Împărțit între teamă
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
intelectual contestat savorilor, mirosurilor și percepțiilor tactile: gura, nasul și pielea (nu doar buricele degetelor, deja atât de restrictive) presupun mucoase și secreții. Dar, mai ales, aceste trei simțuri dovedesc animalitatea care subzistă în om: a atinge, a adulmeca, a amușina, a mesteca, a înghiți, a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
locul și timpul în care te naști, determinant pentru devenirea ta. - Teribile conflicte cognitive rezolvate prin scris. Ceea ce pe el l-a determinat să se miște spre un ideal, idealul eroului sfânt, pe alții îi lasă indiferenți. Încă din copilărie, amușina urmele sfinților. Le citea vecinelor din Viețile sfinților cu un patos care smulgea de la auditoriu bocete și țipete. Ba chiar hotărâse, copil fiind, să o șteargă spre port cu gândul Athosului, să ia urma sfântului Ioan, însă un căpitan l-
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
mâncarea scoasă de tine și au năvălit spre scările ucigașe ale pivniței. - Conștiința este ceea ce desparte animalul de umanitate. În orbirea ei contagioasă, omenirea pierde ce are ea mai de preț: conștiința. Omul devine un animal de turmă, orb care amușină gunoaiele în căutare de hrană. Își pierde verticalitatea. Pierde ceea ce-l separa de alte ființe. Soția doctorului e singura ființă care are milă față de bietele făpturi urgisite. Solidaritatea cu semenii ei aflați în mare impas o ridică deasupra orbirii. Ea
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
încrucișate tehnică de supraviețuire, violențele verbale rutinate altă tehnică de supraviețuire, de la copilandri care am cumpărat și bere, răceala spre dimineață puști fără casă, am băut bine mai înainte, am fumat, cîți bani ai strîns de la călători? cățeaua mai jos, amușinăm de aseară la zeama scursă din cașuri, spinarea arcuită de mangustă vreo deformare rahitică, acceleratul Timișoara Iași de pe alt traseu, prin Oradea ori prin Buziaș, cafea, nepotul înăltuț, banii numărați cîte unul, mai dă-mi o cafea și dă o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
tata la bilet, debilul la calorifer, mestecă, trece înapoi pe bancă, sîntem din Piatra-Neamț, am venit aici la neamuri, la mătușă-mea, mutați-vă de aici! alt calorifer înspre piața gării, am crezut că e cald, dar e rece! cîinele amușină peste tot, ia-l în brațe, pe ușă țiganul, ce v-au făcut copiii ăștia de i-ați mutat! alienata Parkinson cu omul de bine, am zis rău? nimic, n-am nevoie de nimic! mă scuzi doamnă, da? cîinele, Steluța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Centralizat al Statului (1.106 milioane dolari) și valută din contul "Oficiului Economic Central Carpați" (153,4 milioane dolari) - cu concursul FSN - aceasta bancă a devenit principalul suport al politicienilor partidelor aflate la putere și al oamenilor de afaceri care amușinau, după 1989, în jurul puterii constituite de Ion Iliescu. Altfel spus, Bancorex a devenit suportul clientelei, politice și afaceristice, din spatele paravanului pe care l-au constituit, succesiv, FSN-ul și grupările sale politice derivate. În perioada 1990-1996, în jurul acestei bănci vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
acolo peste cratița cu fiertura și laolaltă cu ei și pe văru' Laur. Și uite-l și p-ăsta strecurându-se cu o cârpă pe sub pântecul mutei, după cratiță, și ușor, vere, să nu-i opărești. E gata, vere. Laur amușină peste cratiță, inhalând mireasma aburului cu ochii Închiși. E numai bună. Hai să mâncăm până nu se bălăcesc ăștia În ea. Și n-are nici farfurii pe-aici... Zici că ești la Motănica, vere, e ca la mama acasă aicea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și când ca să mângâie scăfârlia mea colțuroasă. Ce ai? mă-ntreba mâna ei. Unde te-ai dus? Ce-o mai fi și-n capul tău ăsta mare? Nu lăsa gândurile să-ți mănânce puța, și eu că uite-l cum amușină și cotrobăiește brotacul. Terminase colțul de pâine și răscolea iarăși prin haine și apoi l-am văzut căznindu-se să-și bage pe cap șorțul ăla negru pe care-l purta Andrei pe sub pantalonii de lucru. Felul cum mă uitam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ziduri, așteptând preț de câteva secunde să iasă lumea pe la ferestre, și-am văzut luminile stingându-se la două ferestre și pe urmă am auzit ceva căzând pe pietrele caldarâmului și rostogolindu-se la vale. Șurubelnița lui Carol, da, Pepino amușina după ea pe jos În patru labe ca un cățel. O găsi În sfârșit și se Întoarse trei pași și izbi ținând-o cu amândouă mâinile În greabănul celui din mijloc. I-o Înfipsese probabil până-n prăsele, căci nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vacarmul de trageri de noapte. Nu le prisosea sticla de vermut adusă de mine, dar pe masă mai aveau două sticle de lichior, și cozonac, și un carton de fursecuri, și farfurii cu zgârciuri și oase de antricoate prin care amușinau de zor pisicile. Revoluția le-a găsit cu de toate pe masă și au cu ce să-ntâmpine Crăciunul ăsta și bineînțeles că Laur le-a lăsat ceva bani. - Mai bine de fata asta că n-aude. Oh, Îți vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să facem rost, pentru că le refoloseau și ei. Ne știau de-acum, ne Înregistraseră mutrele hămesite de scormonitori prin cutiile În care-și arunca omul paharul după ce bea, și nu prea ne mai lăsau să ne apropiem. Ne cocoțam și amușinam pe brânci pe toate coastele falezelor pe unde le vedeam risipite, luam apoi plaja din nou de la cap, puricând-o metru cu metru până să apară cei care strângeau gunoaiele, dar grosul celor optzeci-o sută de pahare zilnice Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
că..., na, m-ai luat așa repede, când să aleg?... Chiar nu știu, și-atunci, o să citesc ultima poezie din această culegere, "Și totuși". Nu am fost pregătită, nu m-am așteptat, dar nu e nimic. E OK. Ca ogarii amușină zarea sânii fetei lăutarului Dezgoliți în tufișuri. Dintr-un salcâm, o frunză de aur lent se desprinde Punând în grădina cât palma temelia morții lui viitoare. Iar eu beau la fereastră laptele dulce-nspumat al serii de vară târzie, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
propria afacere, a constatat că, din păcate, nu el a inventat mersul pe jos: concurența în branșă era atât de mare încât pentru puterea sa financiară de început nu exista nici o șansă de supraviețuire. Dar, vandan adevărat, Joseph Spilburn a amușinat atmosfera și a găsit o altă oportunitate, unde aerul era încă rarefiat: manufactura de hărți. După cum se știe, viața în ziua de azi este extrem de instabilă, așa că hotarele se modifică mereu. Iar 24 septembrie (după unele surse în 1947, după
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
face Nae e cel mai frumos lucru de pe lumea asta. Când un om își povestește copilăria, își reamintește chestii care acum poate că s-au descărcat de vreo noimă. Își amintește mirosul copilăriei. Copilăria are un miros al ei. Se amușină. Sau ceva de genul ăsta. Dac-ar fi după mine, aș obliga toți aleșii neamului să se supună la o probă. În loc de acea depunere de jurământ unde toți confundă „propășirea“ cu „prăbușirea“, i-aș obliga să istorisească o întâmplare din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]