118 matches
-
veni el, semănătorul recoltelor pure, dacă nu din cerul semințelor divine, din pre-ființarea nesfârșitei aduceri la viață? Semințele rostirii trebuie semănate pe câmpul arid al celor ce încă nu sunt; nu în pământul sterp al morții, al lucrurilor pe veci amuțite, ci în cel hărăzit germinației, în chiar posibilitatea fenomenologică a apariției. Dacă semănătorul (poetul?) vine de undeva, aceasta în virtutea veșnicei preveniri, a survenirii sale în lumea pe care o aduce la noua viață a rostirii. El este dintotdeauna acolo, lumină
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Simina găsesc o caleașcă cu birjar și cai adormiți: „rămaseră multă vreme alături, privind rădvanul cu caii adormiți. Timpul încremenise. Parcă nici frunzele nu se mai clătinau pe crengi și nici o pasăre nu zbura în noapte. Mintea era ea însăși amuțită. D. Nazarie privea, fără gânduri, fără voință“. Se observă un schimb de planuri, acesta fiind intermediat de o încremenire; totul se afla sub puterea vrăjii, parcă, chiar natura se supune puterii Christinei, care vine dintro altă dimensiune, de acolo unde
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
și a împrejurimilor sale de pe terasa Castelului Săo-Jorge - cred că ar trebui să constituie pânza unui mare maestru, expusă într-unul din faimoasele muzee ale lumii. Panorama orașului, absolut impresionantă, este vegheată aici, de pe esplanadă, de tunuri fioroase, de mult amuțite, orientate spre estuarul râului Tajo și spre cartierele centrale ale orașului. Priveliștea e dominată de acoperișurile îmbrăcate cu olane ale majorității caselor, alcătuind un peisaj uniform. Lunete instalate pe suporturi metalice te ajută să „personifici”, să scoți din anonimat anumite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
partea cealaltă a orașului, n-am mai fost pe aici, iar acum, când m-am întors în cartier, parcă, nu știu cum, cade tot trecutul peste mine și nu-mi place asta, nu-mi face bine... Bobo îi făcuse loc să intre, amuțit. Tot nu-și revenise din ui mire și nu-și găsea glasul. Clara intrase în sufragerie și o cerceta atentă, de parcă ar fi vrut să vadă dacă nu cumva se ascunde cineva pe după uși. Apoi privirea i se opri asupra
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Tipul mi-a zis că toată ziua bună ziua te atrage marea. Așa e? Nu te mai atrag fetele? Te-ai îndrăgostit de o apă? Sau de vreo... cum îi spune... știmă, nu? Sau sirenă? Eduard clătină din cap, privind-o amuțit. Nu se aștepta s-o mai vadă vreodată pe Anda. Ce cauți aici? repetă el, siderat. Nu mă așteptam să te revăd. Abia ai plecat! Am plecat cu o mașină și m-am întors cu alta! zâmbi Anda, dezvelindu-și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și rari. Ce multe tablouri sunt aici! comentă ea, încă stânjenită de îmbrățișarea prea lungă și prea strânsă a lui Bobo. Câtă mun că, Bobo! Nu-mi vine să cred! Chiar te invidiez! De unde-ai avut atâta tărie? Se opri amuțită în fața unui tablou de care nu se mai putea dezlipi, deși simțea că privirea cenușie a lui Bobo o urmărește încordată. Era singurul tablou în alb și negru și era singurul por tret. Recunoscuse de la bun început ochii cenușii, pletele
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pentru că nu putea s-o convingă, s-a strecurat în sângele ei. Când cobora soarele, Zoe deja se afla în trăsura echipată de drum și cu arnăuții agățați în spate. - Să stai aici până mă întorc, îi spusesea lui Gligore, amuțit și nemișcat. Zogru, intrat în sângele ei, se umplea de bucuria primei întâlniri. Ar fi vrut să nu-i răscolească amintirile, dar nu se putea abține să nu coboare în gândurile ei ascunse. Când amurgea soarele, trăsura stătea pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre Fany: "Dacă-mi umple cabinetul de sânge, pe tine te pun să cureți tot. Auzi, măi, făptură minunată? O picătură dacă văd, îți iei mopu' și găleata și treci la șmotru. Carte multă nu să cere...". Asistentă îl privi amuțită și brusc ochii i se umeziră. O luă la refec și pe Delia: "Văd că ai fost ocupată până peste cap. Poate nu-i aparatu' încărcat!...". "Este, domnu' doctor!", se repede asistenta să-l asigure. Îi făcu semn lui nea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dau seama că mă așteptase și așteptarea ei fusese mai lungă decât veacul, urc la ea nerăbdător, ca posedat de o dorință fără margini și ușurința cu care am ajuns la trupul ei de lapte și de miere în clinchetul amuțit al clopoțeilor de la gâtul ei mi-o aduce și mai aproape peste timp, ea susură la urechea mea un cântec neștiut care mă farmecă, prin pădure glasurile îndepărtate ale fetițelor care mă caută, Theo! Aici! dar eu eram întors fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
intrare-a sălii lui Urizen. Cînd Urizen se-ntoarse de la nemăsuratele-i călătorii și trude, Coborînd, ea lîngă el se așeza, în mantiile-i83 Luminoase-nfășurîndu-l. Uimit și Încurcat privi Întunecoasa-i silueta care acum de el fusese despărțita; se-nfioră și amuțit rămase 205 Pînă ce mîngîierile și lacrimile ei îl readuseră la viață și la bucurie. Două voințe-aveau, două intelecte, iar nu ca-n vremurile de demult. Această simți Urizen, și în tăcere se-afundắ în tristă meditare în Nori întunecîndu-se. Pentru
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pe care o traduc (panaceul-muncă) și postul de televiziune Mezzo. Și cea mai cumplită singurătate e cea din weekend. În tinerețea mea, cântam cu alean un cântec care se numea Tristă duminică. Și acum, duminicile mele sunt triste, cu telefonul amuțit, pentru că toți prietenii mei sunt la iarbă verde, la aer așa-zis curat, la copii, la vilele de la munte sau la casele de la țară, unde, din motive criptice, știute numai de ei, niciodată nu am fost și eu invitată. Duminicile
Antoaneta Ralian: „Rafturile cu cărțile mele – conserve de timp, de tinerețe, de emoții” by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/7299_a_8624]
-
bătrîni./ Ei miroseau a crin putred,/ nu făgăduiau nici un pic de căința/ și craniul mi-l sfărîmau cu ciocăne tîrzii./ Noaptea cădea în mine că un smarald,/ înverzea părul și buzele,/ eram o mică mireasă vestită-n amurg, cu venele amuțite./ Dar grea era tristețea, moartea și singurătatea,/ pecetluindu-se una pe alta cu iertare/ Umflată de roșu, inima tremura/ că o fată în fața unui gelos ucigaș./ Mi-aduceam aminte de cel ce putea să trăiască doar cu securea în mînă
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
catilinară și tristă trandafiri cățărători năvălesc în turla fericirii pe loc sevele de trestie ale enigmelor de aramă se carbonizează departe în munți o buburuză de aur ajunge din pustia înverzită ridică-te mai spusese gladiatorul de dogme celelalte imnuri amuțite-s de-acum ce vei zice ca o părere din bulboana în care calvarul agonizează se ridică un semn austral vezi-ți de drum cu bucurie harul este-n pustie prigoriile magnetice lopătează în soarele princiar la răscruci se-aude-o cavatină
Poezie by Mihai Răcășan () [Corola-journal/Imaginative/8068_a_9393]
-
Sau rămîne cenușa care, răscolită, face ca hîrtia arsă să reînvie. Astfel că, în romanul Muschetarilor, pentru a evita să reapară o scrisoare - care, odată cunoscută, ar fi pus în pericol multe vieți -, Athos îl pune pe valetul său cel amuțit să o mestece cu grijă și să o înghită. Este mai mult un truc de prestidigitație, cum singur recunoaște. Pentru că, dacă adversarul ar avea ideea să caute în măruntaiele valetului, scrisoarea ar putea redeveni letală. Dacă antidotul vorbirii e tăcerea
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
publicistică ce, dacă-i adăugăm și magistralele pagini de jurnal (bunăoară cele atît de savuros incisive referitoare la patriarhul Miron Cristea, într-un registru contrastant celui din panegiricele cuprinse sub titlul Precursori), ar putea fi socotită o răscumpărare a lirei amuțite și poate chiar mai mult decît atît. Dl Ilie Guțan deslușește cu pertinență în opera gazetarului Goga "o personalitate extraordinară, cu fațete multiple, cu o zestre cerebrală și afectivă mult mai bogată și mai viguroasă decît cea prezentă în poezia
Cazul Goga (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12794_a_14119]
-
al său mode d'emploi) nu contează cîtuși de puțin - Carol vrea să-și ia zilele, Bătrînul renunță fără regret la toate ,utilitarele", pe măsură ce nu mai are loc - și totuși, pe ea, imprevizibilă, fastuoasă, tragică, o varsă, prin gurile lor amuțite, atîtea și atîtea hîrburi moarte. Un fotograf și-un arhivar, oameni care ogoiesc pierderile de timp, și-un comisionar care-l risipește. De unde se vede că viața nu e timpul, ci ravagiile lui, în carnea (de lemn, de jad, de
Cal de poștă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11115_a_12440]
-
încă pustiu în jur. De pe o bandă pregătită cu grijă împreună cu Marius Tucă vocea lui Ștefan Iordache a pornit-o la vale pe străzi, pe la uși, pe la ferești, prin noi înșine. „Sonetele” lui Shakespeare au pus stăpînire pe un oraș amuțit. Am văzut cum oamenii au început să apară, încet, încet. Mergeau cît era pauza dintre sonete și se opreau cînd Iordache se auzea din nou. Era ca un ritual. Un ritual născut ad-hoc, într-o după-amiază de duminică, la Caracal
Promisiunea (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5508_a_6833]
-
tatăl să-i explice caricatura lui Ion Barbu, delicioasă de altminteri, cu un bărbos ruginit șoptind în barbă la 4 XII 2046: „Nu vă fie frică, Iliescu pică!“ Firește că puștoaica a rămas meduzată, iar eu am trecut, umilit și amuțit, pe lângă ei. Ei bine, pentru ăștia mici trebuie făcut cel mai mult. Trag nădejde să revin cu detalii în octombrie 2012. 20 octombrie 2011 Nenoroc la statui Multe formule apetisante li s-au lipit Bucureștilor de-a lungul vremii - orașul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
fac pe figurantul indiferent de partitură. Scontam pe orice variantă de recunoaștere a marelui actor și regizor de către tânăra doamnă intens rimelată, care păstorea computerul cu desti nele nevrednicilor debitori ce eram: strigăt uluit, mirare contrariată, excitație naiv admirativă, holbare amuțită etc. Numai la ceea ce a urmat nu mă așteptasem. După ce, aproape sfios, cu o liniște ușor obosită și un desă vârșit respect, artistul i-a relatat problema („Știți, eu nu locuiesc în țară... Dar am aici o locuință, unde însă
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ce i se va întîmpla și nu face decît să amîne, oceanul rămîne un ascultător mut și misterios. Dar tocmai de aceea mai periculos. Ascultăm povești și devenim, fiecare din noi, un potențial tiran, gata să-l nimicească pe povestașul amuțit. Pentru că ne plac atît de mult încît le vrem fără sfîrșit? Sau pentru că, așa cum susțin unii neurobiologi, sîntem noi înșine o poveste, si ne e teamă de orice fel de final, căci întrezărim în el propriul nostru sfîrșit? Jean-Claude Carrière
Povesti Pentru cei mari by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17542_a_18867]
-
bucurară de șampanie - din care sorbiră mai cumpătat - și de mirificele numere de pe scenă. Negrul de la tobe, Cedric, veni cu Mioara la braț la măsuța lor, ridicîndu-și politicos pălăria tare în fața domnișoarelor. Fetele se uitau la el cu ochi mari, amuțite de parcă l-ar fi văzut pe Satana însuși, dar curând, rotindu-și ochii-n cap, râzând cu gura lui roșie ca o rană și făcând o mulțime de caraghiosticuri, Cedric reuși să le amuze atât de tare, încît din seara
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fiecare Pesah,/ În lux, calm și voluptatea de-a fi” avea, acum, altă rezonanță. Prietena de departe se depărtase, de data asta, dureros și drastic, deși o simțeam, paradoxal, tocmai acum, mai aproape. Textul, În față, În „lacrima de dimineață amuțită”. Cort Îmi era, Într-adevăr, din nou, propria piele, cum spunea Poeta, pielea În care nu m-am simțit niciodată prea confortabil. Alături, chiar alături, la pagina 249, poemul Punct. „Anemone Latzina Își dorea În 1966/ să fie un cufăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
for growth.” Rinocerii dărâmaseră Zidul? Nu cumva tocmai ei Îl construiseră?... „Growth”?, Întreba, imperceptibil, greierele care zumzăia, neauzit, prin gândurile est-europeanului și printre frazele americane livrate tinerilor americani. Lectura se terminase. Nu se auzea nici măcar o muscă, darmite greier. Sala amuțită. Nimeni nu părea grăbit să comenteze. Îmi aminteam școala de demult, din țara de demult și de dincolo. „Marș la loc, loază!”... tuna spre clasa amuțită Rinocerul Dascăl, urletul de fier și vorbele de fiere și fier mă micșorau, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
tinerilor americani. Lectura se terminase. Nu se auzea nici măcar o muscă, darmite greier. Sala amuțită. Nimeni nu părea grăbit să comenteze. Îmi aminteam școala de demult, din țara de demult și de dincolo. „Marș la loc, loază!”... tuna spre clasa amuțită Rinocerul Dascăl, urletul de fier și vorbele de fiere și fier mă micșorau, În bancă, rușinat de rușinea colegului de la tablă și Îngrozit de spaima să nu mi se Întâmple, cumva, curând, la fel. Unul dintre drepturile pe care exilatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
viață, regele scenei și ecranului chinez. Dan joacă rolul soțului ei, Torvald. Lui Lan Ping nu-i vine să creadă ce noroc a dat peste ea. Își aduce aminte ce senzație a avut când i-a fost prezentată prima oară. Amuțită de uimire. Strângerea de mână care o face să tremure. E incapabilă să își ascundă emoția. El e un bărbat înalt și frumos, cu ochi pătrunzători. Dă din cap, luând act de prezența ei. Domnișoara Lan Ping e membră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]