106 matches
-
două discursuri ale lui Hipațiu adresate călugărilor, compuse probabil din citate extrase dintr-un document scris chiar de protagonist. Stilul e simplu, bogat în forme morfologice și sintactice proprii limbii vorbite, iar sintaxa e fără complicații însă nu lipsită de anacoluturi. Bibliografie. Ed. critică, trad. franc., introd. de G.J.M. Bartelink, Callinicos. Vie d’Hypatios (SChr 177), Cerf, Paris 1971. c) Marcu Diaconul Este autorul unei Vieți a lui Porfir din Gaza. Acesta, născut la Tesalonic într-o familie de creștini prin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
secund. Pentru a înțelege poezia lui I. Barbu, cititorul trebuie să se inițieze în unele probleme fundamentale: obscuritatea în exprimare, limbajul abstract, încifrarea simbolurilor, particularitățile limbajului poetic: repetarea vocalei "e" care menține tonul sobru, elipse (elipsa predicatului), dislocări, inversiuni topice, anacoluturi, neologisme cu funcție de epitete ("azur", "agreste ", "nadir"), alături de termeni concreți, sintagme inedite. Metafora "Adâncul acestei calme creste" semnifică frumosul pe care poetul îl transformă în "joc secund", un cântec întemeietor de lume, o sonoritate orfică în "sens invers". I. Barbu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cel de-al doilea simbolizează efemeritatea. Poezia este rezultatul unei contemplații extatice, a unei viziuni arhetipale și a formelor ideale, are rime îmbrățișate și împerecheate, muzicalitate creată prin repetarea vocalelor o și u, inversiuni ("Îl lasă-n pacea întâie-a lui"), anacoluturi care dau impresia de spontaneitate, interogații retorice ("Dar plodul? Vezi Duhul sfânt făcut sensibil?"), exclamația ("urcă-n soare și cunoaște!"), verbe la prezentul etern. "Oul dogmatic" se înscrie în ciclul inițiatic, consacrat misterului nunții cosmice. Ieșirea din sine a spiritului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
să nu se revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo și anume prin părțile esențiale"; truisme (adevăruri evidente): "Un popor care nu merge înainte, stă pe loc, ba mai dă și-napoi"; construcții prolixe (confuze, incoerente), anacolutul ("În sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism și mi-au acordat... asta...cum să zic de! zi-i pe nume de!..."; expresii tautologice ("intrigi proaste "); 3. Repetiția obsedantă a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale ("Ai puțintică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vieții noastre. Fără această referință la revelația lui Hristos în Scripturi, teologia apostolilor s-ar fi putut dizolva în modelele platonice sau stoice ale teologiei naturale grecești, după cum scolastica barocă s-a pierdut fără urmă, dar și fără disperare, în anacolutele metafizicii moderne. Nu poate fi aici vorba despre sola Scriptura fiindcă - trebuie repetat - condițiile de posibilitate ale canonului se regăsesc doar în conceptul pneumatologic de tradiție. Odată consensul stabilit în privința canonului scripturistic, divergențele hermeneutice n-au întârziat să apară. Diferite
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
natură sintactică se pot explica fie prin greșeli de gândire (de logică), de pilda dezacordul dintre subiect și predicat, fie prin intervenția unor factori afectivi, în aceasta categorie intrând toate construcțiile care denota incoerență, lipsă de consecvența sau de continuitate (anacoluturi), improprietate a unor construcții și confuzie de planuri (de exemplu, între vorbirea directă și cea indirectă)84. Un profesor de Limba română trebuie să pretindă mereu elevilor săi respectarea calităților unei exprimări corecte din punct de vedere gramatical, care se
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
vocabulă e căutată astfel încât să sugereze destructurarea universului și nu constituirea lui. S-a vorbit adesea despre caracterul delirant al versurilor lui Ion Caraion. Într-adevăr e ușor de remarcat faptul că uneori aceste enumerații, în ingambament și chiar în anacolut, par să se îndepărteze de orice logică. Textul se construiește din definirea și redefinirea unei noțiuni, din aproape în aproape, cu repetiția obsesivă a termenului central, e o acumulare de tușe îngroșate reliefând senzația de apăsare pe care o generează
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
asta, d-aia, asta e! Spre un grad scăzut de anaforicitate tinde și cel mai frecvent pronume relativ, care. Uzul său actual se caracterizează prin: slăbirea mărcilor cazuale (omiterea prepoziției pe la acuzativ; frecvența scăzută a formelor oblice), acordul încrucișat greșit, anacolutul, nelegarea de un antecedent, participarea la structuri expletive, clișeizarea în locuțiuni mai mult sau mai puțin fixate de uz (drept care, după care, la care, în cazul în care, în situația în care) (vezi Gheorghe, în acest volum, p. ). Aceste fenomene
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
în repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eufonic, imitativ ori expresiv. Exemplu: "Vîjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie.” Anacolutul este o construcție gramaticală greșită constând în lipsa de legătură dintre începutul și sfârșitul unei idei sau în întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu altă construcție. În operele literare, anacolutul este folosit adesea ca mijloc de caracterizare a unor
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie.” Anacolutul este o construcție gramaticală greșită constând în lipsa de legătură dintre începutul și sfârșitul unei idei sau în întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu altă construcție. În operele literare, anacolutul este folosit adesea ca mijloc de caracterizare a unor personaje. Exemplu: " Eu, dom*judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, și clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn atunci cu birja...” ( I.L.Caragiale- Justiție) Antiteza reprezintă figura de
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
André Scrima (1925-2000) Prioritatea gestuluitc " Prioritatea gestului" Stilistica ortodoxiei răsăritene are o foarte vizibilă amprentă liturgică. Pus în afara cultului, creștinismul riscă să se degradeze în ideologie, revelația să decadă la statutul unui „mesaj”, iar viață pravoslavnică să se compromită în anacolutele unei etici resentimentare. În absența rugăciunii și a slujirii, Evanghelia se afișează electoral, teologia e mărunțită gazetărește, iar canoanele ecleziastice trec drept fabrică de anateme. De aceea, nu este niciodată de prisos să afirmi sensul mistagogic al tradiției Bisericii, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
da un singur exemplu din registrul ecologiei, orizontul clinic al extincției planetare suscită reacții necondiționate ale unei angoase colective care nu are răbdare în fața interogațiilor profunde. Se cere orice formă de mobilizare atunci când amenințarea cu moartea pare iminentă. La fel, anacoluturile sângeroase ale terorismului ascund resurse neconsumate de isterie și dramă. Nu puțini sunt cei care văd în arbitrarul violenței împotriva Apusului un simplu manifest al retardării etice (absența democrației) sau al impotenței economice (nedreptatea regulilor pieței). Pe scurt, realitatea răului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de nominativ-acuzativ), deși funcția sintactică în relativă i-ar impune o formă de dativ (marcată și de dublarea cu clitic în dativ): om simplu care nu are nicio putere, care îi e frică (Acasă TV, 31.X.2007). Caracterizabile ca anacoluturi, aceste construcții sunt tipice pentru oralitatea populară. 9. LIPSA DUBLĂRII CLITICE În limbajul standard-cult, mai ales în scris, dar și în forma sa orală, se manifestă tendința de a nu se anticipa prin clitic un complement direct marcat prin pe
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
Ion Toboșaru, cel mai sprîncenat dintre profesorii văzuți de mine, și-a început prezentarea unei exigue cărți de epigrame, luînd-o, fudul de știința sa, de la Marțial, desigur să arate că e „tambour de livre”. Pentru titlul său de universitar, numeroasele anacoluturi și dezacorduri pe care le-a făcut erau stupefiante. Însă și mai grave erau rupturile dintre frazele de comentariu critic și citatele cu care încerca să le ilustreze. Rar mi s-a întîmplat să ascult pe cineva, care trece de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și de unul Pultman, un neamț care face demitologizarea Bibliei, ce-o mai fi și asta...” (p. 61). Și așa mai departe, întro manieră ce trădează mai degrabă un parodist nu tocmai necultivat decât un elev ușuratic. Elaborate, controlate (nici un anacolut !), frazele sunt primele care-l dau de gol pe autor. Spuneam însă că romanul mai are un palier: cel din perspectiva căruia putem privi această poveste ca pe un joc intelectual orchestrat de Gabriel H. Decuble. La urma urmelor, avem
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]
-
Sintaxa suferă prin dezacorduri între subiect și predicat ("cât de efemeră este gloria și puterea"), între adjectiv și substantiv ("Pe Sabin Bălașa toate lucrurile astea îl lăsau reci"), între pronume și, foarte frecvent, prin dezacordul lui al, a, ai, ale. Anacolutul e de efect, dar numai în proză: "Vine Alinuța care nu e ziua ei astăzi". Lexicul se resimte de contaminarea cu engleza ("face sens", "într-o locație medicală în Italia") și de aceeași neglijență care duce la pleonasme ("poate fi
Limba română la radio și TV by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8814_a_10139]
-
bugetul pe un an al R.l. Totul e să-i faci să-și schimbe preferințele. Ceea ce e nespus de greu. Sau imposibil. Am avut de-a face și noi cu unii dintre aceștia. Doar auzindu-i vorbind, cu dezacordul pre anacolut călcînd, și ne-am dumirit că n-avem nici o șansă. Becalii afacerilor noastre n-au auzit de 22, după cum declară singuri, nici de R.l. Și cum să sponsorizezi o publicație de care nici măcar n-ai auzit? Mai ales cînd redactorii
La sfîrșit de an by Mihai Minculescu () [Corola-journal/Journalistic/15636_a_16961]
-
împotriva folosirii greșite a limbii române în mass-media și în presa scrisă, în școală și în alte instituții publice. Dl Pruteanu trebuia să ciulească urechile la felul în care vorbesc unii dintre colegii d-sale din Senat, să numere dezacordurile, anacoluturile, acordurile după înțeles ori proasta folosire a unor cuvinte, spre a se convinge că nu de străini trebuie să ne apărăm limba, ci de noi înșine. Proiectul are iz naționalist, trezind bănuiala că avem ce avem cu limbile altora mai
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15848_a_17173]
-
documentară pentru româna vorbită, și exemple de formulări cu adevărat stîngace, neglijente, involuntar comice. Pe fundalul monoton al stilului juridico-politic, plin de formule prestabilite, apar unele izbucniri pitorești de spontaneitate orală, care însă riscă să producă și unele improprietăți și anacoluturi. Cu toate tentațiile ironizării, trebuie să admitem că acestea sînt, ca procent, în limitele normalității; suspect ar fi să lipsească cu totul. Cum se repartizează gafele în funcție de persoane și partide e o altă problemă, care desigur nu ne interesează aici
"Aprofunzimi" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12894_a_14219]
-
Român și cu trimiterea sa la munca de jos într-un sat de pe malul Dunării. Ciudat este însă faptul că pe mine personal, eu care eram autorul poemului, nu m-a chemat nimeni să-mi ceară socoteală." (pag. 14) O dată cu anacolutul flagrant - și, conform cu spiritul partinic, trucat autocritic - din ultima frază reprodusă, începe, în Sindromul de panică, colosala avalanșă de ironie absurdă. Corabia e discutată în emisiuni televizate franțuzești, i se dedică studii teoretice sobre, semnate de Bernard-Henri Lévy, André Glucksman
Editoriada by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7563_a_8888]
-
sunt la tot pasul în paginile ediției, fie pentru că memoria le mai joacă invitaților feste, fie pentru că atmosfera cordială îi îndeamnă la superlative, fie pentru că unii simt nevoia să lanseze aici ipoteze istorico-literare încă insuficient cercetate. Condițiile exprimării orale - lapidaritate, anacoluturi - fac multe propoziții greu inteligibile, chiar și în context. Dacă am trăi într-o lume ideală, o a doua ediție ar trebui să dea textele unui erudit (sau unei echipe), care să le comenteze. Rezultatul ar fi, cred, spectaculos. În
Farmecul pierdut al istoriei literare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5058_a_6383]
-
rostite în 2005, cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa al Universității catolice de la Louvain. Publicarea recentă a unui ordin al ministrului român al Educației referitor la examenul de licență (plin, din păcate, de dezacorduri gramaticale și abuzând de anacolut, ca figură a lipsei de stil, ca să nu mai vorbim de faptul că apare cu două luni înainte de încheierea anului universitar) reactualizează, la rândul lui, aceeași veche preocupare pentru rostul și virtuțile școlii superioare în formarea omului de cultură, care
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4740_a_6065]
-
ne convine. Nici ieri, nici azi, într-o tranziție mereu reluată către civilizație. Nu limba eminesciană este limba vorbită de români, ci limba lui Caragiale. Dar cum să recunoaștem asta? O oarecare doză de emfază romantică ne flatează orgoliul național, anacoluturile, agramatismele și etimologiile populare din vorbirea eroilor lui Caragiale ni-l jignesc. În sfîrșit, Eminescu face figură de om serios, mizînd pe valori absolute, sarcastic la nevoie, dar fără umor, pamfletar teribil și reconfortant pentru toți cei care-i împărtășesc
Eminescu și Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17365_a_18690]
-
la madam Popescu, madam Lefter Popescu, o damă naltă, subțirică, frumoasă, oacheșe, casele alea verzi cu geamlâc, care are o aluniță cu păr deasupra sprâncenii din stânga...?" în Raportul Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" citim, de asemenea: "...producerea de anacoluturi ("Eu, de exemplu, C.N.A.-ul mă pune să vă întreb dacă aveți probe." - B 1 TV, 3.X" (s.aut.). în Scrisoarea pierdută, citim: "Farfuridi - ...Dacă Europa... să fie cu ochii ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care
Bietul Caragiale by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8832_a_10157]
-
în vorbirea populară, această dublare este suficientă pentru a dezambiguiza construcția, indicând cazul și funcția. În lingvistica românească, Magdalena Vulpe a susținut ideea că sintaxa populară a relativului nu trebuie văzută ca o eroare regretabilă a "vorbirii neîngrijite", ca un anacolut și nici ca manifestare a unei tendințe moderne de simplificare a flexiunii. Ca foarte bună cunoscătoare a graiurilor românești, a textelor dialectale, autoarea a descris în cartea sa, Subordonarea în frază în dacoromâna vorbită (1980, reluată în Opera lingvistică, III
"Care" și "pe care" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9380_a_10705]