332 matches
-
Biblie sau din fondul popular balcanic. Teme universale - moartea ca „trecere”, călătoria în „lumea de dincolo” - sunt preluate de omiliile la înmormântarea, învierea, înălțarea și coborârea lui Iisus în iad. Iadul personificat se tânguie într-un discurs ce cuprinde repetiții anaforice, proprii retoricii bizantine. Rituri funerare și elemente de bocet popular stau alături în „plânsul Maicii Domnului”; durerea Mariei capătă proporții cosmice și rezonanțe mioritice. Filoane populare conțin și predicile la Învierea lui Lazăr sau la Duminica Floriilor; motivul „amărâtă turturea
VARLAAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
cuvânt relativ" care nu se mai asociază unei categorii relativizate din propoziția subordonată pe care o introduce. În structura sintactică a construcțiilor relative introduse prin relator, lanțul relativ 3 nu (mai) este întreg, conectorul semantic nu prezintă decât parțial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor. Relatorii se opun relativizatorilor, cuvinte relative prototipice, caracterizate sintactic prin relația strânsă cu categoria relativizată din care sau "deplasat" în "capul" propoziției relative, respectiv semantic printr-o relație de tip anaforic cu un element referențial din regenta relativei
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
conectorul semantic nu prezintă decât parțial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor. Relatorii se opun relativizatorilor, cuvinte relative prototipice, caracterizate sintactic prin relația strânsă cu categoria relativizată din care sau "deplasat" în "capul" propoziției relative, respectiv semantic printr-o relație de tip anaforic cu un element referențial din regenta relativei. Pentru că presupun o legare sintactică mai laxă a construcției relative de propoziția matrice, relatorii sunt conective care se includ numai în structura relativelor periferice, niciodată în structura relativelor integrate. Construcțiile cu relator au
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
aproape automat, după tiparul: în [nominal] + în [care]. Așadar, locutorul face un minim efort de organizare sintactică a relativei, iar alocutorul, este supus la rândul său unui efort minim de decodare, concentrându-și atenția pe secvența următoare din relativă. Ca anaforic, relativul se găsește aici într-o situație extremă în ceea ce privește gradul de accesibilitate − este în vecinătatea absolută a sursei referențiale, deci e aproape inutil pentru vehicularea informației referențiale. Rolul său cel mai pregnant este aici cel de pivot structural pentru restul
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
inutil pentru vehicularea informației referențiale. Rolul său cel mai pregnant este aici cel de pivot structural pentru restul enunțului, ceea ce îl apropie de statutul de relator. Din punct de vedere sintactic, însă, relativele din joncțiunile clișeizate sunt relativizatori, pentru că lanțul anaforic care leagă antecedentul, relativul și categoria relativizată este încă intact. Diferența dintre structura clișeizată și cea cu relativizator este evidentă în exemplul următor, care conține ambele ipostaze ale construcției. În prima secvență, nominalul cazul este utilizat cu sensul de "situație
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
că o tendință mai veche, de invariabilizare a relativului, continuă să se manifeste. Ceea ce frânează transformarea unora dintre acești conectori în conjuncții (așa cum s-a întâmplat deja în cazurile lui unde, când și cum) este sensibilitatea vorbitorilor la calitatea de anaforice a cuvintelor relative sau constrângerile sintactice ale unui mecanism sintactic puternic cum este mecanismul relativ. În privința tendințelor de inovare manifestate la nivelul organizării structurilor cu relativ, am încercat să motivăm preferința vorbitorilor pentru un anumit tip de structură sau frecvența
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
flexiune internă și insistența acțiunilor de cultivare a limbii asupra formelor din paradigmă au favorizat, așa cum s-a observat mai demult, renunțarea la însuși (înlocuit, cel mai adesea, de semiadverbul focalizant chiar)19. 4.4. Acordul morfemului a (al) Reluarea anaforică a unui substantiv prin articolul sau pronumele semiindependent al nu se supune întotdeauna regulilor de acord în gen și număr. În situațiile în care se folosește forma de feminin singular a, chiar dacă centrul este masculin, neutru sau/și plural, explicația
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
coșcogea om și ți-e frică/ Ești coșcogea omul și ți-e frică. Câteva au un inventar de regenți foarte restrâns: get-beget (român ~, bucureșteanca ~, moldovean ~), uneori, limitat la un singur lexem - peșin (bani ~), vâlvoi (par ~). La nivel discursiv, functioneaza întotdeauna anaforic/cataforic (sau deictic) adjectivele asemenea și așa, trimițând la un antecedent de la care își preia referință: El spune că portarul echipei naționale, marginalizat pentru că refuză prelungirea contractuluii, nu merită un asemeneai tratament după tot ce a făcut pentru Rapid (www
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
fixe precum "una ca asta", "asta-i bună", "asta e!" etc., situații în care înlocuirea cu pronumele corespondent aceasta nu este posibilă. Aceasta este folosit mai ales cu valoare deictică: Aceasta este o casă tipic săceleană (CORV) sau cu valoare anaforică: Există cercetare și-n domeniul textil [...] care nu este de neglijat. Pare-așa, că este ceva desuet, dar este importantă și aceasta (IVLRA). Destul de rar, în registrul formal, este folosit și cu valoare neutră, rezumativă: Te vom asculta despre aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
categorizante formate dintr-un nominal + prepozițiile de/din + pronume demonstrativ, nu am întâlnit în corpusul analizat decât formele simple. Pronumele demonstrativ poate funcționa ca deictic: un miriapod de-ăsta (Verba) un grup dintr-ăsta (Verba) sau, atunci când primește determinanți, ca anaforic: imagini de-astea vizuale și auditive (Verdeș, Muzici și faze, în CLRA); Vreau să vă spun că am un sac de mere pe balcon, nu de-astea, d-astea obișnuite, nu de iarnă (IVLRA); câțiva actorași de-ăștia mai de
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
mai dificil de făcut. Dacă citirea demonstrativului este predicativă (demonstrativul respectiv actualizează sensul de "neschimbat"), atunci interpretarea este de adjectiv de identitate. Era mereu aceeași? (IVLRA) Îl găsesc același și după atâția ani. În situațiile în care citirea este refererențială anaforică, demonstrativul de identitate are valoare pronominală. Cel care m-a sunat este același. La cazurile oblice am întâlnit doar formele adjectivale, nu și pronumele: Vorbim de mijloace formale diferite de transmitere a aceleiași informații gramaticale de tip categorial (CLR); Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
adjectivele care denumesc culori reprezintă instrumentele de scris cu proprietățile respective. Enunțul generează confuzii numai dacă datele concrete ale situației de comunicare nu sunt în mod unanim împărtășite. În alte contexte, cu substantivul realizat în enunț ca antecedent, adjectivul recuperează anaforic informația semantică: Speli legumele cu apă caldă? Nu, cu rece. Adjectivul funcționează ca o variabilă identificată (din mai multe, actualizabile în discurs) și emfatizată pentru punctarea unei informații sau pentru rectificarea unui mesaj anterior. Substantivul elidat este obligatoriu reperat și
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
nu este suficient pentru obținerea semnificației literale a unui cuvânt care este parte a propoziției. 2.1.2. Textul/discursul - context pentru cuvânt, expresie, propoziție În Încercarea de a explica semnificația unor fenomene lingvistice cum ar fi referința definită și anaforică, elipsa, presupoziția, comentariile eliptice, pronominalizarea ș.a., cercetătorii au fost nevoiți să depășească granițele propoziției. Așa cum am văzut Într-unul din exemplele mai sus menționate, contextul la nivelul propoziției poate să nu conțină informațiile necesare dezambiguizării semnificației unui cuvânt sau expresii
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
referentul corespunzător semnului lingvistic căldura asta nu este căldura pe care interpretul o poate percepe la t0, ci o altă căldură. Identificarea referentului nu poate veni decît de la semnul indexical asta; acesta Însă nu trebuie interpretat ca demonstrative, ci ca anaforic. El nu trimite la un co-text anterior, În care referentul este explicit menționat, ci la un mediu cognitiv Împărtășit. Aici interpretul identifică următoarea ipoteză În ultima lună de zile a fost excesiv de cald. Această ipoteză nu mai intră În contradicție
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ca deictice/anafore discursive, luându-și referința din contextul situațional, respectiv de la un antecedent sau de la un subsecvent din discurs. Lucrările de cultivare a limbii încadrează multe dintre uzurile deictice printre fenomenele de oralitate și insistă asupra preciziei în desemnarea anaforică (relație clară, nonambiguă cu un antecedent/subsecvent plasat cât mai aproape de pronume; cf. Avram 1986: 176). Analiza corpusului de limbă vorbită a demonstrat însă că, adesea, în interacțiunile colocviale, pronumele personale, demonstrative, relative nu trimit cu precizie la antecedenți/subsecvenți
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
este o particularitate culturală în conversația spontană, determinată de gradul ridicat de dependență contextuală a semnificației 6. Astfel, pronumele personale de persoana a III-a evocă adesea entități prezente implicit în istoria conversațională a interlocutorilor, dar nenumite în discurs; trimit anaforic la unități plasate la distanță mare în enunț; prezintă referință ambiguă, în sensul că aceeași formă pronominală este folosită inconsecvent pentru a evoca entități discursive distincte; referința se propagă pe secvențe textuale întinse, în sensul că, o dată introdus referentul, vorbitorii
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
nu. zice <IM chiar nu mai vrei să mai vii? că noi nu sîntem supărați pe tine> păi dumneavoastră să fiți supărați pe mine? (xxx) din contră că eu stăteam mai mult (IVLRA: 57-58) Dacă pronumele personale ancorează deictic sau anaforic referentul prin raportare la instanțele discursive (eu, tu, el), pronumele demonstrative ancorează referentul într-o manieră mai complexă, prin raportare la două axe semantice: proximitate - distanță, respectiv identitate - diferențiere spațio-temporală și cognitivă. De aceea, accesibilitatea discursivă a demonstrativelor este condiționată
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
am dus am orbecăit noi și-am ajuns în altă parte↓ B: uau A: c-aveau multe că[mine↓ B: [nu. ăștia ne-au zis că ne așteaptă. (IVLRA: 39) Clișeele existente în uz întăresc, prin frecvența lor, valoarea slab anaforică/deictică a demonstrativelor: chestia aia, treaba aia, problema aia, aia e, d-asta, d-aia, asta e! Spre un grad scăzut de anaforicitate tinde și cel mai frecvent pronume relativ, care. Uzul său actual se caracterizează prin: slăbirea mărcilor cazuale
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
educate. 2. ATRAGEREA PRONUMELOR SPRE FUNCȚIA DE MĂRCI LINGVISTICE ALE UNOR PROCESE DISCURSIVE Câteva particularități structurale ale limbii române sunt valorificate pragmatic prin atragerea pronumelor în mecanisme de contextualizare a semnificației care le îndepărtează de rolul lor tipic, de deictice/anaforice discursive, și le conferă rolul de mărci lingvistice ale unor procese discursive . 2.1. Mecanisme pragmatice generate de parametrul pro-drop Tipologic, limba română este o limbă pro-drop, în care subiectul pronominal nu este exprimat, ci recuperat din flexiune (ca subiect
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
trăsăturile structurale ale românei, pe de altă parte, indică tendința limbii actuale de gramaticalizare a unor opoziții pragmatice. 3.1. Lexicalizarea categoriei vide pro Lexicalizarea categoriei vide pro este în limba actuală nu doar un mijloc de atragere a deicticului/anaforicului în mecanisme ale implicitului (vezi supra, 2), dar și cel mai frecvent mijloc de tematizare/focalizare a subiectului 10. În poziție tematică, focalizată sau nonfocalizată, subiectul este antepus verbului; în poziție nontematică focalizată, subiectul pronume este postpus verbului. și vin
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
complement direct în acuzativ - vi-l demontez și vi-l împachetez (121), să ți-l ții să nu se-ncaiere (76), ți-i faci scurți (126), să nu mi-i uit (92) - în care proeminența discursivă a beneficiarului desemnat deictic/anaforic este amplificată de nonreferențialitatea cliticului acuzativ. Procedeul de focalizare a individului prin "dativ posesiv" s-a extins și la situații în care relația de posesie s-a abstractizat, iar individul și obiectul sunt puși în relație pe baza unei predicații
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
prin selecțiile lexicale operate în clasa pronumelor: frecvența anaforelor/deicticelor, utilizarea celor două serii paralele de demonstrative, tendința de reorganizare a sistemului politeții pronominale, constituirea unor opoziții discursive între diverse forme pronominale. 4.1. Opoziția de frecvență în utilizarea deicticelor/anaforicelor Folosirea pronumelui în locul numelui este o modalitate de simplificare a operației de numire a obiectelor, atunci când acestea sunt direct accesibile din universul de discurs. Ca deictice/anaforice, pronumele joacă un rol important în negocierea cantității de informație partajate de interlocutori
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
discursive între diverse forme pronominale. 4.1. Opoziția de frecvență în utilizarea deicticelor/anaforicelor Folosirea pronumelui în locul numelui este o modalitate de simplificare a operației de numire a obiectelor, atunci când acestea sunt direct accesibile din universul de discurs. Ca deictice/anaforice, pronumele joacă un rol important în negocierea cantității de informație partajate de interlocutori și în ancorarea discursivă și situațională a semnificației. În situațiile de comunicare dintre cunoscuți, cu grad scăzut de formalism, interlocutorii tind să asume un univers comun de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
-se în comunicare pe cunoștințe pe care le consideră în mod tacit partajate. În mare măsură, semnificația nu este elaborată prin cuvinte referențiale, ci este recuperată contextual prin aluzie la istoria conversațională comună a interactanților și prin evocarea deictică și anaforică a entităților din domeniul de discurs. Folosirea frecventă 14 a pronumelor personale, demonstrative și relative semnalizează, pe de o parte, relația strânsă de comunicare dintre interlocutori, pe de altă parte, complicitatea lor discursivă. A: io┴ și pă dinu io oarecum
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
Analiza calitativă Sub aspect funcțional, unitățile din ambele clase prezintă o slăbire a rolului de mărci structurale, specifice subordonării relative, respectiv interogativității. Produse în ciuda regulilor normative, fenomenele sintactico-semantice în care este antrenat frecvent relativul (vezi supra, 1) îi slăbesc rolul anaforic (vezi Gheorghe, în acest volum p. ) și, odată cu aceasta, tind să îl recategorizeze din clasa conectivelor pronominale subordonatoare în clasa conjuncțiilor coordonatoare, care structurează informația nu prin ierarhizare, ci prin juxtapunere în același plan semantic. B: deci noi de de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]