99 matches
-
de la marele scriitor francez constituie substanța volumului Lettres ŕ Bibesco, préface de Thierry Maulnier, La Guilde du livre, Lausanne, 1949. Aflu dintr-un alt ziar că domnul Cosmin Zidurean este psihoterapeut și oenolog. Deformările domniei-sale îmbracă, într-adevăr, aspectul unei anamorfoze etilice, singura coerență fiind cea gramaticală, ceea ce se întoarce și anulează prima aserțiune. A nu ști nu este neapărat o vină, dar semidoctismul este, mai ales atunci când e agresiv. în ce constă agresivitatea? în a-l afișa cu nonșalanță în
Marcel Proust în România? - Connaisseur! by C.D. Zeletin () [Corola-journal/Journalistic/11233_a_12558]
-
Drumul pustiu). Sau gnomic: "ca un cartof în pămînt/ creșteai în memoria mea visînd" (Adăpost). Sau, cel putin, confruntarea ființei actuale cu ipostazele sale infantil-ofensive, impactul indecis al vîrstelor zăvorite "în luminoasă enigmă". Ideea de moarte apare atenuata de ideea anamorfozelor pe care le cunoaște făptura noastră în zarea conștiinței de sine fantaste: "vorbeai cu mirosul tău de floare din băli/ neortodoxa intraductibila aurorală/ iar aceasta vorbire a ta zbura/ labirintic se întindea/ prin văzduh/ pînă la duh/ și la stea
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
jurnal, recenzii, texte lirice, proză). Referindu-se la natura și finalitățile jurnalului, chiar dacă se ferește în mod explicit să realizeze „teoria jurnalului, a literaturii subiective, a «trădării» trăirii din momentul fixării impresiilor în pagină“, Constantin M. Popa remarcă specularitatea narcisiacă, anamorfozele, jocul identitar, sau sugestiile simbolice ce articulează conformația scriiturii autobiografice: „Proiecție a autorului despre lume și despre sine, jurnalul, ca act specular, divulgă aroganța eului, inevitabila doză de narcisism care tulbură imaginile, uneori până la incredibile anamorfoze. Fatalmente subiectiv, jurnalul e
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
Popa remarcă specularitatea narcisiacă, anamorfozele, jocul identitar, sau sugestiile simbolice ce articulează conformația scriiturii autobiografice: „Proiecție a autorului despre lume și despre sine, jurnalul, ca act specular, divulgă aroganța eului, inevitabila doză de narcisism care tulbură imaginile, uneori până la incredibile anamorfoze. Fatalmente subiectiv, jurnalul e totuși credibil, cu condiția ca oglinda să nu fie strâmbă, aburită ori mincinoasă prin iluzia întreținută a autoflatării”. Desigur, scriitura diaristică adăpostește în tectonica ei autotelică și fragmentară, un amestec de stări afective și atitudini emblematice
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
Styx sau peste un rîu oarecare. Care nu înseamnă că e anonim, dacă numele nu i-a ajuns pînă la noi. Și, de aceea, poate că tot Styxul e. Orișiunde nu știm, putem presupune. Iar acolo unde știm - interpretăm. 3. Anamorfoze În toate cazurile de mai sus, efectul e tragi-comic, deci frizează abisalul. Căci oglinzile sînt căi către străfunduri. Ale sinelui, sau ale celuilalt, sau ale lumii. Mai ales cînd sînt convexe, cum e cea - celebră - a lui Parmigianino, cel ce
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
a și murit atît de tînăr. Fiindcă și-a văzut - și a lăsat să i se vadă - chipul distorsionat. Nu-mi vine prea greu să cred că tocmai aceasta va fi fost menirea scurtei sale vieți. Ca aproape neștiuta sa anamorfoză să păzească pragul între două lumi, ca ea de "strîmbe". (Sau poate că nu, de vreme ce morala oricărei anamorfoze e că totul depinde de cum și din ce punct privești). Lumile pe care le desparte nu sînt numai "strîmbe", ci și obosite
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
distorsionat. Nu-mi vine prea greu să cred că tocmai aceasta va fi fost menirea scurtei sale vieți. Ca aproape neștiuta sa anamorfoză să păzească pragul între două lumi, ca ea de "strîmbe". (Sau poate că nu, de vreme ce morala oricărei anamorfoze e că totul depinde de cum și din ce punct privești). Lumile pe care le desparte nu sînt numai "strîmbe", ci și obosite, sîngeroase, revanșarde. Cea a poligamului și-n toate dezmățatului Henry al VIII-lea, ce (n-)a omorît un
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
și versuri, însă nu știa că arta nu absolvă totdeauna și pentru orice) și aceea a urîtei și îmbătrînitei Bloody Mary, care a știut măcar să moară înainte de a fi prea tîrziu și să-i ofere astfel Angliei o șansă. O anamorfoză e un semn de carte. De istorie. 4. Ficțiuni Într-o nuvelă a lui Borges care se numește Oglinda de cerneală, un sultan își vede moartea într-o oglindă magică. Însă moartea din oglindă e și cea reală. Iar asta
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
simțurilor și celebrare a virtualității lucrurilor ce nu sunt încă, dar adastă să fie, diafane, neîntrupate, dar cu atât mai prezente. Devorator, poemul nu e altceva decât însumare a unor fragmente, asamblare a disparităților într-o unitate iluzorie și inutilă. Anamorfozele lumii se travestesc, cu naturalețe, în arhitectura labirintică a poemului, ca în textul 1901, a.m., din aceeași carte Caragialeta, text ce sugerează inconstanța unei lumi fluctuante și efemere, în ciuda aparențelor sale de stabilitate și „onorabilitate” ontică: „Să treci de pe-
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
în colecția "Gemini". Luiza Palanciuc: Iubite Domnule Michel Deguy, există vreo legătură posibilă între ceea ce numiți dumneavoastră "screenizare"1 și fragmentarea gândirii - o predilecție (abuzivă?) pentru formele reduse? Altfel spus, multiplicând deschiderile, bucățile, nu riscăm, tocmai printr-un efect de anamorfoză, să ieșim din cadru? Michel Deguy: Cred că noile dispozitive sintaxice - care vin, la urma urmei, din tehnică, și care furnizează, de pildă, vocabularul punerii în scenă cinematografice (travelling, zoom, plonjon etc.) - sunt susținute de o doxa complezentă. Multă lume
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
artiștii moderni și contemporani se străduiesc să recupereze esența (eidos-ul) despre care am vorbit mai înainte, tocmai prin disimularea acesteia? Chiar și Kandinsky face acest lucru prin arta lui abstractă. Și el disimulează formele, configurațiile, concretul imaginii - un fel de anamorfoză, specifică și creației componistice contemporane. Și, din acest punct de vedere, mi se pare interesantă concepția Areopagitului cu privire la disimulare. Nu era el de părere că "esența trebuie ascunsă" și că doar inițiații pot avea acces la ea? ...eu mă situez
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
o numim așa - pe care toți artiștii o fac mai mult sau mai puțin instinctiv... Nu e tocmai așa, pentru că arta abstractă a exaltat forma pură. Forma pură, detașată de orice legătură cu Adevărul. Nu cred că e vorba despre anamorfoză, căci anamorfoza e o deformare a ceva de ordinul unui obiect exterior; ori, tocmai acel obiect exterior e refuzat de arta abstractă. E mai degrabă ruptura cu lumea de forme naturale și punerea în concurență a formelor inventate, a formelor
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
așa - pe care toți artiștii o fac mai mult sau mai puțin instinctiv... Nu e tocmai așa, pentru că arta abstractă a exaltat forma pură. Forma pură, detașată de orice legătură cu Adevărul. Nu cred că e vorba despre anamorfoză, căci anamorfoza e o deformare a ceva de ordinul unui obiect exterior; ori, tocmai acel obiect exterior e refuzat de arta abstractă. E mai degrabă ruptura cu lumea de forme naturale și punerea în concurență a formelor inventate, a formelor considerate create
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
perspectivă, nu înseamnă cumul amplificator, ci mîntuință printr-un salt radical într-o calitate curios abruptă, într-o prăpastie de sustracții care au pozitivat esențial nespusulși absența, îndreptățind, ai crede, maxima unui ilustru arhitect - „less is more". Parcă efectuînd o anamorfoză misterioasă, portrete ireductibil adevărate, acela al lui Ion Gheorghiu, de pildă, își dublează modelul, cel din timpul determinat al pozei, cu spectrul devenirii sale peste douăzeci de ani. Ostil precipitărilor, acest moldovean contrage totuși vremea cînd, lent și dîrz, se
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“ by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6233_a_7558]
-
este aceea când protagonistul, principele Fabrizio Salina, zărește într-una din numeroasele saloane invadate de musafiri, viermuiala gălăgioasă a domnișoarelor care se zbenguie pe pouf, marea canapea rotundă din mijlocul încăperii. Salina, observă autoarea, suferă atunci o deformare optică, o anamorfoză, prin care fetele i se arată deodată ca o ceată de maimuțe înnebunite și, ca în orice anamorfoză cu sens, imaginea momentan deformată devine pentru personaj epifania unui adevăr profund și a toate cuprinzător: anume că lumea principilor sicilieni se
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
a domnișoarelor care se zbenguie pe pouf, marea canapea rotundă din mijlocul încăperii. Salina, observă autoarea, suferă atunci o deformare optică, o anamorfoză, prin care fetele i se arată deodată ca o ceată de maimuțe înnebunite și, ca în orice anamorfoză cu sens, imaginea momentan deformată devine pentru personaj epifania unui adevăr profund și a toate cuprinzător: anume că lumea principilor sicilieni se pregătea să dispară nu doar de pe scena istoriei, ci și de pe cea a vieții, pentru că era biologic degradată
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
majoritatea cărților mele se găsesc multe elemente „cvasi-autobiografice", dar transformate, recompuse, în așa fel încât povestea spusă este la urma urmei foarte diferită de niște posibile memorii, iar portretul naratorului e destul de îndepărtat de un autoportret: sunt mai mult niște anamorfoze, acele imagini deformate ale vieții. - Ce loc ocupă Parisul în geneza acestui roman? - Cunoașteți faimoasele versuri ale lui Victor Hugo, din Tristesse d’Olympio: «Nature au front serein, comme vous oubliez / Et comme vous brisez dans vos métamorphoses / Les fils
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
fără scrupule” spre a le aduce profituri (p.12). în acord cu Aristotel, Petru Poantă notează și el (pe coperta a IV-a a cărții) că sofismele constituie versantul demonic al cunoașterii fiindcă nu urmăresc adevărul, ci coruperea lui prin anamorfoze. Sofismul însă se bucură de o judecată rece abia cu Immanuel Kant: „Raționamentul care este fals după formă, chiar dacă are aparența unui raționament corect pentru sine, se numește înșelător (fallacia). Un astfel de raționament este un paralogism, dacă prin el
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
bine, s-ar putea spune că pentru asta era suficient un manual de logică sau numai unul de retorică, ori un manual are menirea prioritară de a explica; Marta Petreu demonstrează însă, precum au făcut-o în timp Jurgis Baltrušaitis (Anamorfoze sau magia artificială a efectelor miraculoase), Rudolf Carnap (The logical syntax of language), Anton Dumitru (Paradoxele logice), Dimitrie Gusti (Retorică pentru tinerimea studioasă), Ion Ianoși (Nearta-artă), Olivier Reboul (Introduction á la rhétorique. Théorie et pratique) și mulți alții menționați în
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
de sidef care-i rezumă viața. Însă acest text nu este uman și nu-l mai pot desluși. Ce a rămas dincolo, nașterea, copilăria și adolescența mea transpar uneori prin porozitatea uriașului zid, în zdrențe lungi și enigmatice, deformate în anamorfoze și racursiuri, pulverizate de mediile de difracție, nenumărate, prin care ajung până-n odaia micuță în care mă mai întorc câteodată. Sidef peste sidef peste sidef, albăstrui peste albăstrui peste albăstrui, fiecare vârstă și fiecare casă în care am trăit (dacă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ochii noștri de pământeni, din punctul nostru unic, privilegiat între toate, e-n stare să vadă, să construiască, să scrie pe cer contururi de eroi și de zei. Doar la un parsec distanță harta stelară se sparge, desenele se strîmbă-n anamorfoze grotești, din Orion o stea intră-fl constelația Qurm și alta-n constelația Vach și totul se risipește în straniu și-n neânțelegere. Fractali, mereu fractali în tristul joc repetitiv al lumii. Căci tot la fel se întîmplă în neuronii noștri
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
rectiliniu, până la a doua încrucișare de drumuri, apoi o rotire de 90° a întregii machete, cu case și arbori, iarăși o mișcare rectilinie, iar o rotire, pe când un microprocesor ar fi calculat toate perspectivele, unghiurile de incidență, intensitatea culorilor și anamorfoza desenelor din peisaj, în așa fel încît femeia cufundată-n gânduri să perceapă, subliminal dar deplin realist, iluzia multidimensională a cartierului încremenit, la ora siestei, într-o lumină metafizică. Pe drum, aproape de intrarea pe Colentina, Coca deschise poșeta din aceeași
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
estompat către marginile sălii. Enorm de departe, în centru, scânteia un mormânt de cristal. Știa că doar de acolo, doar culcată în acea raclă, putea desluși fresca de pe plafon, îi putea pătrunde complicata alegorie. Din orice alt punct al sălii, anamorfoze monstruoase o deformau, făcând ca un trup de copil să devină o copită de demon și un car triumfal - o acuplare obscenă. Pe măsură ce alerga către mormântul de cuarț, Coca trecea pe sub porțiuni de pictură ce se limpezeau pentru un timp
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
viața trăită. În același timp, el este dramaturgul, regizorul, scenograful, interpretul, sufleurul (de ce nu?), dar și spectatorul care se aplaudă; "realitatea sensibilă făcându-se scenă și sală, reprezentându-se constituită în oglindă prin jocul textului și al figurii suprapuse ei: anamorfoza" (Jean-François Lyotard). Tehnica pe care o utilizează în construcția unui poem, gramatica decorativă folosită nu înseamnă evaziune lirică (Fernand Ouellette), dimpotrivă, ne duce cu gândul la vestiții noștri iconari (oameni cu har de la Dumnezeu, ei zidesc icoanele, nu le pictează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
nu mai este mult; de la alegorismul medieval și până la suprarealism nu e cale chiar atât de mare. “Procesul care a deformat ceasurile lui Dali este ireversibil: timpul s-a oprit pentru totdeauna pe cadranele gelatioase”, afirma Dan Grigorescu în Prefața “Anamorfozelor”. În Imaginarul medieval, Jacques le Goff numește uimirea admirativă provocată de imaginarul medieval, mirabil. Izbind de la început privirea și implicând ceva de ordinul vizualului (fr. miroir = oglindă; lat. mirari, mirabilia = minune), mirabilul este diferit ca natură și funcție de supranaturalul și
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]