65 matches
-
și din stânga hărții politice, folosesc deseori, mai ales după Holocaust, cuvântul „sionist” în locul celui de „evreu”, pentru a nu fi acuzați de antisemitism. O tradiție în acest sens s-a creat încă în cercurile comuniste staliniste și troțkiste, în cele anarhiste, precum și în propaganda antisemită promovată de grupări conducătoare și intelectuale din lumea arabă și musulmană și de simpatizanții acestora, pătrunzând și în narativul de neo-emancipare islamică față de expansionismul modernist reprezentat de „Diavolul cel Mare”, adică SUA și „Diavolul cel Mic
Sionism () [Corola-website/Science/303069_a_304398]
-
consideră crearea Israelului ca un semn divin al începutului Ispășirii și Iertării, după care va veni și Mesia. La cealaltă extremă se află antisionismul de stânga, care respinge "mișcările naționale burgheze" ca un impediment față de "internaționalismul proletar". Cercurile marxiste, troțkiste, anarhiste, antiglobalizante, etc. și-au însușit o linie ideologică sinusoidă de sprijinire selectivă a unora din "mișcările de eliberare națională" din diversele continente, sionismul aparținând celor blamate sub diverse pretexte Lista evreilor care aparțin de aceste curente/cercuri/partide este lungă
Sionism () [Corola-website/Science/303069_a_304398]
-
numiții „Noii istorici” {mai puțin Benny Morris , și Tom Segev, dar mai ales Avi Shlaim, Hillel Cohen, Simha Flapan, Ilan Pappe ș.a.). Poziția actuală față de vechiul conflict arabo-israelian a istoricilor apropiați în trecut sau în prezent de cea comunistă sau anarhistă, este lipsită de echivoc: pro-palestiniană și anti-israeliană (antisionistă). Plenul Adunării Generale a ONU a adoptat, la 10 noiembrie 1975, rezoluția nr. 3379, prin care sionismul a fost declarat ideologie rasistă. Această rezoluție s-a bazat pe voturile statelor arabe, ale
Sionism () [Corola-website/Science/303069_a_304398]
-
le pot impune instituțiile coercitive. O societate decentă trebuie să maximizeze condițiile de exprimare a creativității umane și să depășească represiunea și opresiunea, care există ca reminiscențe istorice în orice societate. Chomsky a declarat că preferințele sale personale „sunt unele anarhiste tradiționale, în bună măsură cu originea în iluminism și în liberalismul clasic” și că apreciază socialismul libertarian . Este un simpatizant al anarhosindicalismului, prin care înțelege un sistem descentralizat de asocieri libere între instituții economice și sociale. Chomsky consideră că există
Noam Chomsky () [Corola-website/Science/302380_a_303709]
-
puternice din partea mișcărilor de centru și dreapta. Calvo Sotelo era principalul politician monarhist din Spania. El protesta împotriva a ceea ce el considera a fi escaladarea terorii antireligioase, exproprierilor, și reformelor agrare pripite, pe care le considera de natură bolșevică și anarhistă. În schimb, el susținea înființarea unui stat corporativ și declarase că un dacă un astfel de stat este fascist, atunci și el este fascist. El declarase că soldații spanioli ar fi nebuni dacă nu s-ar fi ridicat la luptă
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
gândirii" eliberate de constrângeri. Mișcarea se extinde în medii artistice diverse (cuprinzând artiști plastici, cineaști etc.) și în mai toate țările Europei, dar cunoaște convulsii interioare care duc la noi separări din pricina vederilor social-politice. Astfel se delimitează două direcții: cea anarhistă, "ortodoxă", de la revista "Révolution surréaliste" a lui Breton (care, în manifestul "Legitimă apărare" respinge ideea "oricărui control, chiar marxist asupra experiențelor vieții interioare") și cea "comunistă" reprezentată de revista "Claire" (director Jean Berbier) spre care vor gravita, până la urmă, majoritatea
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
proces de migrație masivă, în special a muncitorilor și intelectualilor militanți de stânga, din Spania și Italia în Argentina, Chile, Mexic și Uruguay. Trecerea de la sistemul colonial semifeudal, la industrializarea capitalista, a constituit cadrul pentru dezvoltarea mișcărilor muncitorești, de factură anarhista și socialistă (Grez Toso 2011). Atmosferă era dominată de greve generale sau spontane, proteste în fața condițiilor precare de muncă și împotriva represiunii. În paralel cu organizarea muncitorilor, aveau loc și răscoale țărănești împotriva latifundiilor și marilor deținători de pământuri, dar
Teatru muncitoresc anarhist în America Latină. Atelierele de teatru auto-organizate din Argentina () [Corola-website/Science/296105_a_297434]
-
pe care muncitorii-artiști respectivi o acordă conținutului și mesajului de propagandă al spectacolelor - o piesă de teatru în care sensul cuvintelor nu este explicit și inteligibil nu poate servi scopului politic, fiind deci practic inutilă.</spân></spân></p> Mișcarea teatrală anarhista este foarte amplă, prezența în perioada 1900-1920 în majoritatea provinciilor din zona de nord a Argentinei, peste tot implicând colaborarea între artiști profesioniști și amatori, muncitori din diverse domenii, care se antrenează împreună pentru diversele activități revoluționare. Pe langă monoloage
Teatru muncitoresc anarhist în America Latină. Atelierele de teatru auto-organizate din Argentina () [Corola-website/Science/296105_a_297434]
-
a se angaja în războaie în locul guvernelor, și nu invers. Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaționale în raport cu statul națiune. Această opinie era comună cu cea a partidelor politice de centru-stânga și chiar cu grupurile politice anarhiste din partea opusă a spectrului politic. Partidul nazist avea o concepție foarte limitată despre economia internațională. După cum spune și numele „național-socialist”, partidul dorea să încorporeze resursele companiilor internaționale în "Reich" cu forța, și nu prin comerț. În loc ca statul să ceară
Județul Arad () [Corola-website/Science/296648_a_297977]
-
a se angaja în războaie în locul guvernelor, și nu invers. Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaționale în raport cu statul națiune. Această opinie era comună cu cea a partidelor politice de centru-stânga și chiar cu grupurile politice anarhiste din partea opusă a spectrului politic. Partidul nazist avea o concepție foarte limitată despre economia internațională. După cum spune și numele „național-socialist”, partidul dorea să încorporeze resursele companiilor internaționale în "Reich" cu forța, și nu prin comerț. În loc ca statul să ceară
Nazism () [Corola-website/Science/296739_a_298068]
-
Respublyka", ZUNR). Pentru controlul asupra diferitelor teritorii ucrainene au luptat forțele republicilor ucrainene, Mișcarea Albă, bolșevicii ucraineni și ruși, Polonia, Germania și Regatul României. Armata Partizanilor mahnovistă a preluat controlul unor arii întinse creînd „Teritoriul liber - o entitate ne-statală „anarhistă”. Numeroase formațiuni paramilitare lipsite de orice ideologie au luptat de partea diferitelor facțiuni, schimbând uneori tabăra. Au fost formate și refăcute numeroase alianțe efemere. În ciuda luptelor, în această perioadă a avut loc renașterea publicațiilor de limbă ucraineană. Publicațiile ucrainene au
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
Brassens se întoarce la învățatul de poezie și se devota literaturii din nou. Sfârșitul războiului, semant pe 8 mai 1945, marchează revenirea la Paris a prietenilor de la Basdorf. O dată cu reîntoarcerea prietenilor săi, Brassens intenționează să creeze un ziar cu tendința anarhista, "Le Cri des gueux" ("Țipatul cerșetorilor"). După primul număr, din lipsă de fonduri suficiente, proiectul s-a întrerupt rapid. Între timp, ridică, împreună cu Emile Miramont (un prieten din Sète) și Andre Larue (întâlnit la Basdorf), «Partidul preistori» care vizează în
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]
-
fosta Armată Imperială Rusă și bolșevici. Avansarea trupelor române pe teritoriul Republicii Democratice Moldovenești a început după ce Sfatul Țării a votat în favoarea unirii cu România, cu toate acestea armata română a întâlnit o rezistență dârză din partea elementelor locale bolșevice și anarhiste rusești. „Benderul (Tighina) reprezenta un punct strategic militar de prima mărime pentru că, așa cum s-a arătat, de la el plecau căile de acces - ferate și rutiere - spre Chișinău și Iași, precum și spre sudul Basarabiei”. Operațiunea de alungare a trupele sovietice din
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
25.000 de scuzi, trei proprietăți însemnate în Lièvremont, Hostal și Dampmartin (Franche-Comté) Cum este firesc, autorii olandezi îl demonizează. În Olanda a fost înființată la începutul anilor 1980 - Balthasar Gerards Kommando, o trupă de hardcore punk rock de inspirație anarhista.
Balthasar Gérard () [Corola-website/Science/330844_a_332173]
-
compoziția Îndrăgostiții. Vălurile care ascund chipurile personajelor sugerează universalitatea iubirii. Mișcarea suprarealistă se extinde în mediile artistice din țările Europei, dar cunoaște convulsii interioare care duc la noi separări din pricina vederilor social-politice, astfel încât se delimitează două direcții și anume: cea anarhistă "ortodoxă" a lui A. Breton, care respinge ideea oricărui control, chiar și marxist, asupra experiențelor vieții interioare, și cea "comunistă" spre care va gravita majoritatea suprarealiștilor, cu excepția lui Breton. În această perioadă, Magritte colaborează la revista La Revolution surrealiste cu
Paris. Expoziție "Magritte. Trădarea imaginilor", la Centrul Pompidou by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105944_a_107236]