102 matches
-
D’Annunzio, din filozofia lui Nietzsche și Bergson, prin filtrul fauvismului pictural. Din estetism, avangardele preiau și recondiționează cosmopolitismul exotic (radicalizat în formula „artei internaționale”), anarhia spirituală și atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de fapt cu o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca trăsături „feminine”, „degenerate” sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ratatul, arivistul snob, scăpătatul, boemul, ereticul, excentricul, dezabuzatul, alienatul, revoltatul... Există și afinități aparent paradoxale. Apropierea estetizanților Tudor Arghezi sau Ion Vinea de avocați ai artei sociale, precum relativ obscurii Vasile Demetrius sau I.C. Vissarion, indică alianța dintre două concepții „antiburgheze”; în cazul lui Vinea, sensibilitatea fin de siécle, elegiacă și melancolică, a poetului se află în echilibru instabil cu angajarea militantă, pamfletară a gazetarului democrat. Adeseori, în cazul adepților noutății artistice, determinismul familial și, în particular, complexele oedipiene au un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Galaction & Co și a polemicilor din anii 1918-1922 pe marginea „dosarelor colaboraționismului” din presa și din mediile culturale autohtone. O dominantă pare a fi atitudinea antioficială: ambiguă în privința războiului și ostilă față de „politicianismul plutocrat și corupt” al Partidului Liberal. Boemi antiburghezi, unii apropiați cercurilor conservatoare, alții - celor socialiste, nu puțini predispuși la compromisuri conjuncturale, independenți artistic, dar dependenți financiar, antidinastici și anticlericali, adepți ai neutralismului și pacifismului, critici la adresa politicii proantantiste a guvernului Brătianu, membrii cercului se vor regăsi, după 1918
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
picturale de pînă la el. Se abține numai de a le imita. Își urmează calea lui creatoare”. Atracția lui Vinea față de romanul social, „de medii”, ilustrat de Vasile Demetrius sau Dem Theodorescu, de Gorki sau Panait Istrati, exprimă latura angajată, antiburgheză a gazetarului social. Accentul cade însă, și aici, asupra originalității moderne: descoperirea de teritorii literare noi, pictura de medii sociale neexplorate. În 1913, tînărul Vinea face o apologie vibrantă a lui Maxim Gorki („Alexei Maximovici Peșkov“, în Facla, an V
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
însă și un ferm, explicit angajament politic: apărarea valorilor europene ale Antantei împotriva „barbariei” Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Dacă avangardiștii români se vor delimita, consecvent, de ideologia fascistă a lui Marinetti - asimilînd doar componenta estetică a mișcării și patosul antiburghez -, „revoluționarii de dreapta” din România deceniilor trei și patru o vor prelua pe coordonate politice (inclusiv prin filtrul fascizant). Cazului complicat al lui Nae Ionescu - avînd, mutatis mutandis, un corespondent în evoluția ideologică a italianului Giulio Evola, pictor dadaist, futurist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anunțînd reapariția săptămînalului Facla. În paginile Chemării din 1915, literatura deține un rol secundar, deși este infiltrată aproape pretutindeni. Dincolo de un anume eclectism - nedezmințit nici în perioada Contimporanului - articolele politice și textele literare se întîlnesc într-o atitudine comună: antipoliticianistă, antiburgheză, antitradiționalistă, antirăzboinică. Nu o atitudine politică, ci una intelectuală, independentă, a unui grup de tineri ce refuzau „marile discursuri” triumfaliste în favoarea angajării militare. Pentru Tzara avea să fie o „anticipare” a Zürich-ului, un preludiu la aventura dadaistă. Pe a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intelectuale. Desenuri personale, politică fascistă, manifeste jucăușe, prosă de Giuseppe Raimondi și zeflemea multă lîngă puțină doctrină”. În fine, nr. 96-97-98 (cuprinzînd textul lui Marinetti „Incendiul sondei din Moreni“ și reclame ale revistei lui Longanesi) introduce în ecuația afinităților spiritul antiburghez al revistei: L’Italiano, No. 18-19, revistă bilunară, organ al Revoluției fasciste, este scris nervos și spiralat. Pe copertă, obiectivul îl surprinde într’un compromițător instantaneu pe burghezul în pyjama liric, vrea cu toată ardoarea spiritului său să întrepătrundă nenumăratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din nr. 84, un Dr. C. semnează un text foarte critic la adresa lui Mussolini („Mussolini și tratatele“) - și exemplele pot continua oricît. De fapt, notele de simpatie față de fascism recuperează doar elementele care țin de estetica futurismului: revoluționarism artistic, spirit combativ antiburghez, aristocratism intelectual ironic, spirit „atletic”, „constructiv” etc. O atitudine ferm ostilă față de futurismul italian și de politica fascistă a lui Marinetti au avut în schimb - după 1928 - cei de la revista suprarealistă unu. Într-un fragment diaristic din 1931 încorporat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noui (Literatura, arta și sportul/Oameni noui/ În căutarea unui nou stil de viață)“, deplasează idealul futurist al „sportsman-ului” și exaltarea stilului constructivist către o mitologie biologistă a tinereții, impregnată de vitalismul nietzschean. Rezultă un discurs antisistem (antiparlamentarist, antipoliticianist, antiburghez) fascinat de soluții politice extrem(ist)e. Punînd elogiul stilului de viață ultramodern în slujba unui ideal politic antiplutocratic și antimodern, textul lui Riegler-Dinu se apropie de linia radicală a Cuvîntului naeionescian: „Singurul element care ne-ar mai putea scăpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de o parte, admirația Contimporanului față de mecenatul „bogătașilor unguri”, cîtă vreme acesta e pus în slujba susținerii „artei noui”. Faptul indică, o dată în plus, atitudinea estetică și constructivă — nu doar constructivistă — a revistei lui Vinea și Iancu, departe de dogmatismul „antiburghez” atribuit avangardelor. Finalul notiței trădează însă, acut, complexul de inferioritate autohtonă. În pagina de „revista revistelor“ a numărului 57-58, aprilie 1925, o notiță indică apariția primei reviste de avangardă la Budapesta, după exilul din 1919: „365, director Támas Aladár, Budapest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ambele impresii”. Ideea absurdului urmuzian — înțeles ca haos al reprezentării care agresează spiritul „clasic”, educat în spiritul mimesis-ului tradițional — va face carieră în critica românească din deceniile șapte și opt. La fel și valențele recunoscute de Pompiliu Constantinescu — precursoratul, spiritul antiburghez și anticonvențional, ingeniozitatea și conștiința artistică („Titlul de precursor îi aparține ca o meritată medalie, fiindcă Urmuz a încercat o evadare din platitudinea burgheză, prin grotesc și ilogic, susținut de o ingeniozitate în care se străvede și intenția de artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plan, realizată cu respectarea specificității/autonomiei esteticului, dar în acord cu „comandamentele” ideologice oficiale. Sîntem într-o perioadă de vogă europeană a literaturii absurdului, iar referința la aceasta devine inevitabilă. În spiritul „sănătos”, optimist al „umanismului socialist” și al criticii „antiburgheze”, Mihail Diaconescu recuperează comicul „pozitiv” și „critic” al lui Urmuz, delimitîndu-se de „mizantropia” unor „antiumaniști” precum Ionescu sau Beckett: „din păcate, procedeele lui Urmuz au ajuns să servească scopuri opuse celor pentru care au fost concepute inițial. Dintr-un corectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
metamorfoza mecanomorfă”, „substituirea (de tip absurd) om-animal”, sînt — toate — proprii creației lui Urmuz. După paranteza stalinistă a anilor ’50, o parte a criticii care-l va „recupera” pe autorul Paginilor bizare va pedala - pe culoarul unui marxism estetizat - asupra caracterului „antiburghez” al scrierilor sale. Matei Călinescu vede în „problema incomunicabilității” urmuziene „o formă a crizei spirituale în cadrul capitalismului modern” (op. cit, p. 82). Avangarda, afirmă criticul, „l-a utilizat pe Urmuz ca să lovească în principiile și concepțiile de viață ale burgheziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
însă loc în mod spectaculos. Un rol decisiv îl va fi avut mitologia exilului și șarmanta legendă mondenă, ca și excentricitatea, izolarea și nonapartenența declarată a autorului la avangardă. În plus, dacă Urmuz fusese înregimentat de către „apostolii” avangardiști în falanga antiburgheză, iar critica din perioada ceaușistă l-a recuperat în contra „alienării” și „dezumanizării” capitaliste, Grigore Cugler făcea figura unui anticomunist declarat. Potrivit lui Paul Goma, „apunakismele” circulau și în folclorul Gulagului românesc... Totuși, „autoritatea” precursorului Urmuz a cîntărit greu în balanța validării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Virgil Teodorescu, M.H. Maxy, S. Perahim, Miron Radu Paraschivescu, Gellu Naum ș.a.) au optat pentru „avangarda” politică a proletariatului revoluționar, în virtutea vechilor opțiuni de stînga; unii dintre ei abandonaseră încă din anii ’30 „evazionismul” anarhic al avangardei estetice în favoarea militantismului antiburghez și antifascist, uneori explicit comunizant (Gh. Dinu, Sașa Pană, Miron Radu Paraschivescu, Perahim fuseseră chiar membri ai Partidului Comunist în ilegalitate; Geo Bogza, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau militanți radicali de stînga). Odată cu instaurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub presiunea omologării externe: 1) prin istoricizarea oferită de distanța temporală și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului estetic, integrator, moderat în raport cu radicalismul iconoclast al mișcărilor similare din Europa; 3) prin specularea caracterului antiburghez, marxist, progresist al militanților acesteia; 4) prin revendicarea caracterului de precursori internaționali absoluți ai unor artiști de origine română (Urmuz - considerat anticipator al suprarealismului, al dadaismului și al literaturii absurdului, Brâncuși - întemeietor al artei abstracte, Tzara - pionier al Dadaismului, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
etnică - să se expatrieze, unii dintre ei au devenit, retrospectiv, motive de orgoliu național grație succesului extern. Justificată cîtă vreme se exercita împotriva unei burghezii „condamnate de Istorie”, insurgența contestatară a avangardiștilor apărea inutilă și depășită în condițiile regimului comunist, antiburghez prin excelență... Recuperarea estetică a avangardismului interbelic nu a fost lipsită de un coté conservator, cel puțin în prima ei fază. Refuzul „capodoperelor” în favoarea „efemerului”, cultivarea „operei deschise” în detrimentul „operei finite”, a negării demolatoare în detrimentul „construcției”, a manifestelor programatice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
forma complexului de inferioritate sau de superioritate; întreaga dezbatere interbelică privind autodefinirea identitară, tradiția și specificul național stă pe acest complex care o irigă printr-un sistem de vase comunicante. „Complexul periferiei” se va asocia adeseori cu o atitudine antipoliticianistă, antiburgheză și antiliberală, fie ea socialistă, populistă, conservatoare sau reacționară, mergînd de la critica parvenitismului pînă la refuzul modernității și al parlamentarismului din anii ’20-’30. Seducția unei himerice restaurări a valorilor medievale sau arhaice, tentația utopiei totalitare ca antidot al „crizei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și gruparea de la Contimporanul (deplasată pe o poziție tot mai puțin „revoluționară”) - este ilustrat în special prin suprarealismul incipient din revista unu și din publicațiile-satelit (Alge, Muci etc.). Este faza epidermică, impură, incipientă a suprarealismului autohton, amestec ludic de frondă antiburgheză, onirism superficial și delir imagist. Noilor lideri ai grupării - Sașa Pană și Geo Bogza - li se alătură foștii integraliști M.H. Maxy, Stephan Roll (Gheorghe Dinu) și Ilarie Voronca, secondați de nume precum Moldov, A. Zaremba, Dan Faur, Al. Tudor-Miu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai devreme sau mai tîrziu, de Încremenirea În „formula” oficializată, definirea poetului ca „explorator” pornit În căutarea unui „pămînt virgin”, modelarea - În funcție de aceste date - a procesului receptării operei și conturarea unei specifice atitudini sociale, de frondă și revoltă antipozitivistă și antiburgheză etc., se Înscriu și la Ilarie Voronca Într-un flux unitar și coerent, urmînd unei logici specifice. Ceea ce trebuie evidențiat În sensul individualizării atitudinii lui Voronca În contextul programului general-avangardist pentru care militează este patosul angajării sale, pe un parcurs
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mod integral, cu toate consecințele sale sociale: religia nu poate fi o afacere privată, ea interesează sfera socială. Se visa la reinstaurarea regimului social al lui Christos, Evul Mediu idealizat fiind privit cu nostalgie, după o concepție în mod hotărît antiburgheză, și, așa cum spunea tot Émile Poulat, "se afirmă ideea că credința catolică este în totalitate adevărul religios și adevărul social, iar catolicii reprezintă nu numai adevărul intelectual și moral, ci și adevărul social, că este suficient ca aceștia să se
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
capital, realitate tangibilă, desemnînd totalitatea mijloacelor inserabile în procesul de producție. Lansat de Marx, conceptul de capitalism s-a răspîndit mai cu seamă după apariția lucrării lui Werner Sombart, Der moderne kapitalismus (1902), reușind să sintetizeze și să exprime resentimente "antiburgheze" dintre cele mai diverse, să le confere demnitatea și profunzimea unor abordări științifice și filosofice. Concomitent însă, s-a manifestat și un proces de adaptare a mediilor intelectuale "pro-burgheze", astfel încît conceptul este preluat de majoritatea teoreticienilor importanți din domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
capital, realitate tangibilă desemnînd totalitatea mijloacelor inserabile în procesul de producție. Lansat de Marx, conceptul de capitalism s-a răspîndit mai cu seamă după apariția lucrării lui Werner Sombart, Der moderne kapitalismus (1902), reușind să sintetizeze și să exprime resentimente "antiburgheze" dintre cele mai diverse, să le confere demnitatea și profunzimea unor abordări științifice și folosofice. Concomitent însă s-a manifestat și un proces de adaptare a mediilor intelectuale "pro-burgheze", astfel încît conceptul este preluat de majoritatea teoreticienilor importanți din domeniul
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
56" În fond, ceea ce este anunțat și în același timp denunțat cu violență este o ordine nouă, fundamentată pe ceea ce pare a fi preponderența și dominația banului. Sînt, de asemenea, foarte explicit formulate temele acelui curent permanent contestatar și protestatar antiburghez, curent care nu va înceta să se manifeste vreme de două secole în istoria ideologică a Franței. Acestui spirit antiburghez, care e principiu, umoare și adesea pasiune, istoricul ideilor politice îi va găsi expresia și într-un anumit tip de
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
pare a fi preponderența și dominația banului. Sînt, de asemenea, foarte explicit formulate temele acelui curent permanent contestatar și protestatar antiburghez, curent care nu va înceta să se manifeste vreme de două secole în istoria ideologică a Franței. Acestui spirit antiburghez, care e principiu, umoare și adesea pasiune, istoricul ideilor politice îi va găsi expresia și într-un anumit tip de socialism francez (cel puțin acela care nu ține de influența lui Marx sau nu e de inspirație saintsimoniană), dar și
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]