118 matches
-
să spui ceea ce este trăit. Așa cum spunea Nietzsche: "Originalii au fost cei care au dat numele". Amintind că nu este original decât ceea ce este originar. Nu cuvintele puterii, care, așa cum aminteam mai sus, procedează prin eliminări, denegații, contra-adevăruri sau alte antifraze, ci acele cuvinte care se apropie cel mai mult posibil de lucruri. Cuvinte care devin vorbire vie. Pur și simplu pentru că se mulțumesc să prezinte viața. Într-o mod rapsodic, trebuie să spunem și să spunem din nou schimbarea de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
care are succes în schimburile cotidiene și pe care o găsim repetată, într-un mod obsedant, în simplismul emisiunilor de "tele-realitate" este, din acest punct de vedere, foarte instructivă. "Clar", auzim la fiecare pas. Ce înseamnă asta, dacă nu o antifrază pentru a desemna, din contră, că totul este obscur în cadrul acestor relații umane unde afectul și emoția ocupă un loc privilegiat. Dar această "clar-obscu-ritate" este cea care se află la baza tuturor interacțiunilor societale. Care constituie semnificația lor. Profunzimea superficială
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
unicului. Printr-un proces care este frecvent în istoriile umane, când unei forme (de socializare) i-a trecut vremea, ea tinde să se inverseze în contrariul ei. Devine perversă. Și nu este de mirare că puterea pedagogică devine "pedofilie". Prin antifrază, bineînțeles. Căci ceea ce numim astfel este, de fapt, o ură față de copil. Copil pe care trebuie să-l înțelegem aici într-un mod metaforic: non-adultul, femeia, poporul, naturalul... De fapt, ceea ce numim pedofilie este revelarea urii profunde ce animă, încă
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ediție critică, note și comentarii de Elena Zaharia-Filipaș, București, 2001). O recenzie a aceluiași Vinea despre Mercure de France și despre comentariile elogioase ale lui A. de Montandon cu privire la Șt. O. Iosif, Panait Cerna și Ilarie Chendi reține atenția prin antifraza sarcastică: „Să ne felicităm totuși că avem pe cineva care să amintească mai departe că Belgia Orientului există” (Rampa, an II, nr. 525, 29 septembrie 1913). Oricum, acțiunea lui vizează deopotrivă pătrunderea literaturii române în străinătate și promovarea în România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în acest final de poem și de volum, își face simțită prezența cealaltă „voce” a lui Marin Sorescu. O anumită ambiguitate exista, nu-i vorbă, și în celelalte poeme, dar mai cu seamă ca reflex al detașării ironice (subminată în antifrază, orice rostire devine „dublă”), însă acum se poate observa fără echivoc cum - întocmai ca în Florile de mucigai - mizei parodice, caricaturale, îi corespunde, complementar și contrapunctic, tendința mitizator-elegiacă. Nu fără îndreptățire, Eugen Simion a identificat aici mărcile unei „dedublări” sui-generis
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
psihanalitice!), toate acestea alcătuiesc premisele unei tensiuni În care se Întrevede refularea sexuală. Intimitatea se leagă, de altfel, de dorință și de (ne)Împlinirile ei. Nu există, așadar, jurnale ale „fericirii” (carnetele lui N. Steinhardt sunt astfel numite doar prin antifrază) fără considerabilul risc de a le vedea transformate Într-o Însăilare kitsch, plutind În impasibila și indiferenta consemnare a stărilor de grație. Complexitatea, ca formă a nuanțării tensiunii și expresivitatea ca modalitate a eliberării acestei tensiuni provin din componenta intimă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
va fi definit drept o sinteză formală, o încorporare a textului din fundal (prim) în textul secund, cel care ni se oferă lecturii. Aceeași etimologie greacă arată că eironeia presupune disimulare, dar și interogație, așadar mecanismul ironiei "lucrează atât prin antifrază, cât și prin strategia evaluativă care implică o anumită atitudine a emițătorului față de text, aceasta permițând și necesitând, la rândul ei, interpretarea și evaluarea exercitate de cititor"69. Punctând necesara distanță dintre ironie și parodie, Hutcheon consideră că parodia uzează
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
se atenuează o expresie dură, substituită cu o alta, mai puțin directă: De la adormirea bătrânului ȘtefanVoievod, părintele Moldovei, trecuseră șaptezeci și doi de ani. (M. Sadoveanu); Era calul din poveste, înainte de a mânca tipsia cu jar. Numai pielea și ciolanele. (M. Sadoveanu) Antifraza, figură de stil cu caracter ironic, constă în utilizarea unui cuvânt, a unei lo cuțiuni sau sintagme, cu un sens opus celui denotativ: Răsplata prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. (M. Eminescu); TRAHANACHE: Bravos! Fănică trădător! Frumos!... (I.L. Caragiale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de stânga, printre alte arhipelaguri, în haosul filosofiei ca material brut, viu, evoluând nu atât după principiul descendenței (hegeliene), cât după cel al rizomului (deleuzian). Evident, aș vrea ca această Contraistorie să fie citită ca o istorie. Tot așa cum, prin antifrază, Antimanualul meu de filosofie propune nu renunțarea la manual sau abolirea genului, ci revoluționarea lui metodologică, acest proiect de enciclopedie voit mutilată vizează emergența unui continent scufundat, a unui oraș care a stat timp de secole sub apă, pentru a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu bune”). Politețea și impolitețea comunicativă sunt reglate prin relațiile de rol. Asimetria relației de comunicare impune un grad crescut de politețe, în timp ce simetria relației poate determina renunțarea la unele mărci ale politeții, care rămân implicite, sau poate determina, prin antifrază, folosirea unor mărci ale impoliteții. Ierarhia determină selecția unor mărci ale politeții negative, în timp ce egalitatea percepută între interlocutori determină orientarea mai degrabă spre mărci ale politeții pozitive. Marcarea relației dintre interlocutori se face prin apelative specializate. Nu există însă scripturi
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
superficiale, de scurtă durată. Conflictele sunt orientate în special spre relație, mai puțin spre probleme. Se realizează mai ales ca atacuri la imaginea publică a interlocutorului și au o mare încărcătură emoțională, care face ca expresia să fie directă, frustă. Antifraza este o strategie frecventă, prin care cuvintele spun exact opusul a ceea ce se intenționează să se transmită (ironizarea, folosirea apelativelor de intimitate în locul celor de distanțare, evocarea unei situații potențiale antitetice - Și eu nu te-am ajutat, nu?; Tu n-
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Duminică-i liturghie, / Nu-mi trebuie, mândră, mie, / După masă merg la joc, / Vezi, mândră, că n-am noroc!"64 Alteori, discrepanța dintre esența semnificațiilor și explicațiile aparente reprezintă pretextul disimulării defectelor omenești, ilustrate, de altfel, în poezia populară, prin antifrază: "Am o mândră ca o floare, / Doarme până-n prânzul mare, / Când îi pomenesc de furcă, / Stinge lampa și se culcă, / Apoi lunea nu lucrează, / Marția ține sărbătoare, / Miercurea-i de fată mare, / Joia-i pentru dobitoace, / Vinerea că nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se atenuează o expresie dură, substituită cu o alta, mai puțin directă: De la adormirea bătrânului ȘtefanVoievod, părintele Moldovei, trecuseră șaptezeci și doi de ani. (M. Sadoveanu); Era calul din poveste, înainte de a mânca tipsia cu jar. Numai pielea și ciolanele. (M. Sadoveanu) Antifraza, figură de stil cu caracter ironic, constă în utilizarea unui cuvânt, a unei lo cuțiuni sau sintagme, cu un sens opus celui denotativ: Răsplata prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. (M. Eminescu); TRAHANACHE: Bravos! Fănică trădător! Frumos!... (I.L. Caragiale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este foarte ușor de definit, ca și antifraza, din figurile vechii retorici. Ea nu spune lucrurilor pe nume; nu întrebuințează însă forma eufemismului, ci, dimpotrivă, folosește tocmai noțiunea contrară, avantajoasă victimei: inteligența. Aceasta este metoda frecventă, ca să nu spunem permanentă, a scriitorului. Iată un exemplu din eseistica lui
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
pildă, preferatul de departe (dintre scriitorii români actuali) al Elvirei Sorohan este Petru Cimpoeșu, al cărui Simion liftnicul ea mărturisește că l-ar fi citit râzând, dar despre care scrie pasaje revelatorii. E drept, Salonul se subintitulează, modest și în antifrază cu DC Enache, Concert de închidere, dar nu văd nici un motiv pentru care cortina să fie trasă, fiindcă plăcerea cu care Elvira Sorohan citește literatură e stenică, dătătoare de viață. La fel e și atitudinea de individualism pregnant, cu personalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și de biologie pură, darwiniană, "cultura spaimei" făcând parte din această cămăruță culturală de substrat, unde mai găsim instinctele sau primitivismul, asocialul și abisalitatea, "domenii" pe care Kierkegaard și Nietzsche le vor resemantiza energetic și dionisiac, ele intrând ulterior, prin antifrază, în recuzita modernismului negativ al secolului al XX-lea, pentru a se exprima prin "țipătul" lui Munch, angoasa lui Kafka, teama de a fi "aruncat în lume" a existențialiștilor sau absurdul lui Camus. Dincolo de aceste expresii să spunem, esențializante ale
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
dublată de percepția valorii ironice a diferitelor apariții din presă. Reținem definiția pe care o dă A. Berrendonner: Ceea ce face ca o propoziție să poată fi folosită antifrastic și ironic este valoarea ei argumentativă. Cu alte cuvinte, nu poate exista antifrază pe un conținut p decît dacă q, la un moment dat în discurs, este în prealabil recunoscut ca argument pertinent în ceea ce privește o alternativă a concluziei, prin r vs non-r (1981, p. 183). Reluăm exemplul prezentat în prima parte: (7) [P7
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
acestei propoziții p sînt trei cărți ale căror titluri ajung la o concluzie opusă non-r: Am o problemă cu mama. Tatăl meu este un căpcăun. Nimeni nu își poate schimba familia. Ironia rezidă din perceperea ambiguității argumentative; predicatele axiologice din antifrază permit abordări argumentative în măsura în care au "ca funcție semantică enunțarea unei judecăți de valoare adusă de însuși locutorul care o actualizează" (A. Berrendonner, 1981, p. 183). Ironia poate fi și un act de metacomunicare. Să luăm un alt exemplu: (8) [P8
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
textual prin ligamentarea enunțurilor de natură ficțională (în terminologia lui Paul Cornea: pseudo, transreferențiale și autoreferențiale). Atunci când Arghezi spune că "domnul Banu ia deodată un aer virginal" sau despre el însuși "sunt, evident, un ingrat", abandonează formularea univocă, glisând, prin antifraza ironică, spre pseudoreferențialitate. El suspendă, temporar, coerența globală pentru a reveni apoi la detaliile lumii obiective (dar subiectiv asumate) într-o incitantă navetă real imaginar real. Enunțul ironic joacă un rol structural și paradigmatic în polemica literară, în mod particular
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ironia își relevă particularitățile atunci când e situată în proximitatea satirei și a parodiei, de care se diferențiază prin anumite particularități. Astfel, satira presupune o ofensivă nedisimulată, direct și explicit asumată, pe când ironia presupune tocmai disimularea atacului sub masca diasirmului, a antifrazei, a litotei etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima, ca o măsură punitivă exemplară de a deconspira și eradica răul, pe când ironistul vizează o discreditare camuflată a țintei, ca joc al inteligenței și expresie a gratuității artistice
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
e strategia, iar ceea ce le apropie e finalitatea: deriziune, batjocură, demascare etc. printr-un generic joc al (di)simulărilor. La Arghezi, atunci când discursul rămâne în cadrele polemicii, singura modalitate de a-l stiliza este gluma (ironia, sub multiplele sale forme, antifrază, parodie, calambur, anecdotă etc.) Legată, psihologic vorbind, de plăcere, ea comportă un "efect de reversibilitate" mereu posibil, devenind "principiu de mișcare indispensabil imaginației" pe care textul polemic arghezian îl valorifică din plin. Gluma are rolul de a neutraliza agresivitatea, chiar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Putem vorbi, la Arghezi, de o capacitate inepuizabilă de contestare, de negare, detectabilă în aproape fiecare text publicistic, în diferite grade de intensitate și într-o diversitate impresionantă de forme, de la un singur rând ce poate exprima dezacordul printr-o antifrază, rătăcit, de pildă, într-un text encomiastic, la nuanțe polemice de fundal, disimulate strategic prin anunțarea altor intenții, până la accese nereprimate de furie și revoltă, în care limba devine materie simpatetică, iar textul un act ritualic de magie neagră. În
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
vreun Brătianu misterios, vreun Rosetti legendar cărora li s-ar putea atribui victoriile și gloria unui conservator modest ca Ștefan cel Mare, unui reacționar împielițat ca Mihai Viteazul, sau meritele reformei lui Mavrocordat la sfârșitul veacului 18-lea?". De remarcat antifraza eufemistică atunci cînd e vorba de liberali și expresia pseudopeiorativă în caracterizarea conservatorilor, pentru un efect ironic garantat. Citarea bumerang face parte, de asemenea, din arsenalul strategic al polemistului, fiind cel mai uzual mod de a discredita raționamentul advers. Cea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
e asemănătoare bulgărelui de zăpadă rostogolit în aval: se consolidează prin adăugare. La Arghezi în schimb, avem de-a face cu ceea ce Monica Spiridon inspirat numea homeopatie polemică: lovituri de grație pe spații restrânse. De aceea, specifice scriiturii parcimonioase, litota, antifraza și oximoronul, ca figuri predilecte ale unei ironii sintagmatice 229, fac parte dintr-un arsenal de luptă neconvențional, marcă a pamfletului polemic arghezian. O falsă aserțiune precum "Știu că domnul N. Iorga se confundă cu nația" ar fi rămas o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
destinat să deschidă lectorului apetența de a se aventura în căutarea sensului real. "Nebunul regelui"254 prefigurează disimularea argheziană prin asteism și diasirm, figurile de bază ale polemicii literare urbane. E un model de pamflet politic care combină ironia prin antifrază și zeflemeaua neagresivă, "glacială și nepăsătoare fața de obiect"255, și care simulează, cu o naivitate perfidă, acceptul ironistului față de deciziile politice ale adversarului său. Doar titlul lasă să se înțeleagă dispoziția ironică a autorului, prin trimiterea la unul din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]