394 matches
-
îmbogățit cu toate „ingredientele” care puteau face rețeta celebră: mizează pe un erou excepțional, îndrăzneț și dornic de peripeții, îi oferă evenimente spectaculoase, periculoase, lasă să alterneze scene de luptă cu unele de dragoste. Intriga este clară, bazată pe scheme antitetice: regelui i se opune cardinalul, mușchetarii domnului de Tréville gărzilor lui Richelieu, Milady doamnei Bonacieux etc. Ceea ce dă farmec și individualizează narațiunea lui Dumas este stilul simplu, neprețios (chiar dacă uneori cam dezlânat) și mai ales plin de umor. În fond
Cei trei mușchetari () [Corola-website/Science/302152_a_303481]
-
empiristă modernă, asemenea lui Thomas Hobbes și Francis Bacon, intelectualul englez a devenit reprezentantul ei când este vorba de disputa empirism-raționalism. Istoria filosofiei se referă în primul rând la John Lock și René Descartes, personalități tutelare ale celor două curente antitetice, care nu rivalizau ca simple doctrine gnoseologice, ci ca veritabile paradigme de raționalitate alternative. Mai puțin cunoscut și comentat este rolul său pe domeniul filosofiei limbajului. Acesta poate fi considerat inițiatorul paradigmei moderne a limbajului-instrument de "organizare" a experienței, și
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
că există o corelație puternică între gradul de monopol guvernamental și corupție, ideea că liberalizarea oferă neapărat un remediu universal prin deschiderea piețelor pentru planul de curățare a competiției este incorectă. În timp ce o economie de piață funcțională este cu siguranță antitetică condițiilor ce duc la corupția politică în măsura în care democrația este sănătoasă, atât liberalismul, cât și democrația sunt simptome ale societății cu corupție scăzută, iar nu, independent de alte variabile, cauzele sale. Așadar impunerea liberalizării asupra unui stat corupt și monopolist este
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
și există dovezi, atât din partea statelor individuale, cât și a Uniunii Europene, că monopolul controlului statului asupra resurselor și îndepărtărilor majore de la principiile pieței cultivă ineficiență, suficiență și corupție. Dimpotrivă, nu sunt motive să credem că procesul liberalismului economic este antitetic corupției politice. Totuși, un astfel de liberalism nu este un obiectiv realizabil în scurt timp pentru unele din cele mai corupte țări din lume, și există dovezi clare că o abordare coercitivă a liberalizării premature poate fi contraproductivă. În orice
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
exploatate de politicienii corupți și oficiali. Acolo unde societatea civilă este slabă, corupția poate apărea în standardele scăzute de conduită profesională și în lipsa garanțiilor pentru consumatori; într-adevăr, însăși noțiunea de consumator ca entitate politică cu drepturi împotriva furnizorilor este antitetică celei de stat corupt și centralizat. Desigur, interstițiile de acest gen sunt mai mari în țările cu grad ridicat de corupție decât în cele cu un nivel scăzut de corupție. Fisurile nu apar pur și simplu totuși, ci sunt create
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
măcar vreun stecker cu prelungitor din vitrina asta./ mi-aș luneca degetele pe pielea lui de plastic alb, dac-ar vrea/și dac-aș avea degete” etc.). În ultimă instanță, farmecul și savoarea acestui monolog sui-generis rezidă tocmai în dispunerea antitetică a termenilor, dozarea lor abilă conducând în final la evidențierea statutului paradoxal, ambiguu, al iubirii într-o lume ca aceasta în care trăim. O antiteză cu pondere substanțială în dezvoltarea monologului este, de pildă, aceea dintre motocicletă și ei (oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
este Îngrijorat de diminuarea spiritului civic decât pentru că vede În el „un element constitutiv al libertății În sensul de stăpânire de sine și de non-dependență În raport cu voința celorlalți” (Spitz, 2001, p. 21). Din această perspectivă, legea și libertatea nu sunt antitetice, legile drepte constituind chiar condiția de existență a libertății, În măsura În care ne feresc de raporturile de dominație. În vreme ce libertatea negativă, Înțeleasă ca absență a interferențelor, nu stabilește raporturi interne Între libertate și democrație, libertatea Înțeleasă ca absență a dominației conferă un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
poate să fie reprezentată în diferite moduri, dar la baza ei rămâne cana de cucută pe care Socrate o bea în închisoarea din Atena și filosofii conducători ai statului, conform programului trasat de Platon. Spațiul marcat de aceste două poziții antitetice s-a populat de-a lungul secolelor cu diferite figuri, ce trebuie înțelese prin referință la cei doi poli amintiți, sau dacă nu, cel puțin la scopul de a-i înțelege cât mai bine. Ce tip de filosofie exprimă aceste
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
conservate ale Levantului și de dulceața erotică a Indiei". Așadar avem a face cu o ambivalență: pe de o parte, o sinonimie a inocenței și simplității, pe de alta, imaginea unei inflorescențe somptuoase a iubirii. O ambiguitate ce ilustrează pornirile antitetice ale ființei omenești, porniri prezente și în creația poetului de care ne ocupăm. Deoarece Nicolae Ionel este, vădit, un poet dual. E bine marcată năzuința sa de homo religiosus, nu lipsit însă de orgoliu, care voiește a propune o Carte
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
pare de o relevanță istorică mai profundă decât multe pagini de demascare sau incriminare, oricât de zguduitoare, scrise de atunci și până acum. Salvat de prăbușirea timpului, "Oktiabr" rămâne martorul mut al neputinței de a schimba istoria. Constituit din imagini antitetice, sensul metaforelor de atunci a căpătat, astăzi, dimensiuni terifiante. Opincilor șonticăind în întâmpinarea istoriei li se opun șenilele cadențându-și impecabila înaintare. împușcăturile care vor "schimba istoria" sunt urmărite de bufnița policandrului, rotindu-și impasibilă capul mecanic. Cavalcada cailor este
Calul și revoluția by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/11945_a_13270]
-
Naiv te-ai născut, naiv ai să mori. Așa o fi ... Oricum, deși nu sînt ceea ce îndeobște se cheamă un credincios, am rugat un Părinte Iezuit de aici să țină o slujbă pentru sufletul prietenului meu Curzio Malaparte care, deși antitetic față de mine, a încercat să mă ajute la nenorocire. Umberto Saba Prezentare și traducere de Doina Condrea Derer
Umberto Saba - Scrisoare către Linuccia () [Corola-journal/Journalistic/2822_a_4147]
-
se pot distinge următoarele tipuri de văi în carst: oarbe, chei, defilee și canioane. Văile oarbe se termină spre avale, la baza unui abrupt, după care se continuă cu un sistem de galerii polietajate. Deasupra acestora se pot observa trepte antitetice. Cheile sunt văi înguste, adânci, cu fundul integral acoperit de apă. Ex: Cheile Râmneților (Munții Trascău), Cheile Nerei, Cheile Bicazului. Când sunt mai largi și mai alungite se numesc defilee. În cadrul lor apar sectoare de luncă și terase înguste (defileul
Relief petrografic () [Corola-website/Science/300770_a_302099]
-
stricta contemporaneitate. Prima mare bătălie din anii comunismului a desfășurat-o în jurul lui Eminescu. Firește, nu de unul singur, găsind sprijin în critici și istorici literari consacrați precum George Munteanu, Edgar Papu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Adrian Marino. Se întâlneau două viziuni antitetice asupra artei: pe de o parte, cea dominantă, fragmentarist/impresionistă, a autonomiei esteticului, de tradiție interbelică lovinesciană, conform căreia nu există punte de legătură între artă și știință. Pe de alta, interdisciplinarii de felul lui Edgar Papu, Solomon Marcus și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Archaeus, spune autorul, este ființa din trei pricini; 1) este în concept absolut (în-sinele); 2) din-sine, generator de lume; 3) este el însuși lumea materială" (p. 30). Unitatea conceptuală a arheului nu derivă din constituția lui, ci din disponibilitatea lui antitetică; el nu este nici spirit, nici materie, transgresează obsedanta dualitate și alcătuiește "cea mai bună dovadă că există o substanță imaterială în Univers". Arheul este locul geometric din care poate fi recuperată ființa în plinătatea sensurilor ei originare, când nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
materie, transgresează obsedanta dualitate și alcătuiește "cea mai bună dovadă că există o substanță imaterială în Univers". Arheul este locul geometric din care poate fi recuperată ființa în plinătatea sensurilor ei originare, când nu era încă surpată de atâtea friguri antitetice, de atâtea disjuncții neîmpăcate ce le-a acumulat în lungul drum filosofic de la vechii greci și până la Kant. Disociată într-o parte fenomenală și alta noumenală, între minte și inimă, pendulând între lumea lucrurilor și a umbrelor, între suflet și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
specificului național" (p. 113). Eminescu numește această stare "moft" (ms. 2258) în mod surprinzător prin anii 1867-1868. "Cea mai comică noțiune românească e moftul antiteză neîmpăcată și în sine atât de ridicolă dintre aparența exterioară și fondul intern. Cel mai antitetic și mai comic caracter e moftangiul. Tartuffe e un moftangiu. Comica excelentă a postulanților din Millo director (piesa lui Alecsandri) consistă întru aceea că sunt moftangii. Toți suspină pentru patrie cu fizionomia cea mai plângătoare de pe lume și toți nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zonele de transparență)". Ultimele capitole (XI-XVI) sunt dedicate aplicării acestei "noi hermeneutici", socotind că "premisele românești principale întru întemeierea doctrinei "noului antropocentrism" transmodern sunt ontologia arheității lui Eminescu, filosofia lui Blaga și cea a lui Noica, teologia Părintelui Stăniloae și antitetica filosofiei lui Ștefan Lupașcu, la care se aliază logica fuzzy [pe românește, logica ideilor vagi n.m., F.D.] a lui Constantin Virgil Negoiță". În aceeași categorie mai sunt incluși, ca noi lecturi, Nietzsche, Mircea Eliade, C.G. Jung, Heidegger, René Girard, Maurice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Virgil Nemoianu devine o armă de luptă împotriva naționalului prin demonizarea gazetarului Eminescu, cel care numise "antitezele monstruoase" din societatea noastră. Echilibrul, armonia și depășirea antitezelor nu poate fi decât transmodernistă pentru că, spune profesorul Codreanu, "transmodernismul se fundează pe antitetică pe care o întrevăd ca filozofie a viitorului", cu o certă pledoarie pentru diversitate și alteritate. Da, asimilarea și omogenizarea nu mai constituie un ideal, însă trebuie să recunoaștem că și în diversitate există potențialul extremismului și al violenței. Într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu se nutrește din ontologia arheității (M. Eminescu), filosofia lui L. Blaga și cea a lui C. Noica, arhetipologia lui Mircea Eliade, gândirea patristică a Părintelui D. Stăniloae (Teologia Dogmatică Ortodoxă, 1978), ontologia stilurilor colective a lui Edgar Papu, antitetica lui Ștefan Lupașcu, transdisciplinaritatea susținută de Basarab Nicolescu ("contradicția este echilibru"). Acestora li se adaugă Svetlana Paleologu-Matta, autoarea unui excelent studiu despre Bacovia din perspectivă existențialistă (1958) și al unuia despre Eminescu (1988) în care a văzut "centrul spiritualității românești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de Guy Scarpetta și Leon Wieselter, unde se afirmă că "dacă admitem că modernismul a adus supremația majorităților, iar postmodernismul pe cea a minorităților, depășirea ambelor forme de oprimare nu poate fi decât transmodernistă, căci numai transmodernismul se fundează pe antitetică pe care o întrevăd ca filosofie a viitorului." (p. 127), iar ca paradigmă larg socială este propus transnaționalismul în ethosul transmodernității. Mai specific, se face apoi trecerea la paradoxurile postmodernismului românesc, care provin din faptul că a existat dintotdeauna o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
națională s-a văzut în mare primejdie. Din acest punct de vedere, Eminescu era un "antinaționalist", căci mărturisea că iubește patria sans frases, naționalitatea vorbită iar nu trăită fiind apanajul demagogilor fulgerați în Scrisoarea III și în articole. Fidel gândirii antitetice, de esență transmodernă, Eminescu sublinia necesitatea echilibrului, în marginile adevărului, dintre național și cosmopolit, pretenția celui din urmă de a suprima ceea ce e național însemnând imposibilitatea de existență a cosmopolitismului însuși" (p. 67). Spre lauda sa, Theodor Codreanu merge până la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
transmodernă", apelând la "doctrina echilibrului între antiteze, a lui Ion Eliade Rădulescu, preluată și îmbogățită de Eminescu, apoi continuată în secolul al XX-lea, de Mircea Eliade și Stefan Lupașcu, creator nu atât al logicii dinamice a contradictoriului..., ci al antiteticii (Basarab Nicolescu), și tocmai de aceea considerat un filosof pentru mileniul al treilea. Lupașcu a avut marele avantaj că a îmbinat organic marea tradiție mitică a Europei cu descoperirile majore ale științei secolului al XX-lea, între care și principiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un filosof pentru mileniul al treilea. Lupașcu a avut marele avantaj că a îmbinat organic marea tradiție mitică a Europei cu descoperirile majore ale științei secolului al XX-lea, între care și principiul complementarității al lui Niels Bohr" (p. 22). "Antitetica" este nucleul viziunii pe care Theodor Codreanu o îmbrățișează. În optica "antiteticii", Theodor Codreanu procedează la înțelegerea operelor literaturii și la denunțarea efectelor procustiene ale "corectitudinii politice". Cartea Eminescu incorect politic, conține articole, studii și eseuri de istorie și critică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a îmbinat organic marea tradiție mitică a Europei cu descoperirile majore ale științei secolului al XX-lea, între care și principiul complementarității al lui Niels Bohr" (p. 22). "Antitetica" este nucleul viziunii pe care Theodor Codreanu o îmbrățișează. În optica "antiteticii", Theodor Codreanu procedează la înțelegerea operelor literaturii și la denunțarea efectelor procustiene ale "corectitudinii politice". Cartea Eminescu incorect politic, conține articole, studii și eseuri de istorie și critică literară scrise cu preocupare conceptuală și stilistică, în care se contracarează interpretări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
numi „orientarea subiectivă” a conștiinței. Dualismul acesta constituie o lege imanentă și ireductibilă a ființei noastre care poate Într-un mod arbitrar, În virtutea structurii sale originare, să se orienteze Înspre una sau cealaltă dintre cele două direcții. Aceste două principii antitetice fundamentale sunt valabile și legitime, atât unul cât și celălalt, pentru că fiecare dintre ele cuprinde și domină pe celălalt fără ca, totuși, să reușească să-l excludă definitiv, și asta deoarece, de vreme ce există o Încrucișare a punctelor de vedere, unul este
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]