59 matches
-
sau cognitiv, ca un sufix colectiv să tindă spre conotații peiorative: tratarea globală a unor ființe care pretind respectarea individualității lor e percepută adesea ca un act de depreciere. Mecanismul se verifică cel mai ușor în cazul unui tip de antonomază: folosite la plural, ca substantive comune, numele proprii - ionești și popești, verdeți sau vadimi - implică frecvent o devalorizare. Sufixul colectiv -ime are în română un potențial ironic depreciativ, care nu se activează totdeauna, dar nici nu poate fi trecut cu
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
acest spațiu urban propice își pot afirma adeziunea la principiul libertății artei și pot da saltul în irealitatea stimulativă, bântuită de fantasma kafkiană a dedublării, zămislitoare de acele alcătuiri suprarealiste numite odradek sau golem. Praga a devenit „orașul lui Kafka”, antonomază ce se pune în evidență (fie și de o propagandă turistică vulgarizatoare, care transformă orașul într-o „Kafkapanoramă”, după cum remarca același Vila-Matas), mai cu seamă la momente aniversare, cum este în acest an, desemnat anul Kafka, împlinirea a 130 de
Franz Kafka în literatura spaniolă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3018_a_4343]
-
jos = 'working like a beaver' (habsurd.weblog.ro). Cum se vede din unele citate de mai sus, numele propriu Berilă este scris destul de des fără majusculă inițială; pentru cei mai mulți vorbitori, el a devenit un fel de nume comun, format prin antonomază, desemnînd un ins generic, prototipic; la această percepție contribuie forma numelui, cu finala -ilă, specifică unor porecle - Urechilă, Cocoșilă - și evocînd chiar personaje (comice) de basm: Setilă, Flămînzilă etc. În prima ediție din Dicționarul de argou al limbii române al
"Cît berilă" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7873_a_9198]
-
p. 261). Nu sunt, desigur, singurele „tipuri bucureștene” (așa îi numește autorul pe bizarii care fac vogă și care întrețin folclorul urban al orașului). Galeria de protagoniști e impresionantă. De la mai cunoscutul Cilibi Moise la Chimiță (care a supraviețuit prin antonomază), Ibric sau Bărbucică. Nu s-ar fi putut ca Hilariopolisul să nu adăpostească asemenea personaje carnavalești. Chiar și oamenii de vază ascund câte un Mr. Hyde pus pe farse. Diurnul și echilibratul C.A. Rosetti devine, în astfel de momente
O altădată căptușită cu totdeaună by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2611_a_3936]
-
în egală măsură poeți și oameni politici. Și poeții care n-au făcut niciodată politică? Situația ar trebui examinată îndeaproape și în orice caz non raggionam di lor, ma guarda e passa! Și sunt alții, cei mai ticăloși, intelectualii prin antonomază, tehnicienii, savanții, filozofii. La 28 iunie 1835, Mazzini îi scria Judithei sale: „Cât despre mine, las totul și mă reîntorc în individualitatea mea, mustind de amărăciune pentru tot ce iubesc mai mult, de dezgust față de oameni, de dispreț față de cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
limbajului vremii evocate. Registrul stilistic argotic este utilizat în literatură ca resursă de înnoire a limbajului în caracterizarea unor personaje/a unui grup social închis - elevi, studenți, militari, deținuți. - Expresivitatea artistică a termenilor argotici: creează figuri semantice (metafora, metonimia, eufemismul, antonomaza etc.) prin sensurile noi atribuite unor cuvinte din limba comună, unor regionalisme, arhaisme, neologisme, generând un limbaj codificat. „Întro măsură definitorie, metafora este cea care dă argoului tenta de limbaj energic, voluntar, penetrant și incisiv“, iar „Bogăția metaforei argotice se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
119 Relația dintre om și codru (respectiv arbore) nu este constantă, liniară, uneori este antinomică, în funcție de trăirea sentimentului. În acest caz, dialogul dintre om și codru se bazează pe un paralelism negativ ("nimic nu ți-oi strica / Numa-o creangă"); antonomaza ("măria-ta") din adresarea directă inițială este înlocuită de perechea de epitete descriptive ("uscat / gol") care prezintă refuzul găzduirii: "Teiule, măria-ta, / Lasă-mă la umbra ta, / Lasă-mă la a ta umbră, / Pe mine și pe-a mea mândră
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
comunicare particular. Cuvintele care circumscriu lexicul politic reprezintă, în mare parte, elemente ale vocabularului comun, a căror polisemie include unul sau mai multe sensuri legate de referențialul politic, de obicei sensuri secundare, dezvoltate prin metaforizarea unor cuvinte comune sau proprii (antonomază). În zona denominației sau a referinței politice, sunt atrase unități lexicale care aparțin unor câmpuri semantice variate, mai vechi sau mai recente, precum și elemente ale lexicului altor domenii de cunoaștere și comunicare, în special din cel economic, administrativ, juridic și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un anumit punct de vedere, „cerul” este bolta cerească; dar termenul este sinonim și cu tot ceea ce este „deasupra” pământului (să ne amintim de titlul mitului En¿ma eliș, „Când sus”, adică „deasupra șpământuluiț”). În acest sens, cerul este, prin antonomază, sediul, regatul zeilor, având În vedere și faptul că singurii considerați pe deplin zei sunt zeii cerești. Zeitățile cele mai mari și mai venerate aparțin cerului. Trebuie, de asemenea, subliniat că semnul cuneiform - chiar și pictograma primitivă era o stea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]