122 matches
-
a plăcut mai mult o domnișoară drăgălașă într-un fel de suită de dansuri românești. Nu știa cine o fi, căci nu se îndurase să cumpere program, vânzătoarele fiind cucoane mari, care pretindeau cine știe ce sume în folosul societății lor. În antract se întîlni cu Grigore Iuga și se retraseră într-un colț al vestibulului să fumeze o țigară. Titu era încîntat și căuta să-l convingă pe Grigore, parcă I-ar fi bănuit de altă părere, că iată, lumea bună a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
amabil și totuși detașat, prefăcîndu-se că nu-i vedea lacrimile alunecîndu-i lin pe obraji. - Noapte bună, Vasile, se adresă portarului. Iartă-ne că am cam întîrziat, adăugă strîngîndu-și din nou fularul în jurul gâtului. Nu prea m-am simțit bine în antract. M-a luat cu frig. A venit deodată toamna!... După ce rupseseră pânzele de păianjeni cu suluri făcute la repezeală din ziare vechi, încercaseră să scuture praful de pe capacul lăzii. Dar curând, Ieronim își dădu seama că praful se lipise ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îl susține în diminuarea deliberată a tragismului sau, mai degrabă, a imaginii suferinței pe care o lasă spre a fi întrevăzută. Prima parte a cărții cuprinde douăzeci și două de elegii, iar cea de-a doua începe cu Elegia 23 - antract cardiac, care constituie summumul volumului și pe care am avut plăcerea și onoarea de a o auzi de câteva ori, inclusiv în cadrul lansării cărții, la Câmpina, în lectura autorului. Aici, scriitorul își disecă - asemenea unui chirurg, dar poate cu și
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
asupra ei. Era frumoasă, exotică, decorativă, pretutindeni stârnea admirație. M-am prefăcut că nu observ pe Mihaela, palidă și modestă în rochia ei simplă de seară. Se făcuse mică de tot, în fotoliu, ferin-du-se să n-o descopăr. După primul antract locurile lor rămaseră goale. Plecase cu bărbatu-său, nereușind să reziste până la urmă în vecinătatea mea și a polonezei. Mi-am frecat mâinile cu o satisfacție diabolică. În noaptea aceea am chefuit până în zori. Reușitele acestea mărunte îmi gâdilau, nici
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
care nu-și termină cartea devine oare mai puțin sexy? Să existe cumva un blocaj psihologic Între el și Delphine? Trebuia oare să admită că, după un sfert de secol de isprăvi sexuale, cei doi parteneri aveau nevoie de un antract? Delphine Îl dorea mai puțin? O dorea el mai puțin? Era cumva un semn de Îmbătrînire sexuală? Va merge oare Într-o bună zi la medic ca să-l implore să-i pună implanturi cu silicon În penis? Existau chiar implanturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe care n-am putut s-o evităm. Nici unul, nici celălalt n-a fost atît de șiret Încît să poată ghici că cearta noastră se va sfîrși prin moarte. Cu ochii Închiși, nu părea că doarme, ci că așteaptă ca antractul să ia sfîrșit și să Înceapă filmul. Îi cunoșteam bine expresia aceea pe care o avea cînd se concentra ca să nu se enerveze din cauza publicității. Nu redeschidea ochii decît În momentul cînd Îi făceam semn cu cotul pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
zece cuvinte schimbate la fiecare întîlnire, nu mai mult. Priviri calme. ritual. scuar izolat de lume. Un adăpost antiatomic la suprafață. Bănci proaspăt vopsite. spațiu hipnotic”. am mai stat pe bancă vreo jumătate de oră sperînd, ca un spectator după antract, că partea a doua a spectacolului va fi mai palpitantă. Dar nu, oamenii continuau să iasă în același ritm, să se plimbe în același ritm, să se vadă spunîndu-și probabil exact aceleași cuvinte. Cînd m-am ridicat de pe bancă, oarecum
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
luptător viteaz, „înarmată” cu un storcător și cu un bătător de ceai și înconjurată de „oastea” băutorilor de ceai! Ce bătaie de joc la adresa pieselor no „cu fantome de războinici”! Șirul exemplelor ar putea continua: multe interludii ky:gen, veritabile antracte între piesele no, îndeplinesc funcția de dubluri parodice, construite deseori pe deriziunea explicită a unei versiuni tragice. De pildă, este cazul ky:gen-ului Makura monoguru, care tratează parodic tema bătrânului împins la sinucidere de o iubire care i-a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întrerupe acest transport misterios dinspre scena deja prea vie. Cere îngăduință pentru incident cu impetuozitatea unui actor de rasă, Alexa Visarion, regizorul spectacolului. Lumina murdară din sală se revarsă peste scenă și publicul se desprinde cu greu din încremenire. După antract, în rolul lui Trigorin apare Alexa Visarion însuși, cu chipul lui de profet rus și de fermecător. Nina Zarecinaia semnalizează în obraji o ardere foarte puternică. Descopăr acum ce senzuală e, ce frumoasă, n-o văzusem. Spectacolul se încheie cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
detașat, prefăcându-se că nu-i vedea lacrimile alunecându-i lin pe obraji. Noapte bună, Vasile, se adresa portarului. Iartă-ne că am cam întârziat, adaugă strângându-și din nou fularul în jurul gâtului. Nu prea m-am simțit bine în antract. M-a luat cu frig. A venit deodată toamnă!..."10 Eliade narează întreg episodul evocând imagini, gesturi și sunete. El decupează imagini din spațiul-timp al narațiunii și ne obligă să observăm detalii sau întârzie o apariție prin vocea care se
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
plan al tabloului, chipul femeii întreținând o relație metonimică cu el. În aria senzualității Jugendstil intră și gestul cochet sau zâmbetul enigmatic al acestor femei-flori, al căror chip își face cu greu loc din tapiseria vegetală. Desenele acuarelate, servind drept antract panourilor decorative, relevă finețea compozițiilor, punând în evidență virtuozitatea liniei și capacitatea pictorului de a lucra pe suprafețe întinse. Desenul alunecă spre o "scriitură artistă", tendință cultivată de Art Nouveau, conferind picturii virtuozitatea scriiturii decorative, fapt care duce la asimilarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
spune că judecata s-a încheiat; a izbîndit un anume aspect al mioritismului, acela al acțiunii. În acest punct poate fi reținută relația pe care o face Ioan Șt. Lazăr între Arjuna și păstorul carpatic (Bhagavad-Gità și Miorița, în revista „Antract”, nr. 1, 2008, p. 10). Zeul Krșna l-a îndemnat pe Arjuna, aflat într-o situație dilematică, să acționeze pentru împlinirea legii universale (Drahma), ca finalitate a împăcării supreme; dincoace s-a pronunțat, cu discreție, tot o divinitate, dar mai
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
limba daneză, Mioritsa, tipărită de Kristoffer Nyrop în anul... 1885, în volumul Romanske mosaiker (Reitzel, 1885, Kobenhaven), pe care o încredințăm cititorului român pentru a-și astîmpăra curiozitatea și mîndria... patriotică. (Ion Filipciuc, O traducere uitată a Mioriței. În revista „Antract”, Focșani, nr. 1, 2008, p. 7) Sub titlul Miorița străbate lumea, Ion Filipciuc publică un masiv volum cuprinzînd traduceri ale celebrei poeme române în multe limbi ale planetei. Lucrarea este editată la Cîmpulung Moldovenesc (Biblioteca „Miorița”) și și-a făcut
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Surdina scenei plutește în descântecul naiv al mahalalei cu muzicalitatea ei elegiacă și farsele saltimbancilor iuți și tandri. Când se aprinde lumina pentru pauză, stăruie o stânje neală vinovată. Invitații își regăsesc însă repede vioiciunea, forțează exagerările, elogiul. Entuziasmul - în antract - rămâne, totuși, zgârcit. Se aud prin colțuri disertații despre amestecul de prospețime și trivialitate al acestei arlechinade, despre poezia prohibiției anilor ’30... Devine vizibilă, în sfârșit, și perechea din tren : cavalerul își plimbă chipul spuzit de coșuri dintr-o parte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca un aluat pus la dospit, În procesul contemplării, imaginile cresc și capătă volum. La această umflare contribuie În primul rînd juxtapunerea celor două imagini diferite. Funcțional vorbind, kireji, pauza dintre cele două părți ale poemului, nu este doar un antract, o suspendare a cursivității textului pentru a-ți trage respirația, ci praful de copt, drojdia de bere care-l face să crească. Despre juxtapunere vom vorbi Însă cînd vom aborda nivelul imagistic la poemului. Există Însă și În text asemenea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de a accentua pateticul, în măsura în care compătimește nefericirile eroului. "Corul trebuie să aibă rolul unui actor și funcția sa personală. Să nu cânte în antracte nimic care să nu-i fie util subiectului sau să nu-i fie adaptat pe măsură. Lui îi revine misiunea de a lua partea celor buni și de a da sfaturi ca un prieten, de a-i modera pe cei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Al Treilea Discurs: "Reprezentația durează două ore, și ar semăna perfect, dacă acțiunea pe care o reprezintă nu ar cere mai mult pentru a fi reală." Un mijloc comod preconizat de teoreticieni pentru a păstra iluzia constă în situarea pe timpul antractului, perioadă a cărei durată spectatorul nu o măsoară decât confuz, a timpului excedentar. Este preferabil ca elipsele temporale situate între acte să fie aproximativ de aceeași durată. "Mai consider, scrie Chapelain în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
formulate, după cum am văzut, de Aristotel, ci adăugate de comentatorii italieni. El preconizează numai să se aleagă, pentru buna funcționare a scenei, o acțiune care să se desfășoare într-un interval de timp destul de scurt și să sugereze situarea în antracte a elipselor temporale. "Inutil să limităm acțiunea la o singură rotire a soarelui, chiar dacă este conform sfatului lui Aristotel; (...) ea să nu dureze totuși decât un interval de timp foarte scurt, în afară de cazul în care poetul scrie o istorisire ce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
platou, el nu și-a dat osteneala să teoretizeze, dar ne-a dezvăluit întâmplător, într-o replică, punctul său de vedere. În Poveste de iarnă, la începutul actului IV, pentru a explica publicului că s-au scurs șaisprezece ani în antractul care desparte actul III de actul IV, el arată timpul sub forma unui personaj alegoric, și-l face să pronunțe, sub formă de prolog, următoarele cuvinte: "Timpul. Eu care unora le plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât bun simț. Orice act inutil și fără nerv trebuie să fie suprimat: numai întinderea acțiunii trebuie să determine lungimea actelor." În Discursul despre poezia dramatică, în capitolele XIV și XV, intitulate " Despre diviziunea acțiunii și despre Acte" și "Despre Antracte", Diderot preconizează să dea câte un titlu fiecărui act, sfat pe care îl vor folosi romanticii. Acest mijloc de a asigura unitatea actului și de a repartiza în mod egal acțiunea între diferitele acte, îi apare mult mai eficace decât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actele, ar fi făcut un serviciu celor moderni, care nu s-ar fi abținut să nu-i imite; iar caracterul actului odată fixat, poetul ar fi fost obligat să-l ducă la îndeplinire." (Discurs despre poezia dramatică, capitolul XV, "Despre Antracte") Dacă teoreticienii dramei păstrează unitatea de acțiune, ei condamnă în schimb unitățile de loc și de timp, ca o constrângere inutilă care nu poate decât să întrerupă desfășurarea acțiunii sau să o păteze de neverosimil. Louis-Sébastien Mercier citează libertatea temporală
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Shakespeare. Pe când în teatrul elisabetan, schimbările de loc, frecvente, pot opera îndată ce există o modificare a tabloului de configurație a personajelor, adică de îndată ce există intrare și ieșire, Mercier cere ca schimbările de loc să "nu se petreacă decât în antracte, niciodată în altă parte". El îi pune față în față, în nenumărate rânduri, pe Shakespeare și pe Voltaire, comparând în special cele două tragedii ale lor despre Cezar 27 pentru a arăta inferioritatea celui de-al doilea, care nu a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu fie ghicit; care să țină loc de răspuns, și aproape totdeauna la începutul scenelor." Autorii de drame, deveniți de acum înainte regizori potențiali, încep atunci să consemneze jocurile de scenă în sânul dialogului și chiar să noteze "jocuri de antracte" mute, precum Beaumarchais în Eugénie, lucru asupra căruia se explică în lunga didascalie care separă primele două acte. "Acțiunea teatrală nefăcând pauză niciodată, m-am gândit că am putea încerca să legăm un Act de cel care-l urmează printr-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nefăcând pauză niciodată, m-am gândit că am putea încerca să legăm un Act de cel care-l urmează printr-o pantomimă care ar întreține, fără să o obosească, atenția spectatorilor, și ar indica ceea ce se petrece în spatele Scenei în timpul Antractului. Am desemnat-o între fiecare Act. Tot ceea ce tinde să acorde veridicitate este prețios într-o Dramă serioasă, și iluzia depinde mai curând de lucrurile mărunte decât de cele mari." Diderot, care aruncă asupra teatrului o privire de pictor, fixează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Beaumarchais și Diderot, Lessing acordă o mare importanță muzicii scenei. "Cum orchestra, în teatrele noastre, ține cumva locul teatrului antic, oameni cu bun gust și-au exprimat de mult timp dorința ca muzica executată înainte și după piesă și în antracte să aibă mai multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]