308 matches
-
origine antroponimul ”Diaconu”; Dobricea vine de la antroponimul ” Dobricea” - întemeietorul așezării; Linia - în linie, de-a lungul drumului; Băești de la antoponimul ”Băescu” - posibil întemeietor al așezării; Străchinești de la antroponimul ”strachină”; Turburea de la pârâul cu același nume cu apă tulbure; Țuțuru de la antroponimul ”Țuțuru”; Valea Grădiștii este un toponim geomorfologic care indică o așezare întemeiată pe o vale în apropierea cetății; Obislavul de la hidronimul ”Obislavul”- cuvânt de origine slavă. ( Eugen Petrescu, Vâlcea - Țara lupilor getici sau Ținutul Vâlcilor. Călător prin istoria milenară a
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
întreținut relații comerciale atât cu vikingii cât și cu bizantinii. Kievul, viitoarea capitală a statului kievean rus, a fost fondată cel mai probabil prin secolele al V-lea-al VI-lea (probabil din inițiativă hazară, numele fiind probabil amintirea unui antroponim hazar), fiind inițial o fortăreață care controla traficul pe Nipru prin vama pe mărfurile către și dinspre Imperiul Bizantin. Multe alte orașe au fost contruite în următoarea jumătate de mileniu. În secolele al VIII-lea și al IX-lea, unele
Slavi estici () [Corola-website/Science/299150_a_300479]
-
a fost atestat la 13 martie, 1495. „Hodco Pascan a fost miluit cu pămîntul de pe Ichel cu heleșteu la fîntînă, Pașcani”. La 1824, 14 iulie - jaloba țăranilor din satul Pașcani, ținutul Orhei contra boierului Corcevschi. Denumirea satului Pașcani provine din antroponimul Pasco, Pascan. Satul Pașcani este o localitate în Raionul Criuleni situată la latitudinea 47.1672 longitudinea 28.8325 și altitudinea de 82 m față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea orașului Criuleni. Conform recensământului din anul 2004, populația era
Pașcani, Criuleni () [Corola-website/Science/305157_a_306486]
-
germanica astăzi stinsa, care era vorbită îndeosebi de burgunzi, provenită din "germanica orientala", iar aceasta din "germanica comună". Există o ezitare în clasificarea acestei limbi între limbile germanice orientale și limbile germanice occidentale. Această limbă este puțin cunoscută, în afară de câteva antroponime și câteva toponime. Termenii dialectali care ar putea să provină din burgunda nu sunt prea diferiți de cei din alte limbi germanice vecine. Influență burgundei asupra evoluției distincte a francoprovensalei din Gallo-Romania este și ea discutată.
Limba burgundă () [Corola-website/Science/332826_a_334155]
-
Poloniei, datat la Liov la 19 septembrie 1442, unde găsim un pan (din slavă, domn, adică un boier) „Stanciul Bahaetskîi”. Acel Stanciu ar putea fi din Buhăiești, cum nu se mai cunoaște decât un Bugaiciouți, pe Răut, derivat de la același antroponim. Revenind la zapisul din 1599-1600, se poate întrevedea situația satului cu măcar jumătate de veac înainte, adică pe la mijlocul secolului al XVI-lea, când Alexandru Lăpușneanu trebuie să-l fi întărit pe Văscan pârcălabul asupra a jumătate din sat, transmisă apoi
Buhăiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301867_a_303196]
-
cel puțin, există o mare dispersie de personaje cu numele de Fejervizy, pe care le întâlnim în comitat, ori în Banat, și care, după toate probabilitățile, nu sunt înrudite decât prin strămoși îndepărtați. Se poate observa o bună conservare a antroponimelor românești la nivelul secolului al XVI-lea (Gligul, Iovănuș, Iovan, Stoica, Serban, Tudor), cu soții din același mediu (Neacșa, Romana). În secolul al XVII-lea, situația s-a schimbat radical. Poate fi constatată cu prilejul unor casătorii cu membri din
Râu Alb, Hunedoara () [Corola-website/Science/300556_a_301885]
-
Armanca este un sat din cadrul comunei Vasileuți din raionul Rîșcani Republica Moldova. Sautul a fost întemeia la mijlocul secolului XX. Numele localității provine de la antroponimul Armanu (un fost moșier al locului) sau din entonimul armanu/armeanu. Așezarea nu a vut niciodată o dezvoltare însemnată. La recensământul populației din 1959 populația era alcătuită din 13 bărbați și 17 femei, în 1970 - 5 bărbați și 7 femei
Armanca, Rîșcani () [Corola-website/Science/305934_a_307263]
-
dialectul săsesc "Ärkeden, Ârkeden, Arkedn", în , în ) este o localitate în județul Mureș, Transilvania, România. Așezarea este situată între localitățile Saschiz și Beia și are denumirea germană "Arkeden", nume care ar putea proveni de la toponimul maghiar "Erked" sau de la un antroponim germanic ("Archo" sau "Ercho"). Numele de Archita este prima oară menționat în anul 1356 sub forma "Ercud". Localitatea a fost fondată de sași în preajma anului 1200, după strămutarea coloniștilor secui care ocupau aceste meleaguri. Se presupune că primele fortificații ridicate
Biserica fortificată din Archita () [Corola-website/Science/326689_a_328018]
-
români (96,87%). Pentru 2,93% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,76%). Pentru 2,93% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Denumirea localității își trage obârșia din antroponimul «Iordache» + sufixul -an(u) cu valoare posesivă. Patronimicul respectiv apare în documentele secolului al XVII-lea (23 mai 1641, dar și 20 august 1647 și 18 septembrie 1653) când drept "«Iorgachi vornic din Bătești-Ph.»", care ar fi ctitorit mânăstirea Suharet
Comuna Iordăcheanu, Prahova () [Corola-website/Science/301683_a_303012]
-
și Transilvania, însă stăpâneau încă teritoriul românesc. Mărturiile martorilor oculari sunt înfiorătoare în privința năvălirii mongole, descriind masacre. Urme ale treceri lor pe meleagurile române se văd în toponimie: Munții Tătaru Mare și Tătarul Mic, localități că Tătarcă, Tătărași, Bug, sau antroponime - Tătărescu, Mârza, Mârzac. Termenul de „bir” provine din turanică datorită prezenței tătarilor, ce i-au supus pe români la plata unor dări grele. Călugărul Rogero de Puglia, autorul scrierii "Carmen Miserabile", a lăsat mărturii despre trecerea mongolilor prin cetatea Oradea
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
și au vorbit limbi înrudite, însă opiniile sunt împărțite în privința apartenenței unul din grupurile familiei de limbi indo-europene, kentum ori satem, opinile nu concordă, dar par să existe mai multe argumente în favoarea celui dintâi. Limbile ilirice sunt cunoscute numai prin antroponime și toponime și denotă o mare abundență de vocale și prin sonoritate. După o perioadă lungă în care s-a discutat, în istoriografie, despre gradul de apropriere între graiurile ilirice și cele tracice, este precumpănitoare concluzia că au fost pronunțat
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
antică pînă târziu, în epoca română, cănd unele izvoare îi localizează, pe agatârși, împreună cu alte popoare dispărute la acea vreme (dar menționatee în texte în virtutea tradiției), undeva în spațiul eurasiatic (Dion. Perieg. 310-319; Ptol. Geogr. III, 10 și alții). Că antroponim, numele de Agathyrsos apare în unele inscripții din sec. 1-2 e.n. din Italia (CIL XV, 461-470; CIL XIV 2161 și altele) poate, în amintirea legendarului fiu al lui [Heracles]. Numele celei mai vechi populații consemnate în Transilvania, Agathirsoi (i) înseamnă
Agatârși () [Corola-website/Science/299950_a_301279]
-
Giacăș, mai demult "Geacăș, Giacoș, Giacheș" (în dialectul săsesc "Gogeschderf", în , în ) este un sat în comuna Alma din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de nord a județului, în Podișul Târnavelor. Numele Giacăș provine din antroponimul german Jakob, satul lui Iacob . În Transilvania medievală au existat și alte sate care au purtat oiconimul Jakobsdorf: Iacobeni (județul Sibiu) și Sâniacob (județul Bistrița). Din 1337, când cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
1793 și aceea zidita de locuitori. Poate că documentele nu reușesc totdeauna să spargă negura timpului. Faptul că biserică din Barcă are același hram cu ctitoria voievodala de la Curtea de Argeș ar putea să însenineze gândul. Numele satului Zorleasca are la bază antroponimul Zorilă la care s-a adăugat sufixul vechi românesc, cu sens posesiv ești. Se continuă ideea că satul formă o comunitate, avea un reprezentant care participă , ca martor, la vinderea sau cumpărarea terenurilor de către vecini, pentru că acestea să nu lezeze
Valea Mare, Olt () [Corola-website/Science/302027_a_303356]
-
localității, a fost atestat documentar cu 418 ani în urmă, mai exact la 29 mai 1589, în timpul domniei lui Mihnea Turcitu. Dacă atestarea satului este clară, în ceea ce privește denumirea sa, există mai multe variante. Unii cercetători cred că ar fi un antroponim de la numele unui om Dobrin- Dobre, alții cred că denumirea se trage din slavonescul "dobrii" care înseamnă om bun. Ambele variante au fost adoptate de localnici pentru că oameni buni sunt în sat, dar și Dobrini. Dilema numelui satului a fost
Comuna Iancu Jianu, Olt () [Corola-website/Science/301983_a_303312]
-
A. Philippide și Eugen Lozovan consideră că in limba română, cuvântul "baranga" vine din mediul bizantin și se referă la varegi. Se dau și termeni derivați în toponimia românească: Baranga, Baranca, Bărangi și Barangești. Cuvântul Bărăgan este de asemenea un antroponim
Varegi () [Corola-website/Science/306978_a_308307]
-
pe Dunăre; numit după Sf. Gheorghe ("san Giorgio"), patronul orașului lor natal. de la slavul "gora" (munte) și râul „Jiu” („Jiul de munte”) posibil din "har" ("deal" sau "munte" în limbile semitice și turcice, vezi Ağrı) de la orașul Hunedoara, compus din antroponimul Honod + magh. "vára" („cetatea lui”), vezi de ex. Timișoara posibil de la triburile numite "Iașii sau Iazygii" care locuiau temporar în regiune în secolul XII. denumire de origine slavă probabil compus din "Mara" (origine traco-dacică: "stâncă", înrudit cu „mal”) și "Mureș
Listă de etimologii ale județelor României () [Corola-website/Science/297447_a_298776]
-
6%) și penticostali (1,47%). Pentru 6,71% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Zona orașului Comănești a fost locuită încă din perioada neolitică. Rămășițe din această perioadă au fost găsite în satul aparținător Vermești. Numele orașului vine de la antroponimul "Coman", cu sufixul "-ești." Acest tip de derivare indică faptul că locul era ocina (moștenirea) urmașilor unui Coman. Relația cu neamul cumanilor este improbabilă, "cumanii" ocupând alte regiuni ale țării. Prima atestare documentară a orașului Comănești este din anul 1409
Comănești () [Corola-website/Science/296996_a_298325]
-
Victor Pop 287 Vâlcea 297 Emilian Apostolescu 299 Ioan Șt. Popa 310 Marin Urzică 324 Constantin Veleanu 329 Vrancea 345 Costică Budu 347 Nicolae Burlui 353 Nicolae Munteanu 360 Teofil Vasile Neculăiță 368 Fotografii 373 Prezentarea autorilor 379 Index de antroponime 381 Index de toponime 387 Confesiuni din noaptea detențieitc "Confesiuni din noaptea detenției" Colegii mei mai tineri, de profesie istorici, Încearcă o trăire unică În felul ei, aceea de a Înregistra mărturii din fostul spațiu concentraționar, experiențe carcerale ale celor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ortodoxe rămase în afara controlului turc, inclusiv spre Țara Românească și Moldova. În acest sens, revelatoare este și apariția în documentele interne moldovenești, la fel ca și în cele muntenești, încă din prima jumătate a secolului XV, a unor toponime și antroponime derivate din bulgari, șchei, și sârbi 22. Există, de altfel, mențiuni documentare privind mișcări demografice dinspre sud spre nord în timpul ostilităților militare din Balcani la sfârșitul secolului XIV și începutul veacului următor 23. Însăși trecerea în Țara Românească a unor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o pădure pe o întindere de 136 ha”. Urcăm spre Fetești, sat ce aparține comunei Scobinți, așezat pe dealul Fetești(cu altitudini de peste 100 m), în dreapta râului Bahlui. Este o așezare atestata în anul 1646, al cărei nume provine de la antroponimul Fetea. Legenda spune că acest Fetea avea o vie, frumos îngrijita, cu soiuri alese, din care s-a obținut vestită Feteasca. Un document de la Moise Movila Vodă, datat 9 iulie 1631, foarte expresiv în ceea ce privește proprietatea particulară a domnului, de care
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
de vită / 110 4.5.3. Brânduș, copilul din flori, și "fata căpitanului" / 113 4.5.4. Thecla, "Sf. Dumitru", și recuperarea identității unui farseur / 115 4.6. Desacralizarea numelui și pierderea identității. Semnul călăuzitor / 119 4.7. Toponime și antroponime epifanice. "Eșecul referinței" / 128 4.8 . Nume proprii și mitologie românească / 134 4.8.1. Pe strada Mântuleasa / 134 4.8.2. Șanțurile / 151 4.9. În curte la Dionis: În căutarea numelui pierdut / 154 4.10. Numele sfânt. Meșterul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
noțiunea de semnificație nu li se aplică. Funcția numelui propriu este identificare pură: a distinge și a individualiza o persoană sau un lucru cu ajutorul unei etichete speciale" (tr. m.)67. Cu toate acestea, specifică autorul, orice nume propriu, toponim sau antroponim, poate să se încarce de semnificație la fel ca alte cuvinte ale textului. Proprietatea limbajului poetic este de a fi motivat, "finalizat", adică se înlocuiește complementaritatea arbitrară a semnificantului cu semnificatul, cu o solidaritate necesară. Deoarece numele propriu este, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Imagini livrești formate din nume proprii în opera lui Negruzzi, Observații asupra numelor de persoană din Craii de Curtea-Veche, Valori stilistice ale numelor unor personaje din basme, Onomastica operei "Românii supt Mihai Voievod Viteazul"), explicarea volumului mic de preocupări dedicate antroponimele din textul literar prin folosirea predilectă a numelor proprii obișnuite și dobândirea caracterului de simbol a numelor tocite prin uz (Elena Lința, Realitate și ficțiune în onomastică), explicarea diferitelor variante antroponimice de desemnare ale unui personaj (Alexandra Medrea-Danciu, Odysseus-index și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în text, el nu mai este o "copie a sistemului onomastic din limbă", ci "purtătorul unor semnificații derivate, care vor coincide, măcar parțial, cu semnificația generală a scriiturii"163. Opoziția realonim/simbonim pe care Mariana Istrate o utilizează în cazul antroponimelor se dovedește funcțională și în situația toponimelor pe care dihotomia spațiu real/ficțional le clasifică în reperabile, atestate și inventate. Toponimele contribuie la "crearea spațiului ficțional, întărind autenticitatea și verosimilitatea acestuia"164. În cazul antroponimelor atestate definite ca "toate acele
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]