60 matches
-
Materiale și cercetări dialectale", în 1960 și, respectiv, în 1983. Continuând cercetările de onomastică pornite, în trecut, de Nicolae Drăganu, Ștefan Pașca, Vasile Bogrea, George Giuglea, Gustav Kisch și alții, au fost efectuate, încă din deceniul șase, anchete directe de antroponimie și toponimie în diferite zone, precum Valea Bistriței (Bicaz), Valea Sebeșului, Porțile de Fier, Maramureș, Valea Jiului etc., publicându-se un bogat material. Ulterior, au fost demarate lucrările la "Dicționarul toponimic al României. Transilvania", anchetându-se un mare număr de puncte
Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” () [Corola-website/Science/309177_a_310506]
-
i-a adresat rugămintea să și-o expună în acest sens, denumirea localității Sadâc are la origine antroponimul de proviniență arabă, "Sadâc", purtat (în Bugeac) de o căpetenie a unei subdivziuni tribale nohaice. Numele personal Sadâc este frecvent întîlnit în antroponimia tuturor popoarelor turcice de confesiune islamică. Structura etnică a satului Sadîc conform recensământului populației din 2004: Nicolae Sulac, distins interpret de muzică populară. Născut la 5 septembrie 1936, el este fiul lui Vasile și Ioanei Sulac, ambii originari din satul
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
marcată - cu mici depășiri - de Bistrița și afluentul său Colbul. Toponimia și terminologia orografică (oronime, nume de munți) reflectă caracterelc reliefului, constituția geologică, vegetația, fauna, numele foștilor proprietari etc. Heniul Mare (vîrful cel mai înalt din Bîrgău) are semnificație în antroponimie, deoarece muntele s-a găsit în stăpînirea lui Ioan zis Henul. Oronimele cu semnificație fitogeografică sînt numeroase (cca 36) și reprezintă atît vegetația actuală, cît și cea existentă în trecut (Dealul Ulmului, Frăsinișului, Mărului), cît și vechea extensiune a pădurilor
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
Runcului, Vf. Secătura, Arșița etc., cu semnificația despădurire. Mai puțin numeroase (18), cele cu semnificație zoogeografică redau mai ales fauna actuală (Dl. Ursului), dar și cea care a constituit fala Bîrgăului - faimosul zimbru. Foarte frecvente sînt oronimele cu semnificație în antroponimie (Dl. Toma, Vf. Dan, Dl Ivan, Dl. Moldovanului, Vf. Coman etc.) sau cele care consemnează momente deosebite din istoria regiunii (Dl. Tătaru, Pădurea Tătaru). Interesante sînt și topicele care reflectă poziția față de punctele cardinale sub forma de față și dosul
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
despădurite (Runcu, Izvorul Arsului, Arșița, Ciotina etc. = pîraile zonelor despădurite). Multe din apele curgătoare poartă numele masivelor din care izvorăsc (Chicera, Muntelui, Măgura, Tomnaticul etc.) sau au semnificație zoo-geografică (Ursoaia, Lupului, Cioroiului. Cerbul etc.) Numeroase sînt hidronimele cu semnifucații în antroponimie (Bucur, Marta, Măria, Strugarului, Pîrîul lui Ioniță etc.) și mai puțin frecvente cele care reflectă litologia (Ilva, Glodului, Illvețul, Iliuța Calului, Colbul), cu precădere argiloasă. Caracterele fizice și chimice ale apelor sînt oglindite de numele a numeroase rîuri (Sărata, Borcutului
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
în groapă. Se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor, cu anumite meșteșuguri că obținerea și prelucrarea fierului, olăritul și țesutul. S-a descoperit la Bornis un fragment de vas, pe care era zgâriat în pastă arsă numele Scorilo, cunoscut în antroponimia dacica. S-au descoperit amfore și obiecte ceramice, obiecte din metal, fibule, catarame, chei, monede provenind din subsidii. Sunt atestate existența unei organizări de tip politic și militar, fiind descoperit tezaur de vase de argint la Muncelul de Sus, piesele
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
abandonat doar la câțiva ani de la meționarea sa. "Tăbăcăritul și cojocăritul" nu a fost o ocupație prea răspîndită în rândurile racovicenilor din cauza existenței în Mărginimea Sibiului din imediata apropiere a unor specialiști în domeniul prelucrării pieilor de animale. Totuși, în antroponimia locală, apare în anul 1827 numele de Timaru care indică noțiunea de tăbăcar. Tăbăcari cunoscuți apar spre sfârșitul secolului al XIX-lea, ca: Ioan Maxim, Constantin Comănean (Dinu), Daniil Ignat, Atanasie Căbunea și Ioan Bucur. Aceștia argăseau doar piei de
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
și confecționau funii de diverse întrebuințări, „hurduzane”, căpestre, „salbe”, bice, etc. "Olăritul" atât ca meșteșug cât și ca fenomen de cultură strâns legat de cotidianul locuitorilor, nu a fost atestat ca atare în viața satului. Trebuie menționat faptul că în antroponimia locală, numele de Olaru există din anul 1698. "Cărămidăritul" a fost un meșteșug condiționat direct de apariția cărămizii arse ca material de construcție. El a fost practicat în mod curent de către anumite familii de țigani, printre care cele mai cunoscute
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
Florian Dudaș, Vechi cărți românești călătoare, vol. I, București, 1987. Gheorghe Ghibănescu, Ispisoace și zapise, vol. II2, Iași, 1910. Idem, Surete și izvoade, vol. XII, Iași, 1924; vol. XIV, Huși, 1925; vol. XXIV, Iași, 1930. Ștefan S. Gorovei, Note de antroponimie medievală, în „Arhiva Genealogică”, IV (IX) 1997, 1-2, p. 55-57. D. I. Grigorescu, Monografia satelor care compun parohia Cordăreni din comuna Dumeni, plasa Centru, județul Dorohoi, Dorohoi, 1912. Nicolae Iorga, Istoria industriilor la români, București, 1927. Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
va recunoaște meritele mai târziu, numindu-l asistent la sfârșitul anului 1961 și apoi, cu puțin timp înainte de moarte, profesor auxiliar de limba și cultura română la Facultatea de Litere. Participă la mai multe congrese internaționale (Congresul de Toponimie și Antroponimie, Bruxelles, 1949; Congresul Ovidianum, Sulmona, 1959; Colocviul Eminescu, Veneția, 1964; Congresul de Studii Mediteraneene, Malta, 1969). Victor Buescu a debutat cu articole rebusistice în 1929, publicând primele sale studii de specialitate în anul 1934 în "Revista clasică" (1934). A mai
Victor Buescu () [Corola-website/Science/337122_a_338451]