429 matches
-
creatorului popular, în subiectul fabulos al acestor creații literare, în care împăratul ia locul tatălui, autoritatea de drept, recunoscută de toți ceilalți membrii ai familiei. Dacă am face excepție la numirile: împărat, prinț, prințese, zâne, zmei etc. folosind în locul lor apelativele: tatăl, mama, măștihoaie(20) etc. basmul ar putea fi considerat o monografie a familiei țărănești, cu trăsături firești, în care lumea ce intră în contact cu familia aleasă de creator, a fi cea împărătească, este lumea obișnuită a satului, cu
CONCEPTUL DE AUTORITATE ÎN BASMUL POPULAR ROMÂNESC de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366963_a_368292]
-
salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astăzi, nici valorilor societății românești. Până când aceste lucruri se vor întâmpla, Principesa Margareta va ramâne, după moartea mea, Șeful Casei Regale a României și Custode al Coroanei României”. În legătură cu acordarea titlului, apelativului și rangului de Principe al României și Alteță Regală (jure sanguinis), al treilea în ordine succesorală la Tron, Principelui Nicolae de Roumanie Medforth Mills, Majestatea sa Regele Mihai ordonă: „Acord nepotului meu Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de „Principe al
ALTEŢA SA REGALĂ PRINCIPELE NICOLAE AL ROMÂNIEI. AL TREILEA DINAST, ÎN LINIE SUCCESORALĂ LA TRONUL ROMÂNIEI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1100 din 04 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363675_a_365004]
-
unei misiuni, merge să pârască pe vinovat șefului ierarhic, pentru a se dezvinovăți: - Buni, bibitu nani. Puși funte. Ceea ce în traducere liberă înseamnă: - Bunica, vezi că bunicul nu vrea să se trezească. L-am pupat pe frunte, dar degeaba. În privința apelativelor, Teo e o excepție. Până la el erau simetrice. De exemplu, Gabi la vremea ei ne-a spus, pentru o scurtă perioadă, Bubu și Buba, chestie foarte amuzantă. Pentru mine. În cazul lui Teo am încercat să-mi expun timid o
ŞAIA PIPENU de DAN NOREA în ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349485_a_350814]
-
pe foarte multă lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual și că se bazează pe fundamentul machiavelian care susține că „scopul scuză mijloacele!...” Uităm de indemnurile Mântuitorului dar mai ales de aversiunea Sa față de acest păcat, admonestat cu greul apelativ „Vai vouă!...” sau de îndemnul Sf. Ap. Iacov - ruda Domnul, care spune în epistola sa că la noi creștinii „ce este da trebuie să fie da, iar ce este nu să fie nu, iar ce este mai mult decât aceasta
IPOCRIZIA – INFATISAREA SI PURTAREA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE?!... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 79 din 20 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349671_a_351000]
-
Bărbatul din Apuseni e mândru când își petrece mijlocul cu brâul din piele, ”mă ține aprig la muncă”, spune el, îi dă vigoare și siguranță în mișcări și îi spune mai repede chimir decât brâu, cu toate că îi sunt cunoscute toate apelativele acestuia. Șerpar i s-a spus într-o vreme, când hunii au vrut să vină și în țara lor, identificându-l cu o armă de apărare, pentru că desfăcut de la brâu devenea aprig precum pasărea aceea răpitoare ce pocnea ca trăsnetul
BRÂUL DIN PORTUL BĂRBĂTESC AL MOŢILOR, SEMN ŞI ÎNSEMN AL VIEŢII DUPĂ MOARTE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1624 din 12 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348532_a_349861]
-
De parcă un ghimpe interior i-ar împiedica să perpetueze veșnica pomerire în viața de zi cu zi a numelor sfinte! Singură, Maria face excepție, de unde iarăși se poate concluziona că dacă ești fată în lumea hispanică, ori ești demnă de apelativul sfânt maxim posibil, ori de niciunul, ca să nu ocupi vreun rol secundar în biblie. De unde vine oare în spațiul hispanic moda aceasta a ocolirii numelor clasice? O fi teama de a nu cominte vreun sacrilegiu? Nu se știe. Un lucru
NOMEN EST OMEN de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 1470 din 09 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350045_a_351374]
-
Un nebun patentat", "un Christ spaniol", iată doar două dintre apelativele foarte folosite de critica de specialitate pentru a sintetiza esența nemuritorului personaj Don Quijote. La vremea când își scria celebrul roman, 'Don Quijote de la Mancha', Miguel de Cervantes nici nu bănuia că e pe cale să devină creatorul unuia dintre genotipurile de prim
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/350162_a_351491]
-
DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Carti > FLORIN-CORNELIU POPOVICI, DESPRE "DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE" Autor: Mircea Băduț Publicat în: Ediția nr. 2040 din 01 august 2016 Toate Articolele Autorului "Un nebun patentat", "un Christ spaniol", iată doar două dintre apelativele foarte folosite de critica de specialitate pentru a sintetiza esența nemuritorului personaj Don Quijote. La vremea când își scria celebrul roman, 'Don Quijote de la Mancha', Miguel de Cervantes nici nu bănuia că e pe cale să devină creatorul unuia dintre genotipurile de prim
FLORIN-CORNELIU POPOVICI, DESPRE DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE de MIRCEA BĂDUŢ în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/350161_a_351490]
-
timbrului, iată câteva elemente ce caracterizează sonetele poetului. Poetul brașovean, cu o miscare admirabila, s-a proiectat pe sine în univers că necesară conștiința ontologica, preocupată de a-si construe treptele către înțelepciunea morală. Adrian Munteanu inovează, cumpănit, la modul apelativ, sonetele sale, cu o tehnică poetica, optând pentru imaginea unică și dezvoltată de-alungul întregii lor desfășurări și pentru pură plăcere intelectuală a potrivirilor simetrice și a polisimetriilor întrunite amfionic sau asimilându-și, sincronic, legea luxului, arta suprafeței, voluptatea ludicului, fără
PARADOXURILE DIN SONETELE LUI ADRIAN MUNTEANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1721 din 17 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365607_a_366936]
-
cu evidența și mă supune unui chestionar pe moment indigest pentru mine: -Da’ ce-i, soro? mi se-adresează. De ce mi-o retezi așa? Zi-mi cu ce m-am făcut vinovată? Nu mă implic inadvertențelor știind că servește exclusiv apelativul soro, precum madamele carageliene, făcând abstracție de genul persoanei la care se referă. -N-ai vrea să știi ce-am! Am! ripostez succinct. -Ce-ai? adaugă întârziată de insolitul situației. Laconismul nu este agreat de femei. Normal că nici prietena mea nu
NON MULTA, SED MULTUM de ANGELA DINA în ediţia nr. 1724 din 20 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366183_a_367512]
-
pe foarte multă lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual și că se bazează pe fundamentul machiavelian care susține că „scopul scuză mijloacele!...” Uităm de indemnurile Mântuitorului dar mai ales de aversiunea Sa față de acest păcat, admonestat cu greul apelativ „Vai vouă!...” sau de îndemnul Sf. Ap. Iacov - ruda Domnul, care spune în epistola sa că la noi creștinii „ce este da trebuie să fie da, iar ce este nu să fie nu, iar ce este mai mult decât aceasta
DESPRE PILDA VAMEŞULUI ŞI FARISEULUI – SCURTĂ REFLECŢIE TEOLOGICĂ ŞI SPIRITUALĂ ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 789 din 27 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352085_a_353414]
-
pe foarte multă lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual și că se bazează pe fundamentul machiavelian care susține că „scopul scuză mijloacele!...” Uităm de indemnurile Mântuitorului dar mai ales de aversiunea Sa față de acest păcat, admonestat cu greul apelativ „Vai vouă!...” sau de îndemnul Sf. Ap. Iacov - ruda Domnul, care spune în epistola sa că la noi creștinii „ce este da trebuie să fie da, iar ce este nu să fie nu, iar ce este mai mult decât aceasta
DESPRE PILDA VAMEŞULUI ŞI FARISEULUI – SCURTĂ REFLECŢIE TEOLOGICĂ ŞI SPIRITUALĂ ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 602 din 24 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355267_a_356596]
-
pe foarte multă lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual și că se bazează pe fundamentul machiavelian care susține că „scopul scuză mijloacele!...” Uităm de indemnurile Mântuitorului dar mai ales de aversiunea Sa față de acest păcat, admonestat cu greul apelativ „Vai vouă!...” sau de îndemnul Sf. Ap. Iacov - ruda Domnul, care spune în epistola sa că la noi creștinii „ce este da trebuie să fie da, iar ce este nu să fie nu, iar ce este mai mult decât aceasta
CĂLĂUZĂ DUHOVNICEASCĂ SPRE ÎNVIERE, CÂT ŞI DESPRE PILDA VAMEŞULUI ŞI FARISEULUI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1490 din 29 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369397_a_370726]
-
se poate exprima în versuri, așa născând mintea noastră proverbul „tot românul e poet”! În privința aceasta până și comunismul, fără să-și dea seama, ne-a ajutat chiar, făcând ca oameni simpli, creștini de diferite denominațiuni(să aruncăm la gunoi apelative ca „sectanți”) să iasă din pușcăriile lor cu zeci-sute-mii chiar de poeme și cântece memorate(!!!), căci de scris, evident că nu aveau pe ce le scrie. O, ce mare credință i-a „hrănit” pe acești nevinovați oameni! Apoi, pentru că se
DEZGUST FATA DE FOLCLORUL ROMANESC de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 293 din 20 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/354363_a_355692]
-
intimidare a interlocutorului. Din exprimarea d-lui Lefter nu lipsesc autoironia „Așa sunt eu galant, cocoană” și batjocura și ironia la adresa soției sale prezente în falsa apreciere accentuată de rânjetul sardonic „Bravo! bun gust ai! zice rânjind sardonic.” și în apelativele nenorocito și cocoană folosit fiecare de câte două ori: „Cui? cui ai dat-o, nenorocito!”, „Destul, nenorocito”, „Așa sunt eu, galant, cocoană!”, „sparg, cocoană”. Cuvântul nenorocito pare a fi întrebuințat cu ambele accepțiuni „Persoană lipsită de noroc, nefericită” și „Persoană
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
le convinge pe chivuțe să îi dea biletele și pentru aceasta încearcă să le creeze impresia că el și soția sa alcătuiesc o familie onorabilă, din înalta societate. Astfel se justifică folosirea franțuzismelor la modă: madam și damă care înlocuiesc apelativele depreciative nenorocito și cucoană. Consoarta sa este prezentată acum ca fiind o doamnă frumoasă și respectabilă. Și pentru a spori gradul de onorabilitate d-l Lefter repetă cuvântul madam urmat prima dată de numele de familie și a doua oară
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
Lefter.” Îi ordonă să îi dea biletele și o amenință că o omoară: „Să-mi scoți biletele! scrâșnește d. Lefter; să-mi scoți biletele, hoațo! Că te omor, mă-nțelegi? Te omor!” Insinuările de furt devin acuzație directă prin folosirea apelativului în vocativ hoațo. Virulența furiei se manifestă la nivel sintactic prin repetarea aproape identică a propozițiilor „Să-mi scoți biletele” și „te omor”, iar la nivel morfologic prin folosirea conjunctivului cu valoare de imperativ. Personajul se află într-un mediu
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
își ia revanșa într-un mod asemănător cu cel prin care au fost maltratate de către musafirul nepoftit. Țipă și urlă la el: „Iar ai venit, nebunule” țipă Țâca.”; „Ai venit iar la belete, ai? urlă bătrâna.”, i se adresează cu apelativele depreciative: nebunule, oțule, îi strigă repetat aceeași replică: „Na belete! na belete! na belete!!! și îi aplică o bătaie strașnică. Forța ilocuționară a mesajului lor este foarte eficientă. În calitate de receptor, d-l Lefter devine incapabil de a mai spune un
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
o neînțelegere a subtilității mesajului, fie deoarece domnul Lefter, dându-și demisia, nu mai prezintă niciun fel de importanță. În relație cu oamenii legii, cât timp îi știe complici li se adresează cu un respect familiar, precum domnului comisar, cu apelativul nene: „Merg și eu la secție, nene Turturene [ ... ].” Când chivuțele sunt eliberate și comisarul îi reproșează că le face necazuri cu ipohondriile lui, d-l Lefter schimbă din nou registrul lingvistic. Mânia lui se revarsă într-o avalanșă de acuzații
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
noi; ajungem la Sfântul Ilie în Gorgani, - moftangiul după noi; mergem pe la Mihai-Vodă ca să apucăm spre Stabilament, - mațe-fripte după noi ... Când i se adresează direct lui Rică Venturiano, Jupân Dumitrache folosește franțuzismul la modă, musiu. Întrebarea este de ce din mulțimea apelativelor prezente în opera lui Caragiale: nene, frate, domnule, soro este ales tocmai acesta. De exemplu, lui Nae Ipingescu i se adresează cu apelativele nene și frate, care exprimă respect, dar și o anumită familiaritate, iar domnule este folosit mai degrabă
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
adresează direct lui Rică Venturiano, Jupân Dumitrache folosește franțuzismul la modă, musiu. Întrebarea este de ce din mulțimea apelativelor prezente în opera lui Caragiale: nene, frate, domnule, soro este ales tocmai acesta. De exemplu, lui Nae Ipingescu i se adresează cu apelativele nene și frate, care exprimă respect, dar și o anumită familiaritate, iar domnule este folosit mai degrabă cu valoare generică. Spre deosebire de acesta, Rică Venturiano este străinul, este necunoscutul, este intrusul care îi tulbură liniștea și față de care are o atitudine
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
și jignitoare. Pe deasupra el are și o vestimentație împrumutată după model franțuzesc, cu ochelari și joben, specifică intelectualilor vremii și un franțuzism este mai indicat, probabil, în relația cu un astfel de ins. Cert e că jupân Dumitrache îi atribuie apelativului musiu numai valoare depreciativă, folosindu-l în relație cu Rică Venturiano: „Era să mă-ntorc în poarta , să-i zic numai : și să-l și umflu;” și cu Spiridon „Bravos, musiu Spiridoane! zice, nu te-ai culcat pân-acum;” Apoi
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
vorba musiu Spiridoane băiete, să nu te mai găsesc dormind când vin acasă!” Absența oricărei valori de reverență este susținută de asocierea substantivului musiu cu interjecția mă: „mă musiu” sau cu substantivul băiete: „musiu Spiridoane băiete”. Tot la adresa lui Rică Venturiano apelativul musiu mai este folosit de către Veta și de către Spiridon, ambii atribuindu-i o valoare de reverență, dovadă faptul că fie din grabă, fie din ignoranță îl asociază cu domnule: „Domnule, musiu, tot aici ești?”, „Musiu! domnule! m-ai nenorocit și
PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LU I.L. CARAGIALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353031_a_354360]
-
balade, doine dedicate acestei stări de fapt. Voinicul era tânărul necopt[1] doritor de înfăptuiri mărețe, cu o putere muscularăși istețime nepuse încăla încercare, acele trepte ale inițierii care urmausădezvolte intelectul, înțelepțiunea, starea de a medita și analiza rezultatelor acțiunii. Apelativul voinic îl putem asocia mai mult lumii basmelor ce ține de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuia săîndeplineascăisprăviextraordinare a căror realizare devenea posibilăcu ajutorul unor însoțitori năzdrăvani sau unor animale recunoscătoare. Am circumscris definițiile celordouăconcepte,menite săscoatăîn evidențăcurajul bărbătesc
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
pe foarte multă lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual și că se bazează pe fundamentul machiavelian care susține că „scopul scuză mijloacele!...” Uităm de indemnurile Mântuitorului dar mai ales de aversiunea Sa față de acest păcat, admonestat cu greul apelativ „Vai vouă!...” sau de îndemnul Sf. Ap. Iacov - ruda Domnul, care spune în epistola sa că la noi creștinii „ce este da trebuie să fie da, iar ce este nu să fie nu, iar ce este mai mult decât aceasta
DESPRE PILDA VAMEŞULUI ŞI FARISEULUI – SCURTĂ REFLECŢIE TEOLOGICĂ ŞI SPIRITUALĂ ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1132 din 05 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360313_a_361642]