289 matches
-
Vasile Fetescu prefigurează potențialități pentru acest gen. În aproape întreaga operă literară a profesorului se întrevede înclinația pentru cugetarea densă, bine cumpănită, cu valențe axiologice și moralizatoare, exprimată în cuvintele cele mai potrivite și uzând de logica modalităților categoricului și apodicticului. Cum spuneam în recenzia la volumul Stropi de înțelepciune, aforismul nu este la îndemâna oricărui scriitor. El presupune îmbinarea câtorva calități speciale, ce îngustează mult cercul celor care l-au încercat: o cultură suficient de bogată încât să permită o cuprindere
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
bazându-se pe o reflectare adâncă asupra lumii și a propriei experiențe de viață. De aceea, aforismele sale nu sunt decât arareori imperative, ele având mai curând valoarea unor constatări. În ceea ce privește aspectul literar al scriiturii, deși predomină modalitatea categorică și apodictică, specifică genului, există în stilul profesorului Vasile Fetescu o varietate de tonuri și nuanțe care dau vioiciune și farmec întregului. Unele reflecții sunt triste, altele de o veselie sobră, unele sunt imperative, altele întrebătoare, nota ironică o însoțește permanent pe
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
ființă", măruntele lucruri și viețuitoare - țigle, cărți, albine, frunze, ghimpi, "garanții tulburătoare" ale "întregului" intuit. Un lucru mic, spunea Sfîntul Grigorie de Nazianz, este un lucru mic, dar credința în lucrurile mici este un lucru mare". Iar Sfînta Scriptură grăiește apodictic: Cine e credincios în lucrurile mici e credincios și-n cele mari". Aidoma celor aleși întru caritate și iubire, poetul se află deseori pe această cale indirectă a măreției cosmice care e cultura detaliului, abordarea universului mic, "al boabei și
Relația între mic și mare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9747_a_11072]
-
de influențare. Dar tocmai diferența, diversitatea dă locul în lume, fie ea și lumea tehno. Chestia asta cu political correctness îmi sună rău. O intervenție taxată drept incorectă politic îmi aduce aminte de fostul "injust" al proletculților. De discursul lor apodictic. "Asta-i just, asta-i injust, tovule!" Just-injust, ieri; politically correct politically incorrect, azi. Am plătit cu interdicția de a tipări ca să nu-i suport pe făcătorii de "canon". Cei vechi, plus cei "recenți". Mă scoți la adevăr (pe Șichy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
eticheta de „analist”, aplicat... tuturor celor ce-și exprim... de fapt doar opiniile, susținute în cel mai bun caz de informații privilegiate culese prin frecventarea celor ce ne fac istoria în ultima jum...țațe de generație, dar prezentate cu sigurant... apodictic..., cu aplomb moftologic și cu zâmbet mefistofelic de apartenent... la „cercuri bine informate”. Megamașina mediatic... româneasc..., la fel ca oricare alta, are nevoie, încurajeaz..., pl...teste binișor și promoveaz... asemenea figuri oracular-sibilinice, pe unii înv...luindu-i într-un protocol special
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
că prinde fluturi, la propriu, în weekenduri, când iese la iarbă verde, dar în literatură nu prinde nimic, nici măcar musculițe. Cât privește grația, de unde grație, într-o carte plină de obscurități și stridențe, de jocuri de cuvinte chinuite, de enunțuri apodictice lipsite de acoperire în idei? Să citim împreună: „Fiecare și extrage energia cinetică din Oriunde, dar dacă l-ai schimbat din neștiință pe Oriunde, atunci fiecare își va fi încetat existența! Așa deci, care pe vremea aceea lucra la dezmembrarea
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
folosești un limbaj de specialitate în texte care au drept scop nu să informeze, ci să emoționeze. Printre cei ce se lasă conduși de această iluzie se numără și Ioan Fărcaș, autorul volumului Poeme, Anthropos, Timișoara, 2007, plin de formulări apodictice, științifico-poetice, de genul: „În tot ce e și ce nu e, / se multiplică informația imperativă, / înflorind în arbori de ADN, / în arbori adunați / spre ramuri de vectori logaritmici.“ (Poemul informației) „După ce / am ajuns singur, / scăpat de lanțurile din facere, / din
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ori de câte ori ar vrea să comunice cu semenii, ar învârti la manivela unei boîte à musique, emițând mereu aceeași melodie. Trist sau vesel, apatic sau entuziast, George I. Nimigeanu învârte la manivela retoricii lui, din care răzbate un discurs liric grandilocvent apodictic, needificator și neemoționant: „Rememorând Tiparul Prim - lumina / - când sufletul în calea ei se-așterne - / ridică oare vălul îndoielii? // Ce tâlcuire-n legea ei ne cerne? // Că ntre nedumerire și-ntrebare / vecia putrezește înflorind / Încât pustiul semne de mirare / dă pe
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
împrăștiere ierarhică pentru înghițitorul de pantă / cetatea de clipe devine o altă / imaginar rânduit în exorcismul ideii / expurgă tabuul deschiderii cheii.“ Lista de neologisme și false neologisme folosite fără justificare estetică în întregul volum este foarte lungă: a retroproiecta, patainfestație, apodictic, autodisciplinar, integritate, identitate, psihodramă, diversiv, metamorfoză, evanescență, transcendență, comprehensiv, aculturație, acribic, fecunditate, multitudine, pinalitate, nemetodologic, multipinalitate, inspațialitate, penetranță, atitudinal, euristic, travaliu, neinstinctuabil etc. etc. Florin țupu nu are instinct de poet. Din acest punct de vedere este - cum ar spune
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Husserl însuși, să-ți închipui că dacă sentimentul trebuie să se prezinte la rândul său ca o certitudine, aceasta se întâmplă cu condiția de a fi dat și el în evidența a ceea ce nu poate fi altfel, într-o evidență apodictică. Ceea ce, tocmai, face din el un sentiment este faptul că el nu este și nu poate fi dat în acest fel, nerevelându-se niciodată într-o evidență, în ek-staza unei viziuni. Din acest motiv, el nu este de asemenea niciodată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la a ridica la rang de norme teoretice trăsăturile imprecise ale unei stări de lucruri empirice este însoțită de o schimbare nu mai puțin esențială a modului de transmitere, adică a învățământului ca atare. Repetării în contemporaneitatea producătoare de evidență apodictică sau de certitudine patetică i se opune comunicarea de informații privitoare la fapte, exterioară și superficială ca și acestea și asimilabilă și ea unei pure factualități. De unde își ia aceasta modelul? În societatea generată de autodezvoltarea orbească a tehno-științei care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Critica înțeleasă nu atît ca un criteriu formativ, cît unul afirmativ, ofensiv, e reflexul unei conștiințe reci, fixate într-o ambiție inebranlabilă. Nici măcar umbra vreunei îndoieli nu-l atinge pe romancierul axat exclusiv pe certitudini, cu o voluptate a rostirii apodictice: Nu ajungi la idei mari decît dacă scrii tot timpul, dacă citești tot timpul, dacă te confrunți tot timpul. Scris tot timpul, citit tot timpul, confruntat tot timpul. Cu spirite egale! În tinerețea mea, am avut noroc că am avut
Cum scriu autorii români? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7849_a_9174]
-
stabilitate și acțiune în creația artistică, în care stabilitatea și acțiunea au mai degrabă înțelesul de static și activ, Hans Mattis-Teutsch face o adevărată radiografie a universului artistic, a creativității ca act asumat, pornind de la enunțurile unei pedagogii elementare. Tonul apodictic și propozițiile scurte, respirația intelectuală sacadată, eliminarea oricărei discursivități care ar putea să învăluie ideea și să amortizeze impactul fac din textul, dar, mai ales, din subtextul cărții, aproape un vehicul al transcendenței, un cod definitiv al unei lumi revelate
De la Ideologia artei la Constructivismul social by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7899_a_9224]
-
pus pe hârtie. Asemeni filosofiei, până la un punct, poezia pune mai cu seamă întrebări, exprimă îndoieli și negații. La începuturi, sub semnul obligatoriului optimism proletcultist, apoi realist-socialist, versurile mele - pe lângă că erau, cel mai adesea, proaste - aveau un caracter aproape apodictic. De foarte multă vreme, nu mai provoc în mine inspirația forțată de voință, ci aștept cu lunile și anii acele tainice "dicteuri din înalt" (ori, poate, din subconștient), din obsedantul înaltăparte. -Vă înspăimântă senectutea? Cum v-ați imaginat, în adolescență
Ilie Constantin "Sunt egalul celor mai buni" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7457_a_8782]
-
duce categoric la eșecul demersului. Și iată-l pe acest critic remarcabil, cu un temperament neliniștit, astâmpărat de o intelectualitate suverană. El nutrește astfel idealul unei metode care să depindă de modul "ascultării" textului, mereu același și mereu altul, niciodată apodictic. De la orice metodă se poate culege câte ceva, nici una să nu subjuge. Din cele câteva precizări de mai sus, s-ar putea deduce, greșit, că Marian Papahagi se lasă cucerit mai cu seamă de teoria criticii. Așa că fără a mai stărui
Marian Papahagi, critic literar by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7970_a_9295]
-
în istoria filozofiei, chiar dacă par să existe bune temeiuri pentru o asemenea presupunere." (p. 230) În plus, nu e ușor să alegi între cele două ipostaze ale acestui gînditor. Pe care din cei doi Wittgensteini să-l preferi? Pe cel apodictic și ezoteric din Tractatus, care ne spunea că, chiar și atunci cînd toate problemele științelor vor fi rezolvate, noi vom simți prea bine că problemele noastre de viață vor rămîne neatinse? Și că despre lucrurile despre care putem vorbi clar
Gînditorul fără urmași by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7801_a_9126]
-
de înțeles tonul său paradoxal și jucăuș, asupra unora dintre cele mai importante personalități artistice de la noi și de aiurea și asupra unor probleme extrem de complicate al istoriei artei universale. În pofida dimensiunilor reduse ale acestor texte și în ciuda unui stil apodictic, a cărui miză este demonstrația subînțeleasă, îngropată în formulare și nu dezvoltată prin raționamente, observațiile poetului sunt strălucite de cele mai multe ori și, cîteodată, chiar fundamentale. Cu o cultură plastică subtilă și bine asimilată, mult peste cea medie, și cu o
Marin Sorescu și artele plastice by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7530_a_8855]
-
stabilitate și acțiune în creația artistică, în care stabilitatea și acțiunea au mai degrabă înțelesul de static și activ, Hans Mattis-Teutsch face o adevărată radiografie a universului artistic, a creativității ca act asumat, pornind de la enunțurile unei pedagogii elementare. Tonul apodictic și propozițiile scurte, respirația intelectuală sacadată, eliminarea oricărei discursivități care ar putea să învăluie ideea și să amortizeze impactul, fac din textul, dar, mai ales, din subtextul cărții, aproape un vehicul al transcendenței, un cod definitiv al unei lumi revelate
Hans Mattis Teutsch, de la Ideologia artei la Constructivismul social by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7483_a_8808]
-
este în realitate o interminabilă pălăvrăgeală. Cititorii se plictisesc parcurgând cartea și fac eforturi să nu adoarmă, asemenea șoferilor care străbat o șosea lungă și uniformă. Cele mai anoste sunt pasajele în care autorul filosofează, enunțând banalități pe un ton apodictic: "Dușmanul îți este cel mai bun prieten de la un punct, când te obligă să te pregătești, să-ți depășești condiția - ca să-l poți înfrunta. Ideal ar fi să-l și învingi. Dacă ai o problemă se poate rezolva. Nu trebuie
Tichia de mărgăritar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/7265_a_8590]
-
fără sfârșit" (}ipătul). Istoria nu mai este privită "cu încetinitorul", ci cu frământări lirice de tensiune ridicată, cu viziuni smulse din realitatea strictă. Apar inscripții cam argheziene dacă n-ar fi morale, se dau definiții cum li-e felul lor apodictic și automat interogativ (Retorică). Îngerii și zeii sunt schilodiți de o forță malefică, iar "martorii" vegetează exasperant în aceeași "moarte benevolă". Real-imaginarul atinge parcă tărâmul fabulosului când "arhitectura valurilor", în mișcare, stârnește ură, bisericile alunecă pe asfalt ca niște corăbii
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
scris cu aceeași febricitate la care face referire: „Ceva din tonul implacabil al binecuvântării răzbătea, împreună cu un fior de obiectivitate înghețată, în textele acestor proiecte. Păreau adresate urbi et orbi. Tonul lor e sigur de sine, stilul e limpid, construcția, apodictică, economia de mijloace, absolută. Afirmațiile sunt definitive, negațiile, casante. Teoriile socotite false sunt evacuate cu un număr minim de argumente, toate evidente, toate devastatoare. Teoriile aprobate sunt construite rapid, cu câteva tușe simple și definitive. Claritatea și limpezimea le fac
Teoria ultimului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6257_a_7582]
-
flexionarea rădăcinei comune, derivațiile lexicale fiind ca inexistente (cu excepția adjectivului „aforistic"), pentru a intui că atrofia formelor înrudite e un simptom de impas evolutiv. Și totuși, la atîtea cusururi, atîtea calități. Aforismul cere spirit de observație, concizie zgîrcită și ton apodictic. Primele două însușiri nu sînt neapărat aforistice, dar cea de-a treia da. Gelu Negrea le are pe toate trei. Să le luăm pe rînd. Aforismul reușit e ca o pensă fină care prinde între capete o nuanță ilicită a
Tenta memorabilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6148_a_7473]
-
à propos de zahăr: „Pentru mine, zahărul nu e dulce, e violent.” Nu-i nevoie să ne mai gîndim (dar e mai presus de noi să ne abținem) de ce lumea se dă în vînt după zahăr și după ziare, de ce apodicticul are magie: tocmai pentru că exprimă Puterea ca omogenitate, ca monolit. Aici revenim la partajul între vorbirea privată și vorbirea publică, și la confuzia pe care doxa populară o întreține atunci cînd cere ultimei să se formuleze ca o vorbire privată
De ce zahărul e violent by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5441_a_6766]
-
de retorică stearpă, presărată cu tropi paroxistici, care e tipică eseisticii galice. De fapt, gînditorii francezi de după al Doilea Război Mondial au cîteva trăsături care descind toate din același tipar spritual. Mai întîi, e vorba de tonul emfatic, de declamație apodictică care promite rostirea unor adevăruri definitive, cînd de fapt tăria sunetului are menirea de a ridica pulsul unor idei dezamăgitor de comune. În al doilea rînd, folosirea etimologiilor ca paravan de prestigiu menit a ascunde banalitatea gîndurilor și’în al
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
de înțeles tonul său paradoxal și jucăuș asupra unora dintre cele mai importante personalități artistice de la noi și de aiurea și asupra unor probleme extrem de complicate ale istoriei artei universale. În pofida dimensiunilor reduse ale acestor texte și în ciuda unui stil apodictic, a cărui miză este demonstrația subînțeleasă, îngropată în formulare și nu dezvoltată prin raționamente, observațiile poetului sunt strălucite de cele mai multe ori și, cîteodată, chiar fundamentale. Cu o cultură plastică subtilă și bine asimilată, mult peste cea medie, și cu o
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6502_a_7827]