151 matches
-
alcătuire a culegerilor: maximele se nasc într-o circumstanță particulară, pentru o anumită persoană, însă curînd li se recunoaște o valoare mai extinsă și sînt aplicate și altor cazuri, cu sau fără menționarea numelui autorului. După ce circulă multă vreme oral, apoftegmele sînt reunite în scris în cadrul operei unui autor; prima dovadă este pentru noi partea finală a Tratatului practic al lui Evagrie Ponticul (cf. vol. II, t. 1, p. 000). Mai sînt apoi colecțiile autonome, organizate în funcție de două tipuri principale de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înaintarea către desăvîrșire, despre liniștire (hêsychia), despre pocăință, despre înfrînare (enkrateia) și așa mai departe. Al doilea tip de colecții este probabil mai recent și provine dintr-o epocă în care autorii lor nu-și mai propun atît să transmită apoftegmele pentru a face cunoscute marile personalități ce țin de tradiția unui grup, cît mai degrabă să le facă să ajungă la cei interesați mai mult de o doctrină spirituală în sine decît de cei care au lansat-o sau au
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Avva Pimen, care a trăit la Sceti pînă în 407, apoi lîngă Terenut (pe Nil, la vreo douăzeci de mile de Sceti) și a murit după Arsenie (deci după 449) este de departe călugărul cel mai prezent în culegerile de apoftegme (circa 250, un sfert din seria alfabetică); s-a spus că această culegere de apoftegme ar fi fost realizată întîi în cercurile frecventate de el. Totuși, prezența masivă în colecție a unor monahi proveniți din Palestina sau veniți acolo din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la vreo douăzeci de mile de Sceti) și a murit după Arsenie (deci după 449) este de departe călugărul cel mai prezent în culegerile de apoftegme (circa 250, un sfert din seria alfabetică); s-a spus că această culegere de apoftegme ar fi fost realizată întîi în cercurile frecventate de el. Totuși, prezența masivă în colecție a unor monahi proveniți din Palestina sau veniți acolo din Egipt ne-ar putea determina să situăm în Palestina realizarea culegerilor, ceea ce, evident, nu exclude
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt menționate și în epistolar (Contra grecilor: II, 137, 228; Scurt discurs despre inexistența destinului: III, 253) sînt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). în seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe ale lui Isidor, extrase din scrisorile sale. Bibliografie. Epistolarul în PG 78. Studii: A.M. Ritter, Isidore de Péluse, DSp VII/2, 1971, col. 2097-2103; A. Schmid, Die Christologie Isidors von Pelusium, Paulusverlag, Freiburg in d. Schweitz
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
personajele este „noi am văzut”) și, într-adevăr, așa este în bună parte, însă au fost utilizate în mod sigur și izvoare scrise; veridicitatea textului trebuie verificată prin confruntarea cu celelalte surse disponibile, în special cu Istoria Lausiacă și cu apoftegmele Sfinților Părinți. Scrierea este prețioasă în special pentru că relatează viața călugărilor de pe valea Nilului, despre care nu avem alte informații. Cu unele modificări, opera a fost tradusă în latină de Rufin din Aquileia; multă vreme s-a spus că ar
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai mare decît ceilalți, ba chiar, dacă e necesar, nu sînt scutiți de critici; astfel, bolnăvicioasa invidie a lui Ieronim este evocată în cap. 36. La nivelul conținutului, opera se înrudește cu viețile marilor asceți (Antonie și Pahomie) și cu apoftegmele. Stilul e simplu, viu, colocvial; în special capitolele despre pustia Nitriei sînt bogate în detalii concrete și colorate, izvorîte în mod evident din experiența directă a autorului. Partea consacrată deșertului Sceti e mai dramatică; regiunea era renumită pentru severitatea ascezei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a scris nimic, dar au rămas de la el niște Capitole (kephalaia e unul din titlurile din manuscrise; primul editor, în 1683, a intitulat scrierea Alloquia, „Conversații”, și astfel este numită și acum). E vorba, în esență, de o culegere de apoftegme; una din ele (cap. 12) dovedește pentru prima dată, așa cum am amintit deja, că în cercurile călugărești se citeau culegeri de apoftegme și, mai mult, este cea mai veche atestare a folosirii acestui termen pentru maximele Părinților. Zosima insistă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
intitulat scrierea Alloquia, „Conversații”, și astfel este numită și acum). E vorba, în esență, de o culegere de apoftegme; una din ele (cap. 12) dovedește pentru prima dată, așa cum am amintit deja, că în cercurile călugărești se citeau culegeri de apoftegme și, mai mult, este cea mai veche atestare a folosirii acestui termen pentru maximele Părinților. Zosima insistă nu numai asupra renunțării la bunurile lumești, ci și asupra faptului că trebuie să fim răbdători în fața nenorocirilor, subliniind mai ales utilitatea injuriilor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ar fi așadar just să semnalăm importanța polemicii antiorigeniste din tratatul 11, însă în favoarea unei datări analoage celei propuse de Chadwick. Tratatele sînt următoarele: (1) Legea duhovnicească e o culegere de maxime pe diverse teme de viață spirituală, după modelul apoftegmelor sau al centuriilor; (2) Despre cei care se cred indreptățiți prin faptele lor este tot o culegere de sentințe, care se încheie cu o expunere destul de lungă consacrată celei mai importante porunci, aceea a iubirii, care constă „în îndepărtarea de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mea” (14). Patriarhul monofizit de Alexandria, Timotei Eluros, este, firește, unul dintre eroii culegerii, în timp ce Iuvenal din Ierusalim este considerat un Iuda și asociat cu tot soiul de nenorociri. Așa cum a scris F. Nau, e vorba despre „o culegere de apoftegme care aparțin unui nou gen, al cărui scop nu mai e transmiterea unor învățăminte, ci combaterea conciliului de la Calcedon și a apărătorilor acestuia”. Dincolo de elementul miraculos, opera conține numeroase detalii istorice și geografice foarte utile pentru cunoașterea istoriei ecleziastice din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cred totodată că fiecare din noi ne-am face datoria și am reuși să ne însănătoșim mai grabnic ca nație dacă am încerca să cunoaștem în mod autentic măcar trecutul părinților noștri și nu am rămâne blocați și încremeniți în apoftegma de largă circulație: "era mai bine înainte!" În acest sens, este exemplară mărturia domnului Bazon cu privire la liniștirea bruscă a unei bestii-caraliu întâlnită în coloniile de muncă, Cocora, după ce a vorbit cu tatăl său la solicitarea unuia dintre deținuții politici la
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
în greacă, despre euharistie, transmisă în mod eronat între operele lui Chiril din Alexandria, și două în limba coptă, despre pocăință și cumpătare și, respectiv, despre cruce și tâlhar. Sunt bogate în citate biblice dar și în înflorituri retorice. Printre apoftegmele pe care i le atribuia tradiția Părinților din deșert există o scurtă omilie despre moarte și judecată din care avem și o versiune siriană. Alte omilii sunt de o autenticitate îndoielnică sau cu siguranță false. Totodată, Teofil a compus un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Bărbații vestiți 33) amintește o scriere contra lui Origen care nu era probabil decât o antologie de fragmente antiorigeniste din operele lui Teofil. În sfârșit, excelenta reputație de care se bucura Teofil în cercurile monastice egiptene este atestată și de apoftegmele care îi sunt atribuite în colecția greacă și în cea latină (cf. aici, p. ???). Putem aminti aici și o Viziune a lui Teofil, care s-a păstrat în mai multe versiuni, în arabă, în siriană, în etiopiană, din text rezultând
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
colecțiile canonice bizantine (33-45), prologul la canonul pascal (48-52); însă e mai bună ediția B. Krusch, Studien zur christlich-mittelalterlichen Chronologie, Leipzig 1880, (220-226), fragmente de epistole emise de sărbători și din alte scrisori (53-64), fragmente de omilii (65-68); ibidem, 197-200 - apoftegmele care îi sunt atribuite de tradiția greacă (pentru apoftegmele în latină, de altfel nu întotdeauna similare, cf. PL 73, 771. 801. 858 - 61. 872. 957. 961). Scrisorile traduse de Ieronim pot fi găsite în epistolarul acestuia (cf. aici, p. ???). Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
însă e mai bună ediția B. Krusch, Studien zur christlich-mittelalterlichen Chronologie, Leipzig 1880, (220-226), fragmente de epistole emise de sărbători și din alte scrisori (53-64), fragmente de omilii (65-68); ibidem, 197-200 - apoftegmele care îi sunt atribuite de tradiția greacă (pentru apoftegmele în latină, de altfel nu întotdeauna similare, cf. PL 73, 771. 801. 858 - 61. 872. 957. 961). Scrisorile traduse de Ieronim pot fi găsite în epistolarul acestuia (cf. aici, p. ???). Însă pentru indicații mai precise privind edițiile de texte și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
într-o familie de senatori romani, preceptor, potrivit tradiției, al fiilor lui Teodosius, Arcadius și Honorius, s-a retras în deșertul Sceti prin 394; a plecat după invazia barbarilor din 407 și cucerirea Romei de către Alaric (a lui este celebra apoftegmă „Lumea a pierdut Roma și călugării au pierdut Sceti”) și s-a stabilit apoi la Canopus lângă Alexandria și după aceea la Troe (azi Tura) lângă Cairo; a murit prin 449. În seria alfabetică a apoftegmelor (cf. aici, mai jos
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a lui este celebra apoftegmă „Lumea a pierdut Roma și călugării au pierdut Sceti”) și s-a stabilit apoi la Canopus lângă Alexandria și după aceea la Troe (azi Tura) lângă Cairo; a murit prin 449. În seria alfabetică a apoftegmelor (cf. aici, mai jos) se păstrează 44 de sentențe ale lui Arsenie, iar altele apar sub numele altor monahi. Pare autentică o scrisoare a lui Arsenie adresată „fericiților și preaiubiților frați care au ales viața ascetică și au crezut în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Désert, Ammonas, Macaire, Arsène, Sèrapion de Thmuis, Abbaye de Bellefontaine, Bégrolles-en-Mauges 1985, pp. 83-113. Celelalte două scrieri în PG 86, 1617-1625; cf. și CPG III, n. 5545-5552. J. David, Arsène, DHGE IV, 1930, col. 745-747. b) Maximele Părinților din deșert (Apoftegmele) Însă tradiția așezărilor monastice din Sceti și-a găsit expresia „literară” mai ales în colecțiile de apoftegme ale Sfinților Părinți în care celelalte centre din Nitria și Kellia sunt cu mult mai puțin prezente. E vorba de culegeri de maxime
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în PG 86, 1617-1625; cf. și CPG III, n. 5545-5552. J. David, Arsène, DHGE IV, 1930, col. 745-747. b) Maximele Părinților din deșert (Apoftegmele) Însă tradiția așezărilor monastice din Sceti și-a găsit expresia „literară” mai ales în colecțiile de apoftegme ale Sfinților Părinți în care celelalte centre din Nitria și Kellia sunt cu mult mai puțin prezente. E vorba de culegeri de maxime și de anecdote referitoare la diverși călugări, prin care sunt exprimate, în manieră nesistematică, elementele de doctrină
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt preponderente în raport cu cele în jurul Scripturilor care, evident, spuneau mai puține lucruri în mod direct în legătură cu comportamentele ce trebuie adoptate și cu dificultățile ce trebuie înfruntate în deșert (de ex. colecția sistematică 4,1; 11,56). J.-C. Guy clasifică apoftegmele în cinci tipuri principale: (1) cele în care se succed întrebarea unui discipol, răspunsul unui maestru, și eventual o cerere de clarificare urmată de un nou răspuns; (2) o sentență care nu e un răspuns la o întrebare, ci e
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
maximele se nasc într-o circumstanță particulară care e legată de o persoană determinată, însă curând li se recunoaște o valoare mai extinsă și sunt aplicate și altor cazuri, cu sau fără menționarea numelui autorului. După ce circulă multă vreme oral, apoftegmele sunt reunite în scris în cadrul operei unui autor; prima dovadă este pentru noi partea finală a Tratatului practic al lui Evagrie Ponticul (cf. aici, p. ???). Mai sunt apoi colecțiile autonome, organizate în funcție de două modele principale de clasificare și precedate de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
perfecțiune, despre reculegere (hêsychia), despre pocăință, despre stăpânirea de sine (enkrateia) și așa mai departe. Al doilea tip de colecții este probabil mai recent și provine dintr-o epocă în care autorii lor nu-și mai propun atât să transmită apoftegmele pentru a face cunoscute marile personalități ce țin de tradiția unui grup, cât mai degrabă să le facă să ajungă la cei care sunt interesați mai mult de o doctrină spirituală în sine decât de cei care au lansat-o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Pimen, care a trăit la Sceti până în 407, apoi lângă Terenut (de-a lungul Nilului, la vreo douăzeci de mile de Sceti) și a murit după Arsenie (deci după 449) este de departe călugărul cel mai prezent în culegerile de apoftegme (circa 250, un sfert din seria alfabetică); s-a spus că această culegere de apoftegme ar fi fost realizată întâi în cercurile frecventate de el. Totuși, prezența masivă în colecție a unor monahi proveniți din Palestina sau veniți acolo din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la vreo douăzeci de mile de Sceti) și a murit după Arsenie (deci după 449) este de departe călugărul cel mai prezent în culegerile de apoftegme (circa 250, un sfert din seria alfabetică); s-a spus că această culegere de apoftegme ar fi fost realizată întâi în cercurile frecventate de el. Totuși, prezența masivă în colecție a unor monahi proveniți din Palestina sau veniți acolo din Egipt ne-ar putea determina să situăm în Palestina nașterea culegerilor, ceea ce, evident, nu exclude
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]