85 matches
-
și pe Victor în filozofie sau "în idee". Problema este deci: "cum puteți ajunge în filozofie cu specialitate cu tot?" și, ca punct de pornire, "în ce măsură simțiți că ați ajuns în idee cu ceea ce deja ați scris?" Discuția e cam aporetică; se invocă tentativele clasice de conjugare artă-filozofie sau de transcendere a istoriei artei în filozofie, în speță în filozofia culturii sau istoria culturii. Se constată că, practic, dacă nu se abandonează "specialitatea", nu se poate trece dincolo de nivelul Burckhardt, Dvorják
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
închisă, epifenomenală, greu de înțeles din afară, o existență compusă din evenimente imponderabile, un soi de aventură exemplară a spiritului, o "epică" protreptică și propedeutică. După lectura paginilor am stat de vorbă cu Andrei până către 2 noaptea. Discuție dizolvantă, aporetică, un inventar al handicapurilor noastre culturale - un liceu prost, lipsa lecturilor fundamentale făcute la vremea lor, lipsa deprinderilor de lucru sistematic și mecanic, capabile să înfrîngă humoralitatea dereglantă a fiecărei zile. Îmi aduc aminte de o vorbă a lui C.
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cultul lui Pan (zeitate a naturii amorțite); contopire totală cu sevele pământului; 21. "Tristețea metafizică" provocată de dispariția timpului paradisiac, instaurând un ritual al spaimei: "Mamă, nimicul marele !/ Spaima de marele îmi cutremură noapte de noapte grădina"; 22. Sentimentul crizei aporetice a realului prin care înțelegem sentimentul pierderii definitive a divinului; 23. Reflexivitatea trăirilor nemijlocite, cugetarea; 24. Ipostaza cunoașterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului; 25. Iubirea e născocitoare de suflete, în pasteluri spiritualizate: "De prea mult aur crapă boabele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a putut vedea aceasta și din consensul întrunit, aproape fără rezerve, de principiile restructurării propuse de Frontul Salvării Naționale, în timp ce se ajunge mult mai anevoie la întruparea lor. Căci a le coborî din sfera senină a conceptului în aceea agitată aporetică, agresivă a praxei este a admite diminuări și concesii cu care, de obicei, se poate împăca un om politic, nu și gânditorul deprins a observa o logică mai riguroasă. Comportă aceste planuri ale realului o anume incompatibilitate? Fapt este că
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mass-media și să devină obiect de analiză cât mai largă*. SOMNUL RAȚIUNII Ceea ce s-a emis pe micul ecran, tardiv și segmentat, în legătură cu dramaticele evenimente de la Târgu Mureș, pare de necrezut. Iar ceea ce se aude, prin atâtea canale, confuz, imprecis, aporetic, e încă mai neverosimil și mai derutant. Cum s-a putut ajunge acolo? De ce autoritățile n-au informat la timp opinia publică și n-au dispus măsuri care să ducă la evitarea violenței? O strategie obtuză, întemeiată pe monopolul informațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
care ating paradoxul, pentru a sugera complexitatea vieții, pentru a introduce un anume relativism ontologic, dar și pentru a șoca, a descumpăni auditoriul, unele mai limpezi, altele mai sofisticate, jucînd pe sensurile concret respectiv figurat ale cuvintelor, iar unele chiar aporetice, construite pe modelul scolasticii medievale (de pildă: Dacă astăzi sunt zero grade și mîine va fi de două ori mai cald (sau mai frig!), cîte grade vor fi mîine?"). Crescut în dinamica acestor antinomii ce irigă atît folclorul încă productiv
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau la text; or, acesta trebuie să-și accepte o triplă identitate: etologică, mitologică și fantasmatică. Scriitorul se relevă ca fantasmă a unui text obiectivat și cvasi-independent, astfel încât ambele concepte, cel de autor și cel de scriitură, au un caracter aporetic. După cum putem observa din La mort de l'auteur, Barthes (spre deosebire de Foucault) vede în însuși conceptul de scriitură o cauză a dispariției autorului, din moment ce scriitura este concepută ca o "distrugere a oricărei voci, a oricărei origini", ca un compus neutru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
survin ca ex presie a mișcării interioare. Astfel, duplicarea presupune deja ma teria, prin prezența concomitentă a spațiului și timpului. Problema amplu dezbătută de medievali referitoare la posibilitatea existenței multiplului fără existența materiei a fost formulată, în cele din urmă, aporetic. O asemenea teoretizare se regăsește la Toma d’Aquino. îngerii, dacă sunt mai mulți pe fiecare treaptă, au corp, sau sunt întru totul separați de materie? Iar dacă nu ar avea corp, fie elalcătuit chiar din materia cea mai fină
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
manualului de Istoria românilor, avertizat asupra faptului că "Istoria românilor este o istorie de contradicții nerezolvate" (Dumitrescu et al., 1999, p. 3), pe care autorii manualului nici măcar nu își propun să o dezlege. Caracterul oracular este înlocuit astfel de natura aporetică a istoriei. "Bufnița Minervei nu-și începe zborul decât în căderea serii"! Această sentință hegeliană, care arată prin mijloacele argumentării metaforice că filosofia istoriei nu poate profesa decât o înțelegere retrospectivă și nu proiectivă, a fost asumată ca precept epistemic
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Lupașcu, dar sugerează concreșterea triunghiulară a modulelor din coloana brâncușiană. De altfel, unul dintre meritele exegezei lui Petru Ioan este de a sublinia solidaritatea dintre gândirea lui Ștefan Lupașcu și viziunea românească a ființei. Mircea Florian îl descoperea precursor al aporeticului și antinomicului din propria sa gândire pe Ion Heliade Rădulescu, autorul teoriei echilibrului între antiteze, cu punct de plecare în filosoful francez Pierre Joseph Proudhon (1809-1865), dar prelucrată în chip original de pașoptistul român, în spiritul dualității ontice din gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
manualului de Istoria românilor, avertizat asupra faptului că "Istoria românilor este o istorie de contradicții nerezolvate" (Dumitrescu et al., 1999, p. 3), pe care autorii manualului nici măcar nu își propun să o dezlege. Caracterul oracular este înlocuit astfel de natura aporetică a istoriei. "Bufnița Minervei nu-și începe zborul decât în căderea serii"! Această sentință hegeliană, care arată prin mijloacele argumentării metaforice că filosofia istoriei nu poate profesa decât o înțelegere retrospectivă și nu proiectivă, a fost asumată ca precept epistemic
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lor, deși valabilitatea nu este decât a principiului (identității, în acest caz), ea însăși problematică, dacă ținem seama de convențiile strict formale care susțin însuși "principiul" în ceea ce este el, fapt, de altfel, semnalat și trecut în condiție interogativă uneori, aporetică de unii cercetători actuali, mai cu seamă din orizontul filosofiei analitice și din cel al fenomenologiei. Poate că lucrurile trebuie să stea astfel; poate că "principiul" nu are nici un sens doar în sine, fără un domeniu de aplicație constitutivă; poate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
astfel? De ce asemenea probleme referitoare, direct sau indirect, la subiect și obiect au o necontestată preeminență în reconstrucțiile filosofice, chiar și atunci când este negată originaritatea acestei relații? De ce chiar și acele filosofii care nu se revendică direct de la o asemenea aporetică dobândesc semnificație propriu-zis filosofică prin apropierea de aceeași problemă referitoare la subiect și obiect (termeni gândiți, deocamdată, în genere, așadar, vag, fără o determinare logică, fizică, gramaticală etc.; poate doar cu una metodologică)? Pare a fi vorba, dacă ne concentrăm
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceeași problemă referitoare la subiect și obiect (termeni gândiți, deocamdată, în genere, așadar, vag, fără o determinare logică, fizică, gramaticală etc.; poate doar cu una metodologică)? Pare a fi vorba, dacă ne concentrăm doar pe chestiunea preluării și prelucrării acestei aporetici aparținând istoriei filosofiei, de către unii sau alții dintre filosofii de astăzi, despre anumite "structuri", "forme", "paternuri", "dispoziții", "capacități", "condiții" etc. ale preluării și prelucrării în fond, ale reconstrucției filosofice care, deși pot părea uneori "primite" (asemenea veritabilelor dispoziții habituale, în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necunoașterii, socotită îndoielnică în mediile "oficializate" ale filosofiei, totuși nu mai puțin solidă și, de aceea, ușor de sesizat uneori, chiar cu uimire când vizităm aleile cu monumente filosofice mai vechi și mai noi. Dar trebuie să constatăm, dincolo de generozitatea aporetică vizibilă încă de la intrarea în acest spațiu, că în cazul din urmă nu este vorba despre un discurs instituit prin a ști de ce știi ceea ce știi, căci cunoașterea nu este tot una cu recunoașterea, iar temeiurile cunoașterii nu sunt identice
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca "obiect" ființa (veșnic identică sieși) și căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi, prin sintagma "stilul aporetic platonician". De asemenea, în același stil aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi, prin sintagma "stilul aporetic platonician". De asemenea, în același stil aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul spațiu al logicului, apoi și al ontologicului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul spațiu al logicului, apoi și al ontologicului etc. Stilul aporetic al lui Platon, formulă ce exprimă eșecul oricărei descrieri, explicări, a ființei, insuficiența oricărei întemeieri logice a acesteia, dovedește faptul că judicativul, neînstăpânit încă în poziția "dictatorială", pentru că încă nu a uzurpat puterea logos-ului întreg (polifonic) de a întemeia
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptul că judicativul, neînstăpânit încă în poziția "dictatorială", pentru că încă nu a uzurpat puterea logos-ului întreg (polifonic) de a întemeia (predetermina) însuși discursul filosofic, este neputincios, altfel decât prin dictat (postulat), să întemeieze logic "ființa veșnică". Dialogul cel mai aporetic, prin urmare, cel mai puțin tiranic sub aspectul judicativului, este Parmenides. Aici Platon tematizează, cum știm, Unul însuși.42 Aristotel "optează", în privința problemei care ne interesează aici, pentru: (1) construcția logicii, anume a "silogisticii", pe temeiul formulei S este (nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putea fi identic predicatului numai dacă onticul ar fi identic logicului; fără această trecere reciprocă, relația identității nu ar putea avea loc. Cum cele două orizonturi onticul și logicul nu pot fi identice, am ajuns din nou într-o situație aporetică. Totuși, ele pot fi aduse într-un orizont nou, anume în acela al constituirii judicative, unde capătă sensuri noi, compatibile, care le îngăduie să fie puse într-o relație de identitate parțială. Jocul acesta al constituirii judicative are de-a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un domeniu "gol", "întunecat", în care judecata își impune "obiectele" numai după forma sa, fără nici o contribuție "hyletică" specifică și concretă ("în carne și oase") din afara formei sale. Din toate acestea putem înțelege că judecata însăși trebuie prinsă sub exigențele aporeticului. Ea nu reprezintă un temei sigur al cunoașterii, așa cum ne asigură analiticile și dialecticile filosofice. Aporia judecății, constând în alăturarea, în structura sa, a două elemente din "spații" diferite (din orizonturi de constituire diferite), se transmite tuturor elementelor din orizontul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constând în natura unor elemente ale structurii, fapt ce particularizează raționarea sau o determină ca demers dialectic); b) apoi este vorba despre analitică și dialectică. 2.2. Contextualizarea filosofică a sensurilor originare ale analiticii și dialecticii Scenariile teoretice (contemplative), speculative, aporetice, "teoriile" filosofice, construite pe temeiul analiticii și dialecticii, dar, de asemenea, demersurile științifice care propun "cunoștințe", apoi demersurile ideologice etc. participă, desigur, la judicativul constitutiv. Unele dintre "regulile" fundamentale prin care acesta domină topos-ul discursivității pot fi formulate astfel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
factuală" în privința aceasta, ele rămân la statutul inițial, acela de domenii ale logicii-organon -, vor căpăta statutul unor modele de discurs, mai bine-zis, funcționând în sensul pre-ordonării (pre-normării) spațiului de discurs în care se vor încadra toate demersurile teoretice (contemplative), speculative, aporetice, care țintesc acreditarea sau măcar acceptarea, în zona semnificativă a înțelegerii "lucrurilor", a cunoașterii acestora etc. Aristotel pune pe seama celor două modele și funcții "locale", particulare. De exemplu, în privința rolului topicii (dialecticii) pentru filosofie, el susține că "dacă suntem în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic are valabilitate în sine și reprezintă ea însăși un scop ultim pentru Aristotel?54 Nu cumva diferența în cauză constituie doar reflexul natural al încercării de a lămuri o altă chestiune? Căci tradiția aporetică a filosofiei păstrează un fapt care pare, acum, a avea legătură cu problema noastră: diferența dintre "cunoașterea părelnică" (doxa; opinia, părerea) și "cunoașterea științifică" (episteme; cunoașterea veritabilă, știința). Își propune Aristotel să lămurească diferența din urmă? Este el atras de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a avea legătură cu problema noastră: diferența dintre "cunoașterea părelnică" (doxa; opinia, părerea) și "cunoașterea științifică" (episteme; cunoașterea veritabilă, știința). Își propune Aristotel să lămurească diferența din urmă? Este el atras de o astfel de temă, altminteri cu un statut aporetic limpede în filosofia prearistotelică ce a tematizat condiția "logicului", vecinătatea acesteia cu adevărul, în genere, natura apropierii omului de propria sa lume pe calea cunoașterii? La începutul Topicii, el face câteva distincții (prezente, de altfel, în forme diferite însă, și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]