112 matches
-
-mă să-mi vin puțin în fire. ― Dar ce ai? Nu i-am răspuns. M-am așezat tăcut pe un scaun și mi-am sprijinit capul în podul palmelor. În felul cum spusese te disprețuiesc, simțeam că nu exagera deloc. Apostrofa ei mă duruse rău. Nu m-așteptasem să dea astfel drumul mâniei. Cu ea, nu știam niciodată cum să mă port. Mă cuprinse o descurajare adâncă. Așadar, era cu neputință să pun mâna pe fata asta? Oare toată truda mea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
făcu să uităm de-a binelea supărarea. ... Ascultam furați de muzică și dispoziția noastră de receptivitate era așa de lacomă, încît cel mai mizerabil cântec ni se părea fermecător. Pesemne unde îl înfrumusețam cu cristalele propriei noastre bogății sufletești. Chiar apostrofa Dorinei, care bombăni trecând pe culoar prin dreptul camerei noastre: " Iar s-au cățărat nebunii pe acoperiș să ne facă muzică, parcă de muzică ne arde nouă acum", ni se păru cât se poate de amuzantă și am râs cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de temniță grea. A scăpat destul de lesne. ― Și nevesti-și, cît...? ― Nimic. Au pus-o în libertate. ― Rău, rău, conașule. Pe ea trebuia s-o bage la pușcărie, nu pe el, trăzni-o-ar Sfântul de pațachină... ― Firo, vezi-ți de treabă, o apostrofă Mihaela. Lasă justiția în pace; nu-i de nasul tău. Slujnica plecă opărită, trântind ușa după ea. ― Toanta! De ce s-o fi amestecând unde nu-i fierbe oala? Atitudinea ciudată a Mihaelei îmi dădu de gândit mult timp după aceea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
revenire. "Fecioară tare!" suspinase Rim, dar cu încredere în viitor. Se simțea înțelept ca un Solomon-rege, pe care l-ar fi sfidat 0 sclavă favorită. Chiar făptura lui și-o simțea cu înfățișarea solemnă si biblică și, retrăgîndu-se prudent după apostrofa Siei, pașii lui îi păreau a suna august pe mozaicul coridorului ca pe lespezi de poifiră. Rim era un luxurios al închipuirii. Palma fecioarei pe obrazul lui slab ar fi luat apucături de voluptate brutală. Rimul cu dinții galbeni, lungi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
spaghetele cu sos de roșii. — Mâncarea la conservă e perversă, afirmă Ignatius. Bănuiesc că până la urmă e foarte dăunătoare sufletului. — Doamne, iar m-a luat durerea de cot, oftă doamna Reilly. — Lasă-mă, te rog. Nu vezi că vorbesc? o apostrofă fiul ei. Eu nu mănânc niciodată conserve. Am încercat o dată și am simțit cum încep să mi se atrofieze intestinele. Ești școlit bine, constată Darlene. — Ignatius a terminat universitatea. Apoi a mai petrecut pe acolo vreo patru ani ca să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ce-o să se mai bucure Ignatius. — De ce m-ai adus aici? o întrebă agitat domnul Robichaux pe Santa. Ce mai e și asta? — Santa, scumpo, vrei, te rog, să-mi chemi un taxi? Da’ mai taci din gură, Irene! o apostrofă Santa. Ascult-acum ce-ți spun, Claude. Angelo zice că-i pare rău că te-a dus la secție. — Și la ce-mi folosește mie asta? E prea târziu pentru așa ceva. Am fost dezonorat în fața nepoților mei. Nu fi supărat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
avea programare, o ignoră pe secretara ocupată cu capriciile unui fax și bătu la ușă, hotărâtă. Nu așteptă să fie invitată să intre. Șeful, care era la telefon cu logodnica lui, o săgetă cu o privire uimită. — Ce vrei? o apostrofă impertinent. Nu-și amintea numele operatoarei nr. 7. Poate nici nu-l știuse vreodată. — Trebuie să vă vorbesc, spuse Emma. În biroul șefului, inundat de lumina soarelui, un ficus luxuriant Își Întindea frunzele de un verde intens Înspre Tiburtina. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ai fi bunicu’. Vale e o fată discretă. Doar nu merge să spună la toată lumea. Fă-i o rândunică pe fesă. Așa se vede când joacă volei. Nu pot să-mi fac tatuaje, mama nu vrea, protestă Valentina. — Vale, o apostrofă Miria, trebuie să-ți refaci lookul. Ești prea normală. Parc-ai fi o măicuță. Valentina roși. Axel Rose o Întrebă dacă Îi era teamă de durere. — Nu, deloc, răspunse. Nu voia ca Miria și tânărul ăla de cel puțin douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
decât nevoia fiziologică și psihologică de a avea femei și de a le iubi, necesitatea de a discuta despre femei, de a-și găsi un punct de vedere metafizic, în care șă-și ordoneze viața sentimentală. Îl plictiseau eternele G. Călinescu apostrofe și insinuări triviale ale colegilor: "Te-am văzut cu o damă bine", "Ai dat o lovitură", "Faci ceva?", " Sper că nu e numai platonic!" Bântuit de astfel de gânduri, mergea încet de-a lungul Cheiului Dâmboviței, când îl opri cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
externă și internă, și lucrul nostim fu acesta, că familia Conțescu se divizase în tabere și se combătea în public, de altfel cu destulă măsură și fără a diminua cordialitatea între ei. Astfel, un Conțescu, profesor universitar, fără însărcinare administrativă, apostrofa pe Conțescu-secretar general: . - Când plecați de la putere? A venit timpul eroic alpartidelor puternice, care să facă față evenimentelor. E rândul nostru. . - N-aveți decât, zicea Conțescu-secretar general cătrecelălalt Conțescu, îți ofer locul meu oricând. . - Îl primesc, răspundea acesta din urmă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
României soare el nu-ți va asfinți. Iacă o strofă în care un om de merite (mort, nota-bene, pentru că dac' ar fi fost viu cine știe dacă autorul ar fi cutezat-o) merită de la mai mult decât sumețul poet lingușitoarea apostrofă de papă-lapte; o strofă în care dreptatea (în loc de: adevăr, realitate) se citește 'n munți, și asfințitul soarelui nu se vede, ci se simte. Fiindcă în strofa a patra poezia trebuia să culmineze, apoi vine și Ștefan, umbra cu glasul răsunător
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
este plasată chiar în enunțulincipit. În poezia modernă, poate apărea în orice secvență: Când deodată tu răsăriși în calemi, / Suferință tu, dureros de dulce (M. Eminescu); Ruga mea e fără cuvinte, / Și cântul, Doamne, îmi e fără glas. (T. Arghezi) Apostrofa este o figură retorică de adresare constând în întreruperea neașteptată a discursului, pentru a interpela un interlocutor real sau fictiv, pe un ton ironic, agresiv, sarcastic ori sentențios: Iată, e noapte fără ferestren afară. Dumnezeule, de acum ce mă fac
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
un control al inimii, încât polaritățile contrarii vorbesc de aventura cuvântului și autoexil, de revelații fulgurante și închidere în dezolare. Conștient că gravitatea gânditoare din Elegii frizează retorismul, ducând inevitabil la frigiditate, experimentatorul, truditul de căutări fără răspuns izbucnește în apostrofe, descărcându-se; câte un interludiu ironic sugerează alteori o fugitivă detașare. Câte o mostră de discurs frânt (brisé), ca acesta din A unsprezecea elegie, rupe brusc ritualul lamentatoriu: Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînțeles... Atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aprobe, sau să nu-l înțeleagă, de unde și tonalitățile diverse ale discursului liric, de la jubilația cea mal neîngrădită, alimentată de sentimentul consonanței cu "publicul", la spectaculoasa lamentație, nu lipsită de orgoliu, a acelui care se descoperă monologând solitar, și la apostrofa sarcastică necruțătoare.3 Mecanismul care pune în mișcare poezia lui Păunescu este demistificarea, cinismul, adeseori, convulsiile gândului neacceptând supunerea la nici un ritual poetic 4. Victor Felea ("Secțiuni") ne spune că poetul posedă forță și suflu. Tot ceea ce face distincția vocii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este plasată chiar în enunțulincipit. În poezia modernă, poate apărea în orice secvență: Când deodată tu răsăriși în calemi, / Suferință tu, dureros de dulce (M. Eminescu); Ruga mea e fără cuvinte, / Și cântul, Doamne, îmi e fără glas. (T. Arghezi) Apostrofa este o figură retorică de adresare constând în întreruperea neașteptată a discursului, pentru a interpela un interlocutor real sau fictiv, pe un ton ironic, agresiv, sarcastic ori sentențios: Iată, e noapte fără ferestren afară. Dumnezeule, de acum ce mă fac
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Lisboa, Frisco, București,/ Alexandrii preferând pe/ Kavafis și Perse lui MD și MC și NC și AP și NS),/ inundațiilor, holocaustului, extazului erotic final", ne asigură poetul într-o incitantă Călătorie în erele geologice încheiată însă, deloc întâmplător, cu o apostrofă laconică țintită inclusiv împotriva acestei "mașinării/ triste, inutile, alchymice și năucitoare" care este, în fond, Literatura: "De dincolo de Carte, o voce răgușită și sceptică/ pronunță silabele sacre:/ A-JUN-GE!" Orice-ar face însă, poetul nu poate face abstracție de fascinantul joc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
moarte care mă învie (Editura Cronica, Iași, 2008) și Aveți nevoie de mine (Editura 24: ORE, Iași, 2012), chiar dacă tonul emițătorului de discurs erotic variază constant, de la incantația imnică pe care o naște devotata ori Sfânta la resemnarea amară sau apostrofa indignă pe care o stârnește uscata, frigida sau târfa. Am selectat, aici, doar unele dintre cele șapte femei adăpostite în cele șapte poeme care compun ultimul ciclu al volumului Prizonieri unul altuia (Editura Cronica, Iași, 2009). Căci unui erotoman așa cum
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la fel de decis, de exterioritate: "și astăzi am sânge subțire de înger și/ mâini străvezii și praf s-a făcut/ solidaritatea mea cu mulțimile cu omul din popor cu/ abisalii cheflii de la periferie" (fiul). Delimitarea se face, adesea, în termenii unei apostrofe de care histrionicul autor uzează fără menajamente (a se vedea frecvența termenilor ca "paiațe", "măști", "saltimbanci", "papagali"). În fapt, eul și lumea din care el s-a rupt sunt, în ciuda oricăror aparențe, două mulțimi disjuncte. Certitudine care are ca rezultantă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în dumnezeu crezusem în patrie/ încercasem să fiu fericit/ apoi s-au cacarisit toate)". Abia un poem precum Urlet sfâșietor al singurătății (un imn) din Adio adio dragi poezii constituie un imn cu semnul schimbat, deviat în discreditare tandră și apostrofă pătimașă, adresat Vieții văzute ca o ibovnică neobrăzată și, în tot cazul, ațâțătoare: "Viață atotputernică viață de neoprit/ ca erecția unui nebun/ viață pură mlaștină biruitoare/ vulvă terorizând visul asceților// te iubesc cu o poftă îngrețoșată/ te respir dimineața cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mult efort, cititorul o "traduce" în formatul persoanei întîi care îi permite să citească mai departe și să transforme textul într-o povestire. "Tu"-ul nu poate fi subsumat de poziția cititorului, nici nu poate fi interpretat ca fiind destinatarul apostrofei, ca în poezia lirică. "Tu"-ul este pur și simplu un "eu" disimulat, un povestitor la persoana întîi vorbindu-și sieși; romanul este o narațiune la persoana întîi cu o inovație formală care nu angajează întreaga situație narativă, cum ar
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
secolului anterior. Distorsiunile politice impuse de ideologia comunistă interpretării creației caragialiene nu sunt ocolite. Sub impactul luptei de clasă, modurile comice au fost disociate de gratuitatea consubstanțială și li s-a imprimat "combativitatea" de clasă, prin "utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei și a polemicii incisive". Schimbarea era necesară pentru a distruge atât formele civilizației autohtone, dar și pentru a "demasca" dușmanii "vechi și noi" ai proletariatului. "Urmele genealogice" ale creației lui Caragiale, reluate, revalorificate și amalgamate în creații artistice postcaragialiene sunt
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în noua pragmatică politică. S-a impus oficial abandonarea ironiei sau a zeflemelei ușoare în favoarea modului sarcastic, pentru optima expresie de respingere și nimicire a vechilor și noilor "dușmani ai poporului" "burghezo-moșierimea", chiaburii și "imperialiștii" prin utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei, polemicii incisive. Ca urmare, au fost recomandate forme și specii literare precum pamfletul în versuri sau proză, foiletonul, fabula, caricatura, fotomontajul, schița, comedia satirică. Și parodiei i s-au marcat granițe: istoria națională, politica prezentului sau valorile de patrimoniu precum
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
opri și inima o luă la trap... Doamne ce dor îmi mai era de el! De sub pălăria de vară trasă ușor pe frunte, să nu-l ardă soarele, fața lui zâmbitoare și ochii neastâmpărați mă încalziră pe dată. Râzând o apostrofă: - Of. of, da ci mai vorbim noi cu florili, Maricuțâ dragâ șâ tu nu ti superi câ eli nu-ț răspund?- câ eu m-aș supara tari! - Mai bini hai sâ gustăm un ceiuț ori poati vrei un paharuț di
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
constă în opoziția dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei, situații, menite să se reliefeze reciproc. Exemplu : "Ea un înger ce se roagăEl un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat.” ( M. Eminescu -Înger și demon ) Apostrofa este o figură de stil (folosită în retorică și în creația literară) prin care oratorul sau autorul își întrerupe firul expunerii pentru ca, stăpânit de un sentiment puternic, să se adreseze unor ființe sau lucruri personificate, cu o întrebare, cu o
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună.” ( M. Eminescu- Peste vârfuri ) "Peste semețele piscuri, Peste câmpiile mute, Gândul poporului meu Se-aude, se-aude, se-aude.” ( A. Blandiana- Doina) Invectiva reprezintă exprimarea violentă, apostrofă necruțătoare la adresa unei persoane etc. Exemplu: " Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară, Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, Ca să nu s-arate -odată că sunteți-
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]