178 matches
-
cutare] te gonesc”) și alungarea acestora în afara hotarelor satului, în „pustietăți” : „unde popa nu toacă,/ unde fata nu joacă,/ unde în răscruce/ nu e stâlp să urce” sau „unde Dumnezeu nu se pomenește,/ unde diavolul locuiește”. d) Obiecte și gesturi apotropaice la hotare : înfigerea uneltelor/ armelor în pragul casei, pentru îndepărtarea furtunilor și grindinei, practica evreiască de a monta pe canatul ușii Mezuza (crezul mozaic caligrafiat pe pergament), ungerea de către vechii evrei a canatului ușii cu sângele mielului pascal (Ieșirea, XII
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de cotropitori etc. (o astfel de ceremonie anticiumă este atestată într-un sat din Moldova la 1647 ; cf. 22), se înconjoară biserica, bătându-se în toacă. Un frumos și semnificativ ritual de circumambulațiune este cel care se bazează pe valențele apotropaice și purificatoare ale actului narativ. Culeasă la sfârșitul secolului al XIX-lea, o credință populară sună astfel : „Cu o poveste bine spusă și frumos încheiată se înconjură casa de trei ori, ca o pavăză, de nu poate nici un rău străbate
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
anilor ’70 și ’80. Românul este un „european neformat”, „frate cu lâncezeala, cu docilitatea și cu dezordinea”, a cărui neclintire în fața istoriei nu este decât semnul întunecat al unui somn de piatră; figurile exemplare ale istoriei sale sunt simple ficțiuni apotropaice, „însuflețitori de fantasme”, iar propria țară o corabie ce se scufundă, un „pământ sleit pe care nu mai cresc decât bălăriile”. Metaforele nihiliste și formulările memorabile, șfichiuitoare asemenea unui bici de profet („Românii respiră eșecul prin toți porii”; „România trece
IORDACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287599_a_288928]
-
unui bildungsroman, în care devenirea interioară a personajului central - o profesoară de matematică aflată în primii ani de experiență didactică -, se conturează pe fondul încercărilor unei inteligențe artistice lucide de a surprinde granițele evanescente dintre imaginar și real, dintre fabulosul apotropaic al poveștilor și dimensiunile neliniștitoare ale istoriei concrete. Îndrăgostită de mentorul ei din facultate, condamnat pe nedrept la închisoare în epoca tulbure a anilor ’50, Constantina reface în conversațiile cu fiul acestuia, Filip, ca și în pasionantele sale monologuri interioare
IORDACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287602_a_288931]
-
a esteticului, deschide căile criticii către complexitatea politicului: în această perspectivă, tensiunea hermetică definitorie pentru întreaga creație a lui S. de până în 1989 este un simptom al împotrivirii poetului față de totalitarismul comunist, figura desăvârșită a cercului îndeplinind aici un rol apotropaic. Spiritul „geometric” al lui S. - a cărui transpunere lirică l-a îndreptățit pe Eugen Negrici să vorbească despre parnasianismul versurilor sale de început - lasă loc, în Chip similar (1974), unei sensibilități fundamental romantice, reflectată în fascinația pentru vechi legende bretone
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
de iulie” se va clarifica ulterior ca temă majoră a poeziei spațiului ancestral al autoarei. Vertebra lui Yorick (1970) afirmă a doua temă structurantă a universului poeziei scrise de B., feminitatea, în ipostaza Penelopei și a Euridicei, exercitând o funcție apotropaică și protectoare. Scrisori către Orfeu (1972) dezvoltă aceste ipostaze. Neputincioasă în fața arcanelor făpturii lui Orfeu, Euridice asumă, magic, misiunea de a-l apropria înglobându-l, „înfășurat în hrana ochiului meu”. Tot acum, capătă consistență cealaltă temă, a memoriei, în care
BANTAS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285606_a_286935]
-
la dimensiunile Frasinului Iggdrasil. Sub crengile ei plângătoare, pitulată, veghea căsuța enorială veche, ca o călugăriță modestă, cu toate ferestrele cernite. Pășind împreună cu ceilalți, pe portița scârțâitoare, care nu se încuia niciodată, Sile ocolește unul dintre parii pentru rufe, încoronat apotropaic cu o tigvă de cal sau de catâr, apoi se înalță pe vârfuri și ciocănește cu degetul încovoiat, în gemulețul de la ușa parohiei: Părinte Costică, ești acasă? Părinte! Părințele... Hei! Nimic. Nici un răspuns. Hei, părinte! Scoală, băi și vino la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și bovinele, dar în acest caz e mai plauzibil ca celebrarea să aibă loc la templu, nu în casele private. Cu ajutorul unui buchet de isop (Ex 12,22) se stropeau cu sângele animalelor tocurile ușii exterioare, ca într-un rit apotropaic pentru a ține departe pe nimicitorul din noapte. Ne putem da seama că, dacă se vorbește de tocurile ușii, aceasta este o referință clară la un popor sedentar, dar Dt 16,7b spune că, după celebrarea în templu, Israel se
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
și decorat, de formă strâmtă și alungită, cu băncuțe de depozitare pe toate laturile excluzând intrarea. În acest loc, ce nu permitea șederea îndelungată a persoanelor, au fost găsite diferite vase de argilă mari (pithoi) decorate cu figuri antropomorfe, zeul apotropaic egiptean Bes, inscripționate cu epigrafe care menționează diferite divinități (unele dintre ele au fost citate la Cap. 3). Analiza datelor arheologice, epigrafice și iconografice a făcut posibilă interpretarea polifuncțională a sitului: pe de o parte, oprirea pentru odihnă de-a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
din confruntarea cu alte culturi din Orientul Apropiat antic, putem presupune că principalele rituri magice s-au dezvoltat în speță în ambientul sănătății (magia terapeutică), cu ocazia pregătirilor pentru război (magia profilactică), în religiozitatea familiară bazată în special pe funcțiunile apotropaice și aducătoare de noroc ale amuletelor. Deși putem distinge cu dificultate realitatea efectivă descrisă în relatările biblice, în cazul magiei terapeutice putem cita mai multe vindecări și purificări realizate de profeții Ilie și Elizeu (2Rg 2,19-22; 4,38-41; 5
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
sus citatele interziceri împotriva magiei pot fi o oglindă a ceea ce se întâmpla efectiv în familiile israelite. Această opinie este de asemenea confirmată de arheologie care a scos la lumină sute de amulete, talismane și figurine cu rol protector și apotropaic pe întreg teritoriul lui Israel și Iuda în timpul epocii monarhice până în epoca persană, în special, în ambiente domestice și funerare (cf. Herrmann, 1994). Cel care purta aceste amulete nu numai că era convins că ele aveau o funcție apotropaică împotriva
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
și apotropaic pe întreg teritoriul lui Israel și Iuda în timpul epocii monarhice până în epoca persană, în special, în ambiente domestice și funerare (cf. Herrmann, 1994). Cel care purta aceste amulete nu numai că era convins că ele aveau o funcție apotropaică împotriva forțelor rele, dar adesea se așteptau la o adevărată efuziune a puterii divine manifestată prin vitalitate și fertilitate (cf. modalitate inversă în Is 47,9: „Pierderea copiilor și văduvia ți se vor întâmpla în aceeași zi; vor cădea asupra
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cu putere mare în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale și multelor tale descântece”). Printre sutele de amulete găsite, le putem aminti aici pe cele cu chipul lui Sachmet „cel puternic”, divinitate egipteană reprezentată printr-o femeie cu cap de leu, cu calități apotropaice împotriva forțelor rele și a bolilor (cf. Fig. 10); sau figurinele numite „ochiul-Ugiat”, adică ochiul „vindecător” care cerea purtătorului să protejeze ochiul divin. La sfârșitul acestui paragraf, este util să repetăm că, în aceste culturi antice, practica magică era văzută
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Dumnezeu și om, reiese că apariția bolii era considerată o acțiune a demonilor răi care se opuneau lui Dumnezeu. De aceea în Israel și Iuda, ca și în întreg Orientul Apropiat antic, s-a dezvoltat practica utilizării amuletelor cu scop apotropaic (Herrmann, 1994, cf. Is 3,21). Nu trebuie să uităm, de asemenea, că și dimensiunea socială a bolii derivă dintr-o viziune specific religioasă. Deoarece boala se împotrivește raportului corect și pur cu Dumnezeu, ea îl pune pe cel bolnav
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
dureze încă mult timp în lumea morților. În mormintele iudaice au fost găsite multe amulete, atât locale, cât și de proveniență egipteană; e vorba de scarabei sau obiecte cu această formă, dar și obiecte denumite ochiul lui Horus sau figurine apotropaice ale diferitelor divinități, între care se întâlnesc frecvent amulete care îl reprezintă pe zeul/demonul egiptean Bes, în întregime sau doar capul; de asemenea, pe tot teritoriul Palestinei din perioada Bronzului Târziu până în epoca elenistă (Herrmann, 1994, pp. 316-391; cf.
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
teritoriul Palestinei din perioada Bronzului Târziu până în epoca elenistă (Herrmann, 1994, pp. 316-391; cf. Fig. 14) au fost găsite sigilii cu imaginea sa. Zeul/demonul egiptean Bes, înfățișat ca un pitic cu barbă, deformat, cu trăsături animale, era un personaj apotropaic destul de răspândit în religiozitatea populară și avea rolul de a alunga spiritele rele, în special în perioada de sarcină și naștere. În multe morminte de pe teritoriul lui Iuda ce datează, în special, între secolul al VIII-lea și al VII
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
niciodată considerată serioasă, diferiți cercetători cred că este vorba de o zeiță a maternității și a vieții; alții rețin însă că în acest context este mai plauzibilă utilizarea magică ce simbolizează mai degrabă abundența decât maternitatea. Între obiectele cu semnificație apotropaică descoperite într-un ambient funerar, un loc relevant îl ocupă plăcuțele de argint descoperite într-un mormânt din Ierusalim lângă Ketef Hinnom (HAE, vol. I, pp. 447-456; Barkay et al., 2004). E vorba de două plăcuțe de argint foarte fine
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de argint foarte fine, laminate, găsite într-o cameră mortuară în care corpul era depus și lăsat acolo până la descompunere. Datorită binecuvântării incizate pe ele, contextul arheologic tinde să interpreteze aceste două plăcuțe ca un fel de talisman cu rol apotropaic. Textul acestei binecuvântări, după cum am afirmat în paragraful precedent, amintește de limbajul binecuvântării din Num 6,24-26, text care mai apoi va dobândi o semnificație mai amplă și „ortodoxă” în cadrul succesivei teologii sacerdotale a alianței. Pentru vechii evrei, defuncții continuau
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
târziu, și la alte popoare ale bazinului mediteranian, era răspândit gestul compus din degetul arătător și cel mic ridicate, iar restul degetelor strânse în pumn, ca semn al Încornoratului, folosit în unele țări, de pildă, în Italia, și ca mijloc apotropaic împotriva deochiului. Probabil, tot o funcție de ajutor, de a apăra conținutul paharului de un ochi rău sau de o altă vrajă, este și gestul cunoscut la mai multe popoare din Europa de a ține degetul mic ridicat atunci când duc la
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
genitale masculine, de unde denumirea lui latină digitus impudicus sau digitus infamus, deoarece întinderea de către împărat a acestui deget, pentru a fi sărutat de anumiți supuși, era considerat un gest de suprem dispreț și desconsiderare. El era însă și un gest apotropaic, aidoma celui constând din pumnul strâns în așa fel încât degetul mare (policele) să iasă în afară printre degetul arătător și cel mijlociu, de la care au derivat expresiile: cotul și pișcotul, a da cu tifla, a da cu tifla pe la
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
amănunte nu vom afla În legătură cu acest punct, În jurul misterelor impunându-se legea tăcerii 6. • Se cuvine ca daimonilor, și nu zeilor, să le fie atribuite sacrificiile, zilele nefaste marcate de manifestări precum omofagia, flagelări, injurii, care, toate, au un scop apotropaic: domolirea și Îndepărtarea daimonilor răi. Această explicație este valabilă În egală măsură pentru sacrificiile umane de altădată; nu e de crezut (oute pithanon) că zeii le-ar fi pretins vreodată; pe de altă parte, regii și generalii nu și-ar
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și Cypreea au fost descoperite în două morminte de înhumație (M. 61 și 74). După felul în care erau prevăzute cu câte o gaură de agățat, putem presupune că acestea erau atârnate la brâu, fiind considerate că aveau un rol apotropaic sau pur și simplu, cu rol de pandantiv sau ca amulete pentru fertilitate. Piesa din mormântul nr. 61, reînhumat, a fost descoperită între oasele strânse de la reînhumare (Pl. 208/2), iar cele trei exemplare din mormântul nr. 74 se aflau
Săbăoani Monografie arheologică Vol. II by Vasile URSACHI () [Corola-publishinghouse/Science/100956_a_102248]
-
direct, din faptele precum ele se petrec sub ochii noștri, cele ce au trebuit să se întâmple în timpurile necunoscute"4. Aceleași structuri nucleare în jurul cărora s-a dezvoltat, desigur, un nou "Weltanschauung", figurinele și vasele antropomorfice, unele cu funcții apotropaice, au aceeași semnificație începând cu acelea din neolitic (Mitoc, Ripiceni, jud. Botoșani), cu acelea provenind de la culturile de tip la culturile de tip Criș, Andrieșeni, Valea Lupului, jud. Iași, la cultura ceramicii liniare (Glăvănești, Larga Jijia, Perieni, Suceava), la bogata
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
prezent, nu mai au semnificația inițială, cu excepția banului de argint (care, împreună cu turta, se rupe deasupra capului copilului și îl ferește pe copil de epilepsie). S-a uitat aproape și de rolul pe care îl dețineau în trecut unele inele apotropaice și de alte obiecte care au căpătat o semnificație exclusiv estetică. Epilepsia, de altfel, este atât de mult însoțită de superstiții, încât chestiunea poate constitui ea singură obiectul unui vast studiu. Practicianul cu experiență, cunoscător al realității, știe că, în afara
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
se blestemau oamenii răi. Unii colindători, numiți "pițărăi" (în Oltenia de sud) colindau scormonind tăciunii în vatră cu bâte înflorate. "Hornul" era "borta mirifică" prin care veneau vrăjitoarele, zburătorii și demonii sau pe unde ieșeau sufletele morților. Astfel, în scop apotropaic, se atârnau de horn "talismane" un cap de cocoș, o piele de șarpe, un rât de mistreț. 79 Legătura dintre lumea de afară și lumea din interior se făcea prin intermediul "prispei în horă", a "pragului" și a "ferestrei". Prispa, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]