527 matches
-
El este frate cu poetul care, de asemenea, evadează din realitatea comună, nesemnificativă. El nu rămâne sclav al realului, al complexului infinit de influențe din afară, așa cum urmează să fie copilul mai târziu. Un mare mister: are copilul o conștiință apriorică a dezamăgitoarei vieți zilnice și are, tot aprioric, dorința transcenderii prin miraculos a vieții care va urma s-o petreacă ? Pentru el basmul, mitul este un joc de-a realitatea, un joc al imposibilului fabulos. Poetul este cel care rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește", cum scria Eminescu, arheul aprioric simțul armoniei. "Un bâiguit" în expresie eminesciană, care nici măcar nu mai sună din coadă.... Morala poeziei Poetul are conștiința transcendentală a unei chemări, a unei misiuni cosmice, și anume, transsubstanțierea poetică a lumii. Au spus-o în primul rând Platon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
imposibilul nu mai este temă a artei, a culturii, ci arta, cultura au devenit o demonstrație a neputinței valorice. Prin urmare, iată pericolul pentru regina culturii Poezia: nu doar desființând orice regulă prozodică ritm, măsură, rimă, acestea reflectând nevoia ontologică apriorică a omului de armonie astfel că dintotdeauna poezia este cânt, ci mai ales, ignorând logica internă a ideaticei factor sine qua non pentru opera de artă, cu înșiruirea de imagini, asocieri incongruente de cuvinte, precum aruncarea la întâmplare de forme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care 1-a g?sit pentru a exprima unul dintre sensuri infinitului: „finitul f??? de sfâr?it că o s? văr?ire ???? sfâr?ire"; „nefinire" pentru a exprima, printr-un prefix negativ nesfâr?ițul de dinaintea existen?ei lucrurilor, dimensiunea lor aprioric? (pe când „infinirea" Înseamn? nem? rginirea pierdut? În cel?lalt sens al devenirii): „Infinirea În schimb, cu prefixul ei în, care aduce o nega?ie mai stins?, te trimite Înainte ". Având totu?i la Îndemân? termenii deja existen? i În limb
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
al mitologiei eminesciene ?i creatul ei, expresia for?ei imaginative a poetului. Fantasia are Întâietate, dar se Întemeiaz? pe un solid suport culturall" . (Noemi Bomher) Se reg?sesc astfel, În mitologia eminescian?, dup? cum afirm? N. Bomher, cele trei categorii apriorice specifice oric?rei mitologii: timp, spa?iu, cauzalitate orfic?. Originalitatea operei eminesciene vine din „Întruparea lor În forme proprii" (topos-urile poetice), În structuri ce poart? „Însemnele matricii gândirii" sale iar, pe de alt? parte, din ineditul expresiei artistice. Lumea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
pentru a analiza modul în care dezvoltăm și folosim modele sau stiluri de conducere. Considerăm că, în limbajul obișnuit, oamenii folosesc termenul de „model” mai mult cu sensul de exemplu, ceva ce poate fi replicat, urmat (de exemplu, un etalon), aprioric (existent dinainte), și termenul de „stil” pentru a descrie modul personal, unic al cuiva de a face ceva (se îmbracă, se joacă, se comportă), ceea ce este mai degrabă aposteoric (existent înainte de a fi descris) și dificil de imitat, de replicat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
pe care le-a făcut. Dar nu problema unui alt climat cultural și a unei alte atmosfere artistice se pune în acest caz, ci problema unui sever program interior și a unei adevărate mitologii subiective - ambele aproape cu o existență apriorică în metabolismul artistic al pictorului și în orizontul său intelectual. Pentru că în ciuda viziunii sale antropocentriste, în ciuda unui umanism care i-a impregnat fiecare fibră a picturii și în ciuda unei adevărate fascinații pentru individualitatea și pentru exemplaritatea umană, Baba nu este
Corneliu Baba și lumea central-europeană by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8973_a_10298]
-
lui e ca o cruciadă individuală dusă în numele zădărniciei sigure. Pe acest fundal de letargie culturală, soarta filozofiei e de două ori mai tristă. Judecată după efectul pe care îl are asupra comunității, această disciplină este o garanție a eșecului aprioric. Nicio altă facultate nu scoate pe bandă rulantă, an de an și promoție de promoție, un număr mai mare de ratați comunitari. De aceea, din punct de vedere social, rostul filozofiei este ca la capătul ei să-ți dai seama
Despre imaginație by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9094_a_10419]
-
comuniste unei eventuale trădări a prietenilor, continuă să fascineze în cel mai înalt grad. Iar o carte despre relația lui N. Steinhardt cu principalii reprezentanți ai "generației '27", Constantin Noica, Eugen Ionescu, Emil Cioran și Mircea Eliade, are toate datele apriorice ale unui best-seller. Un tânăr autor, Adrian Mureșan (n. 1982), a publicat recent un volum dedicat tocmai relațiilor spirituale dintre N. Steinhardt și liderii de prestigiu ai generației '27. Din capul locului trebuie spus că studiul este unul comparativ și
Ocheade mistico-semantice by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9121_a_10446]
-
ridice complet pînă la înălțimea și la abstracția vorbirii articulate. Această percepție, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneș, are, de multe ori, și pretențiile unui criteriu axiologic. Dacă un scriitor se abate cumva de la norma apriorică a infirmității cotidiene și se dovedește un om de acțiune și o conștiință practică foarte dinamică, în mod subit calitatea inspirației lui este privită cu mefiență, iar vigoarea estetică a textului devine și ea suspectă. Sub incidența aceleiași vigilențe intră
Bata Marianov, între materie și cuvînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9458_a_10783]
-
sînt deopotrivă compatibili și solidari. Cu marea diferență, totuși, că la acest sistem de reprezentare Bernea ajunge după ce a consumat cam tot ceea ce se putea consuma în regimul imaginii, în timp ce Ioana Bătrânu pornește de aici ca de la o realitate cîștigată aprioric. Iar dacă evoluțiile pot fi, în vreun fel, previzibile, nu este exclus ca Ioana Bătrânu să refacă drumul lui Bernea în sens invers. Purtîndu-și, însă, povara de a fi deja un artist excepțional. ION Bitzan: uluitoare capacitate de adaptare; la
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
Immanuel Kant caută, ca și În teoria cunoașterii, un fundament pe care să Întemeieze o morală universal valabilă. Dacă, În cunoaștere, experiența variabilă nu poate oferi principii care să conducă la cunoștințe sigure și obiective, ci doar numai prin formele apriorice și transcendentale putem ajunge la o adevărată cunoaștere, nici În domeniul activității practice, experiența nu poate fi izvorul adevărat al normelor morale care trebuie să fie universale și necesare, obligații imperative, adică apriorice și transcendentale. „Experiența ne arată numai ceea ce
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și obiective, ci doar numai prin formele apriorice și transcendentale putem ajunge la o adevărată cunoaștere, nici În domeniul activității practice, experiența nu poate fi izvorul adevărat al normelor morale care trebuie să fie universale și necesare, obligații imperative, adică apriorice și transcendentale. „Experiența ne arată numai ceea ce este, pe când normele morale ne indică poruncitor ceea ce trebuie să fie, de aceea nu se poate scoate nici o regulă imperativă din cea ce este, din lumea experienței”. Mai mult, principiile morale - după cum constatăm
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
el poate accede la lumea spiritualității pure. Aceste obligații aparțin unei morale a datoriei pure, a datoriei integrale. În orice conștiință se află legea morală, având o necesitate obligatorie pentru fiecare conștiință. Legile morale sunt universale și necesare, asemenea formelor apriorice din conștiința teoretică. Astfel, filosoful german are drept scop fundamentarea necesarului și universalului normativității. Există o deosebire esențială care desparte ca un abis lumea empirică, fenomenală de lumea moralității, și anume: În planul fenomenal acționează legea cauzalității, pe când În domeniul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mijloace pentru scopuri practice”, În etică se află „originea și scopul oricărei filosofii”. În această idee, Paulsen se Întemeiază pe filosofia lui Aristotel, luând apărarea unei etici energetice teleologice, În care legea morală nu mai este pur și simplu formă apriorică, ci este principial Înrădăcinată În viață. În argumentarea mai realistă a filosofului neokantian tema eticii este o temă dublă: ea trebuie să determine mai Întâi „Scopul vieții sau binele suprem” (das höchste Gut); apoi, căile și mijloacele atingerii acesteia. Prima
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de moralitate) În conexiunea lor intimă, Kant sublinia ideea demnității ființei raționale (omul) care este identică voinței absolut bune, adică Libertății. În prefața de la Critica Rațiunii Practice, filosoful scria: „Conceptul de libertate, Întrucât realitatea lui e demonstrată printr-o lege apriorică a rațiunii practice, constituie cheia de boltă a Întregii clădiri a unui sistem al rațiunii pure, chiar și a celei speculative, și toate celelalte concepte (de Dumnezeu și nemurire) care rămân În aceasta, simple Idei fără sprijin, se leagă acum
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să fie valabile Întotdeauna și În chip necesar; prin urmare - decide filosoful clasic german - nu se pot Întemeia pe ele legi practice”. Paulsen a simțit slăbiciunea rigorismului kantian, constând În a se situa, peste tot - și În etică - de partea aprioricului (universalul și necesarul) și nu de partea aposteriori-ului, empiricului (particularul și contingentul). De aceea, Paulsen va opta, cu toată seriozitatea filosofică, pentru Aristotel din Etica nicomahică, În care Stagiritul Întemeia: „Datoria” de a fi fericit. Trebuie reamintit că problema
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mai emis câteva chițăituri ciudate, și-a recăpătat răsuflarea. Apoi m-a privit și iar a Început să se zgâlțâie ca o budincă. Bun, așteptăm. Lăsăm timpul să treacă. Ce e timpul, În fond? Kant credea că e o formă apriorică a intuiției, Parmenide, o iluzie. Întrebat la rândul său, Sfântul Augustin a ridicat din umeri și s-a culcat, iar apoi, când s-a trezit, tocmai veneau vandalii, așa c-a uitat de problemă. Așadar, ne putem permite să lăsăm
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
aceste preocupări sfârșesc în publicarea de cărți), nu se poate să nu te întrebi cât de serioase pot fi demersurile științifice ale acestei autoare care lasă, în permanență, impresia că aleargă pe drumuri care nu se întâlneasc niciodată. În pofida neîncrederii apriorice, studiile Ruxandrei Cesereanu nu au dezamăgit până acum. Cel puțin volumul despre revoluția din 1989 și cele despre gulagul românesc fac parte din bibliografia obligatorie a temelor respective. Nașterea dorințelor lichide este o carte greu de clasificat. Autoarea însăși nu
The men's world by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9184_a_10509]
-
o femeie. Prin urmare, ei înlocuiesc în evanghelie numele Mariei Magdalena cu formula, deopotrivă misterioasă și neutră, „ucenicul pe care Domnul l-a iubit”. Atât studiul lui De Boer, cât și cel al lui Jusino pleacă de la o schemă ideologică apriorică, formulabilă astfel: Maria Magdalena a devenit foarte curând după răstignire victima unui complot machist. Marginalizarea celei mai apropiate și fidele ucenice a lui Isus s-a răsfrânt asupra unei întregi comunități creștine, care, de teama represaliilor, a trebuit fie să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
încrederea, sperând că gestul va avea un efect pozitiv. De asemenea, atunci când Isus își binecuvântează apostolii, El îl binecuvântează automat și pe Iuda, împărtășindu-i din puterea Lui sfântă. Origen tratează foarte serios „misterul Iuda”, nemulțumindu-se cu un verdict aprioric. Drama în care este implicat acest ucenic apropiat al Domnului nu se joacă la un nivel social sau politic, nu e o dramoletă cu un hoț avar și un stăpân naiv, ci o veritabilă dramă cosmică, avându-i ca protagoniști
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
până la versiunea din 1936 (gândită totuși bine în intenție). În 2001, Î.P.S. Bartolomeu Anania a publicat o altă diortosire a Bibliei, făcută, se scrie pe o contrapagină, „după Septuaginta”. Desigur, am deschis noua versiune cu un freamăt de încântare apriorică, sperând că voi găsi în sfârșit un text în spiritul a ceea ce scrisesem în articolul din 1996. Or, compararea sumarului LXX (ediția Rahlfs) cu sumarul diortosirii Î.P.S. Bartolomeu Anania, apoi confruntarea atentă, rând cu rând, a Genezei LXX cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pot înțelege. Pentru mine, nu există istorie. Imobilă, prinsă în centrul unei bule eterne, nu pot nici măcar să-mi acord eroismul recuzării timpului. Pentru că nu am fost atinsă de el, dăruită sau blestemată cu această lipsă congenitală a unei forme apriorice de sensibilitate, o oroare care i-ar fi tulburat somnul bătrânului filosof. Vă întrebați cum am supraviețuit până în prezent, spre a vă încerca răbdarea cu aceste rânduri. Vă atrag atenția că, acum, vă țin de vorbă pentru a vă arăta
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
acesteia, esența auto-sporirii, gândul dispariției sau decrepitudinii lor nu este doar trăit de ei ca o indignare: în ochii filozofului capabil să pătrundă în esența a ceea ce face din ei ființe vii, el se dezvăluie ca o imposibilitate de ordin aprioric. Geniul lui Nietzsche stă în a fi observat această aporie și a fi fost constrâns, în încercarea de a o rezolva, la analize extraordinare. Aici jos totul crește și descrește. Privirea aruncată de sus asupra întregului ființei-exterioare interiorizează ceea ce a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este acolo pentru noi: lumea este o lume sensibilă deoarece, ca lume-a-vieții și nu a unei conștiințe pure, ea este afectivă în fondul său, potrivit posibilității celei mai interioare a desfășurării sale extatice. Doar că sensibilitatea nu constituie doar esența apriorică a oricărei lumi posibile, ea o definește de asemenea pe cea a artei: "Prin sensibilitate și doar prin ea reușim să ajungem la adevăr în artă", declară Kandisky. Astfel, faimoasele legi ale frumosului, fiind cele ale sensibilității, nu au decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]