111 matches
-
a trecut-o de asemenea în Antilegomena. Ieronim (347-420) o considera drept carte de mâna a doua. Cele mai multe canoane o includeau, dar unele, în special din Biserica Răsăriteană, o respingeau. Nu este inclusă în Peshitta (un Nou Testament timpuriu în aramaică). Autorul Apocalipsei se numește pe sine „Ioan”, astfel că această carte a fost în mod tradițional atribuită apostolului Ioan. Referiri la scrierea ei de către apostol se află încă de la Iustin Martirul, în al său "Dialog cu Trypho". Alte mărturii timpurii
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
într-o revoltă a zeloților împotriva romanilor. Obiceiul de a elibera prizonieri în Ierusalim, de Paște, este cunoscut sub numele de Iertarea pascală, dar acest obicei nu este înregistrat în niciun document istoric, altul în afara evangheliilor. Numele "Baraba" provine din aramaică בר-אבא, Bar-abbâ (fiul tatălui). Potrivit istoricului Max Dimont, povestea lui Baraba așa cum apare în evanghelii este lipsită de credibilitate din punct de vedere roman, deoarece prezintă autoritatea romană, reprezentată de Pilat din Pont, intimidată de o mulțime mică de civili
Baraba () [Corola-website/Science/337350_a_338679]
-
(a) (ebraică: שָׂטָן, "a" ebraica tiberiană "Śățăn"; greaca Koine: Σατανάς, "Satanás"; aramaică: צטנא, "Śațanâ"; arabă: شيطان, "Sheikhțaan") este o denumire abrahamică ce se referă de obicei la un înger-procuror, demon sau zeu minor în diferite religii. Satan joacă diferite roluri în Tanakh, apocrife și Noul Testament. În Tanakh, Satan este un înger de
Satan () [Corola-website/Science/303590_a_304919]
-
Profețiile Mici, Cei Doisprezece Profeți (aramaică: תרי עשר, Trei Asar, "Doisprezece") sau Cartea celor 12 Profeți minori este o colecție de 12 cărți care constituie ultima carte a Bibliei ebraice și care formează ultimele douăsprezece cărți din Vechiul Testament, termenii "profeți mici" sau "cei doisprezece profeți" poate
12 Profeți Minori () [Corola-website/Science/327588_a_328917]
-
sau Iisus Hristos , Christos sau Cristos (în aramaică ישוע, "Ieșu", în ebraică יֵשׁוּעַ, "Ieșua" arhaic "Iehoșua", grecizat Ἰησοῦς, "Iesous", latinizat "Iesus"; n. ca. 4 î.e.n., conform Bibliei la Betleemul Iudeei, ca fapt istoric probabil la Nazaret — d. ca. 30 e.n., Ierusalim
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
înălțime de șase coți și o palmă, aproximativ 200 cm. În manuscrisele târzii Septuaginta din Codexul Aleppo se mărește înălțimea la nouă picioare și jumătate, adică 290 cm. Diferență de înălțime poate fi din cauza confuziei a două litere ebraice, Dalet (aramaică:) și Vav (aramaică:). Limba ebraică folosește litere pentru a desemna numere, iar valoarea numerică a lui Dalet este 4 și a lui Vav este 6. Astfel poate fi posibil ca cele două litere să fi fost confundate uneori în timpul procesului
Goliat () [Corola-website/Science/319235_a_320564]
-
coți și o palmă, aproximativ 200 cm. În manuscrisele târzii Septuaginta din Codexul Aleppo se mărește înălțimea la nouă picioare și jumătate, adică 290 cm. Diferență de înălțime poate fi din cauza confuziei a două litere ebraice, Dalet (aramaică:) și Vav (aramaică:). Limba ebraică folosește litere pentru a desemna numere, iar valoarea numerică a lui Dalet este 4 și a lui Vav este 6. Astfel poate fi posibil ca cele două litere să fi fost confundate uneori în timpul procesului de copiere a
Goliat () [Corola-website/Science/319235_a_320564]
-
că ceea ce striga ea era în limba aramaică, limba lui Cristos. Frankie se duce acasă și în dimineața următoare Andrew se întoarce în apartamentul ei unde o găsește scriind cu un marker pe perete, acum acoperit cu un text în aramaică. Atunci când o întreabă ce a scris, Frankie răspunde în italiană cu o voce de bărbat, apoi se prăbușește pe pat. Frankie iese din casă și merge pe străzi cu Andrew, prăbușindu-se la pământ într-un moment dat în care
Stigmata (film) () [Corola-website/Science/325980_a_327309]
-
unul dintre cele 99 de nume cunoscute ale lui Dumnezeu (toate surele coranice mai puțin a IX-a încep cu o invocație ce cuprinde și acest cuvânt); "nabī" (profet), împrumutat din ebraică; "salăt" (rugăciune, rugăciunea de tip islamic), împrumutat din aramaică; "sirăt" (cale, calea cea dreaptă amintită chiar în prima sură din Coran, al-Fătiha), care a intrat în aramaică din greacă unde fusese împrumutat din latină, "strata"; "firdaws" (paradis, rai) și "ibrīq" (ibric), împrumutate din persană etc. În perioada califatului abbasid
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
încep cu o invocație ce cuprinde și acest cuvânt); "nabī" (profet), împrumutat din ebraică; "salăt" (rugăciune, rugăciunea de tip islamic), împrumutat din aramaică; "sirăt" (cale, calea cea dreaptă amintită chiar în prima sură din Coran, al-Fătiha), care a intrat în aramaică din greacă unde fusese împrumutat din latină, "strata"; "firdaws" (paradis, rai) și "ibrīq" (ibric), împrumutate din persană etc. În perioada califatului abbasid, când au fost traduse numeroase cărți din culturile greacă, persană, indiană și siriacă, numeroase cuvinte au fost împrumutate
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
deasupra, binecuvântându-l pe rege. Un personaj pare să fi fost adăugat după celelalte, ca și, lucru destul de curios, barba lui Darius, care este un bloc de piatră independent, fixat cu știfturi și cu sârmă de fier. O traducere în aramaică a inscripției face parte din papirusurile aramaice de la Elephantina. O altă traducere în aramaică a fost găsită la Sakkarah/Saqqarah în Egipt, iar versiuni akkadiene au fost găsite în Babilon. Prima mențiune istorică a inscripției a fost făcută de istoricul
Inscripția de la Behistun () [Corola-website/Science/327459_a_328788]
-
ca și, lucru destul de curios, barba lui Darius, care este un bloc de piatră independent, fixat cu știfturi și cu sârmă de fier. O traducere în aramaică a inscripției face parte din papirusurile aramaice de la Elephantina. O altă traducere în aramaică a fost găsită la Sakkarah/Saqqarah în Egipt, iar versiuni akkadiene au fost găsite în Babilon. Prima mențiune istorică a inscripției a fost făcută de istoricul și medicul grec Ctesias, care îi nota existența spre anul 400 î.Hr. Tacitus o
Inscripția de la Behistun () [Corola-website/Science/327459_a_328788]
-
a trecut-o de asemenea în Antilegomena. Ieronim (347-420) o considera drept carte de mâna a doua. Cele mai multe canoane o includeau, dar unele, în special din Biserica Răsăriteană, o respingeau. Nu este inclusă în Peshitta (un Nou Testament timpuriu în aramaică). Autorul Apocalipsei se numește pe sine „Ioan”, astfel că această carte a fost în mod tradițional atribuită apostolului Ioan. Referiri la scrierea ei de către apostol se află încă de la Iustin Martirul, în al său "Dialog cu Trypho". Alte mărturii timpurii
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
a citat niciodată în mod direct profeții dinaintea lui. Dacă ar fi făcut așa ceva, ar fi trebuit să folosească poezia lor ebraică, în timp ce el dorea să-și scrie propria poezie. Torrey sublinia că Apocalipsa a fost scrisă la origini în aramaică. Tocmai de aceea traducerile grecești care ni s-au transmis au fost scrise într-un idiom atât de ciudat. Era vorba de o traducere literală care trebuia să respecte avertismentul din și anume că nu era permisă sub nicio formă
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
și anume că nu era permisă sub nicio formă coruperea textului. Conform lui Torrey, povestea spune că „A Patra Evanghelie a fost adusă la Efes de un creștin refugiat din Palestina curând după jumătatea primului secol. Ea era scrisă în aramaică.” Mai târziu efesenii au susținut că acest refugiat era însuși discipolul cel iubit. Mai târziu Ioan a fost expulzat de Nero și a murit în Patmos după ce a scris Apocalipsa. Torrey susținea că până în anul 80 e.n., când creștinii au
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
în Patmos după ce a scris Apocalipsa. Torrey susținea că până în anul 80 e.n., când creștinii au fost dați afară din sinagogi, mesajul creștin era proclamat mai întâi în sinagogă și, din motive culturale, trebuia ca evanghelistul să fi vorbit în aramaică, altfel „el nu ar fi fost ascultat.” Torrey arăta cum cele trei cântece principale din Apocalipsă (cântarea cea nouă, cântarea lui Moise și a mielului și corul din ) toate sunt scrise în mod firesc în patru versuri metrice plus o
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
ptolemaică, dat de Ptolemeu al V-lea și scris în limba "zeilor", limba poporului și "limba cuceritorilor greci". A mai folosit transcrierile grecești ale numelor proprii din istoria Egiptului. A fost un geniu în ceea ce privește cunoașterea limbilor, franceză, latină, greacă, idiș, aramaică, pahlavi, siriană, caldeeană, persană, chineză și coptă. În 1824 a publicat lucrarea "Sistemul scrierii hieroglifice". Interesul pentru egiptologie a debutat în Franța după expediția lui Napoleon în Egipt. Champollion a călătorit în Egipt în anii 1828-1829. Sir Henri Creswicke Rawlinson
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Israel, acest rol le revenea „textelor clasice” ale Bibliei. Au fost descoperite nenumărate tăblițe cuneiforme și ostracale cu exerciții de scriere bazate pe astfel de texte clasice ale vechiului Orient Apropiat. În prezent se cunosc abecedarele mai multor limbi: ugaritică, aramaică, greacă, etruscă, latină etc. Dintre abecedarele ebraice cele mai cunoscute, le amintim pe cele de la Izbet Sartah, din secolul al II-lea î.Hr., cel de la Lachiș, din secolele VIII-VII î.Hr., de la Arad, din secolul al VIII-lea î.Hr. În lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cuvântul regelui celui mare, regele Asiriei” (4Rg. 18,26-27). Odată cu limba, scrierea aramaică a devenit larg răspândită, astfel încât, în secolul al VI-lea î.Hr., scrierea aramaică domina întreaga scenă a Orientului Apropiat. Întrucât Biblia ebraică are anumite secțiuni scrise în aramaică, iar Biblia transmisă de către tradiția creștină este alcătuită din cărți scrise sau traduse în greacă, putem spune că Sfânta Scriptură este o operă poliglotă. Una dintre caracteristicile fundamentale ale ebraicii și ale limbilor semitice în general o reprezintă rădăcinile triliterare
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fapt cu a doua perioadă din istoria acestei limbi semitice (300 î.Hr.-200 d.Hr.). Originalitatea cărții profetului Daniel stă în schimbarea limbii în care a fost redactată: după ce începe în ebraică, odată cu versetul 4 din capitolul 2 trece la aramaică, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă la ebraică, motivul acestui bilingvism rămânând un subiect deschis în lumea bibliștilor. Aramaica acestei cărți, ca de altfel și cea întâlnită în câteva texte de la Qumran - Tobie, Visul lui Nabodius, fragmente din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de scrierea siriacă. În secolul al III-lea î.Hr., apare scrierea iudeo-aramaică1, în dezvoltarea căreia se cunosc trei faze: 1. faza
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
1962 într-o peșteră din Wadi Daliyeh, la nord de Ierihon. Această peșteră a servit drept refugiu pentru persoanele bogate din Samaria care au fugit din fața armatelor lui Alexandru cel Mare. Aceștia au adus cu ei documente juridice scrise în aramaică datând de la sfârșitul perioadei persane (a doua jumătate a secolului al IV-lea î.Hr.). Papirusurile, aflate într-o stare avansată de deteriorare, erau sigilate cu bule, din care s-a recuperat un număr de 128 de exemplare. Fiecare document era
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Avroman, în îndepărtatul Kurdistan. Acolo a fost scos la lumină un vas de piatră conținând mai multe documente pe pergament, rulate și sigilate cu bule. Trei dintre ele s-au păstrat. Două dintre documente sunt în greacă și unul în aramaică, datând din secolul al III-lea î.Hr. Ele au fost scrise și sigilate astfel: textul a fost scris de două ori, o dată în original, în partea de sus a pergamentului, iar a doua oară în „copie”, în partea de jos
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
numita „ostracizare”. Pe teritoriul Țării Sfinte s-au descoperit mai multe astfel de ostraca, cele mai importante fiind cele de la Arad, Hazor, Lachiș și Samaria. O semnificație deosebită prezintă materialul epigrafic abundent descoperit la Arad, scris în ebraică și în aramaică. S-au descoperit 107 ostraca în ebraică, majoritatea scrise cu cerneală și câteva incizate (3 dintre ele au fost descoperite în 1976 și descifrate de Rainey). Unele vase de la templu aveau nume de un interes particular, cum ar fi de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de Stat din Frankfurt, Biblioteca Universității din Strasbourg, Biblioteca Colegiului Prezbiterian Westminster din Cambridge. Numeroase alte fragmente au intrat în posesia unor persoane particulare 2. În genizah de la Cairo s-au descoperit texte ale Vechiului Testament (în ebraică și în aramaică), texte din Midraș, Mișna, Talmud, scrieri liturgice, scrisori, liste etc. Tot aici s-a descoperit primul manuscris ebraic al Înțelepciunii lui Isus fiul lui Sirah; înainte de această descoperire, cartea Înțelepciunea lui Isus Sirah era cunoscută numai dintr-o traducere grecească
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]