520 matches
-
mai are astăzi instituția căsătoriei? Deși zeii i-au hărăzit lungi stagii în străinătate, sau poate tocmai de aceea, dl. Zamfir se manifestă că un convingător apologet al dragostei pentru ținuturile natale. Scrise într-un limbaj straightahead, limpede, fără turnuri argotice sau intelectualiste, paginile sale sunt totuși aproape intraductibile. Asta fiindcă preferă să rețină, cu aviditate, ba chiar cu posesivitate, toate detaliile de care ne-a fost năpădita viața în ultimele decenii. Pas de-i explică unui cititor străin, fie el
Douã romane by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/17449_a_18774]
-
sînt mai puțin interesante din punct de vedere stilistic. În 1960, autoarea articolului citat afirmă că sufixul nu este productiv: fapt adevărat doar dacă nu ținem cont de registrele oralității colocviale. Sufixul -an poate fi găsit în mai multe cuvinte argotice, unele de origine țigăneasca, mai vechi sau mai recente. Dacă etimologia adjectivului și substantivului barosan nu e certă (alături de derivarea din baros cu sufixul -an propunîndu-se și sintagma baro șan "ești mare"), pentru molan "vin", format de la țigănescul mol, explicația
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
grupurilor și a formațiilor muzicale cu membri și ascultători extrem de tineri. Fenomenul a fost deja semnalat și a început să fie discutat din perspectiva sociologică. Din punct de vedere lingvistic, mi se pare interesant de urmărit modul în care limbajul argotic și mai ales registrul vulgar capătă prin muzică o cale de difuzare publică, ca și reacțiile contradictorii cu care este întîmpinată încălcarea unor bariere stilistice tradiționale. Înainte însă de a comunica prin titlurile și prin textele pieselor muzicale, noile formații
Nume muzicale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17607_a_18932]
-
rar materializate în producții de moderat bun gust) e un hibrid stilistic, un mixaj de elemente culte și familiare, într-un limbaj destul de artificial, în care englezismele de ultimă oră și expresiile populare se învecinează, în care elemente familiare și argotice se întrețes cu structuri arhaice, evocate în citate ironice. ăntr-o pagina de "Jurnal monden" (în "Jurnalul național" = JN 1910, 1999, 12), artificiul stilului înalt utilizat cu detașare ironică e obținut prin două trăsături sintactice principale: folosirea formei neaccentuate a pronumelui
Claymoor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17627_a_18952]
-
sughițuri/ de repezi aglutinări și/ tăceri succedate de explozii“. Discursul vorticist și extensibil (fragmentele au ca titluri &&&) adună, teoretic, tot ce se poate aduna: pasaje confesive, memorialistice, reflecții intelectualiste, note diaristice, prozopoeme, definiții metaforice, scintilații vizionare, videoclipuri psihedelice, dialoguri colocvial argotice, într-o rotație amețitoare a imaginarului și a registrelor, de la banalitatea cotidianului la bizareria suprarealistă, de la cultural și științific la scatologic, grotesc și funebru, de la poetic și diafan, la interjecțional, ironic și sarcastic. În bună măsură, acest continuum de „vorbe
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
l-am cunoscut aici a fost Andrei Bantaș. Am crezut întotdeauna că autorii de dicționare trebuie să aibă umor. Îmi amintesc că ne-am dus, prin 1996, să vedem o mică trupă englezească jucând într-o piesă cu multe cuvinte argotice. Andrei Bantaș, ținând o mică lanternă, își nota cuvinte și mă întreba de cât timp se folosesc în engleză. Era foarte interesat. Acum câteva săptămâni am scris o cronică, un tribut Ninei Cassian. Am cunoscut-o în 1977, nu-mi
Interviu cu Alan Brownjohn - Nu sunt un desperado... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2416_a_3741]
-
gelatinoasă și moluscoasă, dacă este să folosesc termeni tactili. în al treilea rând, cultura română este colerică; undeva, mai sus, am amintit deja efervescența ei. Coleric înseamnă, prin- tr-un termen necanonic, dizgrațios și lipsit de reverență, de nu cumva chiar argotic, forfotistă. Se aprinde și agită din orice și nimic, propune azi literați care a doua zi nu mai înseamnă nimic sau, dimpotrivă, umbrește în anonimie scriitori valoroși. Este pasionată de generații și mode, cancanuri de ultimă oră, teme în vogă
AIUD LA VENEȚIA by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16685_a_18010]
-
fi urmat mai are rost: sînt genuri sau autori față de care aveți rezerve? întrebarea are rost. Eu cred că unii autori sînt intraductibili și eu la tipul acesta de autori nu m-aș hazarda. Adică autori care au o dominantă argotică foarte marcată, deși asta încă s-ar mai rezolva. Apoi autori cu o dominantă, cum s-o numesc, dialectal-țărănească, adică romane scrise în patois sau care au foarte mult patois. Eu nu văd cum s-ar putea rezolva asta: să
Cu Irina Mavrodin despre Traducerea ca "nesfîrșită urcare a muntelui" by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16737_a_18062]
-
poeziei lui Mihail Gălățanu persistă, ca un parfum greu de scos din haine. Poetul mobilizează ca nimeni altul limba română, îi activează toate resursele de expresivitate simultan. El nu scrie într-un stil, ci în mai multe: și gazetăresc, și argotic, și cronicăresc, și SF, și prozaic, și poetic: " Pedofil discret, ador fetișcanele/ cărora de la șaptesprezece ani le susură sânii/ umflându-se și dând peste maluri bulboanele./ Ador bulanele lor/ depilate lasciv cu ceară de parchet. Pe care/ te poți întinde
Mihail Gălățanu și-a pierdut răbdarea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16780_a_18105]
-
comentariile teologice - pare aproape firească (și riscă de aceea să treacă neobservată) în corespondența amicală. Secretul formulei stă într-un dozaj inteligent de sobrietate conceptuală, modernă și neutră, de ornamente arhaice și de îndrăzneli colocviale, din cînd în cînd chiar argotice, introduse cu plăcerea ludică de a șoca, de a provoca. Performanța stilistică bazată pe găsirea măsurii și pe efectul de varietate e atinsă mai ales în predici (de pildă în cele din volumul Dăruind, vei dobîndi, 1994), în care abilitatea
Echilibru stilistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16843_a_18168]
-
capătă valoare adjectivală și adverbială, în combinații limitate sau deschise. Modelul e dezvoltat mai ales în registrul familiar-argotic: "un tip brici", "o apărare beton", "o rochie trăsnet" etc. De altfel, succesul lui marfă a fost anticipat (deși cronologia fluctuațiilor lexicului argotic e greu de stabilit) de folosirea frecventă a altui substantiv cu sens apreciativ-superlativ: meserie ("Mă uitam în dreapta, în stînga, excelent, meserie aeroportul" - Gabriela Adameșteanu, Vară - primăvară, 1989, p. 155), concurat de altfel de un adjectiv variabil din aceeași familie lexicală
"Marfă" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16862_a_18187]
-
întîmplări de la bloc, de la școală, din tabără sau de pe străzile din perimetrul (specific bucureștean) Eroilor Panduri Academia Militară. Senzația este de înregistrare pe bandă de magnetofon de pe care vocea naratorului răzbate natural, fără o cenzură a vocabularului, predominant fiind limbajul argotic și hazos. Iată un inventar minim al "fazelor": Tinuț este îndrăgostit de Hari, colega lui de clasă, își dorește un magnetofon Maiak pe care îl și primește cadou de la părinți, ascultă și schimbă muzici (Deep Purple, Pink Floyd, Creedence, voga
"Pe fază" by Bogdan Iacovu () [Corola-journal/Journalistic/16964_a_18289]
-
să dea telefon să-ți zică "Vezi că aia te iubește!"". Personajele, deși multe la număr, se individualizează în amintiri în care vocile lor sunt distincte. Un ochi atent surprinde cu acuitate reacții și replici. Un minus îl reprezintă stereotipiile argotice, cît și ticurile verbale ale personajelor care nu ating numai miza autenticității ci o depășesc uneori, blocînd motoarele textului și obosindu-l. Bruschețea apariției finalului este justificată de aspectul fragmentat al textului, în concordanță cu începutul spontan. Relatarea colocvială plină
"Pe fază" by Bogdan Iacovu () [Corola-journal/Journalistic/16964_a_18289]
-
martie); arta de cartier este înregistrată cu o certă distanțare ironică ("arta zisă "de cartier", așa cum se și intitulează "albumul" unei trupe precum B.U.G. Mafia" - "România liberă", 2788, 1999, 17). De cartier e și limbajul, în ipostaza sa argotică și familiară, preferată de tineri: se vorbește deci de "parabole asezonate cu expresii "de cartier"". ("Evenimentul zilei" = EZ, 2 iunie 2000, Int.). Chiar unele expresii argotice mai vechi, de exemplu a-i pica fața, sînt reatribuite "cartierului": "văzînd asta, ei
"De cartier..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17022_a_18347]
-
Mafia" - "România liberă", 2788, 1999, 17). De cartier e și limbajul, în ipostaza sa argotică și familiară, preferată de tineri: se vorbește deci de "parabole asezonate cu expresii "de cartier"". ("Evenimentul zilei" = EZ, 2 iunie 2000, Int.). Chiar unele expresii argotice mai vechi, de exemplu a-i pica fața, sînt reatribuite "cartierului": "văzînd asta, ei, femeie simțitoare pînă la sinucidere, îi pică, vorba din cartier, fața" (EZ, 26 aprilie 2000, Int.). Citatele de tot felul, cum se vede, abundă; din ele
"De cartier..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17022_a_18347]
-
eforturi umane. sînt în genere bine cunoscute, chiar dacă n-au fost totdeauna înregistrate de dicționare; multe dintre ele au părut probabil prea puțin fixate pentru a fi acceptate de dicționarele generale - și prea uzuale pentru a mai atrage atenția glosarelor argotice. Atestările jurnalistice contemporane le confirmă însă circulația și le ilustrează capacitatea de adaptare la context, prin variații și substituții. Pentru a descrie situația unor amenințări și a unor represalii lipsite de eficacitate, circulă de mai mulți ani expresia a lua
Expresiile inutilității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17042_a_18367]
-
de frecvență par să aparțină de cîțiva ani perechii marfă - nașpa. Aceasta e asimetrică din anumite puncte de vedere: în vreme ce marfă e un cuvînt foarte cunoscut și frecvent, avînd o evoluție semantică destul de transparentă, nașpa e unul inexistent în afara limbajului argotic și are o etimologie neclară. Le apropie totuși trăsăturile formale și funcționale: ambele sînt invariabile chiar în uzul lor adjectival; ambele apar și ca adverbe. în cazul lui marfă, sursa caracterului invariabil e schimbarea valorii gramaticale; în cazul lui nașpa
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
destul de mult, depășind sfera argoului și constituindu-și o familie lexicală deloc neglijabilă (a nasoli, nasoleală, nasulie etc.). Ipoteza îi aparține lui Al. Graur, primul care a scris, în anii '30, despre cuvintele țigănești care stau la baza unor termeni argotici românești. Schimbările fonetice pe care le presupune această etimologie nu sînt însă tocmai ușor de explicat. Nasol pare să provină de fapt din țigănescul nasul (cu accentul tot pe ultima silabă), adjectiv și adverb cu sensul "rău", "urît", atestat în
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
zilei - Argeș); "Din nou la produs" (titlu, în Capitala, 3, 2000, 14) etc. (Citatele de mai sus provin din reportaje jurnalistice din ultimul deceniu; convergența lor lexicală e mare, dar trebuie judecată cu prudență, dată fiind medierea inevitabilă a discursului argotic de către ziaristul în căutare de senzațional și de limbaj pitoresc.) Cuvintele din familia lexicală a lui a produce (mai ales producție - inclus și în sintagme ca unelte de producție, producție de mărfuri etc. - și productivitate) erau extrem de frecvente în dogma
Producție by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15935_a_17260]
-
Rodica Zafiu Într-un număr recent al revistei Dilema (436, 2001) au apărut cîteva fragmente de glosar cuprinzînd cuvinte și expresii argotice, caracteristice mai ales limbajului tinerilor. Materialul în cauză (doar în parte nou) demonstrează printre altele imprevizibilitatea raportului dintre tradiție și inovație în limbajele argotice: cuvinte destul de vechi stau alături de altele cu siguranță foarte recente. Exemplul perfect de termen vechi bine
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
recent al revistei Dilema (436, 2001) au apărut cîteva fragmente de glosar cuprinzînd cuvinte și expresii argotice, caracteristice mai ales limbajului tinerilor. Materialul în cauză (doar în parte nou) demonstrează printre altele imprevizibilitatea raportului dintre tradiție și inovație în limbajele argotice: cuvinte destul de vechi stau alături de altele cu siguranță foarte recente. Exemplul perfect de termen vechi bine păstrat e bididiu: forma reprezintă o variantă (cu asimilare fonetică) a termenului bidiviu - "cal tînăr, iute și frumos" (în DEX), sau, inițial, "cal (de
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
bidiviu e menținut în vocabularul pasiv al multor persoane mai ales datorită prezenței sale în limba populară (în bună măsură convenționalizată) a basmelor; mai rarul bididiu, în schimb, e probabil netransparent pentru cei mai mulți vorbitori. Bidiviu este unul dintre primele cuvinte argotice românești înregistrate și puse în circulația publică, în secolul al XIX-lea, de N. T. Orășanu (1861) și G. Baronzi (1872), care îi indicau sensul "tînăr, băiat". Atestări ulterioare i-au confirmat circulația și stabilitatea, mai ales în mediul interlop
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
însă, tratîndu-le ca două cuvinte independente, formele bidiviu (cu varianta bighidiu) și bididiu. Există chiar și derivate feminine ale cuvîntului (bididie, bididioaică), cu sensul previzibil "tînără, fată": "Vede lovele, bididia!" (într-un articol al lui B. Lăzăreanu din 1923). Sensul argotic provine probabil din graiul muntenesc, în care chiar dicționarul academic (DA) atesta existența unui uz metaforic pentru substantivul bididiu - "om mic, puțintel, dar sprinten la treabă"; glosarul lui D. Udrescu (1967, cu material din zona Argeș, cuprindea chiar adjectivul bididiu
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
Rodica Zafiu Între definițiile cuvintelor argotice din diverse glosare de specialitate apar adesea deosebiri, uneori substanțiale; etimologiile incerte și oscilațiile uzului complică și mai mult analiza semantică a unor asemenea termeni. Unul dintre ei e panacot, cuvînt înregistrat în dicționarul de argou al Ninei Croitoru-Bobârniche (1996
"Panacot" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16034_a_17359]
-
cu operația hoțului care extrage portofele, dar nu mi se pare de disprețuit nici ideea de a vedea originea procesului metaforic în analogia dintre "forma pentru aluat" și portofel; cu atât mai mult cu cît acesta din urmă e denumit argotic și coajă (alte desemnări - mușamat, mort, pernă, tuflă etc. nu sînt de mare folos explicației). Ar fi interesant de verificat cît de cunoscute au fost cuvintele legate de brutărie și în ce măsură puteau ele să-și extindă uzul în mediul argotic
"Panacot" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16034_a_17359]