122 matches
-
a crea acel paralelism definitoriu pentru poezia ebraica biblică, ori funcționează că nume propriu. Folosirea lui ’Pl că nume propriu al divinității e caracteristică pentru textele timpurii (cum este așa-zisa „Psaltire elohistă” - Ps 43-83) dar și pentru cele voit arhaizante (de cincizeci de ori în Iov precum și în deutero-Isaia* - e.g. Is 40,18; 43,10.12; 45,14). 3.1.1.2. ’Elohm. Acest plural al lui ’Pl se întâlnește mult mai des (de aproape două mii șase sute de ori171
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și șapte de ori176, dintre care de 41 de ori în Iov și de numai patru ori în Psalmi 177, apare o altă variantă a acestui nume: ’Eloah, probabil prin derivare regresiva de la ’Elohm. Este caracteristic unor texte voit arhaizante. La modul general, se poate afirma că, în textele în care nu apare numele YHWH, functioneaza că nume propriu al divinității ’Elohm sau ’Eloah, în vreme ce în textele unde este folosit numele YHWH, ’Elohm (sau ’Pl), însoțit sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Ql YHWH ’ElohQynó YHWH ’eƒ": (YHWH, Dumnezeul nostru, este UNUL). Pe de altă parte, ’ElohQy ’"men este tradus „le seul vrai Dieu”... În traducerile românești se manifestă mai des tendința contrară, de a „înduhovnici” expresia, rezultând uneori un text voit arhaizant, deși aceasta nu înseamnă că este întotdeauna obscur. Am putut constată că obscuritățile sunt pricinuite mai des de formulările din Septuaginta decât de cele ale textului masoretic (și acesta are, bineînțeles, unele pasaje greu de înțeles și de transferat). Datorită
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de la prima tipărire a Nopților lui Young. Calitatea traducerilor sub aspectul limbii, remarcată și de Mihai Eminescu, a asigurat larga lor răspândire. Ca și în cuvântări și prefețe, fraza e bine echilibrată, cu o anumită fluență, într-o limbă ușor arhaizantă, viguroasă și plastică. Sârguincios discipol al lui Heliade, M. era conștient că tot ceea ce realizează cărturarii vremii sale și, într-o modestă măsură, și el, nu este decât pregătirea unui „căpital bun de idei alese și limba oarecum formată” pentru
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
Povestiri din spaimile vrăjitorești (1839), o culegere din surse diferite (rusești, franceze ș.a.) de narațiuni cu subiecte fantastice sau mistice. Pentru a atenua caracterul terifiant al povestirilor, traducătorul adaugă la sfârșit mai multe anecdote, relatate cu haz, într-un limbaj arhaizant. A mai transpus Noaptea și ziua Rossiei sau Mitologia slavonilor (1836), o carte intitulată Tâlcuirea viselor (1836) și una, din grecește, pentru uzul bisericii (Istoria bisericească, 1845). Sub semnătura Al. Lesviodanu, a tipărit două epigrame în „Foaie pentru minte, inimă
GEANOGLU-LESVIODAX. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287209_a_288538]
-
două subiecte tratate, în timp ce cărțile a patra, a cincea și a șasea sunt mai omogene și conținutul e axat pe istoria civilă. Relatarea este cam prolixă, fără îndoială amplă și senină, însă stilul e agreabil și tinde spre un ton arhaizant pentru că idealul stilistic al autorului e Tucidide; în consecință, selecția lexicală e foarte îngrijită; Fotie remarcase și el acest lucru. În cartea a doua și a treia unde relatează controversa născută în jurul lui Eutihie, Evagrie se folosește de Istoria bisericească
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întoarcerii spre originar. Crescut pe un fond de sensibilitate arhaica, versul exprimă dorul acut de integrare în fire și se individualizează prin lumea descrisă, prin meditația asupra existenței, prin simbolurile de esență folclorica și structura metaforica, ca și prin limbajul arhaizant, ferit de prețiozitate sau livresc. Pe de altă parte, S.-Ț. este cel mai autorizat culegător de folclor contemporan de la românii din Valea Timocului. Prima sa culegere, Poezii populare de la românii din Valea Timocului (1943), conține balade antiotomane, haiducești și
SANDU-TIMOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289465_a_290794]
-
oscilînd între cele două subiecte tratate, în timp ce cărțile a patra, a cincea și a șasea sînt mai omogene, iar conținutul e axat pe istoria civilă. Relatarea este cam prolixă, desigur, amplă, însă stilul e agreabil și tinde spre un ton arhaizant, deoarece idealul stilistic al autorului este Tucidide; în consecință, selecția lexicală e foarte îngrijită; Fotie a remarcat și el acest lucru. în cărțile a doua și a treia, unde relatează controversa născută în jurul lui Eutihie, Evagrie se folosește de Istoria
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lungul comentariu despre autorul Amintirilor din copilărie. Un om. Și pentru că a fost un om, în vremurile acestea de măscări, slăvit îi va rămâne numele și neamul, în neamul neamului, cât va fi neam românesc.” „Vremuri de măscări” sugerează limbajul arhaizant și păstos al lui N. Iorga, restul frazei trimite, în chip neinspirat, la retorica din piesele lui B. Delavrancea. V. are, în profetismul lui social și moral, o coardă a spiritului care vibrează la aceste vorbe mari. Adresează scrisori deschise
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
un aer baladesc, descriind pitoresc viața de huzur în raiaua Brăilei pe la 1734 într-o succesiune concentrată și rapidă de capitole, cu intermitența specifică serialelor cinematografice, cu episoade de luptă și răzbunare, cu iubiri pătimașe și răpiri haiducești. Știința stilizării arhaizante este demnă aici de A. I. Odobescu. Alt roman, Pajura cu două capete (1977), narează domnia lui Mihnea Vodă cel Rău și pune în valoare virtuțile dramatice ale dialogului, îmbinând evocarea istorică documentară cu dinamica ficțiunii epice moderne. Un prim volum
POPESCU-25. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288946_a_290275]
-
de inspirație suprarealistă ale unor imagini („Eu am rupt apă din râu ca să-ți dau...”, „Zbura o fată pe-aproape” ș.a.m.d.). Un târgoveț, pe la-nceput de veac (1981) este o carte cvasiexperimentală, scrisă, mare parte, într-un limbaj arhaizant, din perspectiva unor personaje din epoci apuse și uneori din spații exotice: Scrisoarea exaporitului către ultimul padișah, Însemnarea domnilor celor buni. Acestea alternează cu poeme obișnuite, scrise într-un limbaj neologic, confesive (tip autoportret) ori esopice, încât textele nu au
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
coerență stilistică și de viziune, fiind inegale și valoric. Cu toate că versuri, imagini sau poeme reușite sunt concurate continuu de locuri comune, amestecul de colocvial și metaforic, un anumit stil balcanic, liric-baroc (spre exemplu, în Memento!), dau suflu și savoare versului arhaizant. Unele pagini pot fi citite și ca parabole politice. Memorial pe scut (1989) combină două tematici: poezia patriotică și cea de dragoste. În primele două cicluri, dedicate Patriei (asociate timpului și matricii materne), cultului eroilor, se simte ideologizarea din epocă
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
a Universității bucureștene, secția română-franceză. Între 1970-1984 este redactor și șef de secție la „Săptămâna”. Debutează cu versuri la „Ramuri”, în 1966, iar prima carte, Poems, îi apare în 1969. Poezia lui M. a fost apropiată de critică de retorica arhaizantă din unele romane ale lui Eugen Barbu. Volumul cel mai reprezentativ, Scrisori bizantine (1974), a fost văzut ca o „adenda lirică la Princepele” (Laurențiu Ulici), formula cuprinzând implicit o judecată defavorabilă imitatorului: „Prea mult aur, prea multe candele/ uneori/ simt
MUTASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288335_a_289664]
-
romanul tratează activitățile subversive organizate în spatele liniilor germane de un grup de patrioți din cadrul serviciilor secrete românești. O scriere vag superioară, în contextul literaturii lui M., este Dans sub spânzurătoare (1978). Acesta e un roman- puzzle, compus într-o limbă arhaizantă, din materia fictivă a unor însemnări personale, scrisori, acte oficiale, rapoarte secrete etc., ce îl au ca figură centrală pe Iacob Eraclide Despot, aventurier ajuns domn al Moldovei. Păienjenișul acestei documentări imaginare vrea să sugereze contradictoriul, dacă nu și complexitatea
MUTASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288335_a_289664]
-
Ioan Gheorghe Caragea sau Alecu Suțu, rămași de pomină prin dăjdiile impuse. La sfârșitul cronicii se află un tezaur de date geografice, statistice și economice, preluate din condici boierești. Cronograful are o frază sobră, cam fără relief, cu o sintaxă arhaizantă, în grai muntenesc. Despre aceeași perioadă istorică N. R. scrie în grecește Cronicul de la 1768-1810 și Izbucnirea și urmările zaverei din Valahia, lucrare ce vădește poziția autorului, temător de „anarhie” și de mișcările revoluționare. Este ostil fanarioților, dar nu acceptă nici
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
și fantast, în opera căruia rafinamentele moderniste se îmbină cu inspirația folclorică și lirica trubadurescă, I. are personalitatea originală și stranie a unui aed din vechime rătăcit printre contemporani. De la semnul exclamării cu care își începe fiecare strofă la tonalitatea arhaizantă, incantatorie a expresiei și la tendința reluării versurilor în refrene, poezia sa poartă pecetea unui lirism originar, primitiv cu ostentație, în care textul nu mai este destinat lecturii, ci recitării. De altminteri, poetul își cânta versurile, acompaniindu-se la diverse
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
Deșliu și din alt punct de vedere. El se hrănește cu o strașnică poftă din ritmurile populare: «plugurile cu gliile, zâmbetul cu mistriile, flăcările cu clocotul lacrămile cu hohotul». În același cadru i se integrează și predilecția pentru limbajul ușor arhaizant, a manierei solemn patriarhale cu care se Încheie „uricele” sau cronicele. «Și felurite jivine, nesățioase foarte și haine, s-au fost stârpit de Întristare, de spaimă deasă și Înfricoșare, că s-au iubit acu, primăvara, Întâia oară omul cu țara
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Chiril al Alexandriei, Dialoguri despre Sfânta Treime (1994); Dionisie Areopagitul, Opere complete (1996); Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan (2000). Aceste traduceri sunt Întotdeauna Însoțite de introduceri (adesea polemice), de note și comentarii foarte personale. Limbajul său, destul de arhaizant, evită termenii tehnici și neologismele, considerate ca inadecvate spiritului ortodox. Clarității limbii române de astăzi el Îi preferă „misterul”, uneori aburos și de neînțeles, al unei limbi ecleziastice de lemn. Doctor Philocalicus Numele lui Stăniloae va rămâne pentru totdeauna legat
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
demonstrația din corpul volumului. „Dacă citatele se acumulează”, scrie autorul, „aceasta se datorează faptului că am dorit să procedăm În modul cel mai impersonal, scotocind mai cu seamă În tezaurul puțin exploatat al Părinților Bisericii. Nu că, printr-o manie arhaizantă, am fi uitat de precizările teologice și Îmbogățirile de după ei ori că ne-am Însuși de-a valma toate ideile pe care ei le propun: noi căutăm doar să-i Înțelegem, să ne facem ucenicii lor, pentru că ei sunt Părinții
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
are locul Într-o traducere matură. Asta nu Înseamnă că am eliminat pur și simplu din preocupările noastre chestiunea stilistică. Nu. Dar să nu confundăm stilul cu alambicarea frazei și nici poezia cu simpla rocadă subiect-predicat, agrementată cu nițică spoială arhaizantă, plus ceva neaoșisme lăcrămoase. Îmi plac și mie arhaismele, dar la locul lor, În paginile autorilor din secolele trecute, acolo unde le este locul și unde sună realmente frumos. Papagaliceasca arhaizantă modernă nu poate stârni decât haz, ca și papagaliceasca
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
poezia cu simpla rocadă subiect-predicat, agrementată cu nițică spoială arhaizantă, plus ceva neaoșisme lăcrămoase. Îmi plac și mie arhaismele, dar la locul lor, În paginile autorilor din secolele trecute, acolo unde le este locul și unde sună realmente frumos. Papagaliceasca arhaizantă modernă nu poate stârni decât haz, ca și papagaliceasca neologizantă. Noi am ales calea traducerii curgătoare, limpezi și elegante. Diferențele dintre registrul poetic și cel cronicăresc, dintre tonul sapiențial și diatriba profetică se afișează singure, cu condiția ca traducătorul să
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Bonete albe. Proza lui B., cu subiecte pseudoistorice, inspirate de studierea documentelor vechi, își îngăduie o tratare destul de dezinhibată a sursei originare. Informația de arhivă se regăsește îndeosebi în selecția detaliilor de ceremonial și de vestimentație. În pofida unei limbi ușor arhaizante, fantezistă și barocă, acțiunea, condusă cu mână sigură, este dinamică, povestirile sunt concise, lectura agreabilă și antrenantă. Autorul are capacitatea de a reține amănuntul revelator pentru firea personajului, care se definește prin gest și replică, întocmai ca în teatru. SCRIERI
BAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285550_a_286879]
-
de altminteri, unei recitări. Căci, în afara impozantei lui opere scriitoricești, socrul ei și-a manifestat talentul și în domeniul lingvisticii. A elaborat o doctrină literară proprie, atât în privința limbii, cât și a stilului. Ce-i drept, mulți îi impută tendința arhaizantă. Dar de ce poezia nu are dreptul să recurgă la arhaisme, când proza împrumută din vocabularul poetic? Se uită la încordarea de pe chipul istoricului. Ai zice că dă o luptă pe viață și pe moarte. Îi vine să zâmbească. Mai sunt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
revistele Gîndirea și Contimporanul trebuie completat cu paralelismul dintre Craii... mateini și Paradisul suspinelor. Ambele sînt romane poetice, manieriste și fantaste, cu intarsii onirice și cruzimi perverse, populate de personaje tarate. La Mateiu Caragiale însă dominanta e dată de bizantinismul arhaizant, de armonia compozițională, „heraldică”, și de limpezimea frazei baroce, în vreme ce la Ion Vinea primează sondajul psihanalitic, disonanța și nota experimentală, amestecul derutant de formule narative. De o parte - o modernitate întoarsă, voit vetustă, „reacționară” (dar, paradoxal, valorizată drept radicală în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Schițe nouă, având în vedere numai considerentele de ordin biografic și tehnic. Prin îndemnuri prudente, Luca Ion, fiul, și autorul acestor rânduri reușisem a seduce pe îndărătnicul Caragiale să citească câteva colecții de povestiri ale lui France. Lectura umanistului arhaizant, în care pitorescul este condus cuminte de prudențe clasiciste, nu putea să scandalizeze nici să irite pe << moralistul>> român: această lectură a și operat o provocare rodnică asupra celui pregătit de alte motive, mai hotărâtoare, desigur, pentru a-și deschide
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]