289 matches
-
prin Conciliul de la Aachen. Conciliul de la Toledo din 589 era unul local, prin care se voia întărirea poziției antiariene și afirmarea clară a credinței că Iisus Hristos este Dumnezeu, de aceeași substanță cu Tatăl. Scopul era apărarea dreptei credințe față de arianism, iar accentul pus pe "Filioque" voia să facă mai explicit ceea ce în crezul niceo-constantinopolitan era conținut deja, anume că Hristos nu "primește" Duhul (aceasta ar fi însemnat că "devine" sfânt) ci, fiind El însuși Dumnezeu, participă și la originarea Duhului
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Hristos nu "primește" Duhul (aceasta ar fi însemnat că "devine" sfânt) ci, fiind El însuși Dumnezeu, participă și la originarea Duhului. Astfel, "Filioque" avea drept menire afirmarea divinității Fiului. Astfel, "Filioque" a fost introdus de latini în contextul luptei împotriva arianismului. Papa Leon al III-lea (795-816), pus în fața alegerii, a afirmat că formula Crezului trebuie rostită fără "Filioque" și ordonă imprimarea versiunii Orientale a Crezului, pe două plăci de argint, puse pe porțile Palatului Lateran. Pe ele, sub textul Simbolului
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Mărturisitorul, "dia tou Hyiou" ("per Filium") este prescurtată și afirmată ca atare: "Filioque". Se voia astfel evitarea considerării Fiului ca un simplu "canal" de trecere al Sfântului Duh. În aceeași perioadă, Biserica Orientală lupta împotriva "pneumatomahilor", care profesau erezia opusă arianismului, spunând că numai Fiul este Dumnezeu iar Duhul Sfânt este o simplă creație a Fiului, primindu-și divinitatea de la El. În acest context, în orient s-a simțit nevoia accentuării ideii că Duhul Sfânt provine numai de la Tatăl, pentru a
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
de toate, politicii monetare, politicii creditelor si politicii fiscale." Și în cazul apariției monopolurilor, monetarismul, spre deosebire de ordoliberalism se bazează pe piața liberă și consideră că pe termen lung mecanismele auto-regulatorii ale pieței pot conduce la un echilibru al pieței. Libert arianismul este sinonim cu sensul clasic al termenului liberalism. Scopul neoliberalismului este de a asigura funcționarea ordinii specifice economiei de piață, de a înfățișa eficient economia. Un stat prosper nu poate fi finanțat, pe termen lung, după părerea multor liberali, deloc
Neoliberalism () [Corola-website/Science/300157_a_301486]
-
Biertan, care conține inscripția latină "EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI" (Ego Zenovius votum posui), (în ), sub care se află monograma lui Isus Hristos. Gepizii, o populație germanică ce a dominat temporar Transilvania în secolul al VI-lea, au fost creștini, adepți ai arianismului. După "retragerea aureliană" (271 d. Chr.), teritoriul intracarpatic a fost invadat succesiv, între secolele al III-lea și al X-lea, de goți, huni, gepizi, avari, slavi, protobulgari, maghiari și pecenegi. Populația autohtonă, rămasă după retragerea aureliană, a fost nevoită
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
mare parte a culturii occidentale și reflectă deseori acea cultură. Printre sub-disciplinele teologiei creștine se numără: Istoria teologiei creștine se împletește cu istoria Bisericii și acoperă dezvoltări importante în filozofie și în istoria ideilor. Probleme specifice, cum ar fi erezia, arianismul și Reforma protestantă sunt de importanță specială. Există câteva metode de studiere a teologiei. Ele sunt, într-o ordine oarecare: Printre școlile menționate aici, unele privesc doar una dintre subdisciplinele menționate mai sus, iar altele privesc doar câteva dintre ele
Teologie creștină () [Corola-website/Science/299788_a_301117]
-
În anul 356, împăratul roman Constanțiu al II-lea, susținător al ereziei ariene, a trimis o scrisoare regelui Ezana prin care îi cerea înlocuirea în funcția de episcop de Axum a lui Frumentie cu Teofil Indianul, un misionar activ al arianismului. Cererea împăratului a fost respinsă de către rege care l-a susținut pe Frumentie, discipol al patriarhului Atanasie din Alexandria, cunoscut pentru politica sa de sprijinire a ortodoxiei niceene. Frumentie a continuat să îndeplinească funcția de episcop de Axum și de
Sfântul Frumentie () [Corola-website/Science/334141_a_335470]
-
cea pe care o recunosc Damasus și Petru al Alexandriei, adică Sfânta Treime a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Spirit"”. A sprijinit astfel, în mod hotărât ortodoxismul niceean, religia de stat obligatorie pentru toți supușii imperiului, îndepărtându-se de arianism care, în Conciliul ecumenic de la Constantinopol (381), este condamnat definitiv. Creștinismul devenea religie predominantă. Împăratul "Grațian" a încetat de atunci să mai poarte titlul de "pontifex maximus", suveran pontif al cultului roman. Represaliile au făcut între șapte mii și zece mii
Teodosiu I () [Corola-website/Science/299985_a_301314]
-
Antiohia. Din punct de vedere doctrinal, Sfântul Epifanie din Salamina a fost un aprig luptător împotriva origenismului. Astfel, în anul 393, luând cuvântul la Ierusalim, cu ocazia sărbătoririi sfințirii Bisericii Învierii, el l-a proclamat pe Origen ca părinte al arianismului și a tuturor ereziilor. Acest cuvânt al Sfântului Epifanie a declanșat o mare dispută în sânul Bisericii creștine de la acea epocă. Principala victimă a acestei dispute a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul de Constantinopol, care a fost depus
Epifanie de Salamina () [Corola-website/Science/302641_a_303970]
-
Tunisiei de astăzi). În următorii ani au cucerit insulele Sicilia, Sardinia, Corsica și Baleare. În cei 94 de ani de existență a regatului vandalo-alan, cele două populații, puțin numeroase (sub 80.000) și ținând de creștinismul în varianta eretica a arianismului, nu a reușit să integreze numeroasa populație latinofonă, care ținea de creștinismul oficial roman și care era supusă unor discriminări și persecuții motivate confesional. Cele mai recente descoperiri arheologice atestă că populația vandalo-alană s-a adaptat rapid la felul de
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
de toleranță religioasă, la Mediolanum, în urma căruia creștinismul va deveni o religie favorizată (până atunci fusese persecutată de foarte multe ori, în special în vremea lui Dioclețian), iar în 325 la Niceea, s-a ținut primul sinod ecumenic, la care arianismul a fost recunoscut ca erezie (deși se pare ca la acea vreme, Constantin îi favoriza mai mult pe arianiști). În 330 el va înființa de asemenea o noua capitală, pe locul vechiului oraș Bizanț, aceasta capitala va avea inițial numele
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
secolului al XIX-lea. Ideile libertariene au fost revigorate de către gânditori libertarieni în cea de-a doua jumătate a secolului XX, precum Ludwig von Mises, Friedrich Hayek, Ayn Rând, Milton Friedman, Murray Rothbard, Robert Nozick și David Friedman. Criticii libert arianismului consideră că ideile libertariene de libertate personală și libertate economică sunt imposibil de susținut. Criticii din partea stângii argumentează că capitalismul de tip laissez-faire conduce la inegalitate socială, sărăcie, si la imunitatea celor bogați în fața legii. Dreapta se concentrează asupra chestiunilor
Libertarianism () [Corola-website/Science/300161_a_301490]
-
ales al singurului Dumnezeu", acel Dumnezeu care le-a revelat cartea sfântă - Biblia. În creștinism, unicitatea lui Dumnezeu include divinitatea Fiului său și divinitatea Duhului Sfânt, aspect exprimat în doctrina trinitară, definită ca atare în secolul IV, în urma controverselor cu arianismul. Viziunea trinitară nu o întâlnim la mormoni și la Martorii lui Iehova, care au doctrine diferite: în cazul mormonilor triteismul, în timp ce Martorii lui Iehova susțin că Isus Cristos este inferior Dumnezeului Tată Iehova. Cu toate aceste diferențe, toate aceste culte
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
după care împăratul Iustin a început să urmeze o politică mai tolerantă și mai pragmatică față de erezia monofizită, rămânând totuși devotat ortodoxiei Calcedoniene. Sprijinul acordat de împăratul Iustin ortodoxiei, a dus de asemenea la o schimbare în relația Constantinopolului cu arianismul ostrogoților, care avuseseră o înțelegere amiabilă cu împăratul Anastasie. În timp ce Iustin a răspuns pozitiv la abordarea regelui ostrogot Teodoric pentru menținerea unor relații de bună vecinătate, și chiar l-a nominalizat în funcția de consul pe fiul acestuia, Eutharic, politica
Iustin I (împărat) () [Corola-website/Science/306612_a_307941]
-
era să dezvolte o teologie de ansamblu, permițând anglicanismului să rămână în fidelitatea apostolică și dogmatică revelată la începutul creștinismului. Această sarcină l-a condus la studierea mai profundă a Părinților Bisericii. Or aceștia luptaseră contra diferitelor erezii, între care arianismul, care erau majoritare. Newman căuta, în atitudinea Părinților Bisericii față de diferitele diviziuni ale Bisericii, cel mai bun mod de a putea să fondeze Anglicanismul în acest respect al tradiției, și deci al credinței, considerat de el ca adevăr revelat. El
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
catolic al orașului, Quodvultdeus, a fost exilat la Napoli, din moment ce Genseric a cerut ca toți consilierii apropiați să urmeze forma ariană a creștinismului. Cu toate acestea, Genseric a dat libertatea de religie catolicilor, în timp ce insista ca elita regimului să urmeze arianismului. A pretins impozite mai mici populației, cea mai mare parte a presiunii fiscale a fost dusă de familiile bogate romane și clerul catolic. Cu flota proprie, vandalii au amenințat acum stăpânirea Imperiului din Marea Mediterană de vest. Cartagina, între timp, a
Genseric () [Corola-website/Science/299653_a_300982]
-
s-a deplasat în nord pentru a acorda ajutor regelui Godepert împotriva fratelui său, co-regele Perctarit și în cele din urmă i-a ucis pe amândoi și a cucerit Pavia. Ca rege al tuturor longobarzilor, Grimoald a încercat să reinstaureze arianismul în defavoarea catolicismului, la care aderase fostul rege Aripert I. Cu toate acestea, arianism a dispărut chiar și în ducatul de Benevento, în condițiile distincțiilor dintre minoritatea etnică longobardă și populația majoritară, vorbitoare de latină și greacă. În 663, orașul Benevento
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
său, co-regele Perctarit și în cele din urmă i-a ucis pe amândoi și a cucerit Pavia. Ca rege al tuturor longobarzilor, Grimoald a încercat să reinstaureze arianismul în defavoarea catolicismului, la care aderase fostul rege Aripert I. Cu toate acestea, arianism a dispărut chiar și în ducatul de Benevento, în condițiile distincțiilor dintre minoritatea etnică longobardă și populația majoritară, vorbitoare de latină și greacă. În 663, orașul Benevento însuși a fost asediat de către trupele bizantine, în cadrul campaniei nereușite a împăratului Constans
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
tratatul bilateral a rămas în vigoare până la moartea împăratului Teodosie, în 395. Pe planul politicii interne, în timpul domniei lui Athanaric, printre vizigoți au apărut tulburări din motive religioase, cauzate de împrejurarea că o parte a populației a fost convertită la arianism.. Liderul got Fritigern, dar și împăratul roman Valens erau aderenți ai acestui curent confesional. Continuator al credințelor și tradițiilor germanice păgâne, Athanaric a dispus persecutarea sângeroasă a goților creștini (între victime a fost și martirul Sava Gotul, cunoscut ca „Sfântul
Athanaric () [Corola-website/Science/302053_a_303382]
-
la alta, având drept punct de convergență doar prezența unor ființe supranaturale care au pierdut nemurirea. Prestigiul „originii“ supraviețuiește în contemporaneitate, prin idealul existențial propus unei colectivități sau individului. Putem aminti, în această direcție, fascinația exercitată de „mitul originii“ superioare (arianismului), de mitul „vârstei de aur“ al comunismului (societatea fără clase, fără tensiuni, fără istorie, triumfalistă) sau, mai aproape, de mitul lui Superman (ființa fantastică, dedublată însă) dând glas nostalgiilor secrete ale omului modern, care, având conștiința decăderii, a mărginirii sale
Folclor literar () [Corola-website/Science/299039_a_300368]
-
I, coîmpărat cu sarcina de a guverna provinciile balcanice și orientale. Este net inferior fratelui său din punct de vedere al calităților militare, politice și administrative. În politica internă se remarcă prin represaliile împotriva cercurilor aristocrației senatoriale și prin sprijinirea arianismului. După ce reprimă uzurparea lui Procopius (înalt demnitar înrudit cu Iulian Apostatul), proclamat împărat la Constantinopol (365-366), poartă un război la Dunarea de Jos (367-369), împotriva vizigoților care amenințau provincile romane și sprijiniseră pe uzurpator. Sub presiunea invaziei hune, Valens acceptă
Valens () [Corola-website/Science/301444_a_302773]
-
ales ca rege pe Aripert I, duce de Asti și nepot al Theodelindei. Astfel revenea pe tron dinastia bavareză, un semn de predominanță a facțiunii catolice față de cea ariană, iar domnia lui Aripert a fost cunoscută prin puternica represiune împotriva arianismului. Înainte de a muri (661), Aripert a divizar regatul între cei doi fii ai săi, Perctarit și Godepert, procedură devenită obicei în rândul francilor, dar rămasă excepție în privința longobarzilor. Poate tocmai datorită aceste partiții, statul longobard a intrat imediat în criză
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
imediat la un acord cu celălalt fiu al lui Grimoald, Romuald I de Benevento, care i-a jurat supunere în schimbul menținerii autonomiei ducatului său. Perctarit a promovat o politică pe linia tradițiilor sale dinastice și a sprijinit Biserica catolică împotriva arianismului. El a căutat și a obținut pacea cu Bizanțul, prin care se recunoștea suveranitatea longobardă asupra celei mai mari părți a Italiei, și a reprimat răscoala ducelui de Trento, Alagis, chiar dacă a făcut-o cu costul unor concesii teritoriale, în
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de o parte, regiunile occidentale (Neustria longobardă), loială față de Dinastia bavareză din Regatul longobard, pro-catolică și susținătoare a reconcilierii cu Roma și cu Bizanțul; de cealaltă parte, regiunile răsăritene (Austria longobardă), legate de tradițiile longobarde și aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică războinică. Ramura constituită din ducii din Austria longobardă propunea latinizarea obiceiurilor, a practicilor de la curte, a legislației și religiei, fapt care a accelerat dezintegrarea și pierderea identității germanice a longobarzilor. În orice caz, obținerea
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
o persecuție majoră a bisericilor catolice din răzbunare pentru măsurile luate de Iustinian în Constantinopol împotriva arienilor acolo". Theodoric a fost de credință ariană. La sfârșitul domniei sale au apărut certuri cu subiecții săi romane și împaratul bizantin Iustinian peste problema arianismului. Relațiile dintre cele două națiuni s-au deteriorat, deși capacitatea militară a lui Theodoric i-a descurajat pe bizantini să pornească un război împotriva lui. După moartea sa, însă, reticența s-a stins repede. Theodoric cel Mare a fost înmormântat
Theodoric cel Mare () [Corola-website/Science/308969_a_310298]