232 matches
-
Girimea. În capul altor personaje, masca se confundă cu omul, chiar îl anihilează: Ipingescu, Leonida, Cațavencu ...”<footnote Ibidem, p. 265. footnote> George Călinescu găsește similitudini între Jupân Dumitrache Titirică și Kir Zuliaridi din comedia cu același nume a lui Alecsandri. Arnăutul cărunt Zuliardi, ca și Jupân Dumitrache, își teme nevasta de „papugii”, dar e tradat chiar cu o calfă de spițer. Reacționează ca și jupând Dumitrache când descoperă în patul conjugal cravata lui Chiriac. Așa cum observă Lovinescu, Alecsandri e „mai ușor
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
aceea, se părea că luna avea de gând să-și împrăștie toată pulberea de argint pe care o avea în poală... Lotrul a ajuns aproape de han când ultimii mușterii cu chef, cocoțați în căruțe, îndemnau caii pocnind din bice ca arnăuții. A mai zăbovit puțin până să bată în poartă. Gândea să nu fi rămas vreun mușteriu ce a uitat de casă... Când și-a dat seama că e liniște deplină, a bătut. ― Un bob zăbavă și oi deschide - s-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
în cârduri spre inima Bucureștiului. Era seara lor, seara colindătorilor. Ulițele adormite, cu zăpada împinsă pe margini, se umplură de viață și lumină. Hăuleau flăcăii, râdeau fetișcanele, alergau masalagiii, zburau canafii colorați de la urechile cailor, sunau zurgălăii săniilor mânate de arnăuți încinși cu săbii și pistoale. La hopuri își aruncau ciucurele roșu al fesului când pe un umăr, când pe celălalt. În vârtejuri albe treceau și săniile ofițerilor ruși, conduse de muscali bine rumeniți după votca băută. La răscruci răcneau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
credeți-mă, madame, avea o puternică amprentă feudală. Ziduri ca de cetate, două rânduri de porți din stejar masiv ferecate în fiare și prinse într-o arcadă de piatră; împrejmuiri înalte și mai multe foișoare în care stăteau la pândă arnăuți cu pistoale, puști și hangere. Nimeni n-ar fi cutezat să atace un astfel de domeniu. Numai rușii au cutezat. Și asta s-a întâmplat într-o manieră tipic rusească. Contele clătină de câteva ori din cap. Arăta grav ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
micul Paris, orașul plăcerilor, al contrastelor, al femeilor fru moase etc. -, dar și dezastrele s-au ținut scai de ființa locu lui: incendii uriașe, inundații și cutremure devastatoare de cartiere întregi, invazii felurite - turci, ruși, bulgari, nemți -, bașca răscoalele seimenilor, arnăuților, pan durilor... Între atâtea, chit că mai puțin copleșitor, nenorocul la statui rămâne una dintre năpastele cele mai frapante. Și mai întristătoare. Corelată cu pasiunea distrugerii, frenezia fărădelegii, sictirul misofil, indiferența față de continuitate și omogenitate arhitecturală, drăceasca fervoare cu care
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
îndestulează toată obștiia...am așezat ca să aibă fieștecând doi oameni suiulgii pe treaba aceasta, stătători și neschimbați de la slujba haznelii. Și drept aceea, acum, într această dată, aflata-am domniia mea a fi harnic de această slujbă...doi oameni streini arnăuți, anume Dima și Costandin, frate Dimii...carii, de câțiva ani...să află purtători de grijă haznelii... Și...m-am milostivit...și am așezat slujba haznalii și mai cu temeinică stare, ca să rămâie amândoi statornici și neschimbați în toată vremea vieții
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
am scos bani din cămara domnii mele și am adus suiulgii meșteri...ș am deschis hazne denainte Curții gospod. Și altă cișme am adus la feredeu...De treaba haznalilor, am așăzat și doi oameni meșteri... Dima și frate-său, Costantin, arnăuți cu leafă...Și ei, suiulgii, încă să fie amândoi scutiți de tot birul...doi oameni olari de făcut oale la haznale scutiți de peceți și altele toate.” „Asta îi o treabă gospodărească, fiule.” Nu știu cum, dar chiar în timp ce bătrânul spunea acestea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
care însă știa bine că o să-i găsească după cum îi lăsase: slugi boierești de mare încredere. În acest scop, o luase pe Podul Mogoșoaiei, pe lângă casa Văcăreștilor, când a auzit trăsurile domnești și vacarmul. Dinspre palat venea echipajul străjuit de arnăuți, iar din susul podului se vedea un călăreț cu cârpa neagră a molimei, încât nu știa încotro să se uite. A văzut-o pe fereastra cupeului și l-a fulgerat în capul pieptului. Apoi trăsura a încetinit și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care tu nici nu-l cunoști, dar care va veni la poarta mănăstirii și va spune că l-ai chemat tu. Să lași vorbă ciohodarilor. Zogru l-a dus pe Alecu aproape val-vârtej în fața mănăstirii, unde a sărit într-un arnăut și după aceea într-un servitor pe care l-a scos pe poartă și l-a făcut să alerge până la conacul lui Gligore Ionașcu. Voia să doarmă cu acesta mai mult din capriciul de a se ști într-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la poartă, dar l-a primit, amintindu-și că e trimis de Alecu și, pentru că nu putea s-o convingă, s-a strecurat în sângele ei. Când cobora soarele, Zoe deja se afla în trăsura echipată de drum și cu arnăuții agățați în spate. - Să stai aici până mă întorc, îi spusesea lui Gligore, amuțit și nemișcat. Zogru, intrat în sângele ei, se umplea de bucuria primei întâlniri. Ar fi vrut să nu-i răscolească amintirile, dar nu se putea abține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Zogru, intrat în sângele ei, se umplea de bucuria primei întâlniri. Ar fi vrut să nu-i răscolească amintirile, dar nu se putea abține să nu coboare în gândurile ei ascunse. Când amurgea soarele, trăsura stătea pe malul bălții, iar arnăuții de-o parte și de alta. Zoe, cu Zogru în ea, le-a poruncit peste umăr: - Orice veți vedea să nu faceți nimic. Stați de-o parte și așteptați să vă spun eu ce e de făcut. Am să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
știe, în sfârșit, de existența lui. - Ei, acum că i-ai spus, mă duci acasă? - Bineînțeles, doar ți-am promis, i-a răspuns Zogru, prin gura surâzătoare a Zoei. Apoi a urcat în trăsură, fără să privească fețele îngrozite ale arnăuților. Când a ajuns pe la casa lui Brâncoveanu, Zogru simțea o cumplită nevoie s-o întrebe, să stea cu ea de vorbă, iar când l-a văzut pe Ianache ieșind din conacul lui Dudescu, n-a mai stat pe gânduri. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ce să zică, era epuizată, iar vocea caldă, privirea îndrăgostită a lui Ianache și amintirea omului negru adunate una peste alta o făcuseră să izbucnească în plâns și să se lase pe pieptul bărbatului care o aștepta cu brațele întinse. Arnăutul trăsese capul de la fereastră și trăsura a pornit spre Cotroceni, depărtându-se încet de firul Dâmboviței. Pe un drumeag de pulbere, niște bivoli negri se îmbulzeau spre apă, într-un nor alburiu de praf. Cum au ajuns, Zoe a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
era și lui frică: - Sunt eu, Zogru. Am venit să te duc la Balta Icoanei. Și pe urmă ea îi poruncise s-o aștepte acolo oricât de mult ar trebui. Și așa și făcuse. Cum poveștile lui, completate și de arnăuți, păreau să aibă un sâmbure de adevăr, Gligore a sfârșit călugărit cu sila, iar de pe urma lui a rămas o însemnare în Cheia înțelesului a lui Varlaam, care se mai poate citi și azi în Biblioteca Academiei Române. Gligore a scris mărunțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se complica cu o mare lăcomie de a-și face o situație prin familie, de a moșteni, de a căpăta. În ascendența lui se aflau, pe cât se putea ghici, albanezi veniți de-a dreptul de peste Dunăre și numiți, mai dulce, "arnăuți" sau, cu totul eufemistic, "macedoneni". - Moșii mei au fost negustori, oameni de acțiune, de la eiam eu groaza de a sta pe scaun, la un birou. Jos funcționarismul! Raza operațiilor acestor moși se deducea din vorbele lui Stănică a fi fost
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
culese din Moldova de Jos, iar al doilea este inedit, auzit și înregistrat de noi, de la locuitorul Neculai Miron din satul Umbrărești. Fragmentul din textul tipărit se referă la cultura grâului după cum urmează: Am arat, am semănat, grâu mărunt de arnăut, grâu mărunt și grâu roșcat, cum Dumaezeu ni l-a dat. Cel inedit ne arată cât de productive erau lanurile noastre semănate cu grâu: Dumnealui (gazda) încălecară, Peste câmpuri îmi plecară Să vadă grâul de-i mare; Grâul cel mare
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
Banda lui Jianu, Capra, Ursul, Calul, Semănatul. Plugul cel mare este un obicei specific satelor din Oncești și de aceea vom zăbovi mai mult asupra lui. Acest alai sau ceată care ajunge până la 15 persoane se compune din următoarele personaje: arnăut, turc, fată, babă, moșneag, jidan, jidancă, țigan, țigancă, băiat de țigan, fată de țigan, bulibașă, țiganca bulibașei și 2-3 lăutari. Astăzi se prezintă într-o stare redusă ca amploare și supus multor modificări. Întregul alai era condus de către arnăut și
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
personaje: arnăut, turc, fată, babă, moșneag, jidan, jidancă, țigan, țigancă, băiat de țigan, fată de țigan, bulibașă, țiganca bulibașei și 2-3 lăutari. Astăzi se prezintă într-o stare redusă ca amploare și supus multor modificări. Întregul alai era condus de către arnăut și turc. Prezența acestora ne îndreptățește să credem că avem de a face cu un obicei care își are rădăcinile în evul mediu moldav, mai precis în epoca fanariotă (1711-1821). Atunci armata țării fusese desființată, fiind înlocuită cu o gardă
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
turc. Prezența acestora ne îndreptățește să credem că avem de a face cu un obicei care își are rădăcinile în evul mediu moldav, mai precis în epoca fanariotă (1711-1821). Atunci armata țării fusese desființată, fiind înlocuită cu o gardă de arnăuți. Prezența turcului, alături de arnăut, ne confirmă faptul că ne aflăm sub administrația otomană, când rolul turcilor în administrarea Moldovei crescuse. Oglindind o realitate istorică a Moldovei medievale, obiceiul cuprinde pe reprezentanții etniilor care trăiau în țară la acea vreme: turci
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
îndreptățește să credem că avem de a face cu un obicei care își are rădăcinile în evul mediu moldav, mai precis în epoca fanariotă (1711-1821). Atunci armata țării fusese desființată, fiind înlocuită cu o gardă de arnăuți. Prezența turcului, alături de arnăut, ne confirmă faptul că ne aflăm sub administrația otomană, când rolul turcilor în administrarea Moldovei crescuse. Oglindind o realitate istorică a Moldovei medievale, obiceiul cuprinde pe reprezentanții etniilor care trăiau în țară la acea vreme: turci, țigani, evrei. Plugul cuprindea
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
țară la acea vreme: turci, țigani, evrei. Plugul cuprindea pe reprezentanții pe sexe ai diferitelor generații: fete tinere și babe în travesti, flăcăi maturi, părinți și moșnegi. Din punct de vedere al criteriului estetic, constatăm: o parte frumoasă reprezentată de arnăut, turc și fată, iar pe de altă parte se află urâții, reprezentați de babă, moșneag, țigan și jidani. Personajele, deși sunt reprezentative, au foarte puțin text de spus, altele deloc. Mimica și gestica lor exprimă activități specifice etniilor pe care
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Peretz, Curs de istoria dreptului român, vol. II, partea II, cap. 6, pp. 428-433. 77 O. Stănciulescu, op. cit., p.18. * Se obișnuia ca, zilnic, pușcăriașii să fie trimiși la cerșit, în târguri, piețe etc., legați între ei și păziți de arnăuți cu ciomege care îi loveau uneori ostentativ, pentru a trezi mila cetățenilor (Quelques mots sur la Valachie, 1856, p. 8). 78 G. Creiniceanu, Literatura medicală română. Biografie și Bibliografie, Editura Academiei, București, 1907, p. 104. 79 Conferințe ținute la Ateneul
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Și-ncepând, / A brăzdat, / Și-a arat / În lungiș / Și-n curmeziș, / Brazdă neagră-a răsturnat, / Grâu de vară-a revărsat, / Grâu de vară / Cu secară, / Până-n sară / Să răsară; / S-alunge foamea din țară, / Pe păgâni de pe hotară, / Grâu mărunt, / Arnăut / ... Și, mări, îl secerară / Zi de vară / Până-n sară, / Răsturnând un corn de țeară. / Iar după ce a înserat, / Înapoi când s-a uitat, / Au stat snopii / Ca și drobii, / Clăile / Ca stelele. Mânați, băieței! / Hăi, hăi! / Apoi carele-ncărcară / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
palidă statuie de var/ în veșmântul roșu ca piatra de chinovar/ Un fel de chepeneag de sub vântul care dă-n vileag/ alb la căptușeală din pânză de cambrai și acele gunturi negre și corai/ pe pantalonii albi ca ai unui arnăut". Tânărul este un zburător, un frumos cadavru cu două aripi de aur pe umăr. Poemul este o legendă etiologică, el explică nașterea cometelor din puritatea a doi tineri. Conținutul icoanei, din care poetul nostru pare să se fi inspirat, apare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o povestire de aventuri, relatată de Ienache coropcarul ("negustor ambulant"), într-o vreme când iernile sunt blânde și lumea "bicisnică", iar coropcarul își ducea marfa în vârful muntelui. În timp ce se tocmea în târg, la Iași, Ienache văzu o ceată de arnăuți ducând un om legat. Tânărul era Todiriță Cătană, "Un răzeș nebun și nemernic din ținutul Vasluiului" care-și ridicase ochii asupra surorii vornicului Bobeică. Supărat, vornicul și-a trimis sora la Mănăstirea Agapia, "să-și plângă greșeala tinereții", iar pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]