379 matches
-
mobilă / pe scena ascunsă / în rama ferestrei // aștept să înflorească liliacul / citesc Cehov, biata inimă / acum va zbura / ca un ghem scăpat / din mâna înghețată”. Textele rămân însă adesea un inventar minor de emoții, peste care plutește un aer de artificialitate. SCRIERI: Confesiuni, Craiova, 1993; Himera de hârtie, Craiova, 1996; Catedrala și firul de iarbă, Craiova, 1997. Repere bibliografice: Constantin Sorescu, Cadranul mediocrității. Excepțiile, SLAST, 1986, 31; Ovidiu Ghidirmic, „Cadran solar”, „Înainte”, 1986, 21 iunie; Nicolae Diaconu, Școala craioveană, R, 1987
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286726_a_288055]
-
naratorul urmărește complicatul proces psihologic pe care îl parcurge Ozana întru cristalizarea sentimentului erotic; în fapt, este singurul personaj care trăiește cu adevărat, dar ocupă, din păcate, un plan narativ secund. Și la nivelul tehnicii narative Marele zid păcătuiește prin artificialitate: un început neosemănătorist (coborând spre Opăriți, Durban trăiește din plin explozia simțurilor care se deșteaptă prin contactul revigorator cu satul), transcrieri în stil "proces-verbal" ale unor fapte (memorabila ședință de sindicat), obositoare discursuri pe teme de psihologie și filosofie ținute
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
indivizilor, adică a liberei lor inițiative, care nu poate fi nici paralizată, nici Îngrădită de un etatism excesiv, ci trebuie, dimpotrivă, să fie Încurajată, dezvoltată și făcută fecundă, pentru vigoarea și vitalitatea Statului Însuși”. În perspectiva sa critică, filosoful incriminează artificialitatea oricărei construcții, apreciind că Statul nu poate face, altceva, decât să ratifice printr-o formulă generală, ceea ce s-a manifestat deja În fapt, ca producătoare de efecte juridice, a mii de feluri diferite, „Înainte chiar ca Statul să fi fost
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lungul monolog de dinaintea sinuciderii propriu-zise, amestec de ludic și grotesc, de extaz și agonie reunite într o unică și nesfârșită clipă. După o lectură atentă a romanului, observăm că, deși complexă, structura lasă impresia de fragmentare a firului epic, de artificialitate a evoluției conflictului. Intenția de a grada tensiunile interne ce apar în psihologia personajelor se realizează greu și cu prețul prelungirii inutile a anumitor evenimente sau reflecții care dau romanului aspectul unui amestec eterogen de concepții și de întâmplări în
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
alta, în cazul părților dialogate ea este semnul clar al lipsei de coeziune a ideilor personajelor. Deși intenția este de a reda cât mai natural dialogul, prezența punctelor de suspensie pe fiecare pagină a romanului contribuie la nuanța generală de artificialitate a arhitecturii compoziționale. Toate încercările de constituire a unui monolog interior cât mai autentic sunt simultane cu tendința autorului de a imprima romanului său un vădit aspect de scenariu cinematografic. Din acest punct de vedere, discontinuitatea epico-narativă ar putea fi
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
impusă de autor, în intenția sa de a construi o operă unitară, dar nu lipsită de un suflu enigmatic. Există cu siguranță o simetrie studiată atent în construcția romanului, simetrie care lasă în cele din urmă o oarecare impresie de artificialitate ce i s-a reproșat aproape întotdeauna lui Mircea Eliade atunci când a fost vorba despre romanele sale (mai mult sau mai puțin ,,realiste”, impregnate de autenticitate). Rămânem și în acest caz, ca și în Întoarcerea din rai, cu senzația lecturii
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
retrospectivă. Tulburările și insurgența romantică a secolului al XIX-lea a dus la o nouă redimensionare a termenului, prin încadrarea de data aceasta într-o sferă oarecum peiorativă, ținând de asocierea cu ideea de academic, înțeleasă drept așezare sub semnul artificialității. Se conturează, astfel, o perioadă de criză a termenului în sensul unei anumite devalorizări, dar aceasta se va dovedi doar un moment trecător, după cum o evidențiază modul de utilizare actuală a noțiunii. Din scurta prezentare a evoluției cuvântului, se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sine are o relevanță sporită doar în spațiul francez, fiind aproape nesemnificativă pentru istoria literară engleză, germană etc.96 Desigur, Franța domina atunci destinele culturii europene însă nici această hegemonie spirituală, care se va dizolva treptat pe parcursul secolului, nu diminuează artificialitatea acestui indice, care este fixat unilateral. Pe de altă parte, Pierre Chaunu plasa Secolul luminilor în intervalul 1680-1770, afirmând că deși Europa acelor vremuri pare o "Europă clasică bis"97, își are totuși "timpii săi tari" pe care autorul îi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
urmă, influențat de schimbările din toate celelalte domenii, intrase deja în zodia unui alt timp literar. În această ordine de idei, se poate afirma că toate încercările ulterioare de a adapta modelul clasic s-au subscris din nefericire unei anumite artificialități, dată de faptul că nu s-au născut dintr-o evoluție firească, ci au fost mai mult impuse. "Clasicismul era un suflet, o voință, pseudoclasi-cismul este o formulă" afirma Paul Hazard 118, accentuând obsesia normării sub auspiciile căreia debutează secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
putea fi detectabilă."254 De altfel, acest concept pare a fi unul important pentru viziunea artistică a autorului, care vedea în clasicismul însuși o întrupare a unei "eleganțe profunde".255 În aceeași ordine de idei se înscrie și oroarea de artificialitate, după cum deja s-a sugerat prin citatele date anterior, pe care Cocteau o transpune într-o manieră alegorică sub forma relației dintre un grădinar și florile sale: "Un adevărat poet nu își îngrijește poezia. La fel cum un horticultor nu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
propoziție clarifică însă semnificația urmărită de autor, care nu vizează aici prin noțiunea de îngrijire, prelucrarea gradată a substanței imateriale care în final ia forma poeziei, ci adăugarea unor ornamente care nu ar face decât să dea un sentiment de artificialitate operei de artă. Astfel, ceea ce se urmărește este un proces creativ, care să evidențieze naturalul, dincolo de falsele aparențe. În acest sens, este interesant că, opus lui Hulme sau Pound ale căror idei le vom dezvolta în subcapitolele următoare, Cocteau se
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
articolului poate fi redusă la următoarea afirmație: "arta proastă este arta neconformă cu realitatea. Este arta care falsifică reprezentările."308 Se sugerează că imoralitatea în artă vizează de fapt neconcordanța cu realitatea, o falsificare a datelor umanului. Această negare a artificialității reprezintă de fapt o pledoarie pentru principiul verosimilității în artă. În această ordine de idei, "arta de valoare nu poate fi imorală" afirmă Pound explicând totodată că "prin artă de valoare înțeleg acea artă care este veridică, precisă."309 Principiul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sută. Pentru a obține un asasin-surpriză, falsifici personajele, ceea ce mă scoate cel mai tare din sărite, pentru că ele mă interesează în cel mai înalt grad (Chandler, 1977, p. 48). Or, pentru vârsta romanului polițist reprezentată de generația hard-boiled, excesul de artificialitate și obsesia de a umili cititorul nu reprezintă o prioritate. Școala britanică transformase traficul de cadavre într-o ocupație la fel de superficială precum jocul de cuvinte încrucișate. Pentru noua direcție, lucrurile sunt nu doar mai brutale, ci și mai lipsite de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
important e ceea ce ochiul versat al detectivului întrezărește dincolo de informațiile aflate la îndemâna oricui. Importanța personajului învestit cu funcția de a rezolva misterul - fie el polițist, detectiv particular sau simplu amator - rămâne primordială. Acesta trebuie scos, însă, din chingile sufocante ale artificialității. Sherlock Holmes, Hercule Poirot, Lord Peter Wimsey (din romanele lui Dorothy L. Sayers) sau Miss Marple nu erau, în fond, decât niște vehicule lipsite de autonomie estetică: anexe convenționale născute din voința de a domina a scriitorilor. Pe cât de infailibili
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de la ei? Câți inși fără statut social limpede ar renunța la instinctul de conservare, ofensându-i pe polițiști, în numele simplei, iluzoriei, contraproductivei convingeri că adevărul se află de partea ta? Toate aceste calități admirabile sunt însă parte a armăturii de artificialitate folosite în mod premeditat de Raymond Chandler. Un discurs de genul celui practicat de scriitor n-ar avea sorți de izbândă dacă autorul n-ar călca pe câțiva piloni siguri, familiari oricărui cititor. Imaginea cavalerului fără prihană, de care s-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Ei bine, The Long Goodbye face abstracție de moderația anterioară și ne introduce în micul paradis poetic în care au egal drept de cetățenie atât Philip Marlowe, cât și enigmaticul șofer al Lindei Loring. Dincolo de amuzament, de ironie, de inevitabila artificialitate, scena merită reținută ca o probă clară a intențiilor lui Chandler de a depăși sfera entertainment-ului, pentru a face saltul în lumea valorilor literare pe deplin consacrate. Episodul e construit în două secvențe, plasate la distanță de peste o sută douăzeci
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în care un sărăntoc ce și-a petrecut întreaga existență la marginea societății e propulsat, miraculos, în lumea milionarilor - fără a face nici cel mai mic efort și fără a poseda calitățile obișnuite ale parvenitului. Înălțat pe un soclu de artificialitate și conformism, Marlowe - ăsta e adevărul! - ne cam plictisește. Robert B. Parker a intuit această primejdie și prima sa grijă a fost să-l țină pe detectiv cât mai departe de vila închiriată de Linda Loring și chiar de Linda
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
încă bine lipite în iudaismul tatălui, iar labele din față nu găseau teren nou. Disperarea care apăru de aici a fost și inspirația lor". El care nu vorbește nici ebraica nici idiș este crescut în această limbă "străină" a cărei artificialitate și stranietate o simte: germana este o limbă seacă, abstractă, cea a educației și a domesticirii, cea pe care maimuța Rotpeter se străduiește să și-o însușească. Dar ea nu poate spune afectul, sentimentul, iraționalul senzației și al emoției. Germana
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
conștiinței individuale și colective ca memorie și proiect, adică drept conștiință marcată de subiectivitatea timpului. Asta înseamnă a-l întoarce pe Bergson împotriva lui însuși; prin noțiunea de durată, Bergson vrea să plaseze tot adevărul de partea calității și toată artificialitatea de partea numărului; Halbwachs vrea să arate că nu aceasta este veritabila opoziție. După cum arată articolele despre metoda statistică, publicate de el începînd din 1923, analizînd aplicarea acesteia în economia politică, la Simiad, și în demografie, el ajunge să abordeze
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
catolicism se impune mai mult din afară, prin decrete de autoritate, decât din impulsul organic al unei certitudini lăuntrice. În latura culturală, el a realizat, de pildă, o unitate de stil filosofic prin tomism; dar faptul nu e lipsit de artificialitate, căci tomismul nu e o preferință unanim și neîntrerupt consacrată în Biserica apuseană. Din Evul Mediu încoace, s-a scurs o lungă perioadă de timp în care tomismul a fost o doctrină părăsită ca oricare alta și numai recent el
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a cititorului, îndreptându-l spre o dramă ce se convertește până la urmă într-o poveste cu puternice accente melodramatice. Mediul extravagant, lumea eterogenă a plajelor hispanice și a unui univers romantic francez mult prelungit în actualitate dau impresia unei anume artificialități. Darul de a nara și știința de a conferi un mesaj sugestiv povestirii, extrăgând-o din simpla și nesemnificativa relatare, vor rodi cu adevărat într-un interesant volum de memorii, Amintiri fără memorie (1995), unde tocmai ambiguitatea titlului lasă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
rațiune 30. Ehrgott Wasianski, care nu poate fi învinuit că ar fi schițat un portret idilic al marelui său prieten pe care l-a văzut aproape în fiecare zi, în ultimii ani ai vieții, evidențiază repulsia filosofului față de prefăcătoria și artificialitatea, atât de răspândite, atunci ca și astăzi, în relațiile dintre oameni, cu deosebire în straturile mai înalte ale societății. Kant nu ura nimic mai mult decât flatarea ieftină. El îi încuraja, dimpotrivă, pe cei apropiați să-l contazică atunci când aveau
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
publice, dar, cu siguranță, vă puteți controla propriul spațiu privat în care locuiți. Grădinile și decorațiunile interioare Zen din Japonia sunt menite să liniștească și să golească mintea, imprimând simplitatea și armonia lor naturală asupra sistemului energetic uman, îndepărtând, astfel, artificialitatea și complexitatea gândirii umane și permițând vidului să apară în mod natural în minte. Deși pare spartană, o cameră goală este plină de potențiale revelații și de energie, atunci când mintea umană percepe o astfel de cameră și se acordează cu
[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
spectatorii” la acest proces care urma să aibă loc În sala de spectacole a clubului IABv. Fiecare Încăpere a fost inspectată și circulația a fost Întreruptă pe străzile din apropiere. Gavrilă Filichi, unul dintre cei judecați În acea zi, observă artificialitatea acestui „act de justiție”, inculpații fiind aranjați chiar În ordinea pedepselor primite ulterior: „Ordinea În care eram strigați era de fapt ordinea pedepselor!”14. Procesul s-a desfășurat așa cum fusese planificat și pedepsele pentru cei 61, găsiți vinovați de „ultraj
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
profesională, deoarece efectele observate în urma unor astfel de acțiuni conduc la ameliorări destul de consistente ale stării de fapt. 2.2.7. Experimentele naturale Acest gen de experimente se desfășoară în contextul de viață al subiecților pentru a reduce gradul de artificialitate a mediului cercetat și pentru a favoriza reacțiile obișnuite ale indivizilor. Acest lucru se face prin renunțarea într-o anumită măsură la controlul unor variabile ascunse care ar putea influența rezultatele obținute. Controlul variabilelor importante se menține totuși, prin manipularea
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]