49,332 matches
-
cerute, dar înalt-edificatoare" (e avut în vedere directorul de tristă memorie al TVR, dl. Paul Everac). Modulația ironică prin care e ținut isonul impudicei pretenții depășește, desigur, limita momentului care o circumscrie, rezonînd din plin în actualitate: "Cine? Chiar toți artiștii să fi fost colaboraționiști? Nu toți, dar măcar cei mai mari. De la Aristotel (mentorul lui Alexandru cel Mare) și Ovidiu (lingușitor al lui Augustus), trecînd prin Shakespeare (adulator al reginei Elisabeta) ori Racine (omul de casă al Regelui-Soare), continuînd cu
Un spirit liber (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14676_a_16001]
-
cu toată diversitatea ei formală și cu marea sa unitate lăuntrică, și, pe de altă parte, la rolul enorm al colecționarului în păstrarea, promovarea și transmiterea unui imens patrimoniu cultural. Dacă ar fi să privim experiența peisajului din perspectiva fiecărui artist în parte, am avea, în mod cert, o mare varietate de atitudini, de comportamente, de tipuri de sensibilitate a expresiei și de înțelegere a motivului. Dacă privirea ar fi, însă, raportată la diferite momente ale parcursului istoric ilustrat aici, formele
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
fi, însă, raportată la diferite momente ale parcursului istoric ilustrat aici, formele peisagistice ar exprima tot atîtea variante cîte opțiuni estetice și doctrinare s-au manifestat în intervalul de referință, iar dacă analiza s-ar opri la atitudinea strictă a artistului față de motiv, atunci totul s-ar putea reduce la două mari atitudini: raportarea la motiv ca la un reper exterior, ca la o formă preexistentă, și integrarea acestuia în experiența sufletească și în dinamica gîndirii artistului pînă la disoluția modelului
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
la atitudinea strictă a artistului față de motiv, atunci totul s-ar putea reduce la două mari atitudini: raportarea la motiv ca la un reper exterior, ca la o formă preexistentă, și integrarea acestuia în experiența sufletească și în dinamica gîndirii artistului pînă la disoluția modelului obiectiv într-o formă interioară autonomă. Poate că o lectură de acest tip în relația cu peisajul ar trebui să înceapă chiar cu momentele fondatoare ale marii noastre experiențe pleneriste, și anume cu Grigorescu și cu
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
Pe celălat versant, al scrutării lăuntrice și al construcției anevoioase, pline la tot pasul de materii și de sonorități grele, se așază Ion Andreescu. Evaluînd în timp, adică de-a lungul a peste o sută de ani, această relație a artiștilor români cu peisajul, se poate observa că marile atitudini față de natură, în general, și față de peisagistică, în particular, sînt, cu toate nuanțele de rigoare, cele reprezentate de Grigorescu și de Andreescu. Pe direcția celui dintîi vin, în special, temperamentele epicureice
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
și de experiențele școlii franceze. Observat, însă, dintr-o altă perspectivă, și anume din aceea a unor experiențe mai largi ca arie geografică, întregul discurs capătă o nouă înfățișare. Există în peisagistica românească, simultan, doi vectori mari care orientează căutările artiștilor, indiferent de unul sau de altul dintre momentele istorice: este vorba de dominanta impresionistă, prin extensie, sudică, și de aceea expresionistă, nordică, a sensibilității. Privită astfel, peisagistica noastră își regrupează forțele și își redefinește identitatea. Dacă, după criteriile stricte ale
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
și de a exprima forma plastică. Cele două mari tipologii se regăsesc, în spațiul nostru artistic, distribuite aproape didactic în cele două mari școli peisagistice: Balcicul, pentru componenta sudică, și Baia Mare pentru componenta nordică. Indiferent de participarea directă a unui artist anume la Balcic sau la Baia Mare, opțiunea stilistică și perspectiva în care el exploatează mijloacele de expresie îl situează într-o direcție sau în cealaltă. Deși Ciucurencu, de pildă, a lucrat într-unul dintre ani în Colonia de la Baia Mare, el
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
sau la Baia Mare, opțiunea stilistică și perspectiva în care el exploatează mijloacele de expresie îl situează într-o direcție sau în cealaltă. Deși Ciucurencu, de pildă, a lucrat într-unul dintre ani în Colonia de la Baia Mare, el rămîne fundamental un artist cu dominante sudice, solare, în vreme ce țuculescu, deși a pictat la Balcic și n-a călcat niciodată pe la Baia Mare, are mai curînd pusee temperamentale și viziuni specifice acestei mișcări, de esență expresionistă și nordică. Așadar, îmbrățișată panoramic și fără prejudecăți, peisagistica
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
nu este un simptom al neputinței, așa cum cred încă mulți exponenți ai realismului socialist adormit, ci o viziune proprie asupra lumii într-o perspectivă estetică pe deplin asumată. Printre surprizele pe care expoziția le mai oferă privitorilor sînt lucrările unor artiști apropiați în timp, aproape contemporani, cum ar fi Lucia Dem. Bălăcescu sau Michaela Eleutheriade, pe care le cunoaștem doar fragmentar și cu totul insuficient. Lucia Dem. Bălăcescu este prezentă cu vreo cîteva lucrări extrem de puternice, aflate oarecum în spațiul stilistic
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
de cravată. Un romantic recitînd cu tulburătoare pasiune versuri comesenilor, prietenilor, femeilor frumoase fără a lăsa nici o clipă senzația desuetudinii. Profilul unei întregi generații de inși stilați, de cavaleri discreți și fără morgă, deloc scorțoși, bon viveuri scăpărători și inteligenți, artiști prin felul însuși de a fi, se ghicește în trăsăturile sale. O generație care, în plus, stăpînea la perfecție și ceea ce se cheamă "arta conversației"". Am citat superbul portret pe care Cristian Bădiliță îl face unui "monument" al emigrației românești
Confesiunile unui legionar cochet by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14715_a_16040]
-
contemporan, eroi și mediocrități, intelectuali și băieți cu bască, personalități accentuate și purtători ai nimicului, a creat o lume independentă de el, fără sens și fără relief în absența lui. Nu o să închei cu insulta de a-l considera un artist sau un om modest: Victor Rebengiuc are orgoliul artistului împlinit, el știe pe ce lume e și cât valorează el în această lume, e cu totul străin de ipocrizia autodiminuării căutătoare de laude. Mă gândesc la zâmbetul cu care va
Omul din artist și invers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14729_a_16054]
-
personalități accentuate și purtători ai nimicului, a creat o lume independentă de el, fără sens și fără relief în absența lui. Nu o să închei cu insulta de a-l considera un artist sau un om modest: Victor Rebengiuc are orgoliul artistului împlinit, el știe pe ce lume e și cât valorează el în această lume, e cu totul străin de ipocrizia autodiminuării căutătoare de laude. Mă gândesc la zâmbetul cu care va citi aceste rânduri.
Omul din artist și invers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14729_a_16054]
-
percepe universul în chip novalisian, precum o Carte cu un alfabet enigmatic, hieroglific, ca pe o "pădure de simboluri", spre a ne rosti ca autorul Florilor Răului, în care putem pătrunde prin "munca" rimbaldiană ce ne îngăduie "a deveni vizionar". Artistul e o întîlnire de puteri daimonice care se ivesc din străfunduri incontrolabile de către rațiune. Reperele producției lui Gellu Naum pot fi descifrate în Manifestele suprarealiste ale lui André Breton, dintre care chiar cel dintîi, din 1924, cuprinde celebra definiție a
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
operă o asigură prin propria sa natură. Spre deosebire de Margareta Sterian, al cărei statut nu poate fi identificat chiar dintr-o singură privire, Ilfoveanu, Grife, pune mai puține probleme de încadrare. Cartea este un album de etapă, o sistematizare a preocupărilor artistului din ultima perioadă și, implicit, o propunere de lectură din perspectiva autorului. Cu un sumar alcătuit din patru capitole mari - Anabasis, Cîinele pămîntului, Erotika biblion și Exorcistul - cărora li se mai adaugă peisajele din Rădești, desenele la Stefan Agopian și
Cărți despre artiști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14731_a_16056]
-
și continuă să trăiască laolaltă profesori universitari și muncitori, doctori și precupețe, ofițeri și zilieri, securiști și șomeri, activiști de partid de grad inferior și ingineri, turnători și foști deținuți politic, curve și popi, peremiști și liberali, țărăniști și pesediști, artiști și, mai ales, "simpli spectatori" . În mod normal, acest articol ar fi putut fi un elogiu amuzat, autoironic, al vieții la bloc. Dar nu e. Măcar pentru că, din cauza restanțierilor, a rău-platnicilor, a neplatinicilor și a administratorilor necinstiți (admirați, vă rog
Voltaire, administrator de bloc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14740_a_16065]
-
pierdut numărul paharelor. Boris Caragea l-a înfățișat pe Lenin într-o astfel de ținută, adică în strictă și elocventă conformitate cu viziunea caragialescă asupra revoluției: "Steaguri, muzici, chiote, tămbălău..." Tot din articolul menționat mai aflăm că Mihai Buculei este artistul cel mai potrivit spre a umple golul din Piața Scînteii: "Elev al lui Boris Caragea, al cărui atelier îl și folosește acum, el pare a fi mandatat să repare simbolic, în același spațiu de creație și de execuție, ceea ce profesorul
Caragiale și Lenin by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/14741_a_16066]
-
cum ar fi cel european, și rămînînd exclusiv în spațiul modernității românești, se poate observa ușor că anvergura și profunzimea acestei forme de simultaneitate a disponibilităților de exprimare sînt, fără nici o îndoială, ieșite din comun. Dincolo de valoarea absolută a unor artiști și de performanța lor individuală, faptul că ei se puteau exprima firesc și autentic în limbaje diferite este unul care trebuie măcar consemnat cu titlu de inventar, dacă nu cumva chiar studiat în profunzime și în detaliu. Aproape toți poeții
Ut pictura poesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14755_a_16080]
-
bucureșteni, în curtea Muzeului colecțiilor, în spațiul aferent Galeriei Catacomba. Dacă ea a fost sau nu văzută de către un număr semnificativ de oameni este, acum, mai puțin important, dar, în mod cert, ea a fost privită cu multă atenție de către artiști și de către publicul prevenit. Ecourile acestei acțiuni, mai ales cele mediatice, au fost însă extrem de discrete și de firave, mai mult șoptite decît afirmate și mai mult exclamate decît susținute în mod tranșant. Ideea că lucrarea este una ieșită din
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
surori) și care se transformă din cînd în cînd în legătură erotică. Naratoarea este cea care face și desface relația. Ea își hipnotizează prietena, o seduce, o părăsește, este elementul activ. Are relații paralele cu băieți (toți în mod obligatoriu artiști: pictori, scriitori...), este însă geloasă pe Alex (prietena ei) care încearcă, la rîndul ei, să se "cupleze". Personajul narator încearcă zadarnic să-și renege amiguitatea sexuală. Ar striga în gura mare că își iubește prietena. Marea piedică este însă chiar
Tinerii între ei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14793_a_16118]
-
care este destinația ei. Aș putea afla ușor, sunîndu-l chiar acum la telefon, acolo, în nordul său grăniceresc, pe prietenul meu Gavrilă Țărmure, pe Țî, organizatorul și regizorul suitei de evenimente în care limbajele se întîlnesc, artele se interpătrund și artiștii se apropie, și care a reușit să facă la Bistrița, pe cont propriu, adică prin propria-i fundație, ceea ce actualul minister al culturii, așa, cu literă mică, după ortografia anilor '90, nu l-a lăsat să facă în mod firesc
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
Cât poți să aloci studiului zilnic? Al.T. În urmă cu câțiva ani consideram că am nevoie de "o zi de 25 de ore". Acum termenul a fost depășit: nu-mi ajung nici 35! D.Av. Condiția ta..., condiția creatorului, a artistului în zilele noastre? Condiția muzicianului performer? Al.T. Nu mai e ca pe vremuri, ca în secolul XVIII sau XIX, când te suiai în caleașcă, când călătoreai zece zile până la următorul loc al concertului. D.Av. Circuli mult pe diferite continente
Interviu cu Alexandru Tomescu - tînără vedetă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14804_a_16129]
-
Bartok, ca și Janacek; Nu suntem singurii care îl înțelegem, care îl putem cânta pe Enescu. Citisem o apreciere în-tr-un dicționar potrivit căreia Enescu ar aparține secolului XXI. Si eu cred că vremea lui va să vină. D.Av. Consideri că artistul performer trebuie să fie un om normal, că trebuie să-și găsească timp și pentru altceva decât pentru studiu. Ai timp să citești? Ceea ce citești te ajută în muzică? Al.T. Cititul este una dintre pasiunile mele. Sunt atașat de
Interviu cu Alexandru Tomescu - tînără vedetă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14804_a_16129]
-
își învăluie rușinată,/ grăuntele de nisip în sidef" (Dies irae). Prin urmare un amestec de semnale care-și are tîlcul său. Poetul Radu Voinescu e un homo duplex, oscilînd, aparent conciliant, însă neîmpăcat în fond, cum i se cuvine unui artist, între existențialismul damnării și idealitatea fastuos estetă, ceea ce, privind lucrurile mai de sus, confirmă barocul care își înglobează cu voie bună propria negație. Radu Voinescu - Hierofantul, Ed. Vinea, 1999, 62 pag.
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
e răspunzător. îmi amintesc ziua în care l-am cumpărat. De fapt, ziua în care mi-a fost adus acasă, de doi angajați ai reprezentanței firmei Renault în România. Forma dezinvoltă, desenată parcă în aer cu o baghetă, de un artist, și culoarea elegantă, un bleumarin brumat, m-au emoționat și m-au intimidat. în portbagaj am găsit o sticlă de șampanie din partea firmei. Le-am mulțumit aducătorilor mașinii, dar susceptibil, ca orice român pățit, am observat repede că din portbagaj
Merci, Renault! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14802_a_16127]
-
dată că feciorul ei va deveni împărat; Pourvu que ça durre. Numai de-ar ține!... Curios. Tot Domul, cu tunurile lui cu tot, nu face cât Letizia, care nici nu era decât o mamă... Și ea, văzută numai de un Artist! (va urma)
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14825_a_16150]