100 matches
-
În scăriță - Îi privesc umerii aduși și spinarea lată. Pe urmă coboară și Își mută scărița la alt stâlp. Alte ghirlande de beteală și verdeață țepoasă. Afară, pe hol, se plimbă un alt pacient, un bătrânel, scund, nervos, lipsit de astâmpăr, care se fâțâie În sus și În jos, În niște papuci de pâslă. E vecinul meu. Locuința lui se deschide la capătul camerei mele, dar el nu mă ia niciodată În seamă. Are o barbă rară, un nas ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
din teaca/ îmbătați de aerul tare ziua-si încep-/ cu răsunet pocnesc pe funduri de oale.// Pere de marmure galbine cad peste dinții/ fericiților durmitori în iarbă înaltă/ burdușiți de lăcuste - și-i satura.// Lume bucuroasă țupăita de grauri fără astîmpăr,/ viața mea stăruie pe o nesfîrșită cîmpie/ unde nu știu cine mi-a strigat numele.// Vestiți căpitani trăgînd după ei mușuroaiele/ au călărit către mari vînturîndu-si umbră/ pînă cînd printre țăruși se pierdură.// Deci nu ei mă caută. Gușterul/ care tocmai clipise
Un basm pentru adulti by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18133_a_19458]
-
Autorii au schimbat pe alocuri ordinea cronologică a episoadelor A, astfel încât episoadele B care le corespund și decurg totodată din ele să poată fi înseriate după o logică științifică acceptabilă. Acesta este și punctul nevralgic căruia îi dau târcoale fără astâmpăr studenții și doctoranzii care au parcurs deja cartea din scoarță în scoarță. Este oare posibilă traficarea sintaxei realului - se întreabă ei -, chiar în condițiile în care această traficare este minimală, explicată și asumată? Nu va fi producând ea deformări (mai
O carte despre România by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Imaginative/14228_a_15553]
-
e englez, psihanalist. Are un cabinet în Manchester. S-a întâmplat cu opt ani în urmă. Pacientul lui, un evreu între două vârste, născut în București, suferea de o boala foarte interesantă. Omul acesta era, cum să îți spun, fără astâmpăr. Însă nu ca tine, Ratvich, sau ca alții. Nu era un insomniac care nu e în stare să stea liniștit într-o sală de așteptare. Omul acesta era literalmente fără astâmpăr. Hai să-i spunem un neastâmpar geografic. Ravitch nu
Yosef Hayim Yerushalmi G I L G U L – fragment – by Adriana Gurău () [Corola-journal/Journalistic/3971_a_5296]
-
interesantă. Omul acesta era, cum să îți spun, fără astâmpăr. Însă nu ca tine, Ratvich, sau ca alții. Nu era un insomniac care nu e în stare să stea liniștit într-o sală de așteptare. Omul acesta era literalmente fără astâmpăr. Hai să-i spunem un neastâmpar geografic. Ravitch nu menționase nimic despre insomnia lui. Cum de știa? se întrebă. Oare se vedea pe chipul lui? Tăcu însă din gură. - Da, un neastâmpăr geografic, foarte rar sau chiar unic. Omul ăsta
Yosef Hayim Yerushalmi G I L G U L – fragment – by Adriana Gurău () [Corola-journal/Journalistic/3971_a_5296]
-
-mi țină de cald,/ Tristețea mea veche, roasă la mîneci,/ Pe care-a purtat-o o vreme și mama,/ Ca pe-o hăinuță de cîine pitic/ Din care atîrnă rînd pe rînd/ Ori toate deodată,/ Piciorușele negre, subțiri și fără astîmpăr./ Și număr conștiincios în gînd,/ Ca să adorm,/ Sute, mii, milioane de pliculețe vanilate." (Tristesse oblige). Simona Tache, împărțit la doi, Editura Crater, 2000, 88 pag, f.p.
Duduci literare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15623_a_16948]
-
și în împletirea lor. Grație creației ne situăm în mediul axiologic, "Ťnenaturalť, cum spune exegetul, dar necesar întrucît asigură socializarea și stimulează activitatea creatoare". Dar valorile funcționează în cadrul unei schimbări permanente a lumii, care se distruge și se recrează fără astîmpăr. Un individ supus fluxului devenirii, afirmă Nietzsche, "nu va mai avea încredere în propria ființă și va vedea cum se destramă, unul cîte unul, toate punctele sale de sprijin și se va pierde în acest fum al devenirii; la sfîrșit
Profil Nietzsche by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9542_a_10867]
-
oară adie a sănătate. Nicicând nu se va termina A numelor negre duhoare. Stele, loc cu tichet, poduri arcate, - Hai la culcare! 1917 Pe șapte coline este așezată Moscova. Iubito - e groaznic! Când iubește poetul, Se îndrăgostește un zeu fără astâmpăr. Și spre lume din nou se târăște haosul, Precum în vremi de arheologic protoadevăr. Vederile lui de tone de ceață-s înlăcrimate. El e ca și orb. Ba mai mult: mamut pare a fi. A și ieșit din modă. El
Boris PASTERNAK (1890 – 1960) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7531_a_8856]
-
hotărât să nu mă alătur teribilului asalt, cel mai bun mod de a-i mulțumi fiind acela de a-l lăsa în pace ca să aibă timpul și liniștea de a ne desfăta mai departe cu literatura lui. Dar biograful fără astâmpăr din mine mă tot îmboldea. García Márquez este un amfitrion atent și încântător, cu o atenție dezinvoltă și totodată intensă, și atât de exclusivă încât interlocutorul are senzația că i-o acordă numai și numai lui. Știe la fel de bine să
Interviu cu Dasso Saldívar „Am devenit un cititor fervent al Veacului de singurătate“ by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3059_a_4384]
-
în Jurnalul lui Theodor Pallady: ,- Enfin seul". în sfârșit singur. Singuri, față în față cu autoportretele lor, cu toate picturile lor care sunt de fapt tot atâtea autoportrete, acești oameni, cu rare excepții, ca Rafael sau Rubens, nu-și găsesc astâmpărul, nimic din ce au făcut nu-i mulțumește. în 1906, cu puțin înainte de a se stinge, Paul Cézanne scrie: ,Je crois avoir accompli quelques petits progrčs. Pourquoi si tard et si péniblement?" Cred că am făcut unele mici progrese. De ce
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]
-
de seamă, pășind veșnic ca un echilibrist nevoit să treacă peste o prăpastie pe sârmă, dar purtând o greutate oribilă și urât mirositoare, ca niște saci uriași de gunoaie și excremente, și niște maimuțe urlătoare, mici paiațe vociferând și fără astâmpăr care, pe când el se concentra să poată treacă fără să cadă în prăpastie, prăpastia neagră a existenței lui, îi strigau cuvinte jignitoare, bătându-și joc de el, dezlănțuind, cocoțate pe sacii de gunoaie și excremente, un potop infernal de ocări
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
Costache cu murăturile. Chipul Măriuței nu mai împrăștia în jur lumină și voie bună ca altădată... Toate gesturile și mișcările ei în jurul mesei cărăușilor păreau stângace. Privirile lui Hliboceanu nu-și găseau nici un sprijin parcă. Rătăceau din loc în loc, fără astâmpăr. Când Măriuța a terminat de pus cârnații în blidul fiecărui cărăuș, i s-a auzit glasul: Poftă bună, gospodarilor! Mulțămim de urare! - a răspuns Cotman cel tăcut. Cu mare încetineală, cărăușii au gustat în tăcere din rachiu. Apoi au început
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Da’ care-i prostul?” Se vedea cât de acolo că în toată treaba asta îi mâna lor... Încet-încet, rana lui Costăchel se vindeca. „Îi bun la carne” - spunea maică-sa către moașă. Mai rău era faptul că nu-și găsea astâmpărul. În atâția ani cât fusese primar se învățase să plece la treabă cu noaptea-n cap și să se întoarcă noaptea... Domnule primare, ți s-o cam scurtat drumurile. Mai stai și tu lângă fusta nevestei. Fă te gospodar, că
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Nicu Diaconescu, pentru că el știe câte-n lună și-n stele. Ultimu’ haiduc!...” Viitura Cu o pălărie lăsată spre rădăcina nasului, de sub care țâșnesc ochi iuți, oblici și smoliți, ca de veveriță, cu mustață pezevenghe, nea Nicu Diaconescu nu cunoaște astâmpărul. Despică aerul cu nasul, privește stânga-dreapta, ca la ieșirea din vizuină, și arată spre partea cealaltă a Corbenilor. “Uite, aici e satu’ nou, Antonești. Noi așa-i zicem. În 1942, se făcuse la cheile Argeșului un baraj natural din copaci
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
Cum se poate? sări generalul, uitându-se la ceilalți ca un descreierat. Chiar să fie o moștenire la mijloc? Toți își ațintiră privirile spre Ptițân, care citea scrisoarea. Curiozitatea generală primise un impuls nou și extraordinar. Ferdâșcenko nu-și găsea astâmpărul; Rogojin privea nedumerit și, teribil de alarmat, își muta privirea de la prinț la Ptițân și invers. În așteptare, Daria Alexeevna ședea ca pe spini. Nici măcar Lebedev nu rezistă, ieși din colțul său și, chinuindu-se de mama focului, începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în gât, distinct și metalic, însoțit treptat de ceea ce unii ar numi o problemă gastrică. Stomacul (organ care de obicei își face simțită prezența posesorul său doar din când în când ) și-a schimbat starea, a devenit mobil, activ, fără astâmpăr. Vesey suferă cumplit, o senzație perfidă, mlăștinoasă, care imediat după ce s-a suit în machan se transformat într-o bolboroseală continuă. Nici o încordare sau exercițiu mental n-ar putea schimba inevitabilul. Este doar o chestiune de timp. Îmi pare foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
căutare de plăceri. Acești oameni sunt pregătiți pentru ceva, așteaptă. La aproape o oră după apusul soarelui, începe un marș cam dezorganizat, protestatari cu ghirlande împungând aerul în zgomotul tobelor și al trompetelor tânguitoare. Lasă în urmă un val fără astâmpăr de bărbați și băieți, dornici de acțiune, de vreun lucru asupra căruia să se concentreze, ceva care să aducă greva la punctul culminant. Pe stradă este aprins un foc din niște resturi și oamenii se adună în jurul lui. De la fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dimensiunile reduse ale ferestrelor și de zgârcenia cu care lăsau să pătrundă lumina înăuntru, îi producea acesteia o puternică senzație de claustrofobie, senzație care oricum nu o părăsise cu totul după episodul cu panica de la Cirque Fantastique. Nu-și găsea astâmpărul, mișcându-se tot timpul de colo-colo prin cameră. Ușa de fier se deschise, iar paznicul lui Constable lăsă prizonierul să intre, încătușându-i mâinile în față. Apoi închise ușa cu zgomot și se întoarse pe coridor să aștepte. - Nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
potolească nerăbdarea, se uită împrejur, căutând cunoscuți și prieteni printre zecile de fețe tăbăcite de război și schimonosite sub povara căștilor de oțel... Generalul stătea în dreapta, numai la vreo trei pași, ursuz, nemișcat. Mai încolo însă locotenentul Gross trepida fără astâmpăr, urmărind cu atenție disperată toate mișcările condamnatului, care-i fusese bun prieten. Văzând pe Gross, Bologa își aduse aminte de căpitanul străin de adineaori și îl descoperi la spatele generalului, ținîndu-se cu mâna de falcă, neclintit ca o mustrare. " Ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și nătânge de copii. Pe uliță trecea un detașament de soldați, în direcția frontului, obosiți, abătuți, cu capetele plecate, ca niște vite mânate spre zalhana. În cerdac însă ardea lumina soarelui ca un râs de fată frumoasă. ― Copilașii... veșnic fără astâmpăr, murmură Boteanu cu alt glas. Și biata preoteasă toată ziulica trebuie să-i muștruluiască... Apostol zâmbi. Preotul urmă iarăși înviorat: ― Dar am auzit c-ai fost dus pe acasă, Apostole... De aceea nu te-am mai zărit... O, Doamne!... Barem
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
șoseaua netedă, automobilul zbura. Bologa privea drept înainte, văzând în același timp spatele șoferului și al plutonierului, botul mașinii și panglica sură, șerpuită, ce venea și se pierdea sub roțile vertiginoase. Gândurile lui însă alergau când înainte, când înapoi, fără astâmpăr, ca un cârd de păsări rătăcite. Oare de ce îl cheamă generalul? Poate că reclamația lui Pălăgieșu... dar tocmai acuma?... Și Ilona, cum a rămas în poartă... parcă și-ar fi luat rămas bun pentru totdeauna... De ce și-a luat rămas
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clipa în care o găsesc, mă opresc, deoarece casa mea este goală, veștile cele bune vor trebui să mai aștepte, iar între timp, eu sunt nevoită să rămân doar cu cele rele, cu bărbatul acesta străin care se foiește fără astâmpăr pe pat, asemenea unui invalid căzut la pământ, exact ca Udi în dimineața aceea. Dă-mi mâna, îmi cere el, eu îmi întind mâinile pentru a-l ajuta să se ridice, dar mă trage cu putere spre el, vrei un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl corectă Henrietta, șovăind între negru sobru și roșu provocator. Ești complet pe dinafară, ca de obicei. Conduce o clinică de tratare a infertilității, asta-i tot. Simon o lipi de el, punându-i mâna pe organul lui veșnic fără astâmpăr. De ce nu mă ajuți să intru înăuntru atunci? Henrietta își trase mâna enervată. — Pentru că în douăzeci de minute ne vin musafirii și nu vreau să aștepte în prag, ascultându-te cum gemi în extaz ca o balenă în călduri. — Știai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule! îi zise Niță. Se sculă de la locul lui. Prin întuneric, căuta să privească în juru-i; se gândea ce să facă pentru astâmpărul vitelor. - Dar și cânele și vitele simțiseră ceva, înaintea omului. Și când simți și omul, era prea târziu. Cu zgomote năprasnice și ascuțite începură să pârâie legăturile șopronului. Îngrozite, vitele se tălăzuiră și se izbiră în toate părțile. Bătut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
viețile noastre gri, își aruncă brațele în jurul gâtului tatei și îl sărută apăsat pe buze, dar acum, în loc să mă întorc dezgustat, așa cum am făcut atunci, mijesc ochii ca să îi văd mai bine. Cât de tineri sunt; mama, rumenă și fără astâmpăr, cu gura larg deschisă e parcă gata să muște din viață, tata, înalt, energic, învăluit în fum de țigară și în glume răsuflate. Ce face clic de 999 de ori și clac doar o singură dată? Un miriapod cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]