173 matches
-
un „caz” medical neobișnuit (e aici un strop de senzațional), prin inocența lui copilărească (bâjbâind cu păpușa de lemn în brațe, în întunericul unei memorii neajutorate, sau în dumbrava plină de pericole a noii lumi comuniste), este un personaj extrem de atașant. Deși scris cu acuratețe, Matei Brunul nu impresionează la fel și la nivelul stilului. Romanul marchează o evoluție în proza lui Lucian Dan Teodorovici și este, ca story cu valoare documentară, o carte importantă, de posibil succes, inclusiv internațional.
Păpușari și marionete by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5179_a_6504]
-
a scris pînă la acest volum au fost eseuri istorice, dar care, ce-i drept, nu sufereau de ariditatea omniscienței științifice cu verbe și pronume de persoana întîi la plural sau exces de construcții pasive - un ton cu totul seducător, atașant, uman, ba chiar sentimental pe alocuri, dacă ne putem închipui acest cuvînt cu conotații pozitive. Și asta fără să oblige vreo clipă cititorul la compasiune; tonul lui Judt e suficient de precis, de detașat - ba chiar autoironic uneori - încît să
Lauda clasei de mijloc by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5105_a_6430]
-
avea câte un nas strâmb, câte un dinte lipsă sau câte o arcadă spartă. Pe nevasta lui Pavel o chema Dora și era curvă. Asta îi enerva peste măsură pe frați. Așa că au bătut-o separat” (p. 50). Șarja e atașantă, cu tot prisosul ei de umor. Ar fi fost și mai atașantă dacă, șase pagini mai încolo, Augustin Cupșa n-ar fi cedat tentației de a se juca, excesiv, cu vorbele: „Frații Toader îl urau din toată inima și l-
Invenții și mărci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5199_a_6524]
-
arcadă spartă. Pe nevasta lui Pavel o chema Dora și era curvă. Asta îi enerva peste măsură pe frați. Așa că au bătut-o separat” (p. 50). Șarja e atașantă, cu tot prisosul ei de umor. Ar fi fost și mai atașantă dacă, șase pagini mai încolo, Augustin Cupșa n-ar fi cedat tentației de a se juca, excesiv, cu vorbele: „Frații Toader îl urau din toată inima și l-ar fi bătut de l-ar fi zvântat dacă ar fi putut
Invenții și mărci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5199_a_6524]
-
meu e slav pe jumătate.../ De ce sunt atât de fragil în fața oamenilor?/ Cum să fac primul pas în ceea ce va fi mai departe?” (p. 84) Înainte de acest Refuz, știm cu toții, Marius Ianuș obișnuia să scrie poeme despre Marius Ianuș. O atașantă elegie din Ștrumfii afară din fabrică se încheia așa: „N-am scris ca să fiu Number 1// Atunci de ce le-am scris?/ Cât rău era în mine?// Cine e Marius Ianuș? Hainele mele/ Înaintează spre mine. Eu înaintez către ele./ Am
Lirism elementar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5211_a_6536]
-
și gândeș-te-te la tine/ gândește-te un pic mai mult la tine/ gândește-te la tine." (p. 33) Proza celuilalt Vakulovski, Alexandru, nu mi-a spus foarte mult niciodată. Ca poet în schimb îmi place la el amestecul de sensibilitate atașantă și de ingeniozitate conștiincioasă. Poemul picioarelor e piesa lui de rezistență: „am fost un copil alintat de aceea acum sunt atât de obosit de aceea nu-mi mai recunosc părinții când m-am născut tata avea douăzeci și nouă de
Altă generație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6400_a_7725]
-
pagină glorioasă a atletismului ceh și mondial, consultată eventual de fanii acestui sport și de tehnicieni. Cartea lui Echenoz, scriitor francez contemporan de prima linie, vine să-l scoată din uitare transformându-l în personaj de roman. Viu, complex și atașant, proiectat pe fundalul epocii pe care a străbătut-o. Hazardul începuturilor competiționale, evoluția când lentă când vulcanică, gloria, declinul și sfârșitul dramatic al activității sale au fost în bună măsură influențate ori chiar determinate de condițiile politice ale acelor ani
Sportivul și ordinea de stat by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/6085_a_7410]
-
de referințe? Nu știu și nu-mi bat capul cu asta acum. Cea mai recentă ediție din Levantul o reia, anastatic, pe cea inițială, de la Cartea Românească. (Nu știu dacă neapărat cea mai frumoasă, dar în mod clar cea mai atașantă.) Mi se pare un prilej numai bun pentru a face, în spațiul acesta, câteva observații personale. S-au admis, în cazul Levantului, trei posibile trasee de înțelegere, dintre care numai două au și fost explorate. Primul e cel așa-zicând
Poeme vechi, nouă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4582_a_5907]
-
Greșeli de începător, aproape, nu de meseriaș, cum se recomandă Gherguț însuși, și cum îl recomandă, cu sadism, radicalii adepți ai poeziei cu majusculă. Un începător, da, dar unul care a dat, după Time Out, încă o carte cel puțin atașantă.
Optzecist, afectiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5664_a_6989]
-
grației și al capriciului, - căci, dimpotrivă, gravitatea se lasă firesc întregită prin alegra, tonica dimensiune a lui homo ludens. Pentru că îi comentase pătrunzător creația, încă din 1934, J. J. Sweeney își îngăduia să aducă peste ani, în prefața la un atașant catalog, închinat americanului Calder, această mărturie sezisantă. Criticul devotat culegea acolo, pentru Calder, sculptorul inefabil, elixirul unei hître înțelepciuni, bătrînă și mereu proaspătă, izvorîtă de pe meleagurile noastre. „Cum o spunea adesea prietenul său Brâncuși: Pentru ca o artă să nu îmbătrânească
În simbolismul corpului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5666_a_6991]
-
franchețea) nu e de nici un folos. În Cinematograful gol, publicistul rămâne publicist. Nu mai face critică literară. Povestește și se povestește. Pe de-o parte, confesiunile de aici nu sunt lipsite de umor. Pe de alta, chiar și cele mai atașante dintre ele au un miez moral incandescent. Și nu e greu, cu asemenea constante, să deducem care au fost, în elaborarea acestei cărți, modelele autorului. Radu Cosașu, care de altfel scrie și prefața, și Valeriu Cristea, tatăl adoptiv, al cărui
Pagina plină by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5095_a_6420]
-
Cioran, Mircea Vulcănescu, I. Cantacuzino și Petru Comarnescu. Era în clipele ce premerg vernisajului, și străbătînd sala, printre atîția cunoscuți, fără de voie ochii mi s-au oprit asupra unei imagini de neocolit: enigmatic iscată, parcă dintr-un trecut al referințelor atașante. Inevitabil, m-am simțit sub pavăza unei meniri de bine, - cu creștetul de un verde mătăsos, amplu gîndită, pasărea își făcea anvergura prielnic prezentă, se implica natural, ai fi spus, încrezător, vernisajului pe care-l oficiam. Nu era corbul lui
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
fundamentul politicii românești postdecembriste e răzbunarea?” „E greu să faci critică de performanță cu morala lui «să nu se zică» - pretutindeni întîlnim diagnostice de acest gen.” Din cînd în cînd, criticul iese însă din arena actualității și face considerații melancolice atașante despre trecerea timpului sau despre vulnerabilitățile proprii; nu se eroizează și, mai ales cînd își evocă tribulațiile din „obsedantul deceniu”, nu uită să picure detalii anecdotice amare cu privire la cei care trec, după 1989, drept repere ale purității. Oarecum tot în
Editura Timpul mărturisirii by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4528_a_5853]
-
deceniului trecut, de Fundația Pro. Să zicem că memoria le mai joacă, unor critici, și câte-un renghi. Dincolo de asemenea accidente, mi se pare simptomatică această polemică implicită. De ce unii văd în Radu Cosașu mai degrabă un prozator infinit de atașant, care, scriind despre un univers vădit imund, îl transcende cu o grație inegalabilă, în vreme ce altora le apare, dimpotrivă, ca un caz emblematic de conștiință scindată, ca un, în sfârșit, moralist convulsionat? Ca să fie totul limpede: eu, unul, mă înscriu mai
Stilul e omul. Stilul e totul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3459_a_4784]
-
rafinamentului la care poate ajunge un panegiric închinat micului animal domestic. Textul poemului apare etajat pe cîteva unghiuri de atac ce concură în a înfățișa o ingenioasă participare a autorului la obiectul său ludic, dar și tandru, versatil, dar și atașant, martor al unei simțiri care leagă ființa umană de necuvîntătoare. Mai întîi o familiaritate joculară, cu tușele unui portret: „Eram în relații bune/ de ziua mea o țigară/ de ziua lui o țigară/ negru pufos cu ochii verzi/ mustăți de
Un motan poetic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3550_a_4875]
-
noului antropocentrism pe care l-a teoretizat. Obiectul malițiilor lui e întotdeauna omul din spatele operei. Acestuia nui judecă, mărunt, abaterile morale, viciile pasagere, ci stereotipiile. Infatuările intratabile. Orgoliile. Gata de poză, orficul Ion Mureșan e surprins în toată clovneria lui atașantă: „Mereu îndrăgostitul Mouresinos/ Spune tuturor că, pentru Athenaïs, va prinde/ O lebădă tânără, îi va mânca inima și,/ Cu cele două aripi prinse la umeri,/ Cu-adevărat se va-nălța la cer, s-aducă iubitei/ Nectar și ambrozie de acolo
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
și de aceea îl consideră al lor pe autorul "Chirei Chiralina"? Românii dau întâietate factorului matern? Răspunsul îl găsim la însuși Panait Istrati. Însumând argumentele care demonstrează românitatea sa, el își exprimă dragostea și apartenența la țara mamei în cuvinte atașante, emoționante chiar. Astfel în prefața volumului "Trecut și viitor" se confesează cititorilor săi din România: "Eu sunt și țin să fiu autor român. }in la aceasta nu din cauză că mi s-a contestat acest drept (el mi s-a contestat de către
Panait Istrati, scriitor român, scriitor francez, scriitor grec? by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Memoirs/7501_a_8826]
-
acces la acest moment de grație al gândirii lingvistice” (p. 297). Deși ocupă o parte consistentă din Micul jurnal cu amintiri, secvențele legate de Orient și de cercetarea acestuia nu au, totuși exclusivitate. Parcursul profesional fiind decisiv (există numeroase pagini atașante despre foști profesori, foști studenți sau călătorii în Arabia Saudită și aiurea), el e compensat de destule zone de respiro personal. În linii mari, trei sunt categoriile în care se împart memoriile Nadiei Anghelescu. Există desigur, cum spuneam, un puternic filon
Radiografia unui destin by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3393_a_4718]
-
linie de partid l-au scos la răstimpuri. Directoratul în Ministerul Culturii, asumat riguros, în ciuda periodicelor și inexplicabilelor rotiri (de la teatre la edituri și de acolo la cinematografie) e rememorat cu bunele și relele lui. Nu cu ingratitudine (dovadă referirile atașante la Constanța Crăciun), dar cu obida celui care știe bine că locul lui e în altă parte. Spuneam însă că forța nebănuită a inteligenței e adevăratul subiect al acestei cărți. În mod evident, Paul Cornea s-a aflat „supt vremi
Interpretarea unui destin by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2935_a_4260]
-
ascensiune. L'Homme-soeur, romanul său din 2004, a fost bine primit de critică, despre el s-a scris în Franța foarte mult, a făcut-o și Dumitru }epeneag. Dar Lapeyre scrie o literatură mai puțin distantă, mai puțin ludică, mai atașantă - ori de atașament, de afecțiune fugise dintotdeauna, de la Beckett încoace, literatura recalcitrantă. Literatura lui Lapeyre este mai comodă, metaforele revin în discursul lui romanesc fără nici o intenție subversivă; sentimentele, deși expresia lor e ținută în frîu, afluează. Naratorul își protejează
Declinul prozei franceze by Matei Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/10708_a_12033]
-
totul", mai ales acest interval istoric formează în cartea Ioanei Pârvulescu obiectul reconstituirii multiforme, apte să-i recompună atmosfera și să-i perceapă timbrul intimității. I s-a reproșat cărții ,aura idealizatoare" (v. ,Observator cultural", nr. 43-44/2005). Tonul narativ atașant, căldura pusă în portretizarea câtorva dintre actorii principali de pe scena veacului 19 puteau conduce la această impresie, totuși falsă. Nu o lume invariabil fericită, monoton surâzătoare, ne prezintă cartea, cum i s-a părut comentatoarei din ,Observator cultural", ci o
Pe altă planetă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/10799_a_12124]
-
uitat de multă vreme și totuși aici și totuși prezent, dar cum? cum? aici, acum însă când însă unde” (p. 29). Le urmează, din fericire, un Poem neuronal întins pe zece pagini, mai old school și, în tot cazul, mai atașant. După mine, acesta conferă cu adevărat suflu cărții. Complet inedit, el sintetizează inspirat spiritul generației căreia, mai demult, în chiar anul de grație 1980, Magda Cârneci îi anunțase intrarea în scenă (primul poem din primul volum, Hipermateria, numindu-se chiar
O, generația mea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3984_a_5309]
-
sunt” (p. 68). Ca aluzii, adică, la îndemâna speculației, dar excluzând judecata definitivă. De altfel, lumea lui Alice Popescu, în care „părinții au mai multe vertebre decât proprii lor copii” e un Wonderland lingvistic. Înfricoșător prin mobilitate, dar, tot prin mobilitate, atașant. Cu Sfoara de întins rufe, tabloul de familie este, în sfârșit, întregit.
Tablou de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3876_a_5201]
-
ceaușisto-securistă, frământat mai abitir de proiectul său epic de a readuce la viață o personalitate a Orașului, atestată sec de documente, și personalitatea însăși, intrigantă inclusiv prin legăturile sale la Curtea de la Viena și la loja masonică de la Londra, dar atașantă prin verticalitate morală, printr-o excepțională conștiință profesională, prin acel savoir faire ecumenic și pragmatic într-o lume practic necunoscută, difidentă, pradă instinctelor primare, diriguită încă de domnitori fanarioți din dinastiile Șuțu, Kalimah, Moruzi. La sfârșitul veacului XVIII, Orașul focalizat
Naturalețe și vocație epică by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4091_a_5416]
-
explică (din fericire), dar în jurul poetului încep să graviteze, deodată, agenți dintre cei mai dubioși. Primul care intră în scenă (p. 176) e un anume Filipescu, internat în același stabiliment de boli nervoase din Viena. Scena e de un umor atașant, căci omul se recomandă cinstit, ca lucrător al Securității comuniste, ceea ce, evident, îi face pe medici să-l diagnosticheze fără vreo ezitare. Dar rețeaua e mai întinsă. Chiar și infirmiera institutului (care va apărea, asemenea unei Irene Adler idilice, sub
Visuri trecute, uscate flori (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4093_a_5418]