132 matches
-
parte cazacilor din Transbaikalia au participat în mod activ sub comanda atamanilor „albi” Grigori Semionov și Roman Ungern von Sternberg la luptele împotriva „roșiilor”. A existat însă și un număr de cazaci care au luptat de partea bolșevicilor. După înfrângerea atamanului Semionov, aproximativ 20% dintre cazacii din Transbaikalia au emigrat în Manciuria, unde și-au înființat noi stanițe. În 1920, Armata cazacilor de la Baikal, ca și alte armate ale cazacilor, a fost desfințată de către guvernul sovietic.
Cazaci de la Baikal () [Corola-website/Science/318443_a_319772]
-
gulaguri). Printre repatriații cu forța s-au numărat și emigranții „albi”, care nu fuseseră niciodată cetățeni sovietici, dar care luptaseră de parte Germaniei Naziste împotriva Uniunii Sovietice. Printre deportați s-au aflat personalități ale emigrației precum generalul Andrei Șkuro și atamanul cazacilor de pe Don, Piotr Krasnov. Deportările emigranților albi contravenea angajamentelor asumate de delegația britanică la Conferința de la Ialta, prin care aceștia se angajau să predea doar cetățenii sovietici, care avuseseră această calitate după 1 septembrie 1939. (Vedeți și: Trădarea cazacilor
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
tabere, numeroși lideri militari și aventurieri profitau de prăbușirea autorității în Rusia pentru a jefui, masacra, și a se proclama conducători ale unor teritorii mai mult sau mai puțin extinse. Alții s-au angajat în forțele armate regulate din oportunism. Atamanul Grigoriev a constituit o bandă formată din soldați și mercenari, care s-a pus succesiv în slujba lui Simon Petliura, Armatei Roșie și Armatei Albe, fără a renunța în niciun moment la masacre și jafuri. Grigoriev avea să sfârșească împușcat
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
În 1570, antreprenorul Semyon Stroganov și ceilalți fii ai lui Anikey Stroganov au recrutat cazaci pentru a proteja așezările urale împotriva atacurilor conduse de tătari ai Hanatului Siberian, ce-l aveau drept conducător pe Hanul Kuchum. Stroganov i-a sugerat atamanul cazacilor, Yermak, angajat în 1577, să cucerească hanatul Sibir, promițând ajutor în provizii de hrană și arme. În 1581, Yermak a început voiajul sau în adâncurile Siberiei cu o armată de 1636 oameni, pe traseul Tăgi și râurile Tură. În
Siberia () [Corola-website/Science/298309_a_299638]
-
condusă de sfatul care era convocat în orașul Iaițk, (pe cursul mijlociu al râului Iaik). Toți cazacii aveau dreptul pentru repartizarea unor loturi de pământ „pe suflet de om” (funcție de numărul de membri ai familiei) și să participe la alegerea atamanilor și a membrilor sfatului. O legendă istorică, amintită în toate studiile cu privire la cazacii de pe Ural, afirmă că în perioada secolelor al XV-lea - al XVI-lea ei nu aveau familii permanente. Cazacii își aduceau „neveste” răpite în timpul raidurilor, iar atunci când
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
aveau familii permanente. Cazacii își aduceau „neveste” răpite în timpul raidurilor, iar atunci când se plictiseau de ele, le alungau, pentru a „face rost” de altele „noi”. Obiceiul acesta a fost abandonat, după cum se spune, după ce Vasili Gugnia a fost ales primul ataman. El a refuzat să-și abandoneze soția, (pe care se pare că răpise într-un raid împotriva nogailor). Este foarte probabil ca această legendă să aibă un sâmbure de adevăr. Până în secolul al XIX-lea, tinerii cazaci aprindeau lumânări în
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
XVI-lea, guvernul rus i-a atras pe cazaci în activitățile de apărare a frontierei de sud-est și de continuare a colonizării militare, permițându-le să-i adăpostească pe țăranii fugiți de pe moșiile latifundiarilor ruși. În 1718, guvernul a numit atamanul și adjunctul acestuia, iar acei cazaci care fuseseră declarați fugari de pe moșii au primit ordin să se întoarcă la stăpânii lor. În 1720, cazacii s-au revoltat, opunându-se ordinelor de reîntoarcere pe moșii a fugarilor și de numire directă
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
Se știu puține lucruri în legătură cu revolta cazacilor din 1772, în schimb răscoala lui Emelian Pugaciov este bine documentată. Despre răscoala din 1772 amintește Pușkin în cartea sa „Fiica căpitanului”. În ianuarie 1772, generalul maior von Traubenberg și trupele de sub conducerea atamanului Durnovo au sosit în orașul Uralsk (Iaițk). Generalul a trecut la judecarea unui mare număr de infracțiuni, care erau puse în sarcina cazacilor, și a ordonat biciuirea celor găsiți vinovați. Nu se știe cu siguranță dacă acest tratament aspru sau
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
cazacilor, și a ordonat biciuirea celor găsiți vinovați. Nu se știe cu siguranță dacă acest tratament aspru sau sosirea trupelor guvernamentale a fost scânteia care a aprins revolta. Cert este că generalul a fost literalmente rupt în bucăți, iar soldații atamanului Toamboțev, care au încercat să-l apere pe general, au fost uciși.. În mai 1772, guvernatorul Orenburgului, generalul-maior Reinson, a organizat o forță expediționară pentru înăbușire revoltei. Trupele de represiune au reușit să-i învingă pe răsculați, care au fost
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
prin recrutarea a numeroși țărani, muncitori din regiunea Uralilor, bașchiri, tătari, calmîci sau kazahi. În noiembrie, cazacii conduși de Andrei Ovcinnikov și Ivan Zarubin au fost zdrobiți de trupele aflate sub comanda generalui-maior Kara. În acest timp, trupele de sub comanda atamanului Mihail Tolkacev au declanșat asediul fortăreței „Sfântul Arhanghel Mihail” din Iaițk. La începutul lunii ianuarie 1774, aici a ajuns și atamanul Ovcinnikov, iar în scurtă vreme a sosit chiar Pugaciov. El a preluat conducerea asediului fortăreței, dar după asaltul eșuat
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
și Ivan Zarubin au fost zdrobiți de trupele aflate sub comanda generalui-maior Kara. În acest timp, trupele de sub comanda atamanului Mihail Tolkacev au declanșat asediul fortăreței „Sfântul Arhanghel Mihail” din Iaițk. La începutul lunii ianuarie 1774, aici a ajuns și atamanul Ovcinnikov, iar în scurtă vreme a sosit chiar Pugaciov. El a preluat conducerea asediului fortăreței, dar după asaltul eșuat de pe 20 ianuarie, Pugaciov s-a reîntors la trupele de lângă Orenburg. La sfârșitul lunii ianuarie, Pugaciov s-a reîntors la Iaițk
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
Orenburg. La sfârșitul lunii ianuarie, Pugaciov s-a reîntors la Iaițk. Cazacii, dornici să-l lege mai strâns pe Pugaciov de interesele lor, l-au căsătorit pe „țar” cu o căzăcioacă tânără, Ustina Kuznețova. După ce s-a instalat în casa atamanului A. N. Borodin din Uralsk, el a convocat sfatul soldaților, în timpul căruia au fost aleși atamanul oastei Nikita Karaghin și adjuncții acestuia: Afanasie Perfiliev și Ivan Fofanov. În aceeași lună, atamanul Ovcinnikov a întreprins un marș în regiunea cursului mijlociu
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
mai strâns pe Pugaciov de interesele lor, l-au căsătorit pe „țar” cu o căzăcioacă tânără, Ustina Kuznețova. După ce s-a instalat în casa atamanului A. N. Borodin din Uralsk, el a convocat sfatul soldaților, în timpul căruia au fost aleși atamanul oastei Nikita Karaghin și adjuncții acestuia: Afanasie Perfiliev și Ivan Fofanov. În aceeași lună, atamanul Ovcinnikov a întreprins un marș în regiunea cursului mijlociu al râului Iaik, în orașul Gurîev, unde au cucerit kremlinul (citadela) orașului, a câștigat pradă bogată
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
tânără, Ustina Kuznețova. După ce s-a instalat în casa atamanului A. N. Borodin din Uralsk, el a convocat sfatul soldaților, în timpul căruia au fost aleși atamanul oastei Nikita Karaghin și adjuncții acestuia: Afanasie Perfiliev și Ivan Fofanov. În aceeași lună, atamanul Ovcinnikov a întreprins un marș în regiunea cursului mijlociu al râului Iaik, în orașul Gurîev, unde au cucerit kremlinul (citadela) orașului, a câștigat pradă bogată și și-a mărit efectivele trupelor cu noi cazaci răzvrătiți. Trupele generalului P. M. Golițin au
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
conduși de Ovchinnikov și Dehtiarev s-au confruntat la porțile orașului Iaițk cu trupele generalului Pavel Mansurov. În lupta de pe 15 aprilie, Pugaciov a suferit o înfrângere grea. Printre sutele de cazaci care au pierit în luptă a fost și atamanul Dehtiarev. După această înfrângere, cazacii sub comanda lui Ovcinnikov s-au separat de cei ai lui Pugaciov și s-au îndreptat prin stepă spre Magnitogorsk. Urmărit neîntrerupt de trupele guvernamentale conduse de Ivan Mihelson, cazacii și-au pierdut conducătorii, care
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
din memoria colectivă a rebeliunii cazacilor de pe Iaik, a schimbat denumirea orașului din Iaițk în Uralsk, respectiv a „cazacilor de pe Iaik” în „cazacii de pe Ural” și a anulat ultimele rămășițe ale autonomiei lor. Autoritățile au numit în fruntea cazacilor un ataman și un consiliu. Primul ataman numit a fost guvernatorul Astrahanului (1782), după care a urmat guvernatorulu Orenburgului. În 1868 a fost proclamat un nou „Statut temporar” al cazacilor de pe Ural, care prevedea ca armata să fie subordonată guvernatorului general (în
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
cazacilor de pe Iaik, a schimbat denumirea orașului din Iaițk în Uralsk, respectiv a „cazacilor de pe Iaik” în „cazacii de pe Ural” și a anulat ultimele rămășițe ale autonomiei lor. Autoritățile au numit în fruntea cazacilor un ataman și un consiliu. Primul ataman numit a fost guvernatorul Astrahanului (1782), după care a urmat guvernatorulu Orenburgului. În 1868 a fost proclamat un nou „Statut temporar” al cazacilor de pe Ural, care prevedea ca armata să fie subordonată guvernatorului general (în fapt același ataman numit) al
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
consiliu. Primul ataman numit a fost guvernatorul Astrahanului (1782), după care a urmat guvernatorulu Orenburgului. În 1868 a fost proclamat un nou „Statut temporar” al cazacilor de pe Ural, care prevedea ca armata să fie subordonată guvernatorului general (în fapt același ataman numit) al noii formate regiuni Ural. Teritoriul ocupat de cazacii de pe Ural cuprindea 7,06 milionae ha și a fost împărțit în trei subdiviziuni administrative, cu o pupulație (în 1916) de 290.000 de locuitori., dintre care peste 167.000
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
comanda lui M. G. Cerniaev, iar mai apoi, sub comanda von Kaufman, au participat la cucerirea orașului Buhara în 1873. Cu toate că au participat în mod activ la campaniile din Turkestan, cazacii de pe Ural nu au fost scutiți de represiunile țariste. Atamanul Nikolai Verevkin, cu același zel cu care și-a condus cazacii în luptă în 1873, i-a biciuit pe cazacii de rit vechi în 1874, când aceștia s-au opus serviciului militar obligatoriu. Cazacii au participat la ultimele acțiuni împotriva
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
bântuită de luptele Războiului Civil Rus. În martie 1918, cazacii au alungat din regiune comitetele revoluționare bolșevice și au distrus trupele trimise să înăbușească rebeliunea lor. În regiunea cursului inferior al râului Ural, cazacii și-au ales în 1919 noii atamani. Generalul-locotenent Vladimir Sergheevici Tolstov a fost ales comandantul cazacilor. Sub conducerea noului comandant, Tolstov, cazacii au format coloana vertebrală a Armatei din Ural (parte a Mișcării Albe), din care făceau parte marile unități conduse de Alexandr Kolceak. Ultima victorie a
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
ținuturilor căzăcești de către ruși. Fricțiunile dintre cazaci și conducerea țaristă s-au mai redus, iar cazacii au negociat o scădere a autonomiei lor pentru a-și păstra privilegiile. Cazacii ucraineni care nu trecut de partea lui Mazepa l-au ales ataman pe Ivan Skoropadski, unul dintre „polcovnicii’ (coloneii) anti-mazepiști. Skoropadski milita pentru păstrarea autonomiei hetmanatului și privilegiilor aristocrației căzăcești, dar a avut mare grijă să evite o confruntare directă cu Rusia, căreia i-a rămas loial. Pentru a răspunde corespunzător cererilor
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Teleki reușiseră să-i încercuiască. Pentru a-i păcăli pe cazaci, fusese lansat un zvon conform căruia armata rusă traversa ținuturile căzăcești în drum spre noile granițe. Cazacii au fost luați prin surprindere, ceea ce a dus la prăbușirea moralului lor. Atamanul Petro Kalnișevski a primit un termen de două ore să se decidă dacă se supune sau nu ultimatumului împărătesei. Atamanul, urmând sfatul unuia dintre consilierii săi, a cerut generalului permisiunea ca un grup de 50 de cazaci să meargă la
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
ținuturile căzăcești în drum spre noile granițe. Cazacii au fost luați prin surprindere, ceea ce a dus la prăbușirea moralului lor. Atamanul Petro Kalnișevski a primit un termen de două ore să se decidă dacă se supune sau nu ultimatumului împărătesei. Atamanul, urmând sfatul unuia dintre consilierii săi, a cerut generalului permisiunea ca un grup de 50 de cazaci să meargă la pescuit pe râul Ingul, în apropierea graniței otomane. Pretextul a fost folosit de mai multe grupuri de cazaci - aproximativ 500
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
este atestată de unele note de călătorie ale unor călători străini prin Țările Române. Un preot catolic străin care a călătorit în Moldova prin anii 1583-1586 a vizitat la Iași o biserică armenească cu hramul Sfânta Maria. Cazacii conduși de atamanul Grigore Lobodă au prădat și incendiat Iașul la 26 octombrie 1594, jefuind Biserica armenească „Sf. Maria” și luând printre altele și mirul sfințit adus de la Ecimiadzin. Aflat pe atunci la Iași, episcopul armean Hovhannes, originar din Caffa, a fost batjocorit
Biserica Armenească din Iași () [Corola-website/Science/317562_a_318891]
-
Novosilțev a construit o nouă fortificație în regiune, punând bazele astfel Armatei cazacilor de pe Terek. În 1584, și această fortificație a fost ocupată de cazaci, dintre care unii fuseseră recrutați în armata regelui georgian Simon. Pe de altă parte, un ataman al cazacilor de pe Don, Șadra, a condus un grup de trei sotnii de cazaci în teritoriile kumîkilor, unde a fondat orașul Andreev. Unul dintre motivele posibile ar fi fost relațiile tensionate ale acestui grup cu legendarul lider cazac Ermak Timofeevici
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]