133 matches
-
5 iunie 1775, generalul Tekeli a încercuit Siciul cu trupele de infanterie și artilerie. Generalul a amânat câteva zile atacul și chiar a permis asediaților să primească vizite, în timp ce atamanul cazacilor Petro Kalnîșevskîi căuta o cale de ieșire din impas. Atamanul a cerut ca un grup de 50 de cazași să primească permisiunea să pescuiască pe râul Inhul, în apropierea cursului Bugului de Sud și de granița Imperiului Otoman. Pretextul a fost folosit de grupuri mici de cazaci, care au fugit
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
asediat. Cazacii care au evadat au călătorit până în Delta Dunării, unde au format Siciul Dunărean, sub protectoratul Imperiului Otoman. Tekeli și-a dat seama de stratagemă doar când în fortificație rămăseseră puțini cazaci. Siciul a fost ras de pe suprafața pământlui. Atamanul Petro Kalnișevski a fost arestat și exilat în Insulele Solovețki, unde a trăit la Mănăstirea Solovețki până la o vârstă înaintată. Toți liderii de frunte cazacilor ci, are au fost prinși au fost încarcerați sau exilați. Conducătorii mai de rang mic
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
Trahtemiriv - și a schimbat bruc direcția deplasării spre Siciul Zaporojean. Aici, el a fost însoțit de fiul său mai mare, Timuș Hmelnițki, care a venit însoțit de un mic grup de cavaleriști. În acele timpuri, la conducerea Siciului fusese ales ataman Fedir Liutai, un vechi prieten al lui Hmelnițki. Acesta din urmă a ajuns în Zaporoje în prima decadă a lunii decembrie (după alte surse în a doua decadă a lunii ianuarie 1648) unde s-a întâlnit cu Liutai pe insula
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
propus tătarilor semnarea unei alianțe. După câteva zile de gândire, hanul a fost de acord să trimită în sprijinul cazacilor pe generalul său Tugay Bey. După ce Hmelnițki s-a reîntors la Sici, (fiul său rămăsese la curtea hanului ca „oaspete”), atamanul taberei a convocat o adunare a tuturor cazacilor pe 19 aprilie. Datorită numărului mare de cazaci prezenți la întâlnire, discuțiile au fost ținute în aer liber, în afara zidurilor Siciului. Cazacii și-au exprimat în unanimitate dorința de luptă împotriva polonezilor
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
în aer liber, în afara zidurilor Siciului. Cazacii și-au exprimat în unanimitate dorința de luptă împotriva polonezilor și aprobarea pentru organizarea fără întârziere a unei expediții militare. Bogdan Hmenlnițki a fost ales solemn în funcția de hetman. În cadrul unei ceremonii, atamanul taberei i-a înmânat hatmanului însemnele puterii - bunciucul (stindardul), bulawa (buzduganul) și drapelul cu însemenele heraldice. În cadrul acestei întâlniri s-a hotărât ca 8.000 de cazaci să plece în marș din Sici, în vreme ce restul aveau să rămână aici ca
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
Piotr Teleki să pună capăt existenței Siciului turbulent. Operațiunea pe care a condus-o Teleki în iunie 1775 s-a încheiat fără vărsare de sânge. Siciul Zaporijian a fost încercuit de infanterie și artilerie iar ocupanții lui somați să capitulze. Atamanul Petro Kalnîșevskîi și o serie de consilieri ai săi (starșina „bătrâni”) au găsit o stratagemă care a permis cazacilor să scoată din tabăra întărită 50 de cazaci „la pescuit” pe râul Ingul, în teritoriul de sub controlul otoman. Păcălind vigilența asediatorilor
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
În 1794, nekrasoviții au atacat și distrus Caterlezul. Pentru a împiedica conflictele dintre cele două grupuri, autoritățile turce au relocat zaporijienii dunăreni în aval, pe Insula Mare a Brăilei. Noua locație era mai puțin favorabilă pescuitului, ceea ce a făcut ca atamanul de tabără Pomelo să organizeze reîntoarcerea în Rusia a aproximativ 500 de cazaci. În 1800 a izbucnit rebeliunea lui Osman Pazvantoğlu împotriva sultanului Selim al III-lea. Pazvantoğlu a încercat să-și asigure loialitatea nekrasoviților și le-a promis tot
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
au atacat și distrus încă o dat siciul. Zaporjijienii care au supraviețuit s-au refugiat în Raiaua Brăilei. Războiul ruso-turc din 1806 - 1812 a provocat formarea unor noi facțiuni printre zaporijienii de la Dunăre. După ce armata rusă a traversat Dunărea, doi atamani, Trofim Gaibadura și Ivan Guba, și grupările căzăcești pe care le conduceau s-au oferit să treacă de partea țarului Alexandru I. Aceste grupări au primit permisiunea să se așeze în Bugeac, unde au format în 1807 „Armata Bugeacului de pe
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
și Galați, unde sus-numita armată avea baze. De aceea, pe 20 iunie 1807, armata de 1.387 de oameni a fost desființată. Aproximativ 500 dintre aceștia au fost colonizați în Kuban. Numeroși dintre cazacii care inițial doriseră să își urmeze atamanii și să se reîntoarcă în Rusia au renunțat la această idee. Mihail Kutuzov a negociat cu nekrasoviții reîntoarcerea lor în Rusia. Cazacii au fost iertați în mod oficial de țar. După semnarea Tratatului de la București din 1812, Delta secundară a
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
a izbuncit Războiul de Independență al Greciei. Comandantul ruso-elen Alexandru Ipsilanti a muta întreaga organizație Philiki Hetairia din Rusia în Muntenia. Turcii s-au folosit și de sprijinul cazacilor dunăreni pentru înăbușirea revoltei grecilor. Cinci sute de cazaci sub comanda atamanului Semion Moroz au plecat în Grecia să lupte împotriva insurgenților. Cazacii au suferit pierderi importante în timpul cuceririi orașului Messolonghi, iar atamanul Moroz a murit în timpul bătălie navale din dreptul insulei Chios. În această perioadă, Sicul Dunării a atins apogeul existenței
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
Turcii s-au folosit și de sprijinul cazacilor dunăreni pentru înăbușirea revoltei grecilor. Cinci sute de cazaci sub comanda atamanului Semion Moroz au plecat în Grecia să lupte împotriva insurgenților. Cazacii au suferit pierderi importante în timpul cuceririi orașului Messolonghi, iar atamanul Moroz a murit în timpul bătălie navale din dreptul insulei Chios. În această perioadă, Sicul Dunării a atins apogeul existenței sale: avea efective de 10 - 15 mii de oameni, controla toată regiunea Deltei, cu șase sate sub controlul direct al atamanului
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
atamanul Moroz a murit în timpul bătălie navale din dreptul insulei Chios. În această perioadă, Sicul Dunării a atins apogeul existenței sale: avea efective de 10 - 15 mii de oameni, controla toată regiunea Deltei, cu șase sate sub controlul direct al atamanului de tabără. În Dunavățu de Sus existau 38 de sotnii ale cazacilor zaporijieni din Deltă. Față de vechii zaporijieni existau însă anumite diferențe. Se renunțase la alegerea ofițerilor („starșina” - bătrânii), iar pentru serviciul activ erau aleși doar tinerii necăsătoriți. Comandanții de
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
38 de sotnii ale cazacilor zaporijieni din Deltă. Față de vechii zaporijieni existau însă anumite diferențe. Se renunțase la alegerea ofițerilor („starșina” - bătrânii), iar pentru serviciul activ erau aleși doar tinerii necăsătoriți. Comandanții de regimente („polcovnicii”) erau numiți temporar direct de către atamanul de tabără. Armata era formată exclusiv din infanteriști (dotați pentru operațiuni amfibii), fără cavalerie, flotă sau artilerie. Structura socială a început de asemenea să se diversifice. În locul societății cazacilor egali, numeroși pescari, negustori și proprietari de pământ au devenit „raiah
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
sau artilerie. Structura socială a început de asemenea să se diversifice. În locul societății cazacilor egali, numeroși pescari, negustori și proprietari de pământ au devenit „raiah” (membrii ai claselor inferioare plătitori de taxe). Criza Siciului Dunărean a început în 1825, când atamanul de tabără Litvin, după ce și-a luat angajamentul că va organiza o nouă expediție împotriva insurgenților greci, a dispărut fără urmă. Războiul ruso-turc din 1828 - 1829 a produs o nouă scindare în cadrul Siciului, unii dintre cazaci dorind să se alăture
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
scindare în cadrul Siciului, unii dintre cazaci dorind să se alăture rușilor, alții rămânând loiali turcilor. Pro-rușii doreau reîntoarcerea în Rusia, cu condiția ca să primească amnistia imperială. Șeful militar al orașului Izmail, S. A. Tuciov a început în 1827 negocieri secrete cu atamanul de tabără Vasili Nezmaevski. Condiția pusă de Tuciov era ca să fie repatriată întreaga Armată, nu doar un grup restrâns. Nezmaevski nu s-a arătat dornic să-și asume o asemenea responsabilitate. Rolul de conducător al cazacilor în procesul de repatriere
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
de Tuciov era ca să fie repatriată întreaga Armată, nu doar un grup restrâns. Nezmaevski nu s-a arătat dornic să-și asume o asemenea responsabilitate. Rolul de conducător al cazacilor în procesul de repatriere și l-a asumat un alt ataman, Osip Gladki. Gladki, fiul unui moșier bogat din Poltava, eșuase în diferite afaceri în Crimeea și Odesa și se alăturase cazacilor în 1822. A participat la campania din Grecia, la asediul orașului Messolonghi și a fost ales în funcția de
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
Osip Gladki. Gladki, fiul unui moșier bogat din Poltava, eșuase în diferite afaceri în Crimeea și Odesa și se alăturase cazacilor în 1822. A participat la campania din Grecia, la asediul orașului Messolonghi și a fost ales în funcția de ataman de sotnie. Tucikov, după eșecul negocierilor cu Nezmaevski, a luat legătura cu Gladki. Acesta din urmă a fost ales ataman de tabără pe 1 octombrie 1828. Odată cu izbucnirea noului război ruso-turc din 1828 - 1829, armata rusă de sub comanda feldmareșalului Peter
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
cazacilor în 1822. A participat la campania din Grecia, la asediul orașului Messolonghi și a fost ales în funcția de ataman de sotnie. Tucikov, după eșecul negocierilor cu Nezmaevski, a luat legătura cu Gladki. Acesta din urmă a fost ales ataman de tabără pe 1 octombrie 1828. Odată cu izbucnirea noului război ruso-turc din 1828 - 1829, armata rusă de sub comanda feldmareșalului Peter Wittgenstein a înaintat în teritoriul controlat de otomani, amenințând Siciul. Sultanul a dorit să-i mute pe cazaci în regiunea
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
traversat Dunărea în aceiași barcă cu Gladki și cu polcovnicii cazacilor la rame. Țarul le-a promis noilor săi supuși că le va permite să formeze o nouă „Armată specială zaporijiană” (Отдельное запорожное войско) și l-a numit pe Gladki ataman. Noua armată avea efective reduse, doar cinci sotnii de infanterie, puse sub comanda Flotilei ruse a Dunării. În ciuda numărului mic de oameni, cazacii noii armate s-au dovedit extrem de folositori, datorită capacității lor de orientare prin canalele complicate ale Deltei
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
urma să li se permită să se așeze în Basarabia. În afară de acești cazaci, membri ai noi armate urmau să devină și voluntarii originari din Balcani, care luptaseră în cadrul armatei ruse. Noua Armată de pe Dunăre făcea astfel ca să-și piardă importanța. Atamanul Siciului Dunărean a vizitat Kubanul în 1830, unde au existat planuri pentru relocarea cazacilor de sub conducerea sa. Transportul unui grup de cazaci relativ puțin numeros ca cel al cazacilor Siciului Dunării a părut foarte dificil, cu atât mai mult cu
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
la Vajiravudh a regelui Siamului. Pe drumul de întoarcere în Europa, el a vizitat Egiptul și Grecia. În 1914 a fost ridicat la rangul de general maior. La izbucnirea Primului Război Mondial, Boris Vladimirovici a fost numit comandant al regimentului de cazaci Ataman. A fost o poziție nominală, el stând departe de luptă. A condus acest regiment între 1914 și 1915. În continuare, el a fost atașat la cartierul general și Field Ataman pentru comandantul suprem la 17 septembrie 1915. A servit în
Marele Duce Boris Vladimirovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318422_a_319751]
-
Boris Vladimirovici a fost numit comandant al regimentului de cazaci Ataman. A fost o poziție nominală, el stând departe de luptă. A condus acest regiment între 1914 și 1915. În continuare, el a fost atașat la cartierul general și Field Ataman pentru comandantul suprem la 17 septembrie 1915. A servit în armată fără o distincție reală. Responsabilitățile sale militare erau definite doar vag și el nu a schimbat acest lucru în timpul războiului, continundu-și viața de plăcere și lene. Serviciul militar a
Marele Duce Boris Vladimirovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318422_a_319751]
-
tabere, numeroși lideri militari și aventurieri profitau de prăbușirea autorității în Rusia pentru a jefui, masacra, și a se proclama conducători ale unor teritorii mai mult sau mai puțin extinse. Alții s-au angajat în forțele armate regulate din oportunism. Atamanul Grigoriev a constituit o bandă formată din soldați și mercenari, care s-a pus succesiv în slujba lui Simon Petliura, Armatei Roșie și Armatei Albe, fără a renunța în niciun moment la masacre și jafuri. Grigoriev avea să sfârșească împușcat
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Piotr Nicolaevici Krasnov (10/22 septembrie 1869, Sankt-Petersburg - 16 ianuarie 1947, Moscova) a fost un general rus, ataman al cazacilor de pe Don, politician și pamfletar. În timpul celui de-al doilea război mondial a colaborat cu autoritățile Germaniei Naziste. s-a născut în 1869 în Sankt Petersburg în familia generalului-locotenent Nicolai Krasnov. El a fost fratele savantului și exploratorului
Piotr Krasnov () [Corola-website/Science/317301_a_318630]
-
se va mai implica în lupta antirevoluționară. El s-a îndreptat spre zona Donului, unde a ridicat la luptă căzăcimea și a reînceput lupta împotriva autorităților de la Petrograd. Krasnov a fost ales la Novocherkassk în luna mai în funcția de ataman al cazacilor de pe Don. La începutul lunii mai, trupele germane au intrat în regiunea controlată de cazacii lui Krasnov. Beneficiind de sprijinul Germaniei, el și-a echipat armata, care a reușit până în iunie să alunge forțele Armatei Roșii a Muncitorilor
Piotr Krasnov () [Corola-website/Science/317301_a_318630]