243 matches
-
găsim întotdeauna explicații exacte... E interesant, cu cît ne apropiem mai mult de părțile răsăritene, motivul unei fatalități e mai adînc înrădăcinat, manifestîndu-se uneori ca o prevestire, fie datorată unei mai puternice înclinații metafizice, unui instinct mai ascuțit, unei memorii atavice (istorice?) mai pronunțate. Filosofez după ureche, dar știu exact ce se petrece în creierul și sufletul meu și de aceea mă hazardez în asemenea afirmații, pe care unii le pot găsi ridicale, nu și tu. Tocmai fiindcă ceea ce vrei să
Cînd numele se-mbracă în chipuri by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/6696_a_8021]
-
Mintea și corpul sunt aproape una și aceeași entitate. Dacă mintea noastră este tensionată, corpul nostru va fi în aceeași stare. Ele se comportă la fel. De ce devine corpul nostru tensionat atunci cand mintea este încordata? Răspunsul stă într-un comportament atavic al oricărei ființe umane: atunci când trăim o stare de stres corpul se pregătește pentru atac sau pentru fugă. Acesta este modul nostru multimilenar de a face față la stres (la fel de valabil și în ziua de azi!). Scopul conștientizării nu este
Emoții care ne pot vindeca: Scopul conștientizării () [Corola-journal/Journalistic/65728_a_67053]
-
deschidere a lacătului național, altfel spus drept șperaclu cu care distruge organicitățile etnice. Pe neoconservator îl recunoști după energia cu care avertizează asupra valorilor tribale care continuă să tulbure politica europeană — creștinismul și națiunea —, propunînd, drept înlocuitori ai prejudecăților noastre atavice, „națiunea universală" laică și „patriotismul civic". Că o națiune nu poate fi universală și că un patriotism nu poate fi civic (sau constituțional) sînt detalii pe care orice propagandă le poate transfigura în contrariul lor. La drept vorbind, ce izbește
Epitaf pentru conservatori by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6324_a_7649]
-
condiția mea de italian care, la rândul său, nu neagă condiția mea de european); atunci când diversitatea devine un idol, ea se autodenaturează. Un mare scriitor francez de culoare din Antille, Glissant, susținea că rădăcinile nu trebuie să coboare în întunericul atavic al originilor, ci să se întindă la suprafață precum ramurile unui copac, până vor întâlni ramurile altui copac și le vor strânge ca pe niște mâini. Cultura poate face tocmai acest lucru: să încerce să contribuie la crearea unui asemenea
Claudio Magris: „A călători este metafora vieții“ () [Corola-journal/Journalistic/5847_a_7172]
-
latura gravă a scriitorului, ci și restul operei sale care ar poseda un background insesizabil la prima vedere, opus celui vizibil, al bunei dispoziții imanente. Vasile Gogea chiar numește cîteva spețe ale fricii, așa cum se înfățișează în textele lui Caragiale: atavică, domestică, socială, morală, creștină, rasială, cosmică, afirmînd conclusiv că „frica pare să fie, în universul literar al lui Caragiale, singurul sentiment uman rezistent la coroziunea moftului”. Și un alt contrast al lui Nenea Iancu: cel în raport cu naționalul. Caragiale a persiflat
Caragiale între contraste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3691_a_5016]
-
altfel, maestrul și inspiratorul scribului erotoman. Panorama obscenă a viciilor, filmul abject al perversiunilor sexuale, al năravurilor solitare, al spurcăciunilor "oedipiene" se desfășoară fără omisiuni, mai cu seamă în romanul Incognito, o adevărată spovedanie psihanalitică a slăbiciunilor secrete, a metehnelor atavice ale autorului. De prisos să mai spun că întâmplarea de mai sus, pe plaja de nisip, e pur și simplu "șparlită" din Maurice Druon, la care Dumitriu a contribuit numai cu incestul și cu descripția accesoriilor anatomice. Cum se scrie
Ion Vinea: Un pamflet inedit by Elena Zaharia-Filipaș () [Corola-journal/Memoirs/16016_a_17341]
-
această schemă e prinsă în tipar ideologic, apare optica beligerantă a adversarului ancestral, optică potrivit căreia părinții trebuie eliminați curativ pe căi directe, iar copiii trebuie înlăturați preventiv pe căi indirecte, altfel șansa ca peste ani să asistăm la recăderi atavice, cu trezirea unor înclinații nedorite, e mare. Și atunci vorba „spune-mi al cui ești ca să-ți spun cărei încrengături ideologice aparții” devine imbold de intervenție hotărîtă: dușmanul trebuie eradicat pînă la a treia generație, altminteri pericolul recidivelor persistă. Aceasta
Adversarul ancestral by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3372_a_4697]
-
de maimuță (sunt titlurile predilecte ale celor mai multe poeme din Bonobo) nu se ating. Alternează doar, fiecare în coordonatele propriei lumi, concrete sau iluzorii. Această ambiguitate suplimentară furnizează cea de-a doua cale de acces: anume către o mărturie a spaimelor atavice, a convulsiilor arhetipale. Apocalipsa, la Manasia, e una interioară, iar protagoniștii ei nu sunt antropomorfi (decât în măsura în care, știm, maimuțele bonobo sunt suspect de apropiate pe scara evoluției de om). Ideea e foarte interesantă și, în realitate, pe ea se fondează
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
incipiente. Din plasma originară, din acea erupție cromatică, fără istorie și egală cu sine, se desprind greoi, ca smulse din pămîntul însuși, atributele unor imagini pe care memoria noastră ar fi tentată să le recunoască, suprapunîndu-le, spre identificare, unor amprente atavice pe care ea le-a conservat undeva, într-un spațiu dezafectat al conștiinței. Siluete hieratice, obiecte golite de funcție, atitudini și figuri ambigue, structuri zoomorfe și însemne ale unor ceremonii vagi, iată, la un prim-inventar, reperele unei noi morfologii
Dansul spectrelor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10994_a_12319]
-
la Belle Arte, veniți, taman atunci, cu Profu' să picteze ceva pustietate. Un amănunt pare, totuși, să-i dea de gol, deși nu știm cu siguranță că-i așa. Zice-s-ar că, dintre simțurile noastre, mirosul e cel mai atavic. Poate că de-asta, stocate de-un creier mai vechi, amintirile olfactive se șterg cel mai greu. Pentru Klaus, un aproape străin nimerit într-o înscenare pe care nu poate, după datele lui, doar file de corespondență în parte eludată
Să nu superi un neamț bătrîn by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11030_a_12355]
-
face grafică de presă și colaborează cu diverse edituri. Grafica sa de expoziție, așa cum poate fi ea percepută pînă într-un anumit moment, are două componente majore: pe de o parte, conservă memoria unui figurativism îndepărtat, memorie ce funcționează oarecum atavic și care, mai puțin interesată să păstreze identități riguroase, transferă realitatea în semne generice și în concepte plastice subiective, iar, pe de altă parte, dezvăluie o adevărată fascinație pentru scriere, pentru text, pentru lumea codificată sub impactul gîndirii abstracte. La
Artiști din diaspora by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10873_a_12198]
-
sine/ gata cu abisurile infra și sub conștiente/ mările lor de nămol le sublimez în hiperproduse noetice/ Am depășit cultura larvelor de fluturi lăudători/ în urma mea, o paragină plină de specii expirate/ blocate în carapacea de chitină conceptuală/ Am depășit atavica maree instinctiv lacrimală/ sunt pe celălalt mal e curat e răcoare/ Am ajuns în fine la mine/ un turn înalt peste natură/ Sunt în sfânta sfintelor, miezul creierului,/ în programul central,/ mă bălăcesc ca o navetă spațială beată/ în propriul
O, generația mea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3984_a_5309]
-
încă iubesc vine spre noi letargia pleoape vă coasă vis spornic pentru noi în colindu-i Mesia detuna-va alchemicul ornic când străfulgerate cristalele cântă de la sine putere-n pahare nu-i pe lume o harpă ne-nfrântă de vre-un cântec atavic - îmi pare - pe un braț înfloresc tatuaje un frenetic tangaj mă izbești vino timp într-a oului coajă embrion în delir, vulturește ce clamate silabe vai câte au premers agoniei în fine pe obraz se-nfiripă știute arabescuri vorbind de la
Tatiana Rădulescu by Tatiana Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/10343_a_11668]
-
aicea la tine - schimbările se succed mângâierile etcetera ziceam că versul mă gâtuie că sunt bun de ceva mai presus decât neîmpăcată viață a mea. poezia scrijelată cu briceagul sacade amare (latinitate amară) degetele de plumb - otravă picurată - nu impregnare! atavice ritmuri percep - sfâșiere zangăt sacade amare - tu plecat chiar pentru o clipă în ataraxie le silabisești în preajmă ziggurate de mucava lepra zidurilor din nou - București Percep. da. pasul tău vagabond mituit de iluzie - iată - rolele au zăngănit în creierul
Tatiana Rădulescu by Tatiana Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/10343_a_11668]
-
de lepădătură soarele tău de crepuscul prin toate razele s-a pornit să mă doară interiorul unui cuvânt sau doar umbra peceților care cad - desfoliat trandafir cu cătușe pe fiecare petală nostalgică - (ci adu-mi în cadența ofilirilor și renașterilor atavice bard poezia scrijelată cu briceagul, neblândă neantinevralgică) paveze-n ciuturi de sânge se-nmoaie, vorbele în răspăr iată un ciob de gravat pe o rană: mă întunec și iluminez întru adevăr înscrisuri pe piele în rugul acestei mirifice zile octombrie
Tatiana Rădulescu by Tatiana Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/10343_a_11668]
-
nu este religios „per se”, dar este deschis și încurajează orice forma de „spiritualitate”, pe cât mai ieșită din comun, mai radicală și mai profană, cu atât mai bine. Post-creștinismul sondează adâncurile subconștientului și scoate la suprafata țițeiul nerafinat al instinctelor atavice, ale coșmarelor obscure ale conștiintei individuale și colective. Odată scăpată din cușca leului însă ființă individualistă, subiectivă, necontrolată, se rătăcește în jungla fără de reguli și fără de stăpân a babilonului lingvistic și cultural global. Trăim așadar în mijlocul unei masive transformări culturale
ISPITELE NOULUI EON POST-CREŞTIN de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2256 din 05 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382930_a_384259]
-
tine mă-mpresoară într-un gol de Univers Tu te zbați la mine-n gânduri, înger mut, în Rai uitat Neștiind că poți să zbori prin azurul ce te-a șters... Mi-ai simțit însingurarea și neliniștea din sânge Dor atavic fără nume, căutarea unui rost, Exaltarea-n seri de taină când pe umăr vreau a-ți plânge Fără un motiv anume, fantazând la ce-ar fi fost... Vreau să îți ascund sub palmă tot ce-a mai rămas din mine
LA MINE-N GÂNDURI de ANTONELA STOICA în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382990_a_384319]
-
demult uitate. Asemeni stâncilor și bolovanilor rostogoliți întâmplător în dreptul intrării în peșteri, care ascund privirii noastre învățămintele locuitorilor preistorici, așa ”beneficiile” civilizației moderne, ca un bloc imaginar, din beton, ascund accesul nostru spre trăirile îngropate undeva departe, în memoria colectivă, atavică. Altamira este o poartă spre trecut, trezind nu doar curiozitatea, ci și conștiința noastră intuitivă, care ne sugerează că suntem poate, totuși, mai mult decât firmituri în vijelia timpului. Închisă publicului din motive de protecție, peștera Altamira este accesibilă doar
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
clipa În care și-a explicat mecanismul, coșmarul s-a spulberat ca trupul de cărbune al unei mumii pe care o scoți la lumina zilei. Studenta de la germană a rîs ca de o farsă izbutită, cîtă metempsihoză și cîtă memorie atavică atribuise ea acelui coșmar care a chinuit-o toată adolescența - dar nimeni nu știe dacă predilecția ei pentru romanul negru, pentru filmele de groază, deghizările nocturne, Întîlniri În cavouri, fascinația pe care o exercitau asupra ei femeile de stradă, cupeurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în: Ediția nr. 333 din 29 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului Nu mai știu ce să se fi depănat de pe discuri, CD-uri ori casete, știu doar că începusem să mă “înalț” și să-mi revin, să-mi preschimb posomoreala atavică într-un luminiș și ambient tonifiant, elevat, cu formă și chip neumbrit de fantasme existențiale, obsesii care mi-au învăluit până la desfigurare sufletul plăpând, tânjitor doar de puțină înțelegere și respect pentru demnitate pe care atunci și în acel cadru
NUNTĂ SÂMBETISTĂ ÎN CALIFORNIA! (7) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364564_a_365893]
-
iar acestea sunt foarte setoase.Să poată trasmite poetului mesajul trebuie adăpate cu elixirul vieții,adică cu vin. Numai așa îmi explic și îi absolv de vinovăția beției pe acei care se cred poeți. -Există în unii ziariști o răutate atavică.De această boală nu pot scăpa prin educație,fiindcă frustrarea de care suferă nu poate umple lipsa de inactivitate și talent. -...Poetul e un răsfățat al închipuirii lui,un nabab și un risipito de lucruri mărunte,spune Mihai Gafița în
METAFORE CE ŢIN DE MÂNĂ SĂ NU RĂTĂCEASCŞ-7 de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362276_a_363605]
-
Stihuri > Reflectii > ÎN NOPȚILE CÂND MUGURI GEM Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 228 din 16 august 2011 Toate Articolele Autorului Mă strigă noaptea umbrele tăcerii, Miresme ancorate în iluzii Ce se-nvârtesc în cercurile serii, Într-un nonsens atavic de confuzii. Nu știu să ies din sensurile frânte De rațiunea strâmbă ce-mi impui. Îmi dai să-nghit trădările mărunte, Doar legea ta și cifrele din cui. Le-ai așezat în ordinea-ți firească. Dar nu-i a mea
ÎN NOPŢILE CÂND MUGURI GEM de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360879_a_362208]
-
Ierarhii ortodocși, antioccidentali, activiștii marxist-leniniști, agenții Moscovei nu ajung la Canal. Generozitate, aroganta sau o viziune a la long? După Machiavelli acțiunile rele, brutale să fac brusc (... ca Stalin), pe când cele bune, lent (... ca U.E.). Pe de altă parte teama atavica că revine din când în când, Biciul lui Dumnezeu, Hoarda de Aur, Imperiul Răului de la Răsărit e ușor de înțeles. Plecând de la aceste considerente să urmărim câteva momente ale coabitării: estul și vestul, și lupta creștinilor occidentali și ortodoxo-comunisti de
CREDINŢĂ ŞI RAŢIUNE (2) de VIOREL ROMAN în ediţia nr. 1365 din 26 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/368431_a_369760]
-
2016 Toate Articolele Autorului MOTTO : „Obiectele din casa copilăriei se prefac, cu timpul, în icoane.” (Paul Louis Lampert) Trăim într-o lume ciudată. O lume barbară. O lume în care legea junglei se regăsește în plin prin propria-i mizerie atavică. Pe strada unde locuiește cetățeanul Remus Fabian, cam de un deceniu, în fiecare zi, la aceeași oră a serii, trece un copil. Nimic deosebit până aici. Băiatul nu are mai mult de doisprezece-treisprezece ani și este un puști al străzii
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368517_a_369846]
-
2016 Toate Articolele Autorului MOTTO : „Obiectele din casa copilăriei se prefac, cu timpul, în icoane.” (Paul Louis Lampert) Trăim într-o lume ciudată. O lume barbară. O lume în care legea junglei se regăsește în plin prin propria-i mizerie atavică. Pe strada unde locuiește cetățeanul Remus Fabian, cam de un deceniu, în fiecare zi, la aceeași oră a serii, trece un copil. Nimic deosebit până aici. Băiatul nu are mai mult de doisprezece-treisprezece ani și este un puști al străzii
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2024 din 16 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367520_a_368849]