76 matches
-
văzului și auzului iar treptele supunerii era carnea treptele osului era supunerea treptele durului era osul treptele informului era durul ale căror trepte erau amorful treptele ei erau nefăcutul la început era neființa după ce tot timpul s-a scurs Timp atonal erupție în tuburi de orgă sub sigiliu de sunet interzis imersiune inimi pleznesc în ceața toracelui în întunericul animal imagini se scurg încet cu tot raiul de sînge porumb smuls de pe știuleți cangrenați amintirile mele tunel luminos seringă moleculă tratament
Poezii by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/16189_a_17514]
-
orgă sub sigiliu de sunet interzis imersiune inimi pleznesc în ceața toracelui în întunericul animal imagini se scurg încet cu tot raiul de sînge porumb smuls de pe știuleți cangrenați amintirile mele tunel luminos seringă moleculă tratament metafizic pistonul împinge baroc atonal prin cancerul inocenței sevă în oase arse carcere sincopate un mozart bătrîn armonizînd centrii vitali ai exorcismului lupta cu îngerul și-a înverzit spinii în crahul spectral și canibalismul măștii și cutremurul cuptoarelor și holocaustul de cristal rod pînă la
Poezii by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/16189_a_17514]
-
reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor filoane conceptuale-estetice ale gândirii și practicilor muzicale pe durata celor șase decenii ale ideologiei și esteticii avangardiste și nu doar. Ne referim aici la continuitatea celor două tradiții - tonala și atonala, amândouă fiind subdivizate în mai multe filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal (Serghei Prokofiev-Dmitrii Șostakovici, Paul Hindemith, Benjamin Britten) și neo-modal (Béla Bartók, Olivier Messiaen) și (2) tradiția atonala: filonul dodecafonic-serial (Arnold Schoenberg, Alban Berg, Anton Webern - Pierre Boulez
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Ne referim aici la continuitatea celor două tradiții - tonala și atonala, amândouă fiind subdivizate în mai multe filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal (Serghei Prokofiev-Dmitrii Șostakovici, Paul Hindemith, Benjamin Britten) și neo-modal (Béla Bartók, Olivier Messiaen) și (2) tradiția atonala: filonul dodecafonic-serial (Arnold Schoenberg, Alban Berg, Anton Webern - Pierre Boulez, Luigi Nono, Karlheinz Stockhausen) și filonul experimentalist (Luigi Russolo, Charles Ives, Eric Satie, Edgard Varèse, Henry Cowell, John Cage). Evident, este vorba și despre excepții de la aceasta "puritate" tipologica, cazul
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
majoritatea tradițiilor istorice-stilistice ale muzicii occidentale în calitatea lor de tradiții practicabile, chiar dacă și intens mediate prin mutațiile pe care le-au suportat în mod logic pe parcursul traiectoriilor istorice mai mult sau mai putin extinse. În acest sens, chiar dacă revoluția atonala schoenbergiană s-a impus prin repudierea radicală a trecutului tonal, acest fapt nu a semnificat în nici un caz încetarea practicarii muzicii tonale. Tradiția tonala a persistat, chiar dacă nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să persiste prin ofertanta și potențialul soluțiilor pe care le oferă în plan conceptual deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de “rebut”, de amatorism și șarlatanie. 6. Postmodernitatea epigonica: aceasta ar putea reprezenta o nouă fațetă a practicii musicale - care nu ar fi esențialmente polistilistică sau ironică, dar realizată pe materialul musical al unei generații anterioare, în special pe muzica atonala (în contrast cu preferință postmodernă pentru muzica tonala în anii ’70) <footnote 1. Poly-stylistic postmodernity: here the dominant aspect is pluralism, and thus the availability of different historical periods, 2. Ironic postmodernity: the main intention is that of travesty, parody, irony and
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
this would be an expression of formlessness, a proximity to trash, amateurism, and charlatanry, 6. Epigonal postmodernity: this would be a form of "New Music light" -- not primarily poly-stylistic or ironic, but drawing on material from an earlier generation, especially atonal music (în contrast to the postmodern preference for tonal music în the 1970s), în: Claus-Steffen Mahnkopf, Musical Modernity From Classical Modernity up to the Second Modernity —Provisional Considerations, pag. 6. În trimiterea la subsolul paginii, muzicologul ține să comenteze conținutul
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o a treia, a nostalgiei în muzică europeană. Anume prin practicarea intensă a acestei atitudini au fost elaborate mijloacele și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât ei nu citesc trecutul într-o cheie similară cu Brahms sau Reger
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano Berio, Luigi Nono, György Ligeti, Krzysztof Penderecki, Mauricio Kagel, Steve Reich, Terry Riley, Philip Glass și
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
vorba în postmodernitate, atâta timp cât canonul reprezintă, în esență, modelul procedurii evaluative fără de care nu poate fi imaginata existența și articularea normală a practicii muzicale însăși? În acest caz, ar trebui să admitem că filonul tradiției tonale, precum și cel al tradiției atonale supraviețuiesc în formulările lor originale și își continuă existența într-un mod neperturbat de nici o fragmentare, contestației fiind supusă doar exclusivitatea, supremația și universalitatea lor în calitate de metanarațiuni muzicale și nu specificul organizării tehnicilor sau limbajului muzical. Tot astfel, spre exemplu
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzicale și nu specificul organizării tehnicilor sau limbajului muzical. Tot astfel, spre exemplu, nu poate fi vorba despre un abandon a tipologiilor stilistice, ci doar de o reformulare recuperativă în substanță ei - revenirea de la stilurile gândirii organice (tradiția tonala și atonala) înspre stilurile gândirii retorice, însă la un cu totul alt nivel substanțial decât cel existent în perioada Barocului muzical. Ceea ce dintr-o optică modernist-criticistă se prezenta drept descompunere prin fragmentare a conceptului de canon universal în ansambluri micro-canonice, ca dovadă
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tinere în blugi și scurte de piele și părul făcut țepi în sus, care se așezară față în față. Se apucară de brațe ca la dansurile populare românești și începură să scoată niște sunete din gât și pe nas, complet atonale. Efectul de ansamblu era un mârâit de câine pe ritm de rap îndrăcit din Bronx - ritmul inspirației și al expirației artistelor. „Cântecul“, dacă i s-ar putea spune așa, părea să spună o poveste palpitantă, cu urcușuri și coborâșuri ale
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
nimic cu actoria, nu vorbeam bine engleza, abia dacă știam să compun o scrisoare de intenție cât de cât acceptabilă. — Ai progresat mult, zise David. Și ce s-a Întâmplat? — Într-o zi, un prieten, un tânăr compozitor de muzică atonală, m-a invitat la un recital de pian cu noua sa compoziție, la Woodstock. M-am dus Împreună cu niște prietene, dar am ajuns cu câteva ore mai devreme și cineva a propus să mergem pe un deal, să vizităm o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
înțelegea devenirea substanțialist. Totul era și trecea în sine; nimic nu era substituibil, fiindcă funcția aparținea ființei. Funcționalismul în cultură a creat lumea de forme substituibile, cantitatea ca valoare autonomă și regulatoare. De la arhitectura funcțională (stil Le Corbusier), la muzica atonală sau la filozofiile nesubstanțiale contemporane, până la costumul simplu, atingând fadoarea, al muncitorului, sau la "uniforma" politică a țărilor dictatoriale, totul tinde a face din lume un complex de valori reversibile și automate, de funcțiuni identice în sensul lor, dar diferite
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
exemplu de modernist, a inclus noutăți în concertele sale, în timp ce Stokowski, dispărut în 1977, a dirijat în premieră circa 800 de lucrări. „În zilele lor muzica era în viață“, spune Lebrecht, care vede o îndepărtare masivă a publicului de modernismul atonal și tendința producătorilor de muzică de a reveni la nesfârșit asupra vechilor hituri. Are sau nu Lebrecht dreptate? Vă las să citiți demonstrația lui, chiar dacă pe alocuri indigestă. Răspunsurile ce i se dau din lumea muzicală nu conving neapărat. Unul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
reflectoarelor pe scena unui teatru cu renume? Am ales înscrierea. Am intrat ultima pe scenă, sau cel puțin așa am crezut. M-am prezentat onorabil, aș spune, deși la un moment dat mi s-a părut că mă aud răcnind atonal în fața unei mulțimi pe care n-o vedeam din pricina luminilor puternice. Simțeam mulțimea respirând, oftând, vânând greșeli. O mulțime furioasă și disprețuitoare, gata să spintece la cea mai mică ezitare. Când am crezut că s-a termi nat, venită de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
cultura tradițională țărănească - repudiată ca minoră și „fatalistă”. Mai „futurist” și mai „constructivist”, în această privință, decît Vinea și Iancu (care valorizau nonfigurativul artelor populare), eseistul disperării admiră „cultura de tip funcțional”, monumentală și industrială, arhitectura lui Le Corbusier, muzica atonală, filozofiile nesubstanțiale, costumele simple ale muncitorilor și „uniforma” politică a țărilor dictatoriale, deplînge paseismul și reacționarismul naționalismului românesc, pledînd exaltat pentru un naționalism „revoluționar”, viitorist, și făcînd, oarecum în spiritul lui Marinetti, apologia „dictaturii populare”, singura în măsură să genereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
memorii fapte și trăiri ale unor tineri de pe un șantier, cândva, celebru. Autorul se pare c-a fost, după o logică vie a semanticii, martor ocular, participant nemijlocit la aceste evenimente, care i-au marcat, într-o formă cosmotică și ‚atonală‛, destinul. Ori, de pildă, în paradoxul ,,Un alt fel de membri’’ pe lângă cele două personaje de mai sus, apare în toată concretețea, rezistent la eroziunea vremii și secretarul de partid (al Partidului Comunist), Rebegilă, descris ca un om integru, muncitor
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nu susține unitatea ansamblului. Componentele modelului se echilibrează reciproc pur și simplu prin relațiile vectoriale dintre ele. Nu există pentru o astfel de compoziție lipsită de centru o paralelă în lumea dinamicii vizuale. Știm, într-adevăr, acest lucru din muzica atonală, dacă putem spune cu adevărat că nu există undeva nici un centru tonal atunci când lipsește tonica. Și totuși, pot exista lucrări în care interacțiunea centrilor și a vectorilor să nu creeze unitatea echilibrată despre care am afirmat c-ar fi o
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Jakobson despre tulburările limbajului sau Barthes despre modă; ii) la celălalt pol se va situa semiotica infraverbală, ce explorează alte regimuri semnificante și care se îndepărtează considerabil de limbă; principalele sale seturi de interogații vor fi: care este semnificația muzicii atonale sau dodecafonice sau a picturii non figurative? Care sînt limitele inferioare ale semioticii (stimulul, semnalul, urma intră în această zonă?) Percepția, emoția funcționează ca semne? Care este frontiera între biosferă și semiosferă? Încercînd să răspundem la aceste întrebări sau doar
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
În aceste condiții, o desfășurare muzicală capătă semnificații datorită fluctuațiilor fiecărui element în parte. Puterea de sugestie a muzicii nu se rezumă numai la aceste fluctuări ci și la raportarea desfășurării muzicale la un sistem de referință - intonațional (tonal, modal, atonal) și ritmico-metric. Limbajul muzical s-a constituit într-un lung proces istoric. La fel cu limbajul vorbit, limbajul muzical este o creație a omului, care și-a făurit formulele melodice pentru a fi interpretate cu glasul sau instrumentele muzicale, cunoscând
IMPLICAȚIILE MATEMATICII ÎN CREAȚIA MUZICALĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ by Gabriel Pașca. Eugenia Maria Pașca () [Corola-publishinghouse/Science/1214_a_2100]
-
al XIX-lea, structurile intonaționale și cele arhitectonice vor cunoaște treptat o disoluție radicală concomitent cu o atitudine conservatoare. Romantismul ca și Secolul al XX-lea prezintă fenomene sonore contrastante care dau mai multă expresivitate lumii muzicale. Coexistența intonațiilor tonale, atonale, modalfolclorice ca și modificarea tiparelor de creație, completează această metamorfoză a muzicii. Îmbinarea instrumentelor muzicale tradiționale populare cu cele culte și electronice deopotrivă va duce la experimente sonore inedite, reflectând universul gândirii muzicale contemporane. Dar, drumul muzicii trebuie înțeles ca
IMPLICAȚIILE MATEMATICII ÎN CREAȚIA MUZICALĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ by Gabriel Pașca. Eugenia Maria Pașca () [Corola-publishinghouse/Science/1214_a_2100]
-
muzicală exprimată la o singură voce, prin organizarea artistică a sunetelor, din punct de vedere intonațional. De fapt, raporturile ce se creează între sunete au impus organizarea și sistematizarea intervalelor muzicale. Sistemele muzicale intonaționale sunt alcătuite din scări modale, tonale, atonale, ce exprimă într-o formă abstractă relațiile ce se stabilesc pe planul înălțimilor sonore. Aceasta caracterizează creația populară, religioasă și cultă. Diatonice sau cromatice, majore sau minore, infraoctaviante sau octaviante, alcătuite din intervale sau microintervale, cu ambitus mic sau mare
IMPLICAȚIILE MATEMATICII ÎN CREAȚIA MUZICALĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ by Gabriel Pașca. Eugenia Maria Pașca () [Corola-publishinghouse/Science/1214_a_2100]
-
mobile. G. Enescu - Sonata a III-a pentru pian și vioară Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea reprezintă un moment de răscruce în evoluția limbajului muzical. Orientările compozitorilor vor fi către un limbaj tono modal, atonal, constructivist, coexistând mai multe tendințe și curente muzicale (impresionism, expresionism, neoclasicism, romantism târziu, verism, școli naționale). Categoric, melodia va suferi multe modificări, de la cea discretă, rafinată, liniștită, la cea stridentă, fără o linie precisă, disonantă. Compozitori ca: Claude Debussy, Bèla
IMPLICAȚIILE MATEMATICII ÎN CREAȚIA MUZICALĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ by Gabriel Pașca. Eugenia Maria Pașca () [Corola-publishinghouse/Science/1214_a_2100]